„Zece strategii de Manipulare”
Cunoscutul politolog, filozof şi lingvist nord-american Noam Chomsky (profesor emerit la MIT), a stabilit lista celor ”Zece strategii de Manipulare” prin mediile (de informare în masă).
Din perspectiva lui Chomsky, „libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilită, oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreţine cu adevărul faptelor în sine.”* Vezi, în contrapartidă, editorialul scris de Nicolae Tomescu – Dincolo de “efemerul absolut?”*
Chomsky evocă diferitele tehnici de manipulare şi, în primul rând,strategia diversiunii.
1. Strategia diversiunii
- consistă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, printr-un “potop” (continuu) de distracţii şi de informaţii neînsemnate. Chomsky analizează diferitele tehnici de spălare a creierului...
„A distrage în permanenţă atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, atenţie captivată de subiecte fără importanţă autentică. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără niciun timp pentru gândire(...)”, scrie Chomsky.
2. A cauza probleme; apoi, a oferi soluţii
Metoda se mai numeşte „problemă – reacţie – soluţie”. La început, se creează problema sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile, dinainte stabilite, pentru a fi acceptate. Spre exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenţei urbane (...), pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentrul libertăţii.
3. Strategia „în degradé”
În scopul nemărturisit, acela ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată, în mod progresiv, în “degradé” (ca descreştere treptată a intensităţii), pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi / au fost impuse, din 1980 până în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie – dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.
4. Strategia acţiunii cu date diferite
Altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară’’, obţinându-se acordul publicului în prezent, pentru aplicarea măsurii în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, deoarece efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a spera că “mâine, totul va merge mai bine” şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, respectiva manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul “oportun”.
Exemplul relativ recent invocat de Noam Chomsky: trecerea la Euro, pierderea suveranităţii monetare şi economice, consecinţe acceptate de ţările europene între 1992-1995 / măsuri aplicate în 2002.
5. A se adresa publicului ca unor copii
Cea mai mare parte a publicitaţilor destinate marelui public folosesc un “ton”, discursuri, argumente, personaje, absolut copilăreşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau având handicap mental. De ce oare? ”Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani”, analizează Chomsky.
6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire
Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională, simţul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoţiilor deschide accesul la subconştient, pentru implantarea anumitor idei, dorinţe, spaime, pulsiuni, comportamente.
7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi “prostie”
A face în aşa fel încât poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi “înrobirea” lui. Calitatea educaţiei oferite “claselor inferioare” trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia neştiinţei, care separă clasele de jos de cele “superioare” să fie şi să rămână de neînţeles pentru cele dintâi.
8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.
A încuraja publicul să creadă că e “bine” să fii prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate (gen “Big brother”).
9. A înlocui revolta cu învinovăţirea
A face omul să creadă că numai el este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează, se învinovăţeste, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie.
Avram Noam Chomsky subliniază (cât se poate de discutabil, din punctul meu de vedere): „A înlocui revolta cu învinovăţirea. A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva Sistemului, individul se subestimează şi se învinovăţeşte, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune.
10. A cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi.
În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute/olosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, Sistemul* Vezi editorialul scris de Nicolae Tomescu* a ajuns la cunoaşterea avansată, din punct de vedere fizic şi psihic, a făpturii omeneşti. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decat el însuşi. Aceasta înseamnă că, în majoritatea cazurilor,Sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decat ei înşişi...
2. A cauza probleme; apoi, a oferi soluţii
Metoda se mai numeşte „problemă – reacţie – soluţie”. La început, se creează problema sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile, dinainte stabilite, pentru a fi acceptate. Spre exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenţei urbane (...), pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentrul libertăţii.
3. Strategia „în degradé”
În scopul nemărturisit, acela ca publicul să accepte o măsură inacceptabilă, este de ajuns să fie aplicată, în mod progresiv, în “degradé” (ca descreştere treptată a intensităţii), pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi / au fost impuse, din 1980 până în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie – dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.
4. Strategia acţiunii cu date diferite
Altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară’’, obţinându-se acordul publicului în prezent, pentru aplicarea măsurii în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, deoarece efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a spera că “mâine, totul va merge mai bine” şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, respectiva manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul “oportun”.
Exemplul relativ recent invocat de Noam Chomsky: trecerea la Euro, pierderea suveranităţii monetare şi economice, consecinţe acceptate de ţările europene între 1992-1995 / măsuri aplicate în 2002.
5. A se adresa publicului ca unor copii
Cea mai mare parte a publicitaţilor destinate marelui public folosesc un “ton”, discursuri, argumente, personaje, absolut copilăreşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau având handicap mental. De ce oare? ”Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani”, analizează Chomsky.
6. A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire
Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională, simţul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoţiilor deschide accesul la subconştient, pentru implantarea anumitor idei, dorinţe, spaime, pulsiuni, comportamente.
7. Menţinerea poporului în neştiinţă şi “prostie”
A face în aşa fel încât poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi “înrobirea” lui. Calitatea educaţiei oferite “claselor inferioare” trebuie să fie cât mai slabă, încât prăpastia neştiinţei, care separă clasele de jos de cele “superioare” să fie şi să rămână de neînţeles pentru cele dintâi.
8. A încuraja publicul să se complacă în mediocritate.
A încuraja publicul să creadă că e “bine” să fii prost, vulgar şi incult. A-l îndopa cu seriale americane şi emisiuni de tele-realitate (gen “Big brother”).
9. A înlocui revolta cu învinovăţirea
A face omul să creadă că numai el este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează, se învinovăţeste, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie.
Avram Noam Chomsky subliniază (cât se poate de discutabil, din punctul meu de vedere): „A înlocui revolta cu învinovăţirea. A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva Sistemului, individul se subestimează şi se învinovăţeşte, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune.
10. A cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi.
În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute/olosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, Sistemul* Vezi editorialul scris de Nicolae Tomescu* a ajuns la cunoaşterea avansată, din punct de vedere fizic şi psihic, a făpturii omeneşti. Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decat el însuşi. Aceasta înseamnă că, în majoritatea cazurilor,Sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decat ei înşişi...
Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu