marți, 10 mai 2011

ISRAEL ‘63 de Nicolae Tomescu

Statul Israel (מדינת ישראל Medinat Israel în limba ebraică, دولة اسرائيل Dawlat Isrā'īl în limba arabă) este ţara din Orientul Mijlociu, pe coasta estică a Mării Mediterane. Democraţie parlamentară, se autodefineşte ca un stat evreiesc şi democratic, potrivit cu mesajul Proclamării lui la 14 mai 1948. Populaţia Israelului este predominant evreiască, cu o minoritate arabă consistentă, de confesiune musulmană sunită, iar in mică parte de confesiuni creştine sau druzi. Israelul se învecinează, de la nord la sud, cu Libanul, Siria, Iordania şi Egiptul. Israelul are ieşire la Marea Mediterană, la golful Aqaba şi la Marea Moartă.
Ziua Independenţei Israelului, YOM HA’ATZMAUT, marchează proclamarea statului independent, la 14 mai 1948, atunci când a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei Rezoluţii a Adunării Generale a ONU, din 29 noiembrie 1947; aceasta stipulase crearea, pe teritoriul Palestinei, a două state: unul evreu şi altul arab. Data aniversării evenimentului variază, în fiecare an, funcţie de calendarul ebraic.

Este întotdeauna precedată de Yom Hazikaron (ebraică: יום הזכרון לחללי מערכות ישראל ונפגעי פעולות האיבה), oficial Ziua Memoriei soldaţilor morţi (din Israel) şi a victimelor terorismului, comemorată la 4 Iyar.

O ceremonie oficială are loc, în fiecare an, la Muntele Herzl din Ierusalim, în noaptea de Yom Ha'atzmaut. Ceremonia include un discurs al preşedintelui Knesset-ului (parlamentul israelian), o prezentare dramatică, un marş ritual al soldaţilor care transportă steagul Statului Israel, dezvoltarea unor "structuri" - cum ar fi Menora, Magen David şi un număr care reprezintă vârsta Israelului, iluminat de douăsprezece torţe (câte una pentru fiecare dintre triburi). În fiecare an, o duzină de cetăţeni israelieni (cei care au adus contribuţii sociale semnificative într-o zonă selectată) este invitată să  poarte torţe.
- Realităţi însuşite de doamna Mariana Stoica, preşedintele Asociaţiei de prietenie România-Israel (înregistrare Nicolae Tomescu)
- Nicolae Tomescu, în dialog cu Excelenţa Sa, domnul David Oren, fostul ambasador al Statului Israel în România

Hatikva (în limba română Speranţa) este imnul naţional al statului Israel. Hatikva a fost scrisă de poetul Naphtali Herz Imber (în Iaşi, anul 1878). Poezia avea nouă strofe şi se numea „Tzikvatenu”. În 1897, la Primul Congres Sionist, a fost adoptat ca imnul Sionismului. Mai târziu a fost rescris de compozitorul Paul Ben-Heim, care s-a bazat pe muzica evreiască din România. În versiunea sa modernă, imnul are numai prima strofă şi corus. Cea mai importantă modificare a fost despre speranţa ca o naţiune liberă să locuiască din nou în Sion. Potrivit surse, imnul a fost compus dupa modelul cântecului românesc „Carul cu boi”. Totuşi, cea mai plauzibilǎ sursǎ de inspiraţie rǎmâne cântecul popular românesc „Cucuruz cu frunza-n sus”, cântec cules şi pus pe note, pentru prima datǎ, de marele compozitor român Guilelm Şorban.
Textul în ebraică alături de transliteraţie şi traducere în limba română:
 
כל עוד בלבב פנימה
נפש יהודי הומיה,
ולפאתי מזרח קדימה
עין לציון צופיה -
עוד לא אבדה תקותנו,
התקוה בת שנות אלפים,
להיות עם חופשי בארצנו
ארץ ציון וירושלים.
Kol od balevav, penima -
Nefesh yehudi, homia
Ulfatei mizrah, kadima
A'in letziyon, tzofia.
Od lo avda tikvatenu
Hatikva bat shnot alpa'im
Lihiyot am hofshi, be'artzenu -
Eretz tziyon yerushala'im.
Atât timp cât în inimă, înăuntru,
Un suflet izraelit încă tânjeşte,
Şi înainte spre Est,
Un ochi încă veghează spre Sion.
Speranţa noastră nu a fost încă pierdută,
Speranţa de două mii de ani,
Să fie o naţiune liberă în ţara noastră,
Patria Sionului şi a Ierusalimului.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu