După moartea lui Ossama Bin Laden... (1) de Nicolae Tomescu

După moartea lui Ossama Bin Laden...
Islam: Speranţă, echilibru, radicalism latent, terorism...

La început a fost... Iranul
1979. Lupta pentru eliberarea islamică l-a alungat de la putere pe Şhahinşah, distrugând cel mai puternic regim din Orientul Mijlociu1. Căderea şhahinşah-ului, expulzarea americanilor, ocuparea ambasadei S.U.A. (1979) şi sechestrarea a peste 50 diplomaţi americani au fost considerate de occidentali evenimentele catastrofale, semnalul de alarmă în privinţa “invaziei” musulmanilor. Clerul a avut, prin tradiţie, un rol funda­mental în evoluţia societăţii iraniene, în cadrul căreia şiiţii2 reprezintă 99% din populaţie. „Puternic politizat, clerul şiit iranian este (spre deosebire de religioşii sunniţi) puternic struc­turat, constituind o adevărată piramidă socio-­religioasă ierarhizată”3. În frunte se află ayatollahii, repre­zentaţi în rândurile populaţiei de mollahi. Puterea ayatollahilor, diminuată într-o oare­care măsură de şah, se manifestă atât în plan social, cât şi economic. Credincioşii şiiţi tre­buie să le verse acestora o modestă contri­buţie, banii fiind livraţi prin intermediul mollahilor4. Influenţa ayatollahilor se măsoară, de altfel, după mărimea sumei colectate şi numărul mollahilor pe care îi controlează. Chiar înainte de 1979, cei mai importanţi aya­tollahi dispuneau de bugete impresionante, din care finanţează acum opere de binefacere, spitale, orfelinate, dar şi instituţii de propa­gandă şi centre de studii religioase care au servit, în toată perioada ce a precedat anul 1979, la formarea tinerilor revoluţionari. Puterea economică a clerului se bazează, totodată, pe instituţii precum „Fundaţia dez­moşteniţilor”, creată de Khomeiny înainte de revoluţie şi care a recuperat toate bunurile Fundaţiei Pahlavi5. Având trei sectoare de activitate (agricul­tură, industrie şi minerit), instituţia furni­zează celor care deţin controlul mijloacele nece­sare îndeplinirii proiectelor lor politice. Ea este controlată astăzi de biroul actualului lider religios, Khamenei, la fel ca Fundaţia marti­rilor, creată de Khomeiny pentru a ajuta familiile militanţilor căzuţi în luptă. Fiecare din aceste două fundaţii dispune de un patri­moniu evaluat la circa două miliarde de dolari. Există apoi moscheile şi wagf-ul, respec­tiv bunurile religioase lăsate clerului prin dis­poziţie testamentară, ca donaţii sau cadouri, de marile familii de latifundiari, adesea fiind vorba de domenii foarte importante6. Moscheile, cadrul natural de activitate al mollahilor, sunt în acelaşi timp centre de colectare a contribuţiilor financiare, de mobi­lizare a populaţiei şi de supraveghere; misi­uni îndeplinite printr-o complexă reţea de instituţii religioase. „Multe dintre acestea i-au luat în custodie pe aşa-numiţii mostazafin”7, care sunt defavorizaţii din perioada şahului, cei ce au participat activ la mişcarea de înlăturare a celui pomenit şi care, de-a lungul anilor, au devenit „salariaţi” ai revo­luţiei, primind diverse subvenţii şi subsidii8. Pe de altă parte, funcţionează diverse organizaţii, comitete, asociaţii, fundaţii, consilii islamice în uzine, birouri, adminis­traţie, la oraşe şi sate. Create de peste un secol, ele au contribuit la triumful revoluţiei islamice şi la funcţionarea noii puteri – care nu este lipsită de conflicte interne, în diver­genţă aflându-se două principale şcoli de gândire: integriştii antietatişti (se opun intervenţiei statului în viaţa politică, econo­mică, dar mai ales religioasă) şi islamiştii etatişti. Ambii întruchipează confruntarea permanentă dintre stat şi revoluţie. „Clerul tradiţional”, scrie acelaşi autor, „sprijină ideea neintervenţiei statului şi in­sistă asupra necesităţii de a fi promovat li­beralismul economic. Liderul religios Kha­menei, împreună cu preşedintele Parla­mentului, face parte din rândurile clerului, ideile lor având un ecou favorabil în lumea cercurilor de afaceri (care îi sprijină). Au făcut-o şi în trecut, adică în perioada de început a revoluţiei, dar, sub presiunea elementelor radicale, au fost înlăturaţi de pe scena po­litică”. După o perioadă în care au fost adepţii statului, care însă i-a dezamăgit prin res­tricţiile economice, ei au fost astăzi recu­peraţi de curentul clerical tradiţional repre­zentat de Khamenei, constituind un ansamblu esenţial de reţele financiare utile isla­miştilor.

Nicolae Tomescu

„Avem acum şansa de a le oferi sovieticilor Vietnamul lor”
În perioada războiului rece a funcţionat o politică de culise. S.U.A. şi aliaţii lor din Orientul Mijlociu alocau (alocă) miliarde de dolari9 în vreme ce serviciile secrete pakistaneze au coordonat activităţile de teren. Începută precum o operaţiune clandestină, „aventura afgană” degenera în cel mai crunt paradox: mujahedinii afgani au fost iniţial aprovizionaţi numai cu arme sovietice. Inegală, parţială, fără scrupule, violentă, insolentă, contradictorie ne apare mărturia lui Charles Cogan, fost director CIA: „Am furnizat arme care, în mod logic, sunt furnizate numai în război.” Pentru prima oară în istorie, acţiunea jihadului era susţinută de forţe din afara lumii musulmane. În epoca modernă, cultura occidentală dominantă eticheta războiul din Afghanistan drept jihad. „A fost un război legitim, nu era ilegal să lupţi. Totul s-a petrecut în faţa camerelor de luat vederi. Astfel încât s-a transmis lumii un mesaj plin de semnificaţii. Redefinirea conceptului de jihad devenise o confruntare armată. Mii de mujahedini din foarte multe ţări s-au adunat în Pakistan – oraşul Pashavar, pentru a se alătura jihadului anti-sovietic Comunismul era un regim ateu, musulmaii trebuie să lupte împotriva lui.” Maximum la care putea ajunge concordia teoretică: stabilirea scopurilor, a lucrurilor dorite, respectiv tot ce este general şi nedeterminat. Îndată ce s-a pus problema stabilirii alegerii unui anume lucru în locul altuia, s-au născut şi înmulţit disensiunile... Musulmanii au devenit conştienţi de sine, de pericolul regimurilor non-islamice – fie ele din Orient sau din Occident. Unul dintre primii luptători mujahedini care au pătruns în Afganistan era fiul de 22 de ani al unui miliardar saudit10. Bin Laden a devenit unul dintre cei mai marcanţifinanţatori ai rebelilor afgani. Familia lui se îmbogăţise în urma afacerilor funciare iar el    şi-a folosit experienţa pentru a construi şosele, tuneluri şi spitale. Pentru unii, dobândise o aură aproape mitică; era  musulmanul care îşi ajuta fraţii; era multimilionar, descendentul uneia dintre cele mai bogate familii saudite Forţa rezidă în imagine… Războiul din Afganistan a reprezentat un moment crucial din viaţa lui Ben Laden. Ajutorul pentru acest nou jihad avea să vină dintr-o sursă neaşteptată. În 1986, S.U.A. au trimis arme rebelilor afghani...
Visul lui Brzezinski se împlinise. Ruşii îşi aveau „acum” Vietnamul lor. Cei care credeau că înfrângerea înseamnă începutul a ceva mult mai măreţ erau musulmanii dispuşi să ajungă în vârf, dar alegându-şi drumul propriu şi încercând să-i împiedice pe ceilalţi să ajungă înaintea lor.

„Milioane de oameni s-au sacrificat pentru ca Occidentul să distrugă U.R.S.S.”
Plecarea sovieticilor nu a fost o simplă retragere; ea anunţa o schimbare mult mai importantă11. Afganistanul zăcea în ruine; 2/3 din populaţie s-au refugiat în alte ţări. S.U.A. au comis o greşală gravă: ţara a fost lăsată în grija Pakistanului şi Arabiei Saudite, care trebuiau să reconstruiască totul, să restabilească ordinea şi pacea. Unii mujahedini au fost expulzaţi, arestaţi la graniţă, chiar executaţi atunci când deveneau o ameninţare. Nimeni nu anticipase consecinţele instruirii lor; mulţi dintre ei nu aveau vreo ambiţie profesională sau socială decât aceea de a deveni luptători temuţi, terorişti într-un anumit sens. Îndreptându-şi atenţia de la comunism la problemele din lumea islamică, mujahedinii fugiţi din ţară au găsit noi cauze pentru care să lupte. Deşi invocau principiile jihadului12, cererile lor de schimbare nu erau bine primite… Pe de altă parte, confruntările dintre statele islamice erau privite cu ostilitate de Washington, Londra, Paris. Mujahedinii deveniseră din eroi, terorişti. Soldaţi ai lui Allah, unii luptaseră în Bosnia, Kosovo, Cecenia, Kashmir, alţii au reuşit să ajungă în Palestina sau Yemen, precum şi în alte zone de conflict. Armele furnizate jihadului afghan nu au fost recuperate.. Clădirile ridicate, şcolile religioase şi taberele de antrenament pentru mujahedini s-au trasformat curând în şcoli de terorism. Bărbaţi din peste 40 de ţări urmau să vină în Afganistan, tabără mondială în care mujahedinii pregăteau un jihad fără graniţe. S-a născut un model pentru mulţi tineri care, trăind în regimuri opresive din state musulmane, încercau totul13. Din moment ce teoria avea mai degrabă funcţia de a justifica şi reglementa obiceiurile lor, consideraseră că singura modalitate de a înfăptui o schimbare reală era „lupta în război”. Insurgenţa armată poate aduce pacea în lume? Tăcere... Dar războiul poate continua... Pe când se pregăteau pentru războiul sfânt în Afghanistan, mujahedinii au perceput şi un alt tip de război: cel din Golf. El va reprezenta ocazia mult aşteptată de Osama Bin Laden. În trecut, Occidentul era acuzat că îl susţine pe Saddam Hussein14. Arabia Saudită a invocat ajutorul occidental când Saddam invadase Kuweitul. Pentru mujahedini, care asigurau paza morală şi militară a Islamului, aceasta a fost trădarea supremă: invazia pământului sfânt (locurile sacre ale Islamului). Situaţia a devenit explozivă tocmai după sfârşitul conflictului; trupele infidelilor nu plecaseră, astfel că Afganistanul s-a transformat în arena de antrenament a lui Bin Laden. Războiul din Golf i-a oferit un nou duşman15. Din anii ’90 ai secolului XX, lupta lui Bin Laden dorea progresul lumii musulmane numai în măsura în care acesta era reprezentat de propria persoană, acolo unde se termina gândirea terorismului islamic16.

Refugii
După venirea la putere a Frontului Naţional Islamic, o versiune radicală a Islamului, Bin Laden şi-a dus averea în Sudanul sărăcit17. Înconjurat cu prietenie de miniştrii guvernului sudanez, mai ales de liderul religios al ţării, Dr.Turabi18, Bin Laden, afacerist pragmatic, nu a urmărit neapărat promovarea idealurilor islamice, a demarării de noi programe pentru modernizarea societăţii. A cumpărat, în schimb, terenuri agricole pe care şi-a construit tabere de antrenament, după modelul afgan. Începuse să pună bazele propriei organizaţii şi să formeze o coaliţie a grupărilor teroriste islamice19. Milioanele lui Bin Laden au început să finanţeze acţiuni îndreptate împotriva unor guverne arabe şi, în mod direct, asupra S.U.A.

Filiera somaleză
În decembrie 1992, trupele americane au intrat în Somalia, altă ţară musulmană. Misiunea lor, încredinţată de ONU, era protejarea şi apărarea populaţiei subnutrite din zona controlată de dictatorii locali. Pentru Bin Laden era o invazia străină, un nou pretext. Taberele americane deveniseră extensia celor din Arabia Saudită, „singura” modalitate de ripostă fiind folosirea forţei. Până la urmă, acţiunile violente au impus valabilitatea teoretică a falselor principii: doborârea de către grupările somaleze a două elicoptere, 18 morţi; umilite, S.U.A. sunau retragerea, în urma protestelor de acasă. Pentru oficilaii americani, s-a conturat rolul jucat de Bin Laden – cel care opera din Sudanul vecin20.

Filiera americană
În 1993, s-a pus la cale uciderea altor mii de americani în alte atentate. Erau vizate puncte de interes civic, tuneluri şi poduri, 11 avioane americane trebuiau deturnate şi distruse21... Sprijin din afară, sub formă de fonduri sau pregătire logistică? Gruparea lui Bin Laden era principalul susţinător al operaţiunii? CIA înfiinţase o celulă operativă pentru a afla ce se mai pune la cale în tabăra din Sudan. După operaţiuni de supraveghere şi interceptare, americanii estimau că Bin Laden dispunea de 200 milioane de USD, majoritatea în lichidităţi. La 1 an după WTC, proporţiile acţiunii teroriste s-au dezvăluit – atunci când un alt membru al reţelei a fost prins în Filipine. Abdul Hakim Murad declarase servicilor secrete locale că incriminata grupare urma să arunce în aer 11 avioane americane22.

Noul conspiraţionism
Dacă vom „naviga” pe Internet (aşa cum ar fi trebuit să facem şi înainte de 11 septembrie 2001), căutând cuvântul compus „anti-americanism”, vom obţine mii de texte pe această temă. Este vorba, în cea mai mare parte, nu de analize, de felurite deconstrucţii ale anti-americanismului, ci de teoretizări ale aversiunii faţă de americani23. Explorarea surselor anti-americanismului, fie acestea politice, culturale, psihologice, sociale etc., se transformă în una din marile provocări la care analiştii se străduiesc să răspundă. Chiar dacă s-a scris foarte mult, profunzimea fenomenului nu este complet şi rafinat investigată. Mai important, nu există antidoturi eficiente pentru contracararea expansiunii. Să ne oprim asupra unui singur aspect: afinitatea ideologică dintre anti-americanism şi conspiraţionism. În trecut, imaginarul comploturilor universale era dominat de figura evreului. Despre evreu s-a crezut că manipulează, din spatele scenei, oameni şi lucruri. Recent, printr-un sincretism nebulos, s-a creat un Leviathan iudeo-american care „conduce lumea”24. Conspiraţionismul este un monism: găseşte o singură cauză pentru toate lucrurile. Din acest motiv nu mai avem americani, ci „americanul”, nu există evrei, ci „evreul”. Nu se mai vorbeşte de S.U.A. şi despre Israel, în fapt doi actori politici bine individualizaţi, despărţiţi uneori de dispute politice, ci doar despre o alianţă diabolică întărită pentru a domina lumea. Confuzia între indivizi, jocul metonimic dintre individ şi stat, îi ajută pe radicali şi terorişti să dezvolte o ură nediferenţiată şi distrugătoare, orientată atât împotriva statului cât şi a indivizilor. Teoriile conspiraţiei sunt gnoze, de aceea sunt populare. Creează impresia unei cunoaşteri rapide, profunde şi definitive. Cel care demască un complot iudeo-american crede că a înţeles realitatea în profunzimea sa, că a descoperit principiul teist după care se întâmplă lucrurile. Conspiraţionismul este un populism nu doar pentru că simplitatea îl face accesibil mulţimii, ci şi pentru că apelează mai curând la emoţii, sentimente, decât la raţiune. Anti-americanismul se traduce într-un set de idei rudimentare recurente, mai mult, într-un evantai de aversiuni, complexe de inferioritate, frustrări. Modalitatea în care este interpretată globalizarea de către mişcările radicale lucrează în folosul coagulării acestui scenariu conspiraţionist. Dacă lumea tinde către o singură scenă, înseamnă că – prin conformitate cu „reţeta orchestraţionistă” – există un singur „păpuşar-şef”. În context, calitatea Statelor Unite de singură superputere a prezentului dobândeşte implicaţii culturale extrem de periculoase. Americanii nu au creat scenariul, dar s-au lăsat incluşi – cu rol prescris şi imposibil de modificat. Anti-americanismul, ca ideologie, îndeplineşte funcţii vitale pentru anumite comunităţi sau grupuri. În destule momente, S.U.A. – sub imperiul visului de a răsturna şi înlătura vechea logică – nu s-au gândit să-şi apropie problema, nici să o aprofundeze (măcar unde are valoare principiul contradicţiei)...


 

Nicolae Tomescu, Radio Iasi