tag:blogger.com,1999:blog-53036773529590260362023-11-15T10:43:24.066-08:00Nicolae TomescuNicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.comBlogger27125tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-23015832271355057492012-01-07T09:36:00.000-08:002012-01-07T09:36:45.471-08:00Who is Who<div style="text-align: justify;"><span lang="RO">Redactorul Şef Radio Iaşi este menţionat în <b>Enciclopedia Personalităţilor din România</b> (<b>Enciclopedia biografică a femeilor şi bărbaţilor cu carieră de succes din România, ediţia a VI-a, 2011</b>).</span></div><div align="center" style="text-align: center;"><span lang="RO">*</span></div><div style="text-align: justify;"><span lang="RO">Operele din seria <i>Hübners Who is Who</i> sunt, de trei decenii, o bază pentru lucrări publicistice, economice şi ştiinţifice, o sursă de informaţii pentru factori de decizie din politică, economie <i>etc</i>.</span></div><div style="text-align: justify;"><span lang="RO">Dacă un mediu rezistă pe o perioadă atât de lungă şi se dezvoltă permanent, succesul se explică foarte uşor. Astfel şi utilitatea de care beneficiază oamenii importanţi: în niciun loc nu se găseşte o cantitate mai mare de biografii, al căror „background” este constituit exclusiv din informaţii actuale şi obiective, ca în enciclopediile din seria <i>Hübners Who is Who</i>. Informaţiile obiective despre personalităţi, într-o epocă a globalizării, au devenit indispensabile în aproape toate domeniile vieţii. Ele uşurează stabilirea de contacte între oameni şi reprezintă mijloace esenţiale pentru contacte personale şi profesionale. În definitiv, în spatele fiecărei companii şi a fiecărei instituţii/organizaţii se află, în primul rând, omul-factorul de decizie. Utilizarea informaţiei corecte, la momentul potrivit, creează avantajul de comunicare esenţial. </span></div><div style="text-align: justify;"><span lang="IT">Dacă </span><span lang="RO">Enciclopediile seriei <em>Hübners Who is Who</em> reprezintă o referinţă de încredere pentru activitatea publicistică şi ştiinţifică, datorită intensificării relaţiilor, politice, economice internaţionale, creşte şi interesul la nivel internaţional asupra personalităţilor din toate domeniile vieţii publice. Aceste enciclopedii ale personalităţilor, care cuprind biografii scurte actuale şi informaţii de bază, au devenit mijloace ajutătoare indispensabile pentru realizarea de legături personale şi contacte profesionale. Enciclopedia vitală pentru jurnalişti şi oameni de ştiinţă este, de asemenea, o sursă de informaţii valoroasă pentru factorii de decizie din politică şi ştiinţă, intrând (deja) în dotarea de bază a oricărui birou; ea permite o cercetare genealogică orientată, oferă generaţiilor următoare o privire în viaţa privată/profesională a predecesorilor.</span></div><div class="MsoNormal"><br />
</div><div class="spacer"></div><div class="article-signature"> </div><div class="article-signature"> </div><div class="article-signature"> Sursa: <a href="http://radioiasi.ro/" rel="nofollow" target="_blank" title="Radio Iasi">Radio Iasi</a> </div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-54700387718171239922011-10-17T04:43:00.000-07:002011-10-17T04:44:38.613-07:00Film documentar Israel<div style="text-align: center;"><b>Atât de multe motive pentru care suntem atraşi de Israel...</b></div><div style="text-align: center;"><br />
</div><div style="text-align: center;"><br />
</div><div style="text-align: center;"></div><div style="text-align: center;"></div><div style="text-align: center;"><a href="http://radioiasi.ro/film-documentar-israel-e208.html%20">Film documentar Israel</a></div><div style="text-align: center;"><b> </b></div><div style="text-align: justify;"><br />
Ne pot vrăji clima însorită, marea varietate a locurilor (istorie, arheologie, religie sau, pur şi simplu, frumuseţe), fascinantul contrast dintre antic şi modern. Israelul are ceva aparte, greu de exprimat în cuvinte, o dimensiune care transformă experienţa în ceva cu adevărat memorabil...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Imagini/</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Aflat pe coasta de est a Mediteranei, Israelul este deservit de zeci de companii aeriene internaţionale... Odată ce ai ajuns, distanţele scurte permit deplasarea cu maşina, cu autobuzul sau cu avionul.<br />
Domnul Yehuda Shen, director al Departamentului pentru Europa Centrală şi de Sud Est din cadrul Ministerului de Turism... </div><div style="text-align: center;"><b><u>Imagini/plasarea unei secvenţe filmate cu reprezentantul Ministerului de Turism al statului evreu</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">Atunci când am vizitat Israelul pentru prima dată (august 2009), am simţit un loc familiar...</div><div style="text-align: center;"><b><u>fotografii 2009</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Ierusalim, Marea Galileii, Nazaret – îmi erau cunoscute încă din copilărie. Te contopeşti cu istoria, parcurgi aceleaşi drumuri pe care le-au străbătut Abraham, David, Iisus, Cruciaţii...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Imagini Ierusalim, Marea Galileii, Nazaret</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Israelul este un stat modern, care îmbină istoria bogată şi impresionantă cu infrastructura suprapusă preferinţelor de vacanţă. Plaje cum şi-ar dori toţi...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Imagine plajă</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Oraşe pline de viaţă...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Imagine din “oraşe pline de viaţă”</u></b></div><div style="text-align: justify;"><br />
Pieţe... Colonii de artişti... Concerte în parcuri...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Imagini/fotografii</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Rezervaţii naturale pe care am avut plăcerea să le cunosc în 2010...<br />
</div><div style="text-align: center;"><b><u>fotografii 2010</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Staţiuni balneare...</div><div style="text-align: center;"><b><u>fotografii 2011; video 2011</u></b></div><div style="text-align: justify;"><br />
Locuri sfinte...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Imagini</u><br />
<br />
*</b></div><div style="text-align: justify;">Indiferent dacă am venit pentru pelerinaj la Locurile Sfinte, pentru a mă bucura de soare, pentru a admira priveliştile, rămân fascinat de Israel... Iată de ce vă invit într-o scurtă plimbare prin Ţara Sfântă. Trag speranţa că veţi descoperi, cu încântare, o dimensiune numită... Israel.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Imagini</u></b></div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;"><br />
Fără pretenţia unei naraţiuni biblice, cu moderarea dimensiunilor epice, am privilegiul să le mulţumesc celor care mi-au facilitat călătoria din 2011:<br />
<b>Mitropolia Moldovei şi Bucovinei-Arhiepiscopia Iaşilor</b>, prin intermediul <b>Centrul</b>ui <b>de Pelerinaj “Sfânta Parascheva”</b>, <b>Agenţia de turism „PROVITUR”</b>-România, în parteneriat cu <b>Ministerul de Turism din Israel</b>,<br />
a organizat aşa-numitele <b>Pelerinaje pentru suflet </b><br />
cu scopul „<b>de a informa publicul larg despre potenţialul turistic al Israelului şi despre importanţa pelerinajelor</b>”.<br />
<b>Imagini/plasarea altei secvenţe filmate cu reprezentantul Ministerului de Turism al statului evreu</b><br />
</div><div style="text-align: center;"><u>*</u></div><div style="text-align: justify;"><br />
Adevărata <i>aventură a cunoaşterii</i> devine o linie severă şi pragmatică a conduitei, câtă vreme am parcurs un traseu (lung de peste 2.000 de Km), care mi-a amintit, în linii generale, de experienţa anilor 2009 şi 2010 (atunci, mi-au arătat drumul Preoţii Iosif Dorcu şi Cristian Vacaru, cu binecuvântarea Excelenţei Sale, Petru Gherghel, Episcopul Diecezei Romano-Catolice de Iaşi)...</div><div style="text-align: center;"> <b><u>fotografii 2009 şi 2010</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;"><br />
În <b>2011, t</b>otul a început odată cu <b>plăcerea de a găsi litoralul Israelului</b>, <b>îmbrăţişarea dintre om şi apă</b>, <b>o fericire fără condiţii</b>, <b>permanenţa unui profil</b>...<br />
Cesareea relatează istoria de acum 2.000 de ani a propriei sale glorii: Imaginaţi-vă oameni plimbându-se pe străzile pavate de romani, mulţimi aclamând în teatre maiestuoase, caii care merg, în galop, pe hipodromul gigantic de la malul Mării Mediterane, ruinele Palatului lui Irod (costruit direct din mare, într-o peninsulă), pe Irod însuşi, vestigiile din timpul romanilor, bizantinilor, arabilor şi cruciaţilor, până în primele clipe ale Sionismului în Israel, activitatea din timpul magnatului Rothschild <i>etc</i>.</div><div style="text-align: center;"><b><u>fotografii 2009 şi video 2011</u></b></div><div style="text-align: justify;"><br />
<b>Haifa</b>este al treilea oraş, ca proporţie numerică, <i>primul dintre porturi</i> şi unul dintre cele mai mari centre culturale,industriale, comerciale şi de cercetare ale Israelului. Se întinde pe flancurile verzi ale <b>Muntelui Carmel</b> până către litoral, ajungând spre <b>Akko</b>, punctul nordic, observabil din Haifa, cu ochiul liber/peste mare.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto şi video 2011/atât Haifa cât şi Akko</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Potrivit unor opinii, etimologia Haifei ar proveni de la Caiafa – presupusul fondator al localităţii; din alt punct de vedere, denumirea vine de la expresia ebraică Hof Yafe (plajă frumoasă). Am înţeles formele Muntelui Carmel, înălţat prin alegere, modelând îngâmfarea lucrurilor şi oamenilor; popas al profetului Ilie, loc al retragerii spirituale a lui Pitagoras şi, probabil, refugiu pentru <i>Sfânta Familie</i>, loc de oprire pentru regele francez Ludovic al IX-lea, şansa unei noi izbânzi pentru Napoleon, numele său provine din expresia ebraică Kerem-El („Viţa de vie a Domnului”).</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto şi video 2011/Haifa</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">În inima bazilicii<b>Mănăstirii Carmel </b>găsim<b>grota lui Ilie</b>, flancată de coloane de porfir, iar, în plan îndepărtat, un altar se află deasupra stâncii sculptate şi oferă spaţiul în care odihneşte Ermitul (pustnic, sihastru).</div><div style="text-align: center;"><b><u>fotografii 2009/</u></b><b>Carmel, grota lui Ilie</b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Am rotunjit experienţa din Haifa cu <b>Templul şi Grădinile Bahá'í</b> – religie monoteistă fondată prin secolul al XIX-lea, în Persia, de Mírzá Husayn-'Alí Núrí, cunoscut sub numele de <a href="http://ro.wikipedia.org/wiki/Bah%C3%A1%27u%27ll%C3%A1h" title="Bahá'u'lláh">Bahá'u'lláh</a> (în limba arabă: “Slava lui Dumnezeu”). Evenimentele religioase din istorie sunt văzute ca un proces educaţional evolutiv pentru omenire, prin intermediul mesagerilor lui Dumnezeu.<br />
Nimic nu poate întreceTemplul şi Grădinile Bahá'í din Haifa. Complexul, situat pe Muntele Carmel, se caracterizează prin spaţii vaste de vegetaţie sălbatică, combinate cu jnepeni şi chiparoşi; conţine mausoleul lui Bab şi două edificii construite în stil neoclasic “Arhivele Internaţionale” şi “Casa Universală a Justiţiei”, sediul “Afacerilor Spirituale şi Administrative ale Comunităţii InternaţioanleBahá'í”, iar, de jur-împrejur, se întind luxuriantele grădini şi cupola aurită a mausoleului, edificiu grandios, cu accente orientale.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto şi video 2011/Haifa, Grădinile Bahai</u></b></div><div style="text-align: center;">*<span _fck_bookmark="1" style="display: none;"> </span></div><div style="text-align: justify;"><br />
Vechea aşezare <b>Akko</b> m-a invitat să-i dezvălui secretele aflate deasupra pământului şi de sub pământ. Toate procură plăcere şi interes, oferind întreaga măsură a numelui acestui oraş antic (mă refer la semnificaţii, la posibilitatea de a le cunoaşte). Vechiul Akko (pe care <i>l-am ratat</i> în expediţiile din 2009 şi 2010, dar am avut ocazia să îl vizitez în 2011, graţie Sorinei şi lui Ronen Glodan, de care mă leagă o prietenie fără vârstă) desemnează exemplul particular al <b>citadelei susţinute de factorul uman... în jurul lui s-a dezvoltat întreaga viaţă.</b></div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto şi video 2011/Akko</u></b></div><div style="text-align: center;"> *<br />
</div><div style="text-align: justify;"><b>Portul Akko </b>a fost construit sub <b>regele Ptolemaios al II-lea</b> şi a împlinit destinul unei porţi de intrare în ţară. Reputaţia a crescut odată cu intrarea pe scena istoriei a cruciaţilor; apogeul secolului XIII conducând şi spre<b>destinul de capitală politică şi administrativă a Ţării Sfinte</b><b>...</b><br />
Picturile murale şi fortăreţele, sălile cavalerilor – de pe timpul Evului Mediu, sinagogile şi moscheile, popoarele şi religiile care amintesc de canaaniţi, romani, aceasta înainte de venirea otomanilor şi britanicilor, totul se circumscrie unui cadru pitoresc şi autentic unde <i>se insinuează</i> o piaţă orientală, cu gastronomie specifică, prezenţa artiştilor şi meşteşugarilor, portul, pescarii şi amatorii de sporturi nautice.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto şi video 2011/Akko</u></b></div><div style="text-align: center;">*</div>Galileea, în schimb<b>, </b>păstreazăfrumuseţea pastorală din timpurile biblice...<br />
<b><i>Muntele </i></b><b>Tabor (Tavor)</b>, complet izolat în mijlocul câmpiei Esdrelon, cu înălţimea unui deal şi cu o vastă platformă pe pisc, este <b>cel mai reprezentativ din Galileea</b>. Pentru Sfântul Ieronim, Tabor înseamnă <i>veniens lumen </i>sau <i>veniat lux</i>: “lumina care vine”, “să vină lumina”, opinie confirmată prin numele pe care arabii îl dau muntelui: Gebel en-Nur, adică <i>muntele luminii</i>. Prin poziţie şi frumuseţe, <i>muntel</i>e a fost considerat, din antichitate, un loc sacru.<br />
<div style="text-align: center;"><br />
<b><u>Foto 2009/Tabor</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">De muntele Tabor este legată, în primul rând, Schimbarea la Faţă a lui Cristos. <b><i>Evanghelia</i></b> nu numeşte muntele pe care s-a petrecut evenimentul, dar tradiţia creştină a considerat că acesta este locul unde Isus şi-a arătat strălucirea în faţa celor trei ucenici ai săi.</div><div style="text-align: center;"><br />
<b><u>Foto 2009/Tabor</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: center;"><b>Muntele Schimbării la Faţă </b>desemnează unul din locurile care aşteaptă lumea să-şi deschidă braţele.</div><div style="text-align: justify;">Am cunoscut şi ospitalitatea celor din <b>Nazaret</b>. Mi s-a dezvăluit o altă lume, a prosperităţii şi a toleranţei, a dimensiunii istorice (dezvoltarea urbanistică a nucleului rural, care a fost <b>martorul copilăriei lui Isus</b>, dominaţia romană şi arabă, perioada cruciadelor, distrugerea cauzată de turci) şi convieţuirii religioase (alături de arabi musulmani, de evrei, se află comunităţi de melchiţi, de greci ortodocşi, romano-catolici, maroniţi, alte grupări mai mici.<br />
Orice traseu nu poate ocoli <b>Biserica Bunei-Vestiri a Maicii Domnului</b>, construită pe <b>locul casei Maicii Domnului şi a Dreptului Iosif</b> – cea mai mare bisericăcreştinădin Orientul Mijlociu şi una dintre cele mai vechi. Potrivit tradiţieiromano-catolice, a fost ridicatăchiar pe locul unde Arhanghelul Gabriel i-a adus Mariei vestea căîl va naştepe Isus. În interior,pot fiadmiratezecile de picturi, fresce şi sculpturi donate de comunităţicreştinedin întreaga lume.<br />
</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/Nazaret</u></b><br />
<br />
*<br />
</div><div style="text-align: justify;">Am ajuns şi în satul <b>Cana Galileii</b>, la <b>Biserica ortodoxă situată pe locul unde Mântuitorul nostru Iisus Hristos a săvârşit prima Sa minune</b> – a preschimbării apei în vin.<br />
Numită astăzi „Kafr Kanna” sau „Khirbet Cana”, este o localitate din regiunea Galileea, aflată la numai şapte kilometri înspre nord-est de Nazaret. Locul este cinstit de către creştini drept locul unde Mântuitorul Iisus Hristos a săvârşit prima Sa minune, fiind invitat la o Nuntă, la care a participat împreună cu Maica Sa şi cu ucenicii Săi.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/Cana Galileii</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;"><br />
Călătorind pe la poalele Munţilor Galileii, resimţi pacea pastorală care domneşte peste oraşe şi sate. Galileea de jos este dominată de Valea Jezreel, un loc de bătălie încă din timpuri străvechi, fiind revendicată de egipteni, mesopotamieni, asirieni, perşi şi romani pentru valoarea sa strategică. Astfel se înfăţişează <b>Megiddo</b> (Armageddon), un loc plin de istorie...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/Meggido</u><br />
<br />
*</b></div><div style="text-align: justify;"><br />
Şi nu uitaţi că, din orice punct, se poate ajunge la <b>Fortăreaţa Nimrod</b>, localizată într-un decor montan feeric, pe versantul Muntelui Hermon. Culmea coboară spre vest, către <b>Banias</b> şi se ridică spre est în direcţia <b>Muntelui Hermon</b>. Printre cele mai mari şi mai impresionante fortăreţe medievale din Orientul Mijlociu, care a supravieţuit trecerii timpului, deţinea controlul asupra unuia din principalele drumuri ale regiunii, care pornea din Tyr, de pe malul Mediteranei, ajungea până în partea superioară a Văii Hula şi ducea – din Banias – până în Damasc.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2010/Nimrod</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;"><b>Gamla </b>este situată <b>în centrul Înăţimilor Golan</b>, 20 Km sud faţă de Qatzrin, 20 Km nord de Daliyot. O rezervaţie ca un vis învăluind ameninţări liniştite: o cascadă impresionantă, cea mai mare din întreg Israelul (51 m înălţime), situri cu forme şi culori care nu-şi trădează vârsta, zborul grifonilor (cine crede că mă refer la monstrul cu corp de leu înaripat, cu cap şi gheare de vultur, va fi dezamăgit să afle că am fotografiat doar o pasăre răpitoare din ţările calde, <a href="http://www.webdex.ro/online/dictionar/mare">mare</a>,asemănătoare vulturului, cu corpul aproape pleşuv şi gâtul îmbrăcat într-un guler de pene); straturi de pământ roşu, acumulat de-a lungul milioanelor de ani, copt prin acţiunea lavei de dedesupt, pot fi observate laolaltă cu straturile de bazalt – rezultatul procesului fiind formarea micilor lacuri ale căror microorganisme se cuvin protejate de entuziasmul turiştilor.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/Gamla</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Ziua, ca împreunare de culori, poate strivi sub nepăsarea celor care nu vizitează <b>Korazin</b>. Menţionat în Talmudul Babilonian, renumit pentru plantaţiile de altădată, este asaltat în zilele noastre de căldură şi însingurare. În <b><i>Noul Testament</i></b>, Korazin apare ca un <b>oraş condamnat de Isus</b>, împreună cu Beth Saida şi Capernaum.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/Korazin</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;"><b>Herodion</b> rămâne unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lui Irod cel Mare, servindu-i ca palat de vară, fortăreaţă, monument, cimitir şi capitală districtuală. Este singura aşezare, ridicată de regele-constructor, care îi celebrează numele.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/Herodion</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">Punctul de plecare în explorarea Galileii de Jos este Tiberias (<b>Tveria</b>), aflat pe coasta de vest a Mării Galileii (Lacul Kinneret) de pe a cărui faleză puteţi privi în zare peste întinderea tremurândă de apă. Litoralul Mării Galileii şi dealurile din jur reprezintă un loc de vacanţă accesibil tot timpul anului, cu trasee pentru drumeţii în natură, locuri încărcate de istorie şi locuri obişnuite de vacanţă.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto şi video 2011/Tiberias</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">Toată regiunea, inclusiv <b>Capernaum</b>, <b>Tabgha </b>(Biserica Înmulţiri Pâinilor şi Peştilor; naraţiunea evanghelică aminteşte şi cea de-a treia apariţie a lui Hristos înaintea ucenicilor după Înviere, apoi consacrarea primatului lui Petru), <b>Muntele Fericirii</b>, <b>Râul Iordan</b>, păstrează legătura indisolubilă cu lisus şi cu primii Creştini.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009 şi 2011; video 2011/Tiberias... </u></b><b>Tabgha</b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">Safed este un punct de plecare util în explorarea unor locuri precum <b>Cascada Banias</b>...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2010/Banias</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">A intra în Rezervaţia <b>Tel Dan</b> este ca şi cum ai păşi în ţara minunilor; întâlneşti pârâiaşe care formează râul şi vezi vârfurile înalte ale arborilor care par să atingă cerul. Pământul pare (mereu) umbrit şi emană răcoare, chiar în mijlocul unei zile toride de vară. Nu este de mirare faptul că, în urmă cu 7.000 de ani, oamenii au ales micul deal de deasupra izvoarelor pentru a-şi construi casele.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2010/Tel Dan</u></b><br />
<br />
*<br />
</div><div style="text-align: justify;">În 2009, alt simbol mă fortificase pentru a-i urma chemarea: <b>Massada</b>, ultimul refugiu antic al combatanţilor evrei, care, în numele libertăţii, au înfruntat armata romană şi au balansat către omenire prin luptă, prin sacrificiul suprem; ideea distrugerii violente a Regatului Iudeii, la sfârşitul epocii celui de-Al Doilea Templu, şi-a depărtat propriul timp; evreii au fost etapa devenirii, au tulburat răbdarea zilelor iar renunţarea la viaţă s-a transformat în ritm al altor pulsaţii...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/Massada</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">Tot atunci am înţeles cuvintele rabinului Simon Ben Lakish (secolul al III-lea după Cristos): “Dacă Grădina Edenului este pe pământul lui Israel, porţile sale sunt în <b>Beit She’an</b>”. Pe Valea Iordanului, la sud de Marea Galileii, nu mi-a venit să-mi cred ochilor: un oraş care te proiectează faţă în faţă cu ceea ce simt pentru marile aşezări romane, unde ruinele te trezesc la viaţă (oricât ai fi de obosit sau lipsit de insipraţie)...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/</u></b><b><u>Beit She’an</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">Natura este <i>infinit </i>mai generoasă în Galileea decât în Cisiordania...<br />
<b>Pustiul Iudeii</b>se caracterizează printr-o succesiune de coline pietroase, aride, brăzdate, săpate de depresiuni adânci şi cu creste neregulate, marcate de procesele de eroziune, un peisaj parcă supranatural...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/</u></b><b><u>Pustiul Iudeii</u><br />
<br />
*</b></div><div style="text-align: justify;"><br />
În <b>Ierihon</b>, chingile care sufocă fostele teritorii ocupate par la fel de irespirabile precum aerul, adâncesc senzaţia de sufocare (la propriu şi la figurat), mizeria de la tot pasul, o stare de inocenţă sălbatică şi contraste fără leac; doar <b>istoria celui mai vechi oraş din lume</b> salvează <b>prezentul localităţii situate cu 250 de metri sub nivelul mării</b>. Telefericul şi urcuşul (care mai răreşte din kilogramele în plus) te aduc pe <b>muntele </b>unde <b>Isus Cristos a petrecut 40 de zile şi 40 de nopţi</b> respingând ispitele Satanei, unde este săpată în stâncă <b>Mănăstirea greco-ortodoxă</b>... În oraş, te aşteaptă <b>Aşezământul românesc</b>...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009; video 2011/Muntele Ispitelor</u></b><b>şi <u>Aşezământul românesc de la Ierihon</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">În Pustiul Iudeii (Wadi Kelt), există o mănăstire ortodoxă foarte veche, în care s-au păstrat <b>Moaştele Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ</b>, numit şi „<b>Hozevitul</b>”. Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce lega Ierusalimul de Ierihon, drum pe care a coborât şi samariteanul milostiv.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto şi video 2011/Wadi Kelt</u></b><br />
<br />
*<br />
<br />
<b><u>Foto şi video 2011/Ein Bokkek</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">În altă ordine de idei, palestinienii percep preţuri „joase”, sub nivelul celor practicate la <b>Ein Bokkek</b> sau <b>Ein Gedi</b>. Nu poate fi altfel într-o zonă în care existenţa omului se apropie de semnificaţia miracolului, iar confortul – de treapta superioară a schimbării mediului. Rezervele de apă, într-o regiune aridă, unde se înregistrează, frecvent, 40 de grade la umbră (chiar şi după ora 18:00) sporeşte respectul. Imaginea a rămas vie, intrând în conştiinţa mea şi luându-mă acasă, acolo unde mulţi vând/cumpără aer şi pământ, rostogolind coşmarul de fiecare zi. <b>Românii nu ştiu să mulţumească Domnului pentru ceea ce le-a fost dăruit</b>, să înveţe de la Israel cum poţi construi în piatră şi deasupra pietrei.<br />
Am reuşit să ating apele care mi se păreau a fi un trup al tăcerii; un lac de mari dimensiuni, faimos pentru cel mai scăzut punct de pe glob (nu se găseşte sub ape, ci la 420 de metri sub nivelul mării) şi pentru faptul că are cea mai sărată apă din lume. Din păcate, <b>lacul se retrage cu circa 90 de centimetri pe an</b>. În curând, <b>Marea Moartă</b> nu mai poate păstra rolul de clepsidră care şi-a uitat boala pentru satisfacţia noastră, este pe punctul să dispară în întregime. În contrapartidă, visul, mai puţin generos, al iubitorilor de recorduri: pământul uscat cu altitudine joasă va fi la o cotă <i>negativă</i> şi mai ridicată faţă de nivelul mării...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009; foto şi video 2011/Marea Moartă</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Când mi-au venit în minte versurile lui Nicolae Labiş “Soarele s-a topit şi a curs pe pământ” ajunsesem la <b>Qumran </b>(situat la vest de drumul Kaliah-Sodoma, centrul esenienilor, care, preţuind cuvântul, l-au făcut cunoscut şi altora, mai puţin ascetici, mai puţin severi în privinţa purităţii, prin intermediul <b>Manuscriselor de la Marea Moartă</b>).</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2009/</u></b><b><u>Qumran</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">În general, locuitorii suportă două anotimpuri: din octombrie până în aprilie şi atunci când bate vântul fierbinte dinspre deşertul aflat la răsărit. Ameninţarea secetei a fost mereu o problemă, după cum o arată episodul cu proorocul Ilie, dar, în multe zone se verificau spusele “curgea laptele şi mierea”. Deşi climatul a devenit tot mai arid în ultimele două milenii înainte de Mântuitor, marea catastrofă s-a produs abia prin secolele VII-VIII după Cristos. În sudul Palestinei, deşertul Negew (de astăzi) ocrotise, pe vremea lui Iosua, nu mai puţin de 17 oraşe; săpăturile arheologice de la Awdat au confirmat abandonarea regiunii în veacul al VII-lea după Cristos.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2010/Avdat</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">În ţinuturile Negev, pe platoul Avdat, se iţeşte – deasupra bazinului Nahal Tzin – oraşul antic Avdat (Oboda), numit astfel după regele nabateean Oboda. Climatul deşertic şi cantitatea de apă care provine din ploi, de aproximativ 80 mm/an, nu au constituit o piedică în calea energiei locuitorilor din Negev.<br />
<b>Avdat</b>(din secolul al III-lea î.Hr.), situat pe Drumul Tămâii, aminteşte de traseul pe care erau transportate tămâie şi mirodenii originare din Peninsula Arabică şi din Orientul Îndepărtat, prin ţinuturile muntoase Petra şi Negev, către porturi ale Mării Meditarane. Cel mai important port pentru exportarea acestei mărfi se numea Gaza; de aici, tămâia şi mirodeniile erau trimise spre centrele Imperiul Roman. Controlul arterelor comerciale şi al porturilor a avut un impact direct asupra istoriei Avdat-ului, dar şi asupra altor oraşe nabateene.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2010/Avdat</u></b><br />
<br />
*<br />
</div><div style="text-align: justify;"><b>Deşertul Negev </b>este mărginit de Marea Mediterană, de Deşertul Sinai, Munţii Moab şi Pustiul Iudeii. Loc de întâlnire al unor fenomene naturale uimitoare (culmi semeţe şi văi ascunse, canioane săpate în stâncă şi dune de nisip), Negev a fost un punct critic pe Drumul Mirodeniilor bătut de caravanele cu cămile care aduceau cu ele bogăţiile Orientului în imperiile de pe coasta Mediteranei. Pentru vizitatorul modern, Negev este un loc fascinant de străbătut în lung şi-n lat, cu drumurile sale comerciale, cu haltele, mănăstirile şi fortăreţele cioplite în stânci ascuţite.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2010/Negev</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;"><b>Eilat</b>, un paradis scăldat de soare – în punctul cel mai sudic al Israelului, ne poartă printr-o lume a simţurilor. Traversând regiunile pietroase din Sudul Negevului şi deşertul Arava, cu stânci şi munţi coloraţi în roşu, cenuşiu, galben şi alb, pentru ca, într-o clipă, să mă trezesc în Golful Eliat pe malul Mării Roşii, am reţinut locul în care a ajuns Regina Sheba în vizita istorică făcută regelui Solomon. Tot acesta este locul care-i ademeneşte, ca prin farmec, pe iubitorii soarelui, pe amatorii de scufundări şi pe pasionaţii deşertului. Eilat oferă vizitatorilor săi sporturi acvatice, plimbări în nave cu carenă de sticlă, iahturi, Parcul Observatorului Submarin, Reciful Delfinilor, călătorii cu jeepul şi/sau safari pe cămilă în inima deşertului, Kings City (un castel misterios, oarecum magic şi, cu siguranţă, adeptul kitch-lui), recife de corali din Rezervaţia naturală “Coral Beach”. La doar 20 de minute de oraş, se află <b>Timna Park</b>, o vale magnifică, plină de stânci înalte de sute de metri, binecuvântată cu o panoramă fascinantă şi locuri care vibrează de amintirile antichităţii.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Foto 2010/Timna</u></b><br />
<br />
<b>*</b><br />
</div><div style="text-align: justify;"><b>M-am aflat în ţara unde Cristos s-a întrupat, S-a Născut, a Predicat, a Suferit, a murit şi a Înviat; locul pe care Dumnezeu le-a făcut pământul privilegiat al întâlnirii Sale cu oamenii... Prin excelenţă, ţintă a călătoriilor celor care pornesc în căutarea Domnului, Ţara Sfântă este o ţară a pelerinajelor. </b><br />
</div><div style="text-align: center;"><b>*</b></div><div style="text-align: justify;">Betleem-ul este plin de amintiri biblice şi evanghelice. În acest decor s-au desfăşurat faptele povestite în <b>Sfintele Scripturi</b>, care îi unesc pe creştini cu evreii: păşunile cunoscute sub numele de „câmpiile păstorilor” au cunoscut aventurile protopărinţilor lui David, marele rege al evreilor; au fost, totodată, martorii veştii date de către înger despre naşterea Fiului lui Dumnezeu. <b>Naşterea lui Isus</b> (din ebraicul <i>Jeshua</i>) reprezintă o amintire de neşters în istoria umanităţii (o neconcordanţă doar în ceea ce priveşte data naşterii lui Isus: romano-catolicii plasează evenimentul în noaptea de 24 decembrie a anului 5 sau 4, grecii ortodocşi în 6 ianuarie, iar armenii îl datează pe 18 al aceleiaşi luni).</div><div style="text-align: center;"><b><u>foto şi video 2011/Betleem</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;"><b>Bazilica Sfintei Naşteri, </b>ridicată pe locul venerat de pelerini, se mândreşte cu istoria milenară. Mozaicurile îi reprezintă pe strămoşii lui Cristos şi trimit la primele şapte Concilii Ecumenice. Partea cea mai semnificativă, din punct de vedere religios şi istoric, rămâne, totuşi, <b>Grota Sfintei Naşteri</b>.</div><div style="text-align: center;"><b><u>foto şi video 2011/poze 2009</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">În pofida micilor diferenţe, care pot întări veridicitatea celor relatate, Evangheliştii afirmă faptul că Hristos S-a născut în Betleem şi a crescut în Nazaret. Desigur, şi <b>Câmpul Păstorilor</b> este unul dintre locurile biblice puse în legătură cu Naşterea Domnului... <br />
<b>Biserica Sfânta Ecaterina din Betleem (</b>romano-catolică) se găseşte foarte aproape de Biserica ortodoxă Naşterea Domnului (în partea ei nordică); potrivit tradiţiei, biserica a fost zidită pe locul în care Mântuitorului Isus Hristos i-a apărut, în chip văzut, Sfânta Ecaterina din Alexandria, anunţându-i moartea martirică.<br />
La o distanţă de numai 300 de metri, înspre sud-est de Biserica Naşterii Domnului, se află o biserică mică, numită (îndeobşte) „Grota Laptelui”. Încă din secolul al VI-lea, o legendă locală mărturiseşte faptul că în peşteră (grotă) s-a oprit Maica Domnului cu Pruncul, în noaptea în care Dreptul Iosif a primit porunca de la înger să părăsească Betleemul şi să fugă în Egipt, pentru a scăpa de mânia lui Irod; în grotă ar fi stat în răstimpul dintre Naşterea Pruncului şi Fuga din Egipt. Potrivit unei vechi tradiţii, această peşteră a fost folosită drept loc de înmormântare a multora dintre pruncii omorâţi, fără pic de milă, de către soldaţii lui Irod: spre slava pruncilor stă zidită şi o capelă, în Biserica Romano-Catolică închinată Sfintei Ecaterina.</div><div style="text-align: center;"><b><u>foto şi video 2011/Betleem; poze 2009</u></b></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;">Am pătruns şi în <b>Betania</b>, la <b>mormâmtul Sfântului Lazăr</b>, printre palestinienii aflaţi pe o altă treaptă a civilizaţiei; bucuria de a fi ajuns acolo a fost umbrită de zidurile apărate, semn că duşmanul este vechi şi se cheamă istorie-îngheţ, naraţiune simplificată reinvestită cu sens (sau cu nonsens); sila reînnoită nu a fost risipită de iubire...</div><div style="text-align: center;"><b><u>video 2011/soldaţi la punctul de trecere</u></b></div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;">În drumul către vechea <b>Betanie</b> (localitatea arabă actuală <b>El Azaryia</b>) întreg necunoscutul accentelor vecine cu rana deschisă parcă ar vrea să acopere cuvintele lui Isus. Numele istoric al Betaniei, sub care este cunoscut în <b><i>Evanghelia lui Ioan</i></b>, în episodul învierii miraculoase a lui Lazăr şi în alte episoade petrecute în timpul călătoriei lui Isus de la Ierihon la Ierusalim, derivă, probabil, de la Beit Hanania (numele localităţii pe vremea când apaţinea tribului lui Beniamin). Nu m-a interesat atât Biserica lui Lazăr, realizare arhitectonică modernă din anii ‘50ai secolului trecut, ci faptul că ea este construită deasupra unei grote în interiorul căreia se poate vedea „<b>Mormântul lui Lazăr</b>” care a fost <b>scena unuia dintre cele mai cunoscute miracole săvârşite de Isus în Ţara Sfântă</b>.</div><div style="text-align: center;"> <b><u>Foto 2009/Betania</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">Cine se îndreaptă spre adevăratele sanctuare, reuşeşte să înţeleagă pe deplin fericirea psalmului pelerinilor: „Fericiţi cei care-şi fac din tine refugiul lor, care păzesc în inima lor căile tale. Trecând prin Valea Plângerii, opreschimbă în izvor, şi ploaia de dimineaţă<br />
oîmbracă cu binecuvântări” (84, 6-7).</div><div style="text-align: center;">*<br />
<br />
<b><u>Video 2011/cadre în plus (Ierusalim, spre exemplu/Sfântul Mormânt)</u></b><br />
</div><div style="text-align: justify;">Scopul unui pelerinaj corespunde, prin natura sa, unui ţel religios. Pelerinul vine ca să se întâlnească cu Cristos, ca să cunoască mai bine chipul fascinant al lui Cristos, vine să îngenuncheze şi să se roage la locurile sfinţite de paşii şi de prezenţa Mântuitorului. În cele mai multe cazuri, pelerinajul în Ţara Sfântă are un caracter penitenţial. Creştinul vine cu gândul de a-şi ispăşi propriile păcate sau păcatele altuia. Vine împins de un imbold lăuntric de a fi iertat de Dumnezeu, de a fi purificat de tot ce îi pătează sufletul, de a se despovăra de tot ceea ce îi apasă conştiinţa.<br />
</div><div style="text-align: center;">*<br />
Tot ceea ce aţi auzit este o mărturisire: pendulez între mai multe lumi...<br />
</div><div style="text-align: justify;">După încântarea de a fi văzut, filmat şi fotografiat zidurile/<b>porţile Ierusalimului</b>, <b>Biserica Sfânta Ana</b>, <b>Scăldătoarea Oilor</b>, <b>Biserica Dominus Flevit</b>, <b>Scăldătoarea Siloamului</b>, <b>Cina Cea de Taină</b>, <b>Scara Macabeică</b>, <b>Biserica Sfântul Petru din Gallicantu</b>, <b>Valea Cedronului</b>, <b>Ghetsimani</b>, <b>Biserica Tuturor Naţiunilor</b>, <b>Biserica Mormântului Sfintei Maria</b>, <b>Grota de la Ghetsimani</b>, <b>Sfântul Mormânt</b>, <b>Piatra Ungerii</b>, <b>Golgota</b>, <b>Mormântul lui Hristos</b>, <b>Sfânta Temniţă</b>, <b>Mormântul lui Iosif din Arimateea</b>, <b>Mormântul din Grădină</b>, <b>Capela Înălţării</b>, <b>Emaus</b>, am hărăzit zile pentru vizitatea bisericilor din Iersulaim – „<b>Catedrala Rusă</b>”, <b>Biserica Sfânta Maria Magdalena</b>, <b>Biserica Sfântul Marcu</b>, <b>Catedrala Sfântul Iacob</b>, <b>Biserica Mântuitorului</b>, <b>Bazilica Adormirii</b>, <b>Citadela</b>, <b>Mormântul lui David</b>, <b>Zidul Plângerii</b>, <b>Carierul Ebraic</b>, <b>Esplanada Templului</b>, <b>Via Dolorosa</b>/<b>Popasurile</b>,</div><div style="text-align: center;"><b><u>Succesiune foto 2009</u></b><br />
<br />
*<br />
<br />
am căutat un nou privilegiu – imagineaMoscheii <b>Al Aqsa</b>, de pe culmile <b>Ierusalimul</b>ui, postată – împreună cu fotografii şi filme – pe site-ul <b><a href="http://www.radioiasi.ro/">www.radioiasi.ro</a></b>.<br />
<br />
*<br />
</div><div style="text-align: justify;">Desigur, întâietate au avut <b>Biserica Sfânta Maria Magdalena</b>, <b>Biserica Sfântul Marcu</b>, <b>Catedrala Sfântul Iacob</b>, <b>Biserica Mântuitorului</b>, <b>Bazilica Adormirii</b>, <b>Citadela</b>, <b>Mormântul lui David</b>,<b>Via Dolorosa</b>/<b>Popasurile</b>...<br />
<b>Ein Karem <u>Video şi foto 2011/Ein Karem</u></b>(sat, ca prelungire a Ierusalimului, unde poate fi localizată naşterea lui Ioan Botezătorul, din părinţii Zaharia şi Elisabeta; sanctuarul celebrează naşterea celui care l-a botezat pe Isus) fusese sedimentat într-o altă formă şi în altă zi a <i>pelerinaj-</i>ului. Nu putem trăda memoria doar pentru că, pe <b>Muntele Sion</b> (Zion) din Ierusalim <i>gallus cantat</i>. <b><u>foto 2009 şi video 2011</u> </b>Conform tradiţiei creştine, Petru s-a lepădat de Isus. Potrivit altora, locul corespunde <b>Palatul</b>ui <b>lui Caiafa</b>, „temelia” de judecată a lui Isus. Sunt arheologi care cred în rolul actualei proprietăţi a părinţilor asumpţionişti, <b>Biserica Sfântul Petru din Gallicantu /<u>foto 2009 şi video 2011</u> </b>(alţii preferă să situeze palatul 300 de metri mai sus, pe amplasamentul Bisericii Armene Ortodoxe, al <i>Sfântului Salvator</i>, din apropierea Porţii Sionului). Nici o ipoteză nu se impune ca evidenţă, doar Muntele Sion rămâne o colină înaltă din partea de vest, devenită inima primei comuntăţi creştine, compuse din iudeo-creştini, discipoli ai lui Isus de origine ebraică. Într-o sinagogă, evreii religioşi venerează <b>Mormântul lui David</b>... <b><u>foto 2009</u></b><br />
De Paşte, creştini de toate etniile vin la Ierusalim pentru a urma drumul parcurs de Isus. În duminica Floriilor, oamenii se adună pe Muntele Măslinilor ca să reediteze intrarea <b>Lui </b>în Ierusalim. Se opresc acolo unde Domnul a plâns, prevăzând soarta proprie şi pe cea a oraşului. Locul este marcat de o biserică în formă de lacrimă, numita <b>Dominus Flevit</b> („Domnul a plâns”). <b><u>foto 2009</u></b>Tot pe acest munte este <b>Grădina Ghetsimani</b>, <b><u>foto</u></b><b><u>2009 şi video 2011</u> </b>în care există o mică livadă de măslini (se spune că ar avea aproape două mii de ani). Ierusalimul adăposteşte patru cartiere importante: Cartierul Evreilor, Cartierul Creştinilor, Cartierul Musulmanilor şi cel al Armenilor. Astăzi, patru comunităţi etnice şi religioase promovează, împreună, culturi diferite cu acelaşi patrimoniu. Sunt opt porţi care străbat zidurile oraşului, iar cel mai important trafic se desfăşoară prin <b>Poarta Jaffa</b>. <b>Via Dolorosa</b> <b><u>video 2011</u></b><b>este drumul pe care Isus a mers de la Judecată către Răstignire</b>. Aici sunt cele „Nouă opriri ale Crucii” care conduc şi spre Biserica Sfântului Mormânt din Cartierul Creştin, cunoscut drept locul unde a fost îngropat şi unde a înviat Cristos – <i>centrul</i> credinţei creştine din întreaga lume.<br />
Multe episoade ale istoriei Israelului şi ale vieţii lui Isus s-au petrecut pe <b>Muntele Moriah</b>. Astăzi, vedem cum se ridică Moscheea lui Omar, Moscheea Al Aqsa, <b>Domul Stâncii</b>. <b><u>foto 2009 şi video 2011</u></b>Unul dintre cele mai venerate sanctuare ale Islamului, construit de califul Abd al-Malik, edificiul adăposteşte o stâncă privită cu sacralitate de credincioşii musulmani (“Profetul a pornit în călătoria sa către cer”); stânca este importantă şi pentru tradiţiile mozaică şi creştină; aceasta ar fi vârful muntelui biblic Moriah, unde Avraam l-a oferit pe fiul său Isaac ca jertfă lui Dumnezeu; din punct de vedere arhitectonic, Domul Stâncii pare să se identifice cu cupola sa strălucitoare, asemănătoare unui boboc de floare aurit; cupola este susţinută de un tambur circular şi de o construcţie octogonală, cu ziduri îmbrăcate în marmură şi faianţă predominant albastră.<br />
La est se întrevede linia <b>Munţi</b>lor <b>Moab</b> (în zilele senine, pot fi observate, în depărtare, depresiunea Iordanului, Marea Moartă, petecuri de pământ ale vecinilor din Iordania). <b>Muntele Nebo</b> (m-a purtat pe umerii săi la sfârşitul anului 2007, când am ajuns în Iordania<b>/<u>video 2007</u></b>) a fost suit de Moise din câmpia Moabului, vârful muntelui Pisga, în faţa Ierihonului.<br />
La sud, colina supranumită “Consiliul cel Rău”; după tradiţie, marii preoţi şi fariseii convocaseră o adunare în timpul căreia Caiafa a profeţit: “Este mai bine să moară un singur om pentru popor”...</div><div style="text-align: center;">*<br />
</div><div style="text-align: justify;">Când mi-am filtrat proiectul deplasării, pe rafturile conştiinţei s-a pornit un mic scandal – înaintea plecării. Lipseau, din limba <i>aranjamentului</i> cu Ierusalimul, panorama şi grotescul fascinant al bazarului.</div><div style="text-align: center;"><b><u>Video 2011/Bazar Ierusalim</u></b><br />
<br />
*</div><div style="text-align: justify;">Dar şi referiri succinte la oraşul plin de viaţă: Tel Aviv-Yafo. Cea mai mare metropolă a Israelului şi centrul comercial al ţării, «Colina Primăverii» nu a existat până în 1909, atunci când un grup de locuitori din Yafo s-a mutat, la nord, pentru a construi un oraş nou pe dunele de nisip. Cunoscut şi ca «oraşul care nu doarme niciodată», Tel Aviv oferă o gamă impresionantă de posibilităţi ale fugii de singurătate şi... de reflecţie spirituală...</div><div style="text-align: center;"><b><u>Video 2011, în combinaţie cu foto 2010/Tel Aviv</u></b><br />
<br />
***</div><div style="text-align: justify;">„Prin harul lui Dumnezeu sunt şi creştin, prin faptele mele sunt un mare păcătos, prin chemare sunt pelerin din speţa cea mai de jos, care cade la tot pasul”. Aşa începe <i>Povestea unui pelerin rus</i>, o operă anonimă de intensitate spirituală...<br />
<br />
<i>Povestea </i>mea, încărcată de fotografii şi de secvenţe video, dincolo de înregistrările audio, trebuie să aibă un sfârşit. Unul care să merite Israelul, chiar dacă re-apropie un vechi proverb spaniol...<br />
<br />
„Călătorule, nu există drumuri. Drumurile se fac păşind...”<br />
</div><div style="text-align: center;">***<br />
<br />
</div><div style="text-align: center;"><i>Mulţumiri </i><br />
<br />
Mitropoliei Moldovei şi Bucovinei<br />
<br />
Ministerului de Turism al Israelului<br />
<br />
Agenţiilor „Provitur” şi „Sunny Travel”</div><div style="text-align: center;"><br />
<br />
</div><div style="text-align: center;">Echipă producţie: Nicolae Tomescu, Dan Gafta, Iuliana Bubuianu, Gabriela Grama, Andrei Scribleac</div><div style="text-align: center;"></div><div style="text-align: center;"> © <b>Nicolae Tomescu</b>, <b>Radio Iaşi (2011)</b></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-50825810112305385412011-10-17T04:41:00.000-07:002011-10-17T04:41:10.184-07:00Radio Iaşi '70: Documentar<div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><u><span lang="RO" style="color: red;">Film documentar Radio Iaşi</span></u></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> </div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> Nicolae Tomescu, Iuliana Bubuianu, Gabriela Grama, Daniel Balan</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <br />
<br />
<br />
<b><span lang="IT">La 2 noiembrie 1941, răsunau – pentru prima dată în eter – cuvintele „Aici Radio Moldova”.</span></b><br />
<br />
<br />
<br />
<br />
<br />
</div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="IT" style="color: red;">Petre P. Andrei - RTVR Iaşi</span></i></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <span lang="IT"> </span><span _fck_bookmark="1" style="display: none;"> </span><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/PetrePAndrei1.jpg" style="height: 160px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/PetrePAndrei2.jpg" style="height: 160px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/PetrePAndrei3.jpg" style="height: 160px; width: 200px;" /><br />
<br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT">Înzestrarea societăţii româneşti cu acest <i>mijloc de propagandă</i> poate fi interpretată şi în sensul următor: Nu numai peste meleagurile dintre Prut şi Bug, ci până departe, spre Soare-Răsare, până la hotarul culturii germane, <i>etericele unde</i> ale radioului ieşean au dus pe aripile lor graiul, gândurile, simţămintele româneşti</span></b><span lang="IT">. </span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="IT" style="color: red;">Imagini cu Palatul Culturii/din timpul Marii Conflagraţii Mondiale (RTVR Iaşi)</span></i></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT"> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/PalatulCulturii1.jpg" style="height: 221px; width: 277px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/PalatulCulturii2.jpg" style="height: 221px; width: 277px;" /></span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT">În 1944, “vocea destinată scopului” a amuţit. În 1956, la 1 mai, este re-vigorată, sub denumirea Radio Iaşi (funcţionând ca studio teritorial, fără personalitate juridică, în cuprinsul Radiodifuziunii Române, aşa cum se întâmplă şi astăzi)</span></b><span lang="IT">. <b>Între 1984 şi 22 decembrie 1989 regimul Ceauşescu i-a anulat dreptul de a emite, precum în cazul celorlalte posturi teritoriale</b>.</span><b><span lang="IT"> Am vrea să credem că Radio Iaşi a însemnat <i>vocea autorizată</i> a Moldovei, salvarea de la uitare a unor clipe fără egal, gesturi şi trăiri, sincerităţi debordante, oameni născuţi pentru a se dărui</span></b><span lang="IT">. <b>Am vrea să</b> <b>ştim că</b> <b>fiecare zi presupunea râvnă, responsabilitate, un uriaş efort de voinţă</b>. <b>Tragem speranţa că, de fiecare dată, Radio Iaşi a renăscut din propria-i cenuşă, că vocea i-a fost auzită tot mai clar şi mai folositor oamenilor în slujba cărora ar fi trebuit să se implice cu toata fiinţa sa</b>.</span><b><span lang="IT"> Desigur, unii "au dat viaţă" Studioului Teritorial de Radio Iaşi, l-au “crescut”, îl slujesc în continuare, şi-au făcut datoria împlinind <i>vise în eter</i> şi făurind o lume; alţii, mai tineri, nu au obosit şi nu îşi vociferează dragostea pe la toate răspântiile.</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="margin-left: 72pt; text-indent: 36pt;"> <b><span> Toţi sărbătorim 7 (şapte) decenii de existenţă!</span></b></div><div class="MsoNormal" style="margin-left: 72pt; text-align: center; text-indent: 36pt;"> <span _fck_bookmark="1" style="display: none;"> </span><br />
***<span _fck_bookmark="1" style="display: none;"> </span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="RO" style="color: black;">În clipa de faţă, la împlinirile şi neajunsurile unui post de radio cu două plaje de audiţie, pentru oameni având profil diferit, obiceiuri de ascultare diferite, cu încadrare în prevederile legislaţiei radioului public</span></b><span lang="RO" style="color: black;">, <b>contribuie</b></span><b><span lang="IT" style="color: black;">, diferenţiat, jurnaliştii </span></b><b><span lang="RO" style="color: black;">grupurilor de producţie „Emisiuni Informative”</span></b><b><span lang="IT" style="color: black;"> şi “Emisiuni Muzicale, de Divertisment”. Personalul auxiliar însumează peste 50% din organigramă. Se adaugă, în mod fericit, </span></b><span style="font-size: 12px;"><b><span lang="IT" style="color: black;">susţinerea profesională a colaboratorilor şi freelancerilor (chiar dacă aceştia nu pot fi angajaţi).</span></b></span><b><span lang="RO" style="color: black;"> </span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT" style="color: black;">Radio Iaşi (lider de piaţă şi, în acelaşi timp, cea mai importantă organizaţie de presă din Moldova) se adresează locuitorilor din judeţele Bacău, Botoşani, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Suceava, Vaslui, Vrancea, dar şi din Brăila, Buzău, Tulcea, din Republica Moldova şi Ucraina, lumii globalizate a Internetului. Separarea plajelor de audiţie AM_FM s-a impus ca efect al politicii privind scăderea mediei de vârstă. În FM sunt abordate segmentele mai tinere de populaţie, diminuându-se riscul pierderii altor categorii prin reconstrucţia AM-ului. Fiecare plajă a primit proiecţia unei grile de programe adecvate; pornind de la nevoile şi aşteptarile publicului vizat, exprimate în şi prin studiile naţionale şi regionale, a devenit solubilă chestiunea găsirii unor formate care să se adreseze, în aceeaşi măsură, segmentelor tinere cât şi segmentelor cu vârstă mai ridicată.</span><span lang="RO"> Schimbările, atât de fond cât şi de formă, în ceea ce priveşte politica editorială</span></b><span lang="RO">, precum şi <b>eforturile depuse la nivel de promovare</b>, <b>se concretizează într-o</b> <b>imagine din ce în ce mai bună pentru Radio Iaşi</b>, <b>care ajunge să fie</b> <b>perceput drept postul preferat al celor mai mulţi ascultători din Moldova</b>.</span></div> <a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/machetapentruevenimentulaugust2011.jpg"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/machetapentruevenimentulaugust2011.jpg" style="height: 283px; width: 200px;" /></a><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> </div><div align="center" class="MsoNormal" style="background: none repeat scroll 0% 0% red; text-align: center;"> <b><span lang="RO" style="color: white;">Contează fiecare zi, fiecare oră, fiecare minut, dar, mai ales, fiecare om</span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="RO"> </span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="background: none repeat scroll 0% 0% red; text-align: center;"> <b><span lang="RO" style="color: white;">La Radio Iaşi Clasic<span> </span>1053 KHz</span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span style="font-size: 12px;"><b><i><span lang="RO">Bună dimineaţa</span></i></b><b><span lang="RO">! / <i>Agenda publică</i>! / <i>Prin Moldova</i> / <i><span style="color: black;">Economica</span></i><span style="color: black;">, <i>Info Nord-Est</i>, <i>Pasiuni</i>, <i>Sănătate</i>, <i>Moldova turistică</i> / <i>Martor şi Polemici cordiale</i> / <i>La ordinea zilei </i>/ <i>Dedicaţii</i>le <i>muzicale</i> / <i>Teatru Scurt, Repere în istorie, Convorbiri literare, Arta Spectacolului, Tradiţii</i></span></span></b><span lang="RO" style="color: black;">,<b> <i>Suplimentul de cultură</i> / <i>Tonomat</i> / </b></span><b><i><span lang="RO">Fotbal. Liga a II-a</span></i></b><b><span lang="RO"> sau <i>Colocvii muzical-sportive</i>! / <i>Sinteza săptămânii</i> /, <i>’60, ’70, ’80</i> / <i>Fonoteca de Aur</i> / <i>Albume</i> <i>de colecţie</i> / <i><span style="color: black;">Liturghia romano-catolică</span></i><span style="color: black;">, <i>Pelerinaj</i> şi <i>Liturghia ortodoxă</i>! / <i>Sat</i>ul <i>românesc</i>! / <i>Suflet de copil</i>! / </span><i>Muzica Tinereţii</i>!/<span style="color: black;"> </span><i>Sport</i> / desăvârşesc programul Undelor Medii!</span></b></span><br />
</div><div align="center" class="Ore" style="background: none repeat scroll 0% 0% red; margin-left: 0cm; text-align: center; text-indent: 0cm;"> <span style="font-size: 12px;"><b><span lang="RO" style="color: white;">La Radio Iaşi FM<span> </span>90,8, 96,3 MHz</span></b></span></div><div class="Ore" style="margin-left: 0cm; text-indent: 0cm;"> <span style="font-size: 12px;"><b><span lang="RO">Avem muzică, punem tot felul de întrebări, oferim răspunsuri în <i>Bună dimineaţa</i>! / <i>Formula Magică</i>! / <i>Doar Fapte</i>, / <i>Fiecare</i> <i>zi</i>.<i>Pierduţi în trafic</i> / <i>Dedicaţii</i>le desemnează un brand / <i>Orizontala culturală</i><span style="color: black;"> atinge <span class="def">înălţimea scontată /</span></span> Programăm întâlniri speciale, în <i>Alo, Europa?</i>, întocmim un clasament al preferinţelor (<i>Top Radio Iaşi</i>), vă dăruim <i>Parada Succeselor şi Culorile Nopţii</i>! </span></b></span></div><div align="center" class="Ore" style="margin-left: 0cm; text-align: center; text-indent: 0cm;"> <span style="font-size: 12px;"><b><span lang="RO">Radio Iaşi FM emite 24 de ore din 24!</span></b></span></div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <span lang="FR"> *</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span style="font-size: 12px;"><b><span lang="IT">Pentru a putea fi comunicată şi adresată, cultura nu mai trebuie privită sectorial, compartimentat, izolaţionist, ci transversal. </span></b></span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> </div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span lang="FR"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/madalina%201.jpg" style="float: left; height: 77px; margin: 4px; width: 100px;" />În mai 2008, Piaţa Palatului Culturii din Iaşi a fost arhiplină. <b>Radio Iaşi</b> a onorat condiţia <b>partenerului</b>, <b>iar Goran Bregovic ne-a acordat un interviu</b>. <i><span> </span></i></span><br />
</div><center> </center> <br />
<div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <span lang="FR">*</span><br />
</div><div class="MsoBodyText" style="margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;"> <b><span lang="FR">Nicu Covaci</span></b><span lang="FR">, invitat de Radio Iaşi, a dezvăluit câteva dintre gândurile sale, considerînd că muzica „vine din suflet, atrage publicul şi după mulţi ani de existenţă Phoenix”. </span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="FR" style="color: red;">Nicu Covaci </span></i></b><br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/NicuCovaci.jpg" style="height: 240px; width: 300px;" /></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <span lang="FR">*</span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="FR" style="color: red;"> </span></i></b></div><div class="MsoBodyText" style="margin-bottom: 0.0001pt; text-align: justify;"> <span lang="FR">Ne-am delectat cu evoluţia<b> </b>grupului <b>Uriah Heep</b>, cu <b>interviul</b> organistului <b>Phil Lanzon</b> – despre omul obişnuit din spatele vedetei rock. Aflat într-o «ţară tristă, plină de umor»… </span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="FR" style="color: red;">Uriah Heep<br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/uriahheep.jpg" style="height: 240px; width: 300px;" /><br />
</span></i></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="FR">Bad Boys Blue a concertat pentru prima oară în România </span></b><span lang="FR">iar <b>Radio Iaşi</b>, <b>co-organizator al evenimentului</b>, <b>a avut</b> <b>drepturi de difuzare exclusive</b>.</span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="FR" style="color: red;">BAD BOYS BLUE pentru Radio Iaşi</span></i></b><br />
</div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT">Sâmbătă, 1 noiembrie 2008</span></b><span lang="IT">, <b>publicul a avut parte de un concert extraordinar, un eveniment aniversar cu doi sărbătoriţi: Direcţia 5 şi Radio Iaşi. Fiecare şi-a primit răsplata: publicul, artiştii, organizatorii... </b></span></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT">Dovad</span></b><b><span lang="RO">ă? Nu trecuse 1 an şi am preluat responsabilitatea organizării evenimentului din 27 mai 2009, cu aceeaşi trupă; iar tranmisia VIDEO LIVE pe INTERNET, adresa </span><a href="http://www.radioiasi.ro/"><span lang="RO">www.radioiasi.ro</span></a></b><b><span lang="RO">, ne-a apropiat şi mai mult de partea tehnologică a vremurilor pe care le trăim...</span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="RO" style="color: red;">Direcţia 5<br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/directia5.jpg" style="height: 240px; width: 300px;" /></span></i></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span style="font-size: 12px;"><b><span lang="IT">Probabil că nimeni nu şi-a imaginat scenariul... </span>Cu atât mai puţin să vadă Radio Iaşi în rolul de organizator al unui eveniment <i>first class</i>:<span> </span>SMOKIE...</b></span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <span style="font-size: 12px;"><b><i><span lang="IT" style="color: red;">Smokie<br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/smokie.jpg" style="height: 240px; width: 300px;" /></span></i></b></span><br />
<b><i><span lang="IT" style="color: red; font-family: Garamond;"> </span></i></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT" style="color: black;">2008 a culminat cu</span></b><span lang="IT" style="color: black;"> <b>organi</b></span><b><span lang="RO" style="color: black;">z</span></b><b><span lang="IT" style="color: black;">area </span></b><span lang="IT" style="color: black;">Concertului de Crăciun „<b>Vienna Magic</b>” – susţinut de <b>Johann Strauss Ensemble</b>..</span>.<br />
<br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Magic%20Vienna%202008.jpg" style="height: 314px; width: 431px;" /><br />
<br />
<br />
<br />
<b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> </div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span style="font-size: 12px;"><em><span style="font-family: georgia,serif;"><b><span lang="IT">Ne bucurăm ascultându-i pe alţii, recunoscându-le spiritul. Ajungem la cel mai grandios spectacol folcloric organizat vreodată în Moldova...</span></b></span></em></span></div><br />
<center> </center> <div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="RO" style="color: black;">(</span></i></b><b><i><span lang="IT" style="color: black;">Video)clip Aniversare</span></i></b><b><span lang="IT" style="color: black;"> /</span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="IT" style="font-size: 14pt;"> *</span></i></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT" style="color: black;">Prin Radio Ia</span><span lang="IT">ş</span></b><b><span lang="IT" style="color: black;">i, Corul „Juvenes Ecclesiae” </span></b><span lang="IT" style="color: black;">a <b>c</b></span><span lang="IT" style="color: black;">ânt</span><span lang="IT" style="color: black;">at, </span><span lang="RO" style="color: black;">î</span><span lang="IT" style="color: black;">n decembrie 2009, </span><span lang="IT" style="color: black;">bucuria Na</span><span lang="IT" style="color: black;">şterii Domnului!</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT" style="color: black;">Radio Ia</span></b><b><span lang="IT">ş</span></b><b><span lang="IT" style="color: black;">i... sprijin</span></b><b><span lang="IT">ă </span></b><b><span lang="IT" style="color: black;">arti</span></b><b><span lang="IT">ş</span></b><b><span lang="IT" style="color: black;">tii tineri! </span><span style="color: black;">Jazz; blues; dixieland... Într-un turneu „Opis Band”, înregistrat audio </span></b><b><span>ş</span><span style="color: black;">i transmis video live pe Internet…</span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span style="color: black;">Tot în</span></b><span style="color: black;"> <b>decembrie 2009</b>, <b>grupul „Millenium”, din Chişinău, susţinea ideile noastre despre Sărbătorile de Iarnă.</b></span><b><i><span style="color: black; font-family: Garamond;"> </span></i></b><b><span lang="IT" style="color: black;">Sprijinim Basarabia şi oamenii importanţi ai ţinutului de peste Prut</span></b><span lang="IT" style="color: black;">.<span> </span></span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Millenium%202009%2001.jpg" style="height: 150px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Millenium%202009%2002.jpg" style="height: 150px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Millenium%202009%2003.jpg" style="height: 150px; width: 200px;" /><br />
<br />
<br />
<br />
<b><i><span lang="IT" style="color: red; font-family: Garamond;"> </span></i></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT" style="color: black;">Radio Iaşi </span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT" style="color: black;">îmbrăţişează cele mai diverse genuri muzicale! </span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT" style="color: black;">Sâmbătă, 22 mai 2010, în grandiosul hol al „Blocului de Producţie Radio Iaşi”</span></b><span lang="IT" style="color: black;">, publicul </span><b><span lang="IT" style="color: black;">a văzut şi a ascultat </span></b><span lang="IT" style="color: black;">CONCERT BOSSA NOVA cu BOGDAN PLECH (din Brazilia)...</span><b><span lang="IT" style="color: black;"> </span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <span lang="IT" style="color: black;"><span> </span></span><b><i><span lang="IT" style="color: red;">CONCERT BOSSA NOVA cu BOGDAN PLECH</span></i></b><br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/bogdanplech.jpg" style="height: 240px; width: 300px;" /><br />
</div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT" style="color: black;">Radio IAŞI</span></b><span lang="IT" style="color: black;">, ca <b>partener media al operei ieşene</b>, a transmis Concertul <i>MUZICĂ, MISTER, APĂ</i> din <b>iunie 2010</b>…</span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="IT" style="color: red;">Concertul MUZICĂ, MISTER, APĂ<span><span> <br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Radio%20Iasi%2070/documentar/muzicamisterapa.jpg" style="height: 240px; width: 300px;" /></span></span></span></i></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div align="center" class="MsoNormal" style="background: none repeat scroll 0% 0% white; text-align: center;"> <strong><u><span lang="IT">Legendarul grup “Scorpions” </span></u></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="background: none repeat scroll 0% 0% white; text-align: center;"> <strong><u><span lang="IT">a susţinut un concert la Chişinău (Republica Moldova).</span></u></strong></div><div class="MsoNormal" style="background: none repeat scroll 0% 0% white; text-align: justify;"> <strong><u><span lang="IT" style="color: red;">Radio Iaşi, partener media unic pentru România</span></u></strong><strong><u><span lang="IT">, i-a avut ca reprezentanţi pe George Vanvu şi Andrei Scribleac (relatări, reportaje, interviuri, foto şi video / vezi secţiunea “evenimente” a site-ului <a href="http://www.radioiasi.ro/"><span style="font-weight: normal;">www.radioiasi.ro</span></a>).</span></u></strong></div><br />
<center> </center> <div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
<br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="IT">Marţi, 7 decembrie 2010, în Bloc Producţie Radio Iaşi, a avut loc lansarea albumului <i>Deschideţi porţile mari</i> al interpretei<span style="color: red;"> Elena Mândrescu</span></span></b><span lang="IT">.</span><span lang="IT"> Lansarea a fost suprapusă „Dedicaţiilor” (orele18:00-20:00), un adevărat brand care adună, zilnic, 1 din 3 ascultători de radio din regiunea Moldovei.</span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><u><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Elena_Mandrescu_01.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Elena_Mandrescu_02.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Elena_Mandrescu_03.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></u></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <span lang="RO">*</span><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="RO">Funcţie de „logica” sărbătorilor – o „logică” a inimii, a sensibilităţii, a liniştii, sâmbătă, 18 decembrie 2010, la Institutul Teologic Romano-Catolic, <span style="color: black;">Radio Iaşi Clasic, Radio Iaşi FM,</span> </span></b><a href="http://www.radioiasi.ro/"><span lang="RO">www.radioiasi.ro</span></a><b><span lang="RO"> (transmisie video live), au lucrat pentru încântarea publicului! </span><span style="color: red;"><i><span lang="IT">Hac Nocte</span></i></span></b><span style="color: black;"><b><span lang="IT">! </span></b></span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><u><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Hac_Nocte.jpg" style="height: 154px; width: 600px;" /></span></u></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">* </span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="FR">Radio Iaşi</span></b><span lang="FR"> şi <b>Colegiul Naţional de Artă „Octav Băncilă”-Iaşi</b> au organizat sâmbătă, <b>22 ianuarie 2011</b>, în Sala de Concerte a Colegiului „Octav Băncilă” concertul <b><span style="color: red;">GLASURILE UNIRII</span></b>. <b>Au participat elevi laureaţi ai Concursului „Emanuel Elenescu”, ediţia a XX-a</b></span><b><span lang="RO">,<span> </span></span></b><b><span lang="FR">găzduită de Liceul „Victor Brauner” din Piatra Neamţ.</span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><u><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Octav%20Bancila.jpg" style="height: 134px; width: 600px;" /></span></u></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">* </span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <strong><span lang="IT" style="color: black;">1 martie 2011</span></strong><strong><span lang="IT" style="color: black; font-weight: normal;">: “</span></strong><strong><span lang="IT" style="color: black;">Bloc Produc</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;">ţie Radio Iaşi</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">” a fost</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;"> </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">pretextul cel mai potrivit pentru a aduce în jurul mesei rotunde scriitori, critici literari şi invitaţi din România şi din Republica Moldova – la </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;">prima ediţie a </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: red; font-weight: normal;">Festivalului Internaţional de Literatură pentru Copii „ION CREANGĂ”</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">.</span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Ion%20Creanga%2001.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Ion%20Creanga%2002.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Ion%20Creanga%2003.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></b><span lang="IT"> </span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <strong><span lang="FR" style="color: black; font-weight: normal;">* </span></strong><br />
</div><div style="text-align: justify;"> <b><span lang="FR">Marţi, 8 martie 2011, la sediul din Lascăr Catargi nr. 44, cu ocazia Zilei Internaţionale a Femeii, spectacolul <span style="color: red;">„Melodii, melodii”</span></span></b><b><span lang="IT"> a fost </span></b><b><span lang="FR">un dialog al generaţiilor: <span style="color: red;">Constantin Florescu </span></span></b><b><span lang="RO" style="color: red;">şi </span></b><b><span lang="FR" style="color: red;">Teodora Manolache</span></b><b><span lang="FR"> (speranţă a muzicii uşoare româneşti).</span></b></div><div style="text-align: center;"> <b><span lang="FR"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/08-martie-2011_19004539.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/08-martie-2011_19004542.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/08-martie-2011_19004698.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></b></div><div align="center" style="text-align: center;"> <b><span lang="FR">*</span></b><br />
</div><div align="center" style="text-align: center;"> <b><span lang="RO">Am sărbătorit şi <span style="color: red;">Zilele Pascale... la Radio Iaşi</span>.</span></b></div><div style="text-align: justify;"> <span lang="RO"> </span></div><div style="text-align: justify;"> <b><span lang="RO" style="color: black;">Sâmbătă, <strong>16 aprilie 2011, Ansamblul folcloric de copii şi tineri </strong></span></b><strong><span lang="RO" style="color: red;">„Balada Bucovinei”</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;"> a prezentat un spectacol cu regie de mişcare, sunete, lumini şi citire din </span></strong><em><b><span lang="RO" style="color: black;">Triod</span></b></em><strong><span lang="RO" style="color: black;">.</span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="RO" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Balada%20Bucovinei%20la%20Radio%20Iasi_28.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Balada%20Bucovinei%20la%20Radio%20Iasi_49.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Balada%20Bucovinei%20la%20Radio%20Iasi_74.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></b></div><div style="text-align: justify;"> <span lang="RO"> </span></div><div class="MsoBodyTextIndent" style="margin: 0cm 0cm 0.0001pt; text-align: justify;"> <strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">A</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;">m efectuat </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">transmisiuni de la</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;"> </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: red; font-weight: normal;">„Festivalul Ouălor Încondeiate-Moldoviţa”</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">, în Ziua Floriilor</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;">.</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;"> Prin copiii din Vama (judeţul Suceava), am înţeles de ce </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">încondeierea desemnează o artă.</span></strong></div><div style="text-align: justify;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;">Miei din aluat, cozonaci, pască, diverse dulciuri, figurini de ciocolată (toate amenajate în jurul </span></strong><em><span lang="RO" style="color: black;">Ieslei Domnului</span></em><strong><span lang="RO" style="color: black;">) au întâmpinat luni, 18 aprilie, iepuraşul; acesta a venit cu un spectacol în interpretarea grupei „Arta mânuitorului de păpuşi” de la Universitatea „George Enescu” din Iaşi.</span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/incondeiere01.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/incondeiere02.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/incondeiere03.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></b></div><div class="MsoBodyTextIndent" style="margin: 0cm 0cm 0.0001pt; text-align: justify;"> <span lang="RO"> </span></div><div style="text-align: justify;"> <strong><span lang="IT" style="color: black;">Marţi, 19 aprilie 2011, am adunat culori şi... sunete! </span></strong><strong><span lang="IT" style="color: red;">Corul „Mira” al Bisericii „Sfântul Nicolae Domnesc” şi Corul „Juvenes Ecclesiae” al Catedralei Romano-Catolice </span></strong><strong><span lang="IT" style="color: black;">ne-au dăruit lumină</span></strong><strong><span lang="IT" style="color: black; font-weight: normal;">... </span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/corul%20Mira%20.jpg" style="height: 273px; width: 600px;" /></span></b></div><div style="text-align: justify;"> <span lang="RO"> </span></div><div style="text-align: justify;"> <strong><span lang="IT" style="color: black; font-weight: normal;">Miercuri, </span></strong><strong><span lang="IT" style="color: black;">20 aprilie 2011, tot în „Bloc Producţie Radio Iaşi”, Alina Manole şi invitaţii săi au interpretat </span></strong><em><b><span lang="IT" style="color: black;">fenomenul</span></b></em><strong><span lang="IT" style="color: black;"> </span></strong><strong><span lang="IT" style="color: red;">„Folk-jazz sub luna pătrată”</span></strong><strong><span lang="IT" style="color: black;">.</span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Alina%20Manole%2001.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Alina%20Manole%2002.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Alina%20Manole%2003.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></b></div><div align="center" style="text-align: center;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;">*</span></strong></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span lang="RO">În ziua de <b>3 mai 2011</b>, la Casa de Cultură a Studenţilor-Iaşi, </span><span lang="IT">am atins o</span><span lang="RO"> altă performanţă, </span><strong><span lang="IT" style="color: black;">transformând Concertul de Binefacere </span></strong><strong><span lang="IT" style="color: red;">„Povestea unui cântec. Costel Busuioc”</span></strong><strong><span lang="IT" style="color: black;"> într-o reuşită deplină. </span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Costel%20Busuioc.jpg" style="height: 134px; width: 600px;" /></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;">*</span></strong><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;">Marţi, 31 mai 2011, în „Bloc Producţie Radio Iaşi”, am organizat </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: red;">Spectacolul „Copiii... muzicii”</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;"> Au interpretat </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">copii şi elevi din</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;"> Iaşi, Dorohoi, Botoşani”, Bârlad; Spectacolul a fost desăvârşit de Academia „SHOW”, Mini-parada modei şi un număr de <i>Iluzionism </i>cu Vasile Vajoga.</span></strong></div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/1%20iunie%2001.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/1%20iunie%2002.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/1%20iunie%2003.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;">*</span></strong><br />
</div><div style="text-align: justify;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;">În seara de 13 iunie 2011, </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">la Concertul din Bloc Producţie Radio Iaşi</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;">, </span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black; font-weight: normal;">Jake Shulman-Ment</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;">, un tânăr violinist din New York, a reunit un ansamblu original pentru turneul din România (</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: red;">Romanian Klezmer Tour</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;">); în deschidere – Orchestra „Rapsozii Botoşanilor”...</span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Klezmer%2001.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Klezmer%2002.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Klezmer%2003.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;">*</span></strong><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <strong><span lang="RO" style="color: black;">Am dat startul primei ediţii „</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: red;">Elegance Tango Festival Iaşi – 2011</span></strong><strong><span lang="RO" style="color: black;">”... Conferinţa de presă, cu participarea maeştrilor internaţionali ai tangoului argentinian, Vilma Vega şi Fernando Gallera (din Buenos Aires), a avut loc la sediul nostru – miercuri, 28 septembrie. </span></strong></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="RO" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Tango%2001.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Tango%2002.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Tango%2003.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><span lang="RO" style="color: black;">*</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <b><span lang="RO" style="color: black;">Radio Ia</span></b><b><span lang="RO">ş</span></b><b><span lang="RO" style="color: black;">i Clasic, Radio Ia</span></b><b><span lang="RO">ş</span></b><b><span lang="RO" style="color: black;">i FM, www.radioiasi.ro, portal.radioiasi.ro, streaming.radioiasi.ro, iată adevărate posibilit</span></b><b><span lang="RO">ăţ</span></b><b><span lang="RO" style="color: black;">i de a merge în casele şi în sufletele oamenilor!</span></b></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="RO" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/site%20portal%20stream.jpg" style="height: 144px; width: 600px;" /></span></i></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span style="font-family: times new roman,times,serif;"><b><span lang="RO"> </span></b></span></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span style="font-size: 12px;"><b><span lang="RO">După decembrie 1989 am pornit, cu mari sincope, <i>în căutarea timpului pierdut</i>, încercând să păstrăm un echilibru între noile generaţii şi ceea ce poate contribui, în egală măsură, la prestigiu – bunul gust şi respectul pentru tradiţie. Ritmul evolutiv poartă un nou semn de recunoaştere: schimbă imaginea asupra lumii, după cum îmbogăţeşte imaginea lumii asupra organizaţiei noastre. </span></b></span></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <b><i><span lang="IT" style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%2002.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></i></b><b><i><span lang="IT" style="color: red;"> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%2001.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /> <img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%2003.jpg" style="height: 134px; width: 200px;" /></span></i></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span lang="IT"> </span></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"> <span style="font-size: 12px;"><em><span style="font-family: georgia,serif;"><b><span lang="IT">F<i>inalizarea lucrărilor de construcţii şi instalaţii, echiparea noilor cabine de emisie, </i>nu reprezintă un</span><span lang="IT"> capăt de drum, dar definesc cea mai importantă investiţie a Radiodifuziunii Române din ultimii 20 de ani! </span></b></span></em></span></div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <a href="http://www.radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20001.jpg"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20001.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a> <a href="http://www.radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20004.jpg"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20004.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a> <a href="http://www.radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20009.jpg"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20009.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a> <a href="http://www.radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20012.jpg"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20012.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a><br />
<a href="http://www.radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20013.jpg"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20013.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a> <a href="http://www.radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20017.jpg"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20017.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a> <a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20018.jpg"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Aniversare%20Radio%20Iasi%2070/Radio%20Iasi%202011%20018.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></div><div align="center" class="MsoNormal" style="text-align: center;"> <span style="font-size: 12px;"><em><span style="font-family: georgia,serif;"><b><span lang="IT">Ascensiunea ridică nivelul speranţelor la o treaptă mai înaltă!</span></b></span></em></span></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-91922550083601460562011-10-12T04:20:00.001-07:002011-10-12T04:20:45.014-07:00Ziua naţională a Regatului Spaniei. Ziua Hispanităţii<div class="MsoBodyText" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Spania este o ţară multiculturală, multietnică şi multirasială. Spania înseamnă o cultură milenară, o istorie grandioasă; aici au locuit, de-a lungul secolelor, cele mai vechi popoare – celţii, ibericii, romanii, cartaginezii, arabii, evreii; împreună cu toată America Latină, reprezintă hispanitatea, spaniola fiind limba cea mai vorbită în lume (după engleză). Este o ţară având un conducător magnific, Maiestatea Sa, Regele Juan Carlos – cel care a contribuit la situarea Spaniei printre primele şapte puteri ale lumii...</span></b></div><div class="MsoBodyText" style="text-align: center;"><br />
<strong>12 oct 2006 - Dialog N Tomescu - fost ambasador al Spaniei</strong><br />
<object classid="clsid:D27CDB6E-AE6D-11cf-96B8-444553540000" height="24" id="player" name="player" width="244"><param NAME="_cx" VALUE="6455"><param NAME="_cy" VALUE="635"><param NAME="FlashVars" VALUE=""><param NAME="Movie" VALUE="/addons/mediaplayer/player.swf"><param NAME="Src" VALUE="/addons/mediaplayer/player.swf"><param NAME="WMode" VALUE="Window"><param NAME="Play" VALUE="0"><param NAME="Loop" VALUE="-1"><param NAME="Quality" VALUE="High"><param NAME="SAlign" VALUE="LT"><param NAME="Menu" VALUE="-1"><param NAME="Base" VALUE=""><param NAME="AllowScriptAccess" VALUE="always"><param NAME="Scale" VALUE="NoScale"><param NAME="DeviceFont" VALUE="0"><param NAME="EmbedMovie" VALUE="0"><param NAME="BGColor" VALUE=""><param NAME="SWRemote" VALUE=""><param NAME="MovieData" VALUE=""><param NAME="SeamlessTabbing" VALUE="1"><param NAME="Profile" VALUE="0"><param NAME="ProfileAddress" VALUE=""><param NAME="ProfilePort" VALUE="0"><param NAME="AllowNetworking" VALUE="all"><param NAME="AllowFullScreen" VALUE="true"> <embed allowfullscreen="true" allowscriptaccess="always"
flashvars="file=/public/gallery/audio/8/12-oct-2006-dialog-n-tomescu-fost-ambasador-al-spaniei_33730435.mp3"
height="24" id="player2" name="player2" src="/addons/mediaplayer/player.swf"
type="application/x-shockwave-flash" width="244"></embed></OBJECT><br />
</div><div class="MsoBodyText" style="text-align: center;"><b><span lang="IT">*</span></b></div><div class="MsoBodyText" style="text-align: justify;"><br />
<span lang="IT">Ca autor al secvenţei <i>Europa azi</i></span><i><span lang="RO">. Radiosfera cu Nicolae Tomescu, </span></i><span lang="RO">obişnuisem publicul în privinţa culturii diferenţelor (pornind, paradoxal sau nu, de la ziua naţională a fiecărui stat european). Să ne schimbăm unii pe alţii sau să interpretăm corect diferenţele, să le asumăm şi să le înţelegem? </span><span lang="IT">Patrimoniul este important, dar nu în sensul prejudecăţilor istorice; speranţa cristalizează în jurul unui proiect; preocupat de „ce va fi”, nu am pierdut gustul tradiţiei, al privirii înapoi... <i>Dovadă</i>: şirul judecăţilor, argumentelor, interpretărilor – valabile şi înregistrării din anul 2005... </span></div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"><b><span lang="IT">*</span></b></div><div class="MsoBodyText" style="text-align: justify;"><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">N. T.: Ştim că 12 octombrie este <i>Ziua Naţională a Spaniei şi a Hispanităţii</i>. Ne-am bucurat de participarea extraordinară a Excelenţei Sale, Domnul Juan Pablo Garcia-Berdoy, Ambasadorul Regatului Spaniei în România... </span></b></div><br />
<div class="MsoBodyText2" style="text-align: justify;"><u><span lang="IT">Juan Pablo Garcia-Berdoy</span></u><span lang="RO" style="font-weight: normal;">: </span><span lang="RO">12 octombrie este o zi istorică pentru lumea întreagă, întrucât – în această zi – omenirea se întregeşte (se completează). </span><span lang="IT">Este Ziua descoperirii Americii, descoperire făcută de europeni pentru europeni (dar şi pentru restul lumii). O zi atât de importantă pentru că are un sens universal, iar – din punctul de vedere al americanilor a început o nouă etapă. De atunci, America a devenit o proiecţie a Europei şi, în ambele emisfere, elementul spaniol sau hispanic a fost (de la început) dominant. Astăzi, ca şi acum mai bine de 500 de ani, 12 octombrie are o vitalitate aparte. Mai mult ca niciodată, limba spaniolă şi Hispanitatea – născută din fuziunea unor culturi, devine elementul dominant al continentului american.</span></div><div class="MsoBodyText2" style="text-align: justify;"><span lang="IT">Putem spune că 12 octrombrie este “o zi” şi pentru alte ţări, alte limbi, o zi importantă – inclusiv pentru limba engleză (de atunci a apărut “pecetea” europeană şi limba engleză devine o limbă universală) Aceasta este semnificaţia zilei de 12 octombrie – zi universală (atât pentru vorbitorii de limbă spaniolă, cât şi pentru întreaga lume, o zi care a marcat schimbarea concepţiei noastre despre lume)…</span></div><br />
<div class="MsoBodyText2" style="text-align: justify;"><span lang="RO">N. T.: </span><span lang="IT">Astăzi, rostul nu poate fi decât acela de treaptă spre o solidaritate adâncă… Îl rugasem pe domnul Juan Pablo Garcia-Berdoy, Ambasadorul Regatului Spaniei în România – să sublinieze suportul constant al opiniei publice spaniole pentru aderarea României, în 2007, la Uniunea Europeană...</span></div><br />
<div class="MsoBodyText2" style="text-align: justify;"><u><span lang="IT">Juan Pablo Garcia-Berdoy</span></u><span lang="RO" style="font-weight: normal;">:</span><span lang="RO"> </span><span lang="IT">Afirm că judecata şi dreptatea istorică au intervenit, cu generozitate, în ceea ce ne priveşte pe noi – spaniolii, astfel încât, aşa cum afirmaţi Dvs., în ultimii ani, sub conducerea Majestăţii Sale, Regele Spaniei, am realizat multe lucruri...</span></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Tot atât de adevărat, în Spania avem o imagine nouă asupra României. Ce s-a întâmplat, ce a intervenit între timp? Din punctul meu de vedere, trei factori sunt esenţiali: </span></b></div><div class="MsoNormal" style="margin-left: 36pt; text-align: justify; text-indent: -18pt;"><b><span lang="IT"><span>1)<span new="" roman="" times=""> </span></span></span></b><b><span lang="IT">cel mai important: căderea „cortinei de fier”, a comunismului care ne-a separat atâta timp; s-a creat posibilitatea unei apropieri naturale – fireşti în cazul României, întrucât România este o ţară în care regăsim afinităţi, sentimente profunde între două culturi separate din cauza contextului istoric, dictaturilor şi războiului... Institutul Cervantes din Bucureşti este primul care se deschide în Europa Centrală, o realizare de pionierat. Să nu uităm vechea tradiţie romană, gândindu-ne la vestitul nostru Traian – originar din Sevilla; prin această venire, în urmă cu aproape 2.000 de ani, am avut şi avem posibilitatea să ne cunoaştem ca ţări latine, cu viaţă spirituală şi tradiţii asemănătoare...</span></b></div><div class="MsoNormal" style="margin-left: 36pt; text-align: justify; text-indent: -18pt;"><b><span lang="IT"><span>2)<span new="" roman="" times=""> </span></span></span></b><b><span lang="IT">În al doilea rând: Apropierea României de Uniunea Europeană şi de NATO. În acest sens, sprijinul Spaniei a fost total, încă de la începuturi, pentru că vedeam reflectate – în demersul românesc – aspiraţiile spaniolilor din anii ’70 ai secolului XX: revenirea la regimul democratic, refacerea economică, integrarea în Europa şi în lume. Este reflectarea, identificarea aspiraţiilor unor prieteni spanioli care trăiseră un timp înafara Spaniei... </span></b></div><div class="MsoNormal" style="margin-left: 36pt; text-align: justify; text-indent: -18pt;"><b><span lang="IT"><span>3)<span new="" roman="" times=""> </span></span></span></b><b><span lang="IT">Al treilea moment fundamental se petrece în anii ’90, odată cu imigrarea. A fost fenomenul social cel mai important din istoria relaţiilor bilaterale româno-spaniole. În concepţia mea şi a majorităţii spaniolilor, acest fenomen social este apreciat drept cel mai important şi mai pozitiv. Începând cu imigrarea, spaniolii i-au cunoscut pe români în deplinătatea lor (harnici, inteligenţi, capabili). Mii, sute de mii… În scurt timp, s-au integrat sub o formă admirabilă… Excelenţa Sa, domnul Juan Pablo Garcia-Berdoy, Ambasadorul Regatului Spaniei în România, ar putea povesti mii de anecdote care probează aprecierea, înţelegerea dintre spanioli şi români. Din păcate, se detaşează – uneori – cazuri triste, mici acte de delincvenţă în rândurile spaniolilor (dar şi ale românilor), accidente, probleme care au apărut... <span> </span></span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Afirmaţia aparţine Excelenţei Sale, domnul <u>Juan Pablo Garcia-Berdoy</u>, Ambasadorul (de atunci al) Regatului Spaniei la Bucureşti: sunt mulţi români în oraşe importante din Spania; în multe capitale de provincii, românii au ajuns la un număr impresionant, încât putem spune că acele localităţi ar putea fi considerate pe de-a-ntregul româneşti. Deşi numeroşi, românii nu sunt protagonişti ai multor cazuri antisociale. Asistăm la o profundă integrare în Spania, integrare dorită şi <i>care se confundă cu peisajul spaniol</i> (dacă ne gândim la Miguel de Unamuno şi la forma sa literară). Români şi spanioli, aparţinem aceluiaşi model cultural, avem acelaşi spirit, aceeaşi afectivitate, promovăm acelaşi tip de relaţii umane.<span> </span></span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">N. T.: „Referitor la fondurile structurale şi de coeziune, credeţi că lucrul cel mai important este crearea unui sistem capabil să absoarbă cât mai multe fonduri şi să le gestioneze într-un mod cât mai eficient? Cum credeţi că vor evolua relaţiile bilaterale dintre cele două ţări? Cum caracterizaţi relaţiile economice dintre ţările noastre? Este privită România ca un stat cu mari posibilităţi pentru firmele spaniole, datorită apropiatei aderări la Uniunea Europeană, a poziţiei sale geografice şi a afinităţilor culturale?”</span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><u><span lang="IT">Juan Pablo Garcia-Berdoy</span></u></b><b><span lang="RO">:</span></b><span lang="RO"> </span><b><span lang="IT">România trebuie să ştie că, acum, momentul istoric îi aparţine, că nimeni nu poate să facă în locul său ceea ce statul român trebuie să înfăptuiască. Este unicul mesaj pe care vi-l pot adresa... Acum este momentul românilor, al capacităţii lor de a face tot ceea ce – din nefericire – nu au putut înfăptui în alt timp istoric. Este exact precum a fost în Spania, românii trebuie să lupte pentru viitorul lor. Noi vom fi aici pentru a-i sprijini, nu dorim şi nu putem admite să se impună condiţii diferite faţă de cele incluse deja în Tratat. Tratatul este lege, este semnat, noi – ca şi majoritatea parlamentarilor europeni, îl vom ratifica în scurt timp. Le revine românilor datoria de a îndeplini condiţiile precizate de Uniunea Europeană şi sunt convins că aşa va fi... Excelenţa Sa, domnul Juan Pablo Garcia-Berdoy, Ambasadorul Regatului Spaniei în România, credea că “următoarele luni vor fi cruciale pentru România”. Se întâlnise vineri, 30 septembrie 2005, cu acel comisar care ocupă un loc important – atunci când ne gândim la viitorul României. Comisarul Fratini a transmis un mesaj de optimism, de speranţă. Ambasadorul Spaniei a subliniat europenitatea României. Când a venit în Iaşi, vedea un oraş foarte frumos, cu universitate şi cu oameni de calitate, astfel încât este convins că intrarea României, peste puţin timp, în Uniunea Europeană, nu reprezintă un accident. România aparţine proiectului european – în mod esenţial, substanţial, istoric; în România – universităţile şi lumea (din jurul lor) sunt europene; numai un accident al istoriei, accident care afectase jumătate din Europa, a determinat ca România să rămână înafara Europei. A fost o tragedie şi, din păcate, raţiunile istorice au împiedicat Spania să intervină în favoarea României (cu toate că statul spaniol a cunoscut, la rându-i, momente dificile – într-o formă distinctă care poate că nu a fost aşa de dură şi de gravă, prin comparaţie cu suferinţele românilor din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial). Excelenţa Sa, domnul Juan Pablo Garcia-Berdoy, Ambasadorul Regatului Spaniei în România, a dorit să transmită acest mesaj de speranţă şi de solidaritate, afirmând, din nou, că numai românii pot fi artizanii propriului viitor... </span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">N. T.: „În anul 2004, schimburile comerciale au atins o valoare record de aproximativ un miliard de euro”… Această informaţie ne-a fost amintită de Excelenţa Sa, domnul Juan Pablo Garcia-Berdoy, Ambasadorul Regatului Spaniei în România... Dar a contribuit numărul mare de imigranţi (nu numai români) din Spania la evoluţie sau a declanşat un proces de involuţie?</span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">“Numărul mare de imigranţi este chiar evoluţia”, a afirmat Excelenţa Sa, domnul <u>Juan Pablo Garcia-Berdoy</u>, Ambasadorul Regatului Spaniei în România. </span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Spania avea nevoie de populaţie. Însumează 40 de milioane de locuitori, pe o suprafaţă de două ori mai mare ca a României... Dezvoltarea Spaniei a depins de: 1) investiţii din exterior; 2) „aventura” americană care determina ca marile firme spaniole să dobândească o dimensiune globală. Aceste firme pot diversifica activitatea lor, pot ajunge în orice colţ al lumii. Spania a jucat şi joacă un rol – nesperat în urmă cu 25 de ani... Pe baza acestui rol îşi poate diversifica activitatea în locuri unde, din raţiuni istorice, anumite interese erau de neatins...</span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Avem forţa necesară pentru a ajunge în orice punct al planetei, metaforic vorbind – avem dimensiunea unei „mari corporaţii” care îşi permite să întreţină sucursale în toate capitalele lumii (este valabil pentru America Latină şi pentru Europa). Iată un exemplu recent: Banca din Santander a cumpărat acţiunile unei bănci din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, devenind astfel a 8-a bancă din lume. Tranzacţia i-a permis Băncii din Santander să ajungă la o dimensiune globală, multinaţională...<span> </span></span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Acum suntem în plin proces de orientare spre Est. De ce? Pentru că sunt pieţe importante, în est sunt europeni care vor atinge standarde deasupra nivelului mediu de dezvoltare, inclusiv pentru faptul că <i>mai la est</i> se află China... Europa în plin proces de extindere este „operaţiunea” derulată în dublu sens: 1) internă (care implică readucerea familiei în spaţiul european de convieţuire, precum o stare de normalitate). Istoria i-a exclus pe aceşti europeni din Europa, i-a exclus din modelul Europei dezvoltate, libere şi democratice. Anomalia internă este depăşită prin extinderea Uniunii Europene. 2) externă: extinderea implică realizarea unei Europe mari, o Europă puternică, aşa cum spuneaţi Dvs., o Europă care va face faţă concurenţei globale. Piaţa mondială este cea în care concurenţa nu va fi între România şi Spania. Firmele spaniole nu se vor teme de concurenţă, firmele spaniole şi româneşti vor fi aliate. Concurenţa este globală, în particular asiatică. Iată de ce România şi Spania trebuie să fie împreună. Să fim capabili de a ne implica în această lume globală, pentru a nu rămâne înafara pieţii mondiale. Apare o mare oportunitate pentru noi – să demonstrăm acum faptul că România şi Spania sunt „două provincii europene”, aşa cum sunt Iaşii faţă de Timişoara sau Cluj. Toţi suntem europeni...</span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">N. T.: Principalii parteneri economici ai Spaniei sunt ţările Uniunii Europene, către care se îndreaptă peste 70% din exporturile spaniole şi de unde provin aproximativ 60% din importuri. Unele lucruri nu le înţelegem, de la început, aşa cum trebuie... </span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><u><span lang="IT">Juan Pablo Garcia-Berdoy</span></u></b><b><span lang="RO">:</span></b><span lang="RO"> </span><b><span lang="IT">Din 2004, România şi Spania au relaţii comerciale care însumează mai mult de o mie de milioane de euro.<span> </span>În acest an, comerţul bilateral va atinge cote superioare... Drept exemplu: În 2004, România devenise al doilea stat din lume cu o piaţă care prezenta interes în exportul Spaniei. Aceasta desemnează o rată impresionantă de creştere. Dar şi un punct defavorabil, atât României cât şi Spaniei, un punct care nu corespunde realităţii economice din cele două ţări: Spania, în primii 6-7 mari investitori ai lumii, nu regăseşte România printre primii 10 beneficiari ai investiţiilor. Este o anomalie cu antecedente „istorice”, dacă ne gândim la anii ’90-91, când am fost primul sau al doilea investitor în America Latină (am adus mijloace şi resurse pentru această zonă a planetei)… Pentru România, lucrurile se vor schimba: piaţa internă, aderarea la Uniunea Europeană, creşterea investiţiilor private, vor transforma aceeaşi piaţă care devine atractivă. România este a doua ţară ca populaţie din acest val de aderare şi va deveni o ţară europeană bine populată, ceea ce îi sporeşte atractivitatea…</span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Firmele spaniole, produsele spaniole sunt atractive pentru România, prezintă interes pentru români. Îmi amintesc că am fost într-un Mall şi am văzut produse textile spaniole (zara); produse textile care ocupă locurile 1-3 în lume au pătruns cu forţă în România... Nemaivorbind despre automobile... </span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Este un început al noii etape în devoltarea relaţiilor, început caracterizat prin trei elemente:</span></b></div><div class="MsoNormal" style="margin-left: 54pt; text-align: justify; text-indent: -18pt;"><b><span lang="IT"><span>1)<span new="" roman="" times=""> </span></span></span></b><b><span lang="IT">Investiţii private (care se impun prin cererea românească şi spaniolă)</span></b></div><div class="MsoNormal" style="margin-left: 54pt; text-align: justify; text-indent: -18pt;"><b><span lang="IT"><span>2)<span new="" roman="" times=""> </span></span></span></b><b><span lang="IT">România va beneficia de fonduri europene pentru a-şi reface infrastructura şi pentru ameliorarea mediului înconjurător. Spania a fost ţara care primea multe fonduri europene, iar noi am ştiut să le folosim cât mai bine. Totul se datorează colaborării dintre administraţie şi firmele particulare capabile să refacă infrastructura, şoselele, căile ferate, mediul înconjurător ale unei ţări mari cum este Spania...</span></b></div><div class="MsoNormal" style="margin-left: 54pt; text-align: justify; text-indent: -18pt;"><b><span>3)<span new="" roman="" times=""> </span></span></b><b><span lang="IT">Firmele spaniole sunt acum în plin proces de internaţionalizare – proces care va face ca România să fie o piaţă atractivă. </span>Spania dispune de bănci, firme interesate în domeniile energiei electrice, construcţiilor, asigurărilor, mediului înconjurător...</b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Vorbeam despre complementaritate… Excelenţa Sa, domnul <u>Juan Pablo Garcia-Berdoy</u>, Ambasadorul Regatului Spaniei în România, crede că ne întâlnim cu o situaţie interesantă pe care o discuta şi cu reprezentanţi ai guvernului României. Mii, sute de mii de români care trăiesc în Spania, vor face – în mod sigur – ceea ce au făcut spaniolii la sfârşitul anilor ’70 sau la începutul anului 1980. Când situaţia economică a Spaniei s-a redresat, toţi spaniolii găseau o formă de solidarizare prin reîntoarcerea lor acasă. De ce au făcut-o? De ce nu au rămas în Germania, Franţa, Elveţia? Din acelaşi motiv pentru care românii revin (fie şi în vacanţă)… Românii şi spaniolii vor să trăiască printre conaţionali…</span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Imigranţii au fost fundamentul schimbării politice şi sociale pe care Spania a cunoscut-o în 1980; veneau cu idei noi, aduse de la prieteni francezi, germani, elveţieni, cu noi metode de lucru, cu elemente din cultura lor, menţinându-şi modelul cultural propriu (întrucât este foarte important acest lucru) dar făcând loc şi modernităţii “oferite” de ţările în care trăiseră până atunci. Este o simbioză pozitivă faptul că şi francezii, germanii au beneficiat de imigranţi spanioli – aşa cum firmele spaniole beneficiază astăzi de imigranţi români. Este un schimb just, mult mai onest decât ar crede lumea. Nu numai salariul (care poate că este mai scăzut) intră în discuţie, dar când cineva vede cifrele contribuţiei economice a emigranţilor devine conştient că ne aflăm în faţa unor resurse importante pe care România le are acum, exact ca Spania anilor<span> </span>’70…</span></b></div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Al doilea factor este cultural... Acei români care se vor întoarce acasă din Spania, vor deveni un motor al schimbării economice în România. Vor aduce un dinamism pe care noi înşine l-am primit de la alţii. Este un „lanţ”, istoria se prezintă ca un şir de evenimente în care români şi spanioli (deopotrivă), au cunoscut suişuri şi coborâşuri – în mod inevitabil.</span></b><br />
</div><div style="text-align: center;"><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: center;"><b><span lang="IT">*</span></b><br />
</div><div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">12 octombrie este ziua celor doi sfinţi, patroni ai Spaniei – Santiago, al cărui nume îl poartă catedrala Santiago de Compostela, în Galicia, şi Santa Virgen del Pilar – Sfânta Fecioară de pe Coloană, care a dat nume Bisericii Pilar din Zaragoza... </span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">12 octombrie mai este şi ziua Maiestăţii Sale, regele Juan Carlos. Totodată, această zi este o sărbătoare a culturii şi a limbii spaniole, marcată de întreaga hispanitate (aproximativ 400 milioane de oameni). În toate ţările latino-americane – foste colonii spaniole – (cu excepţia Braziliei), această zi este denumită La Fiesta de la Madre Patria (Sărbătoarea Patriei Mamă). </span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><span lang="IT">Tot la această dată, America Latină <i>sărbătoreşte</i> şi descoperirea continentului american de către Cristofor Columb, în 1492... <i>Cristobal Colon<span> </span>descubrio el Nuevo Mundo en mil cuatrocientos noventa y dos – la fiesta del 12 (doce) de octubre se llama Dia de la Hispanidad </i>(Cristofor Columb a descoperit Lumea Nouă...; Sărbătoarea din 12 octombrie se numeşte Ziua Hispanităţii)</span></b></div><br />
<div class="MsoNormal" style="text-align: justify;"><b><i><span lang="IT">Hoy, Espana ofrecio a los rumanos su cultura, su lengua </span></i></b><b><span lang="IT">(astăzi, Spania a oferit românilor cultura sa, limba)... Spaniola este cea mai vorbită în lume (după engleză)...</span></b></div><div class="MsoBodyText2" style="text-align: justify;"><br />
</div><div class="MsoBodyText2" style="text-align: center;"><span lang="IT">***<br />
<br />
<strong><a href="http://www.radioiasi.ro/">Redactor Şef Radio Iaşi</a>, <a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Dr. Nicolae TOMESCU</a></strong></span></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-48359343605021300412011-10-12T04:19:00.001-07:002011-10-12T04:19:55.902-07:00Alexandru Zub sau călătoria la bordul istoriei<div style="text-align: justify;">Este istoric de formaţie ieşeană. Iniţial, a vrut să se apropie de înţelegerea Evului Mediu,<span lang="it-IT"> ca perioad</span><span lang="ro-RO">ă </span><span lang="it-IT">mai puţin a</span><span lang="ro-RO">fectată</span><span lang="it-IT"> de discursul</span><span lang="ro-RO"> </span><span lang="it-IT">politic. </span><span lang="ro-RO">Întâmplarea</span><span lang="it-IT"> a facut s</span><span lang="ro-RO">ă</span><span lang="it-IT"> </span><span lang="ro-RO">lucreze la o altă specialitate – epoca modernă. Şi-a început activitatea destul de târziu, după o navigare sinuoasă. Abia terminate studiile, a fost arestat din motive politice (şi de natură istorică, istoriografică</span><span lang="en-US">) – organizase S</span><span lang="ro-RO">ărbătorirea lui Ştefan cel Mare (în 1957, ca student), la Iaşi şi la Putna, iniţiativa fiind considerată drept un afront la adresa regimului. Urmau şase ani şi două luni de temniţă, adăugându-se o perioadă în care a fost nevoit să presteze activităţi în afara domeniului şi să înceapă travaliul istroiografic, într-un cadru instituţional, la 34 de ani. Meseria a făcut-o cu pasiune, cu multe sacrificii. Şi-a luat doctoratul cu profesorul Berlescu, intrând apoi în chestiuni de istoriografie propriu-zisă sau de istorie culturală. Ideea era să-şi construiască instrumente de lucru cât mai eficace şi să aşeze pe o temelie nouă, bine verificată, propriile sale cercetări. Desigur, opţiunea s-a motivat şi prin împrejurările nefaste în care se dezvolta istoriografia</span><span lang="en-US">; </span><span lang="ro-RO">temele mari, mai importante deveneau, în mod cert, mai sensibile la imixtiune politică. A tipărit bibliografii </span><span lang="ro-RO"><i>Kogălniceanu</i></span><span lang="ro-RO">, </span><span lang="ro-RO"><i>Xenopol</i></span><span lang="ro-RO">, </span><span lang="ro-RO"><i>Pârvan</i></span><span lang="ro-RO">. Totodată, tipărea ediţii de texte, monografii, studii despre Iorga, despre epoca Junimii, a scris o carte legată de perioada interbelică şi, fireşte, s-a apropiat din ce în ce mai mult de actualitate, din datoria de a nu cantona discursul în perioade revolute. Una din ultimele cărţi priveşte perioada tranziţiei nesfârşite, altă lucrare tratând istoriografia de sub regimul comunist. De la ureche sau Costin până la Brătianu sau ceea ce trăim astăzi...</span><br />
</div><div align="justify" style="margin-bottom: 0in;"><span lang="ro-RO">Evul Mediu l-a pasionat întotdeauna pe Alexandru Zub; </span><span lang="en-US">a regretat doar c</span><span lang="ro-RO">ă nu s-a putut consacra acestuia. S-a nimerit ca experienţa fundamentală să ţină de epoca modernă, mai exact de partea culturală, de istoriografie, în primul rând – domeniu în care trebuie să ai o vedere de ansamblu.</span><br />
</div><div align="justify" style="margin-bottom: 0in;"><span lang="ro-RO">Ce simte pentru istorie</span><span lang="en-US">? Sunt tentat </span><span lang="ro-RO">să repet</span><span lang="en-US"> cuvintele lui Blaga </span><span lang="ro-RO">„</span><span lang="en-US">Istoria este ca aerul, a c</span><span lang="ro-RO">ărui greutate n-o simţi da care te apasă într-una, fiindcă este o prezenţă şi fără el nu se poate.”. </span><span lang="en-US">Cum nu se poate f</span><span lang="ro-RO">ără aer, nu se pate fără istorie. Istoria reprezintă un fel de a te raporta la ceea ce a fost, nu numai ca individ, dar şi ca specie, un fel de a-ţi extinde propriul timp în trecut – după cum poţi să o faci şi în viitor. Astăzi nu mai vorbim de istorie ca despre o </span><span style="font-family: Times New Roman, serif;"><span lang="ro-RO">„</span></span><span lang="ro-RO">rezervaţie” </span><span lang="en-US">a trecutului, </span><span lang="ro-RO">în care istoricul cantonează şi trebuie să-şi producă propriul discurs; </span><span lang="en-US">ea este, de fapt, o raportare la durata </span><span lang="ro-RO">întreagă. Nu se poate fără trecut. </span><br />
</div><div align="justify" style="margin-bottom: 0in;"><span lang="ro-RO">În biroul lui Alexandru Zub găsiţi material pentru o mulţime de proiecte; </span><span lang="en-US">cu unele este d</span><span lang="ro-RO">ator de mult, altele se înfiripă pe măsură ce întâlneşte informaţie nouă sau gândirea se modifică şi trebuie să reelaboreze anumite teme. Mai curând duce lipsă de timp şi resurse de energie pentru finalizarea lor. Este din ce în ce mai greu să te concentrezi asupra lucrului propriu şi să rămâi legat doar de atelierul tău, biblioteca ta; </span><span lang="en-US">exist</span><span lang="ro-RO">ă</span><span lang="en-US"> solicit</span><span lang="ro-RO">ă</span><span lang="en-US">ri multiple din exterior, academicianul tr</span><span lang="ro-RO">ă</span><span lang="en-US">ind </span><span lang="ro-RO">cu nostalgia perioadei în care putea să rămână prin biblioteci săptămâni, luni, ani întregi. </span><br />
</div><div align="justify" style="margin-bottom: 0in;"><span lang="ro-RO">Istoriografia încheagă însă un univers extrem de complicat, care necesită analize din ce în ce mai dificile. Specialiştii au curiozitatea de a deschide cât mai multe uşi, de a face comparaţii foarte diferite. Suntem într-un proces, lucrurile se vor articula de o manieră diferită. Aşa-numita globalizare include şi istoria, iar una dintre primele teme mari priveşte felul în care comunitatea istorică se cuvine să înţeleagă fenomenul. Oricum, potrivit istoricului aflat aproape la fila 77 din cartea existenţei, nu trebuie să transformăm faptele într-un prilej favorabil pentru a consacra dezamăgirea,. Dimpotrivă, prin mijlocirea speranţei, a raţiunii, ne vom înţelege şi ne vom apropia viitorul...</span><br />
</div><div align="center" style="margin-bottom: 0in;"><br />
</div><div align="center" style="margin-bottom: 0in;"><b><span lang="ro-RO"><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Dr. Nicolae TOMESCU</a>, </span><a href="http://www.radioiasi.ro/"><span lang="en-US">Redactor </span><span lang="ro-RO">Şef Radio Iaşi</span></a></b></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-45930688368955842522011-10-05T00:38:00.001-07:002011-10-05T00:38:32.779-07:00Hozeva, Wady Kelt, Râul Iordancătre <strong>Hozeva</strong>, prin <strong>Wady Kelt,</strong> pentru a vizita <strong>Mănăstirea Sfântul Gheorghe</strong>, cu <strong>peştera şi moaştele Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ</strong>.<br />
Deplasare spre <strong>Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan</strong>,<br />
<strong>Râul Iordan</strong>, până la <strong>Iardenit, locul Botezului Domnului</strong>. <center> <br />
<table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 273px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%205/Iardenit01.jpg" style="height: 249px; width: 273px;" /></td><td><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%205/VadiKelt01.jpg" style="height: 246px; width: 147px;" /></td></tr>
<tr><td style="text-align: center;"><strong>Iardenit, locul Botezului Domnului</strong></td><td style="text-align: center;"><strong>Wady Kelt</strong></td></tr>
</tbody></table><br />
<center><div style="text-align: center;"><strong>Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan</strong><br />
<img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%205/ManastireaSfantuluiGheorasim.jpg" style="height: 171px; width: 339px;" /> <img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%205/ManastireaSfantuluiGheorasim01.jpg" style="height: 173px; width: 259px;" /><br />
</div></center></center>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-72191881889797067072011-10-05T00:37:00.000-07:002011-10-05T00:37:34.942-07:00Ierihon, Sicomorul lui Zacheu, Marea MoartăOraşul<strong> Ierihon </strong>(cel mai vechi oraş din lume),<br />
<strong>Aşezământul românesc de la Ierihon</strong>, <strong>Biserica unde se află Sicomorul lui Zacheu</strong>, apoi ne îndreptăm către<strong> Marea Moartă</strong> (ne vom opri la <strong>Qumran</strong>).<br />
<div style="text-align: center;"><br />
</div><div style="text-align: justify;">În 2009, alt simbol mă fortificase pentru a-i urma chemarea: <strong>Massada</strong>, ultimul refugiu antic al combatanţilor evrei, care, în numele libertăţii, au înfruntat armata romană şi au balansat către omenire prin luptă, prin sacrificiul suprem; ideea distrugerii violente a Regatului Iudeii, la sfârşitul epocii celui de-Al Doilea Templu, şi-a depărtat propriul timp; evreii au fost etapa devenirii, au tulburat răbdarea zilelor iar renunţarea la viaţă s-a transformat în ritm al altor pulsaţii... Tot atunci am înţeles cuvintele rabinului Simon Ben Lakish (secolul al III-lea după Cristos): “Dacă Grădina Edenului este pe pământul lui Israel, porţile sale sunt în <strong>Beit She’an”</strong>. Pe Valea Iordanului, la sud de Marea Galileii, nu mi-a venit să-mi cred ochilor: un oraş care te proiectează faţă în faţă cu ceea ce simt pentru marile aşezări romane, unde ruinele te trezesc la viaţă (oricât ai fi de obosit sau lipsit de insipraţie); m-am îndreptat spre calea care pătrunde prin istoria fostului <strong>Scythopolis</strong>, mi-am îndemnat paşii spre şuvoiul ochiului setos de lămuriri, am urcat pe o culme greu de luat în stăpânire, am strâns un pumn de căldură (şi de vânt), m-am luminat: <em>ergo sum</em>... Primele trei zile ale expediţiei prin Israel mi-au adus altă bucurie din cupa căreia turiştii nu vor/nu sunt lăsaţi să guste. Se numeşte <strong>Kohav Hayarden</strong>, o fortăreaţă a Cruciaţilor. Pietrele mi-au şoptit: <em>după multe încercări, multe eforturi susţinute, musulmanii de sub conducerea lui Saladin au capturat<strong> Belvoir</strong></em>; <em>în 1189, apărătorii s-au predat</em>. Mă pot amăgi şi astăzi cu faptul că, de pe ruinele bine conservate mi-am proiectat fiinţa deasupra întregii văi a Iordanului, cu ochii de vultur ai Cavalerilor Ospitalieri.</div><div style="text-align: center;"><br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/BisericadepeMasada.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/BisericadepeMasada.jpg" style="height: 140px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/VederedepeMasada.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/VederedepeMasada.jpg" style="height: 140px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/VederedepeMasada-02.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/VederedepeMasada-02.jpg" style="height: 140px; width: 175px;" /></a><br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vederegenerala-BeitShean.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vederegenerala-BeitShean.jpg" style="height: 140px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vederegenerala02-BeitShean.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vederegenerala02-BeitShean.jpg" style="height: 140px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vederegenerala03-BeitShean.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vederegenerala03-BeitShean.jpg" style="height: 140px; width: 175px;" /></a><br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vederegenerala04-BeitShean.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vederegenerala04-BeitShean.jpg" style="height: 200px; width: 250px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Teatrulroman-BeitShean.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Teatrulroman-BeitShean.jpg" style="height: 200px; width: 250px;" /></a><br />
<br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/ValeaIordanuluivazutadelaBelvoir.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/ValeaIordanuluivazutadelaBelvoir.jpg" style="height: 200px; width: 250px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/RuinelecetatiiBelvoir.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/RuinelecetatiiBelvoir.jpg" style="height: 200px; width: 250px;" /></a><br />
<br />
* </div><div style="text-align: justify;"><br />
<strong>Gamla </strong>este situată <strong>în centrul Înăţimilor Golan</strong>, 20 Km sud faţă de Qatzrin, 20 Km nord de Daliyot. O rezervaţie ca un vis învăluind ameninţări liniştite: o cascadă impresionantă, cea mai mare din întreg Israelul (51 m înălţime), situri cu forme şi culori care nu-şi trădează vârsta, zborul grifonilor (cine crede că mă refer la monstrul cu corp de leu înaripat, cu cap şi gheare de vultur, va fi dezamăgit să afle că am fotografiat doar o pasăre răpitoare din ţările calde, mare, asemănătoare vulturului, cu corpul aproape pleşuv şi gâtul îmbrăcat într-un guler de pene); straturi de pământ roşu, acumulat de-a lungul milioanelor de ani, copt prin acţiunea lavei de dedesupt, pot fi observate laolaltă cu straturile de bazalt – rezultatul procesului fiind formarea micilor lacuri ale căror microorganisme se cuvin protejate de entuziasmul turiştilor.</div><div style="text-align: center;"><a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Bisericaveche-Gamla.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Bisericaveche-Gamla.jpg" style="height: 160px; width: 116px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheacetate-Gamla.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheacetate-Gamla.jpg" style="height: 160px; width: 200px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheacetate02-Gamla.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheacetate02-Gamla.jpg" style="height: 160px; width: 200px;" /></a></div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;"><br />
Ziua, ca împreunare de culori, m-a strivit sub nepăsarea celor care nu vizitează <strong>Korazim</strong>. Menţionat în Talmudul Babilonian (Menahot 85/A), renumit pentru plantaţiile de altădată, este asaltat în zilele noastre de căldură şi însingurare. În Noul Testament (Matei 11:21; Luca 10:13) Korazim apare ca un <strong>oraş condamnat de Isus</strong>, împreună cu Beth Saida şi Capernaum. 100 de dune, divizare în cinci părţi, zonă principală care adăposteşte drumul pavat, ruinele unei sinagogi, rămăşiţele a trei mari clădiri...</div><div style="text-align: center;"><a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheasinagoga-Korazin.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheasinagoga-Korazin.jpg" style="height: 280px; width: 350px;" /></a><br />
</div><div style="text-align: justify;">La <strong>Megiddo</strong>, mai zelos cu principiile raţionale decât cu jocurile misterului numit om (călăuzit sau împins de <em><strong>Divinitate</strong></em>), nu am confirmat rolul aşezării drept <strong>Armaghedon</strong>-ul Noului <strong>Testament</strong> (Revelaţii 10:16), amintindu-mi, totuşi, de <strong>scena viziunii apocaliptice a lui Ioan</strong>, de bătălia dintre forţele Binelui şi cele ale Răului, urmată de coborârea lui Dumnezeu din Ceruri pe pământ – inspiraţia acestei viziuni este configurată de profetul Zaharia, care descrie înfruntarea din „Valea lui Megiddon” (Zaharia, 12:11). Prăpastia din aceeaşi substanţă, a îndoielii, m-a înghiţit atunci când priveam micile obiecte şi piese care atestă locuirea încă din neolitic (mileniile VII-VI î.Cr.); confirmat şi prin rămăşiţele unui templu, menţionat în documentele egiptene, Megiddo aparţinea, în secolul XIV î.Cr., unei alianţe a oraşelor din Canaan, sub protecţia Regatului Mitanni., fiind cucerit de faraonul egiptean Tutmos al III-lea. Cărţile lui <em>Iosua</em> şi ale <em>Judecătorilor</em> amintesc de Megiddo şi de faptul că triburile lui Manaseh nu au reuşit să îl cucerească. În a doua jumătate a secolului al XII-lea î.Cr., faraonul Shishak a condus o mare campanie militară în Canaan iar Megiddo figurează pe lista oraşelor supuse (Templul din Karnak, Egipt). Regele Solomon ar fi construit un mare oraş cu două palate îmbrăcate în piatră, alţii sunt de părere că dinastia israelită Omri, a secolului IX î.Cr., are mai multe merite; nimeni nu poate contesta prosperitatea secolului VIII î.Cr., fortificaţiile, sistemul de canalizare, grajdurile precum un cuvânt şi un adăpost, dar şi realitatea potrivit căreia Megiddo se transformă, treptat, într-un fel de arenă a disensiunilor dintre regii Iudeii şi Israelului...<br />
În 1986, pe timpul unei secete care a provocat scăderea nivelului apei din lacul Yam Kinneret (Marea Galileii), doi fraţi din kibbutz-ul <strong>Ginosar </strong>descopereau o barcă veche. Cu lungimea de 8,20 metri, o deschidere de 2,30 m şi o înălţime de 1,20 m, vasul era îngropat în sedimentele acumulate pe fundul lacului, drept consecinţă, bine protejat. Potrivit mai multor criterii de calsificare, tipul de echipaj ne duce cu gândul că reprezintă unul din vasele menţionate în Evanghelie, împrumutate de Isus şi discipolii săi, la fel cum a fost îndreptat de evrei împotriva romanilor în cursul bătăliei navale de la Migdal (67 d.Cr.). În simplitatea lui (sâmburele marilor creaţii), vasul deschide o fereastră spre trecut, ne oferă indicaţii privind activităţile navale de pe lacul Galileii; totodată, face posibilă apropierea noastră de o parte a vieţii lui Isus. În februarie 2000, vasul a fost transferat în aripa nouă a <strong>Centrul</strong>ui <strong>Ygal Allon</strong>, dovadă a reconstituirii aventurii umane din Galileea, dar şi <em>andocarea </em>permamentă la <em><strong>malul </strong>punctelor cardinale </em>ale omenirii...</div><div style="text-align: center;"><a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheacetate-Megido.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheacetate-Megido.jpg" style="height: 200px; width: 250px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheacetate-Megido2.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Vecheacetate-Megido2.jpg" style="height: 200px; width: 250px;" /></a></div><div style="text-align: justify;"><strong>Herodion</strong> rămâne unul dintre cele mai ambiţioase proiecte ale lui Irod cel Mare, servindu-i ca palat de vară, fortăreaţă, monument, cimitir şi capitală districtuală. Este singura aşezare, ridicată de regele-constructor, care îi celebrează numele. Complexul, situat la 15 km sud de Ierusalim, aproape 5 km sud-est de Betleem, în apropierea anticului drum către Marea Moartă, a fost construit între 23-20 î.Cr., împărţit – fără a fi divizat – în două zone: de sus (palat, fortăreaţa circulară ridicată pe un munte... artificial) şi de jos (la baza muntelui, întâlneşti palate-anexe, pentru uzul familiei regale şi prietenilor lui Irod, folosite, totodată, ca birouri centrale ale capitalei districtuale). Irod şi-a iubit destinul, acest preţios obiect al dragostei de sine ce n-ar dori să dispară; i-a încredinţat, prin moarte, puterea fiului său, Archelaos, dar dansul bucuriei avea să fie întrerupt de procuratorii romani, retrăit – primitiv – de rebelii evrei în marea revoltă din 66 d.Cr., programat, din nou, de luptătorii lui Bar Kochba (132 d.Cr.), abandonat pentru câteva veacuri, până când, o comunitate de călugări bizantini şi-a stabilit reşedinţa printre ruinele Herodionului şi au ridicat, între secolele XV-XVII, patru biserici; zilele care măsoară vârsta aşezării au mai cunoscut arabii şi alt abandon – întrerupt de modul în care beduinii ştiu să îmblânzească ţinuturile aride, contopindu-se cu ele.</div><div style="text-align: center;"><a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/CetateaHerodion.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/CetateaHerodion.jpg" style="height: 200px; width: 250px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/CetateaHerodion02.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/CetateaHerodion02.jpg" style="height: 200px; width: 250px;" /></a></div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;">Revenind la septembrie 2011...<br />
<strong>Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul</strong> din Pustiul Iudeii (numit şi Wadi Kelt) este o mănăstire ortodoxă foarte veche, în care se păstrează Moaştele Sfântului Ioan Iacob de la Neamţ, numit şi „Hozevitul”. Mănăstirea se află la o distanţă de numai 20 de kilometri de Ierusalim, pe drumul ce se îndreapă spre Ierihon. Valea numită „Wadi Kelt” străbate o însemnată parte din pustiul Iudeii. Valea pustiului Hozeva merge paralel cu drumul antic roman ce lega Ierusalimul de Ierihon, drum pe care a coborât şi samariteanul milostiv (Luca 10, 29-37). Mănăstirea este aşezată pe panta abruptă a malului vestic al văii, într-o regiune mai mult palestinană decât israeliteană.<br />
Mănăstirea Sfântul Gheorghe Hozevitul este săpată într-un perete de stâncă, pe locul unei străvechi aşezări monahale, de la începutul veacului al V-lea, situată la apus de Ierihon, pe valea pârâului Horat-Cherit – <strong>din Vechiul Testament</strong>, numit azi Hozeva, în preajma căruia a existat Proorocul Ilie, pe timpul prigonirii lui de către regele Ahab. Mănăstirea greco-ortodoxă a fost întemeiată prin secolul al V-lea (sau al VI-lea) de către Ioan din Theba. După <em>tunderea în monahism</em>, acesta a plecat din Theba Egiptului şi a venit în pustiul Iudeii (anul 480); a găsit o peşteră în care s-a instalat ca sihastru. Mănăstirea a fost numită „Sfantul Gheorghe Hozevitul”, după numele celui mai renumit călugăr al locului, Gheorghe din Coziba (Hozeva). În cadrul secolului al VI-lea, mănăstirea a ajuns renumită, avându-l drept conducător duhovnicesc pe Sfântul Gheorghe din Coziba, născut în Cipru, în jurul anului 550.</div><div style="text-align: center;"><a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/PustiulIudeii.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/PustiulIudeii.jpg" style="height: 140px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/BeduininPustiulIudeii1.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/BeduininPustiulIudeii1.jpg" style="height: 140px; width: 102px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/BeduininPustiulIudeii21.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/BeduininPustiulIudeii21.jpg" style="height: 140px; width: 186px;" /></a></div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;"><strong>Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan</strong> – Deir Hajla – este o mănăstire greco-ortodoxă din apropierea Ierihonului, unul dintre cele mai impresionante oraşe din <strong><em>Ţara Sfântă</em></strong>.<br />
Mănăstirea Sfântul Gherasim de la Iordan, înălţată în cinstea sfântului, este zidită în apropierea lavrei acestuia (400 de metri mai spre est de lavra iniţială, datorită prezenţei unei fântâni), în Valea Iordanului, la poalele munţilor din Deşertul Iudeii. A fost întemeiată de Sfântul Gherasim, cu scopul de a servi ca aşezământ pentru toţi pustnicii de pe Valea Iordanului. Zona a fost leagăn al monahismului creştin mai bine de o mie de ani, înălţându-se nenumărate mănăstiri. În jurul Mănăstirii Sfântul Gherasim de la Iordan au trăit mulţi sfinţi; dintre cei mai cunoscuţi: Sfânta Maria Egipteanca, Sfântul Cuvios Zosima... Aici au existat Sfantul Cuvios Iosif de la Bisericani şi Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ.</div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;">În <strong>Ierihon</strong>, chingile care sufocă fostele teritorii ocupate par la fel de irespirabile precum aerul, adâncesc senzaţia de sufocare (la propriu şi la figurat), mizeria de la tot pasul, o stare de inocenţă sălbatică şi contraste fără leac; <strong>doar istoria celui mai vechi oraş din lume salvează prezentul localităţii situate cu 250 de metri sub nivelul mării.</strong> Telefericul şi urcuşul (care mai răreşte din kilogramele în plus) te aduc pe <strong>Muntele Ispitei</strong>, locul unde <strong>Isus Cristos a petrecut 40 de zile şi 40 de nopţi</strong> respingând ispitele Satanei, unde este săpată în stâncă Mănăstirea greco-ortodoxă... Ne-am bucurat să fotografiem şi <strong>Sicomorul lui Zaheu</strong>.</div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;">Palestinienii percep preţuri „joase”, sub nivelul celor practicate la <strong>Ein Bokkek</strong> (peste 200 de euro cazare/zi) sau <strong>Ein Gedi</strong> (Kibbutz unde patul odihnitor şi satisfacţia de a intra în Marea Moartă ar fi trebuit răsplătite cu 120 de Euro). Nu poate fi altfel într-o zonă în care existenţa omului se apropie de semnificaţia miracolului, iar confortul – de treapta superioară a schimbării mediului. Rezervele de apă, într-o regiune aridă, unde se înregistrează, frecvent, 40 de grade la umbră (chiar şi după ora 18:00) sporeşte respectul. Imaginea a rămas vie, intrând în conştiinţa mea şi luându-mă acasă, acolo unde mulţi vând/cumpără aer şi pământ, rostogolind coşmarul de fiecare zi. <strong>Românii nu ştiu să mulţumească Domnului pentru ceea ce le-a fost dăruit</strong>, să înveţe de la Israel cum poţi construi în piatră şi deasupra pietrei. Am reuşit să ating apele care mi se păreau a fi un trup al tăcerii; un lac de mari dimensiuni, faimos pentru cel mai scăzut punct de pe glob (nu se găseşte sub ape, ci la 420 de metri sub nivelul mării) şi pentru faptul că are cea mai sărată apă din lume. Din păcate,<strong> lacul se retrage cu circa 90 de centimetri pe an</strong>. În curând, Marea Moartă nu mai poate păstra rolul de clepsidră care şi-a uitat boala pentru satisfacţia noastră, este pe punctul să dispară în întregime. În contrapartidă, visul, mai puţin generos, al iubitorilor de recorduri: pământul uscat cu altitudine joasă va fi la o cotă negativă şi mai ridicată faţă de nivelul mării; dacă turiştii vizitau “centrul spa” Ein Gedi, acum două decenii, mergând doar câţiva metri până la lac, acum sunt nevoiţi să parcurgă aproape doi kilometri.</div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;">In general, locuitorii suportă două anotimpuri: din octombrie până în aprilie şi atunci când bate vântul fierbinte dinspre deşertul aflat la răsărit. Ameninţarea secetei a fost mereu o problemă, după cum o arată episodul cu proorocul Ilie (1 Regi, capitolul 18) , dar, în multe zone se verificau spusele “curgea laptele şi mierea”. Desigur, trebuie ţinut cont de faptul că, în antichitate, această parte a “semilunei fertile” era propice vieţii umane. Deşi climatul a devenit tot mai arid în ultimele două milenii înainte de Mântuitor, marea catastrofă s-a produs abia prin secolul VII-VIII după Cristos (părţi din Irakul şi Syria de astăzi s-au transformat în deşert). In sudul Palestinei, deşertul Negew (de astăzi) ocrotise, pe vremea lui Iosua, nu mai puţin de 17 oraşe; săpăturile arheologice de la Awdat au confirmat abandonarea regiunii în veacul al VII-lea după Cristos.<br />
<strong>Pustiul Iudeii</strong> se caracterizează printr-o succesiune de coline pietroase, aride, brăzdate, săpate de depresiuni adânci şi cu creste neregulate, marcate de procesele de eroziune, un peisaj parcă supranatural... Când mi-au venit în minte versurile lui Nicolae Labiş “Soarele s-a topit şi a curs pe pământ” ajunsesem la <strong>Qumran</strong> (situat la vest de drumul Kaliah-Sodoma, centrul esenienilor, care, preţuind cuvântul, l-au făcut cunoscut şi altora, mai puţin ascetici, mai puţin severi în privinţa purităţii, prin intermediul <strong>Manuscriselor de la Marea Moartă.</strong><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong><a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/RuinelevechiuluiQumran.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/RuinelevechiuluiQumran.jpg" style="height: 140px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/MareaMoart1.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/MareaMoart1.jpg" style="height: 140px; width: 102px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/MareaMoart21.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/MareaMoart21.jpg" style="height: 140px; width: 186px;" /></a></strong></div><div style="text-align: center;"><br />
***<br />
<br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/IntrarenIerihon.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/IntrarenIerihon.jpg" style="height: 131px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon2.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon2.jpg" style="height: 131px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon3.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon3.jpg" style="height: 131px; width: 95px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon4.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon4.jpg" style="height: 131px; width: 175px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/SicomorulluiZaheu-Ierihon.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/SicomorulluiZaheu-Ierihon.jpg" style="height: 132px; width: 165px;" /></a><br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Bisericaispitirilorinterior-Ierihon.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Bisericaispitirilorinterior-Ierihon.jpg" style="height: 132px; width: 165px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Bisericaispitirilorinterior02-Ierihon.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Bisericaispitirilorinterior02-Ierihon.jpg" style="height: 132px; width: 165px;" /></a><br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc3.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc3.jpg" style="height: 117px; width: 85px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc4.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc4.jpg" style="height: 117px; width: 85px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnescc2.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnescc2.jpg" style="height: 130px; width: 172px;" /></a><br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc8.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc8.jpg" style="height: 115px; width: 152px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc7.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc7.jpg" style="height: 116px; width: 155px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc9.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc9.jpg" style="height: 114px; width: 151px;" /></a><br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc11.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc11.jpg" style="height: 131px; width: 95px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc12.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc12.jpg" style="height: 130px; width: 95px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc13.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc13.jpg" style="height: 130px; width: 96px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc14.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc14.jpg" style="height: 130px; width: 173px;" /></a><br />
<a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc17.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc17.jpg" style="height: 116px; width: 155px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc18.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc18.jpg" style="height: 117px; width: 85px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc19.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc19.jpg" style="height: 117px; width: 85px;" /></a> <a href="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc20.jpg"><img alt="" src="http://www.blogger.com/public/other/Editorial/Israel%202011/Ziua%204/Ierihon/Ierihon-Aezmntulromnesc20.jpg" style="height: 117px; width: 85px;" /></a></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-38234147517705247542011-08-24T01:43:00.001-07:002011-08-24T01:43:56.845-07:00Libia. Realitate, iluzii şi capcane<div style="text-align: center;"><u>Cronologia evenimentelor</u><br />
</div><div style="text-align: justify;"><strong>LIBYA</strong><br />
Chiar atunci când liderul libian Gaddafi încerca să îşi reconsolideze puterea, cerând intervenţia forţelor armate împotriva protestatarilor / <strong>23 februarie 2011</strong>, un avion militar s-a prăbuşit întrucât echipajul a refuzat să îndeplinească ordinul lansării bombelor. Ziarul Libian „Quryna” a anunţat că pilotul şi co-pilotul s-au catapultat din navă, iar avionul s-a prăbuşit într-o zonă nelocuită din vestul oraşului Ajdabiya, la 160 de km de Benghazi. Dacă la începutul manifestaţiilor de săptămâna trecută, ziarul “Quryna” a fost ascoiat cu propaganda împotriva regimului Gaddafi, ulterior, şi-a schimbat unghiul de abordare, fiind un mijloc de informare asupra ultimelor evenimente din Libia.<br />
</div><div style="text-align: center;"><strong>***</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
<strong>Mii de straini au fost evacuati din Libia cu ajutorul avioanelor si vapoarelor trimise de tarile lor de origine; zeci de mii de oameni asteapta sa poata pleca acasa cat mai repede cu putinta.</strong><br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Libia/1.jpg" style="float: left; height: 66px; width: 100px;" /><em>Numeroase tari din intreaga lume au evacuat miercuri, 23 februarie 2011, pe cale aeriana sau maritima, in conditii dificile, zeci de mii de cetateni care lucreaza in Libia, din cauza violentelor</em>, relateaza AFP, citat de Mediafax.<br />
Ministerul Afacerilor Externe a pregatit o aeronava pentru evacuarea cetatenilor <strong>romani</strong>: „<em>MAE a solicitat autoritatilor competente aprobarea pentru obtinerea autorizatiei de survol. In cursul zilei de maine, 24 februarie 2011,</em><strong><em>avionul va pleca din Bucuresti cu destinatia Tripoli/Malta/Bucuresti</em></strong><em>. MAE va pune la dispozitia persoanelor care se afla in Libia, in evidenta Ambasadei Romaniei la Tripoli, in timp real, detalii cu privire la ora de decolare a aeronavei din aeroportul Tripoli. Cetatenii romani sunt rugati sa confirme intentia ferma de a parasi, in regim de urgenta, teritoriul Libiei, la Ambasada Romaniei la Tripoli, numerele de telefon 00218.21.361.52.95; 00218.21.361.29.12, sau la Departamentul Consular din cadrul MAE - la numarul +40-21.319.21.37, linie telefonica de permanenta (24/24 si 7/7) sau pe adresa de email </em><a href="mailto:drco@mae.ro"><em>drco@mae.ro</em></a><em>”,</em> se arata intr-un comunicat al ministerului, emis ieri.<br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Libia/2.jpg" style="float: left; height: 71px; width: 100px;" />In <strong>Asia</strong>, autoritatile se pregateau sa puna in aplicare uriase operatiuni de evacuare pentru repatrierea a 100.000 de lucratori, pe fondul haosului care afecteaza regimul lui Muammar Gaddafi. In Libia sunt inregistrati 60.000 de cetateni din Bangladesh, 30.000 de filipinezi, 23.000 de thailandezi si 18.000 de indieni, in principal ca modesti muncitori angajati pe baza de contract, potrivit cifrelor oficiale.<br />
<br />
Autoritatile libiene si-au dat acordul ca <strong>Egiptul</strong> sa efectueze 37 de curse pentru a-si repatria cetatenii, au afirmat autoritatile de la Cairo, potrivit carora aproape un milion si jumatate de egipteni lucreaza in Libia. Mii dintre acestia au inceput sa se intoarca in Egipt pe la punctul de frontiera Al-Salum, de pe coasta mediteraneana.<br />
Uniunea Europeana a cerut Libiei sa „garanteze” securitatea strainilor de pe teritoriul sau si sa „faciliteze” plecarea celor care doresc acest lucru, potrivit unui proiect de declaratie al sefei diplomatiei europene, Catherine Ashton. Ea a anuntat ca in Libia se afla in continuare<strong> 10.000 de cetateni europeni</strong> si ca Uniunea Europeana mobilizeaza toate resursele pentru a-i evacua, inclusiv pe cale maritima. Un feribot inchiriat de Statele Unite, sosit miercuri la Tripoli, urma sa plece spre Malta.<br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Libia/4.jpg" style="float: left; height: 76px; width: 100px;" />Situatia la aeroportul din Tripoli este „haotica”, pasagerii batandu-se pentru a urca in avioane, a povestit comandantul unui avion maltez. <strong>China</strong> si-a inceput miercuri planul de evacuare pentru cei peste 30.000 de cetateni ai sai. Un avion, un Airbus A330-200 cu 250 de locuri al Air China, a aterizat joi dimineata la Tripoli, iar un al doilea aparat de zbor urma sa aterizeze dupa acesta, potrivit autoritatilor citate de China Noua.<br />
<br />
Patru feriboturi <strong>grecesti</strong>, inchiriate de autoritatile RP Chineze, se indreptau miercuri, 23 februarie, spre Libia, pentru a evacua, in special din Benghazi, aproximativ 15.000 de <strong>chinezi</strong>, in principal catre Creta. La randul sau, <strong>Vietnamul</strong> analizeaza conditiile de evacuare a celor 10.000 de cetateni ai sai.<br />
<strong>India </strong>a finalizat dispozitiile pentru o evacuare aeriana si maritima. Aproximativ 18.000 de indieni ar trai in Libia, dintre care 3.000 la Benghazi, angajati in principal in sectorul constructiilor de masini sau in spitale. <strong>Bangladesh</strong> analizeaza evacuarea a 60.000 de cetateni.<br />
<strong>Filipinezii </strong>au declarat ca vor sa cumpere bilete de avion pentru cetatenii lor care intentioneaza sa plece din Libia. Aproximativ 30.000 de filipinezi lucreaza in aceasta tara.<br />
Seul-ul a anuntat ca a inchiriat un Airbus A330 egiptean pentru a evacua catre Cairo 260 dintre cei 1.400 de<strong>sud-coreeni</strong> inca prezenti in Libia.<br />
<strong>Ankara</strong> a anuntat ca a repatriat peste 5.000 de <strong>turci</strong> (din 25.000 prezenti in Libia), dar si-a exprimat regretul in legatura cu moartea unei persoane.<br />
Un prim avion care efectueaza curse charter a parasit Londra miercuri dupa-amiaza. Trei sute de <strong>britanici</strong> se afla la Tripoli si 170 sunt blocati in baze din desert.<br />
Un avion militar francez avand la bord 165 de turisti, intre care 152 de <strong>francezi</strong>, venind de la Sebha, la 660 de kilometri sud de Tripoli, in sud-estul tarii, a sosit ieri seara la Paris, potrivit Ministerului francez al Afacerilor Externe. Este vorba despre cea de-a treia cursa militara incepand de marti. In total, Franta va fi evacuat in doua zile 556 de persoane, dintre care 487 de francezi.<br />
<br />
<a href=""><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Libia/5.jpg" style="float: right; height: 66px; width: 100px;" /></a>Trei avioane germane au aterizat la Tripoli, unde se afla aproximativ 400 de <strong>germani</strong>. Opt sute de <strong>italieni</strong> au fost repatriati de la inceputul miscarii de contestare a dictatorului libian, a anuntat Ministerul italian al Afacerilor Externe, care doreste repatrierea aeriana sau maritima a cetatenilor sai inca blocati la Tripoli sau Benghazi.<br />
<br />
<strong>Rusia </strong>a repatriat 339 de cetateni rusi din Tripoli, sositi la Moscova la bordul a trei avioane, si a trimis un feribot pentru a evacua persoane aflate in alte doua orase din Libia.<br />
<br />
<strong>Barack Obama considera scandaloasa varsarea de sange din Libia</strong><br />
Presedintele american a afirmat, miercuri 23 februarie 2011, ca reprimarea violenta a manifestatiilor din Libia este scandaloasa, iar cei vinovati trebuie sa raspunda pentru actiunile lor, relateaza AFP. <strong><em>„Suferinta si baia de sange sunt scandaloase si inacceptabile</em></strong><em>”,</em> a declarat Obama, in prima sa declaratie referitoare la violentele din Libia.<em>„Amenintarile si ordinele de a deschide focul asupra manifestantilor pasnici (...) nu fac decat sa pedepseasca poporul libian. Aceste actiuni incalca regulile internationale si contravin decentei, asa cum este inteleasa in general. </em><strong><em>Aceste violente trebuie sa inceteze</em></strong><em>”,</em> a adaugat el. <em>„Intr-o astfel de situatie, este necesar ca natiunile si popoarele din intreaga lume sa se exprime pe o singura voce si depunem eforturi pentru aceasta”</em>.<br />
<br />
Haosul pare a fi atotputernic: liderul libian Muammar <strong>Gaddafi ordonase aviatiei militare sa-i bombardeze pe manifestanti, iar conductele de petrol din estul tarii, rupt de sub comanda centrala, sa fie dinamitate.</strong><br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;"><br />
<strong>Luptele teritoriale din Libia au devenit din ce in ce mai sangeroase, iar ciocnirile dintre rebeli si fortele liderului Moammar Gaddafi au continuat si duminica, 6 martie 2011, cu noi focuri de arma in Tripoli si Zawiyah. </strong>Martorii din Zawiyah, un oras situat la 48 de kilometri de capitala Tripoli, au descris un real masacru comis de fortele lui Gaddafi (cf. "Associated Press").<br />
· Patru persoane au fost ucise in Ras Lanouf, iar un jurnalist francez de televiziunea France 24 a fost ranit, potrivit oficialilor din spitale.<br />
· Dupa ce initial autoritatile britanice au refuzat sa comenteze, ministrul de Externe, William Hague, a confirmat pentru CNN ca „o mica echipa de diplomati britanici” se afla in Benghazi si discuta cu rebelii.<br />
· Membrii echipei fortelor speciale britanice (SAS) retinuti de rebelii libieni aveau in bagaje arme, munitie, explozibili, harti si pasapoarte pentru cel putin patru nationalitati diferite, ceea ce a trezit suspiciuni, transmite corespondentul BBC de la Benghazi.<br />
· Localnicii spun ca prizonierilor nu li s-a facut niciun rau, iar in prezent se duc negocieri cu Londra pentru a rezolva situatia</div><div style="text-align: center;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Libia/II/1.jpg" style="height: 334px; width: 600px;" /></div><div style="text-align: justify;">Aviatia libiana a atacat duminica, 6 martie 2011, opozantii regimului lui Gaddafi, care au lansat o ofensiva indreptandu-se catre orasului natal al liderului libian, Sirte.<br />
· Din Ras Lanuf, un alt corespondent al Al Jazira a declarat telefonic ca rebelii se pregatesc sa intre azi in Sirt. Acum se afla in Al Wadi al Ahmar pentru a face fata fortelor lui Gaddafi masate aici, a explicat reporterul, subliniind ca in zona Al Aqila, la 60 de km de Ras Lanuf, un vehicul care transporta munitie pentru insurgenti a fost bombardat din aer.</div><div style="text-align: center;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Libia/II/2.jpg" style="height: 450px; width: 600px;" /></div><div style="text-align: justify;">Revolutionarii se aflau la 50 de kilometri de Sirt, cand un grup de rebeli a fost tinta unor tiruri intense ale fortelor loiale lui Gaddafi, fiind obligati sa se retraga spre Ben Jawad, transmite corespondentul Al Jazira.<br />
· Insurgentii se apropie de capitala Tripoli dinspre vest. Potrivit Reuters, ei au preluat sambata controlul asupra orasului Ras Lanouf.<br />
· Armata a intrat in oras cu tancurile si a inceput sa traga focuri de arma, atat asupra protestatarilor, cat si asupra locuintelor, insa oficialii guvernamentali sustin ca sunt focuri de celebrare a victoriilor si ca populatia este in siguranta.<br />
· Corespondentii ABC News spun ca tirurile de duminica dimineata au fost cele mai puternice auzite in oras de la declansarea revoltei din Libia.<br />
· Orasul Zawiya, asupra caruia a fost lansat un amplu atac al loialistilor sambata seara, are probleme grave de comunicatie si aprovizionare, iar localnicii au cerut ajutor extern. Ei au asigurat ca mai multe coloane de blindate au sporit incercuirea</div><div style="text-align: center;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Libia/II/3.jpg" style="height: 327px; width: 600px;" /></div><div style="text-align: justify;">si ca unele au intrat deja in oras, noteaza AFP.<br />
· O echipa de opt soldati britanici din trupele speciale si un diplomat britanic au fost luati prizonieri, duminica dimineata, de rebelii din Libia. Britanicii incercau sa intre in contact cu liderii Opozitiei, potrivit Sunday Times. Militarii erau imbracati in civil, dar erau inarmati, iar incidentul s-ar fi petrecut la Benghazi. Misiunea SAS se pare ca i-a suparat pe liderii Opozitiei, care au ordonat ca soldatii sa fie inchisi intr-o baza militara, unde vor fi interogati. Intr-un incident separat, petrecut zilele trecute, un grup de olandezi din fortele speciale se pare ca a fost capturat de data aceasta de fortele lui Gaddafi, in vestul tarii, in timp ce incercau sa evacueze din Libia doi cetateni, intre care unul olandez, aminteste Reuters.<br />
· </div><div style="text-align: center;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/Libia/II/4.jpg" style="height: 318px; width: 600px;" /></div><div style="text-align: justify;">Intre timp, Gaddafi incearca sa convinga Occidentul ca el trebuie lasat sa ramana la putere. Intr-un interviu acordat unui saptamanal francez, conducatorul libian a afirmat ca prabusirea regimului sau ar insemna instalarea lui Bin Laden in Africa de Nord. Totodata, colonelul schiteaza o perspectiva catastrofala pentru omenire, in care oamenii lui Bin Laden vor impune teroarea in bazinul Mediteranei, iar valurile de imigranti vor invada Europa, fara a mai putea fi stavilite.<br />
· Pe de alta parte, singurul loc controlat strict de fortele loiale lui Moammar Gaddafi ramane capitala Tripoli. Desi miscarile de revolta au fost inabusite in prima faza, insurgentii castiga teren, iar urmatoarea lor tinta este Sirte, orasul natal al liderului libian.<br />
· La Benghazi, o parte dintre liderii rebelilor s-a adunat intr-un Consiliu National, proclamat singurul reprezentant legitim al Libiei. Rebelii au cerut puterilor straine sa intervina cu raiduri aeriene impotriva lui Gaddafi.</div><div style="text-align: justify;">· Trupele britanice au anuntat ca sunt gata sa intre pe teritoriul libian, dar numai pentru a oferi ajutor umanitar, au declarat oficialii de la Londra, citati de CNN:</div><div style="text-align: justify;">· Televiziunea libiana de stat a anuntat ca trupele loiale colonelului Gaddafi au obtinut victorii semnificative impotriva rebelilor printre orasele recucerite numarandu-se Zawiya, Ras Lanuf, Misrata si chiar Tobruk, aflat in extremitatea estica a tarii, relateaza BBC. In cele doua saptamani de revolte, protestatarii au preluat controlul intr-o mare parte a tarii, in special regiunea de est, si neaga constant ca ar fi pierdut orase.<br />
· Sambata, 5 martie 2011, rezidentii din Zawiya, oras aflat la 50 de kilometri vest de Tripoli, au relatat ca soldatii lui Gaddafi au deschis focul asupra civililor in incercarea, nereusita, de a prelua controlul.<br />
<strong>Incepand din 15 februarie a.c. Libia se confrunta cu revolte, protestatarii cerand plecarea lui Moamar Gaddafi, aflat la putere de 42 de ani</strong>.</div><div style="text-align: center;"><br />
***</div><div style="text-align: justify;">Liderul libian susţinea, într-un interviu acordat în exclusivitate revistei franceze “Le Journal de Dimanche” (JDD), că regimul său este <em>stavila care ţine piept reţelei teroriste Al-Qaida</em>. “Membrii celulelor Al-Qaida (din Libia) le-au dat tinerilor libieni pilule halucinogene. Astăzi, aceşti tineri au prins gustul acestor pastile şi cred că mitralierele sunt un fel de focuri de artificii”, a declarat Muammar Gaddafi celor doi jurnalişti francezi sosiţi la Tripoli pentru a-i lua interviu. “Mă mir într-adevăr că lumea nu înţelege că aici e vorba despre o luptă împotriva terorismului. Serviciile noastre de informaţii colaborează. Noi v-am ajutat mult în ultimii ani. Şi-atunci de ce, atunci când suntem într-o <strong><a href="http://radioiasi.ro/seq/view/la-vremuri-noi-18">campanie antiteroristă</a></strong>, aici în Libia, voi nu ne ajutaţi?” – a continuat liderul libian. El a asigurat că pe teritoriul ţării sale şi în Mediterana va avea loc un jihad (război sfânt islamic), condus de Ussama bin Laden care “va veni (aici) să impună taxe pe pământ şi pe apă. Ne vom întoarce în timpurile lui Barbă-Roşie, ale piraţilor, ale otomanilor care impuneau taxe pe bărci. Aceasta va fi cu adevărat o criză mondială şi o catastrofă pentru toată lumea”.<br />
Gaddafi a adăugat că doreşte ca “<a href="http://radioiasi.ro/seq/view/de-toate-la-onu-28"><strong>Organizaţia Naţiunilor Unite</strong></a> sau Uniunea Africană să trimită în Libia o comisie de anchetă care să evalueze situaţia”: “Vom permite acestei comisii să meargă pe teren, fără nici un obstacol. Franţa are mari interese în Libia. Am muncit mult împreună cu domnul Sarkozy, am colaborat în mai multe domenii, în mai multe scopuri. Franţa ar trebui să fie prima care să trimită în Libia o comisie de anchetă. Sper că-şi va schimba poziţia din acest punct de vedere. Dacă Franţa doreşte să preia imediat conducerea acestei comisii de anchetă, voi fi în favoarea acestui lucru. Să preia Franţa repede conducerea, să blocheze rezoluţia ONU în Consiliul de Securitate şi să facă să înceteze intervenţiile străine în regiunea Benghazi!”.<br />
Liderul libian a continuat să susţină, ca şi până acum, că ţara e condusă de popor, şi nu de Muammar Gaddafi. “Regimul de aici, din Libia, merge bine. Este stabil. Vreau să mă fac înţeles: dacă ameninţăm, dacă destabilizăm, ajungem la confuzii, la Bin Laden, la grupările armate. Iată ce se va întâmpla: veţi avea (parte de) imigraţie, de mii de oameni care vor invada Europa... Şi nu va mai fi nimeni care să-i oprească pe aceştia!”<br />
În timp ce Gaddafi susţine, printre altele, că regimul “nu a luat încă” decizia de a ataca rebelii “care terorizează populaţia”, guvernul libian a anunţat duminică, 6 martie, faptul că elimină taxele aplicate la importul produselor de bază, precum şi taxele pe consum şi producţie, pentru a marca “marile victorii” împotriva rebelilor.<br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: center;"><strong>Libia. Iluzii şi capcane*Editorial din 28 martie 2011</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong>Dr. Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
<em>Rezoluţia 1973</em>, votată de Naţiunile Unite, se află la originea mobilizării militare, justifică orice intervenţie prin îngrijorarea stârnită de “masacrele împotriva insurgenţilor”*. Desigur, atrocităţile sunt săvârşite “doar” de oamenii rămaşi fideli dictatorului... Oficial, nu pare a fi vorba despre “înlăturarea puterii lui Gaddafi”, cât despre “protejarea civililor” (punct de vedere exprimat şi de amiralul Mike Muller, comandantul Statului Major American)... Picătura care a umplut, chipurile, paharul reacţiei internaţionale se referă la riscul de a privi cum insurecţia populară este înăbuşită în sânge...<br />
<br />
În realitate, sub acoperirea conferită de aşa-numitul <em>proces</em> al asistenţei acordate populaţiei civile, marea elasticitate a textului ONU şi amploarea dispozitivului militar trimit către obiectivul real al operaţiunii intitulate “Începutul Odiseii”: îndepărtarea, printr-un efort internaţional, a regimului de la Tripoli şi, îndeosebi, a lui Muammar Gaddafi.<br />
<br />
Gaddafi pare sămerite orice demonstraţie de forţă. El a devenit, de la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, un veritabil factor de destabilizare în zonă. Susţinător al unor mişcări teroriste ce au acţionat (aproape) pe întreg mapamondul, cu tentative de a răsturna regimurile din statele vecine africane, cu o retorică agresivă, Gaddafi a oferit tot atâtea motive pentru a fi transformat într-o „problemă” a comunităţii internaţionale.<br />
<br />
Avioanele din Hexagon au fost primele care au pătruns în spaţiul aerian libian pentru o misiune de recunoaştere deasupra oraşului Benghazi. La 19 martie a.c., ora 17:45 (ora Parisului), ministrul francez al apărării anunţa că aparatele de luptă au surprins „un vehicul libian care ameninţa civili”, în cadrul unei „operaţiuni” de ajutor aerian la sol.La Benghazi, “capitala estului”, al doilea oraş al Libiei, liber de constrângerile “stăpânului de la Tripoli”, s-a ridicat, în semn de omagiu pentru Franţa, un drapel având culori nepopulare în nordul Africii, decenii de-a rândul; Nicolas Sarkozy a fost primul şef de stat care a recunoscut, din 10 martie 2011, legitimitatea Consiliului Naţional de Tranziţie, organul insurecţiei, autoproclamat “singurul reprezentat al Libiei”; tot Franţa, cu susţinerea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, a solicitat, în cadrul summit-ului de la Bruxelles, instaurarea unei zone de excludere aeriană. De fapt, s-a înregistrat un eşec. Cancelarul german, Angela Merkel, nu s-a alăturat ideii operaţiunilor militare în Africa de Nord şi, cu atât mai puţin, intervenţiei într-un „război civil” („opinia ţării”, a subliniat ea, „nu este favorabilă).Şi în această împrejurare, Uniunea Europeană demonstrează incapacitatea de a-şi asuma responsabilităţi <em>in integrum</em>. Reuniunea miniştrilor de externe G8 de la Paris, câteva zile mai târziu, a confirmat izolarea lui Sarkozy; chiar premierul britanic, David Cameron, părea nehotărât.<br />
<br />
Pe de altă parte, S.U.A. au mimat incapacitatea de a lua o decizie: Barack Obama oferă imaginea unui “idealist” care solicită intervenţia, dar are în jur “realişti” mai prudenţi, susţinători ai secretarului de stat al Apărarii, Robert Gates. Înaintarea pe teren a trupelor pro-Gadhafi a “condus” la “trezirea bruscă” a Washington-ului. Americanii au avut timp să analizeze decizia istorică adoptată în cadrul reuniunii Ligii Arabe de la Cairo (12 martie a.c.). Pe de altă parte, regimul Gaddafi şi-a pierdut legitimitatea din cauza violenţelor comise. Ţările arabe, cu excepţia Yemen-ului, Algeriei şi Siriei, se pronunţă în favoarea unei zone de excludere aeriană. Mai mult, Libanul şi Franţa pregăteau, de comun acord, un proiect de rezoluţie care să fie supus atenţiei Consiliului de Securitate ONU. Adoptarea acestuia, în regim de urgenţă, a deschis calea acţiunii militare, aprobată în cadrul reuniunii din 19 martie de la Palatul Elysee.<br />
Sarkozy a declarat că “Franţa este decisă să-şi asume rolul său faţă de Libia”; cuvintele sale au fost urmate de începerea ostilităţilor. Occidentul s-a trezit prins într-un conflict (al treilea în 10 ani) din cadrul lumii musulmane. Dar acest conflict pare a semăna foarte puţin cu precedentele. Cu siguranţă, obiectivul – schimbarea regimului Gaddafi – îl apropie de războiul din Afganistan, declanşat în 2001 împotriva talibanilor; să ne amintim şi de războiul din Irak (2003) care a dus la căderea lui Saddam Hussein. Comparaţia se opreşte aici, întrucât evoluţia din 2011 pare conştientă, nu se înscrie în “şocul civilizaţiilor”**. Sub oblăduirea Ligii Arabe, participarea, la campanie, a militarilor din Emiratele Arabe Unite şi Quatar, transformă intervenţia din Libia într-o piatră de hotar. Lumea arabă, deşi nu-l regretă pe Saddam Hussein, a fost traumatizată de “invazia americană”. Operaţiunea din zilele noastre aduce mai mult cu războiul declanşat de George Bush în 1991, atunci când, alături de aliaţii arabi, era eliberat Kuweitul. De fapt, NATO pare să bată în retragere; în practică, alianţa militară occidentală poate fi revendicată drept opera sa. O altă diferenţă rezidă în faptul că intervenţia din 2011 presupune susţinerea din partea opiniei publice a lumii arabe. Un sprijin fragil, mai mult sub imperiul emoţiei, care se poate risipi curând, dar este foarte preţios în prezent. Contează, într-o măsură apreciabilă, dar la fel de precară sub raportul duratei, atitudinea insurgenţilor libieni, care proclamă “primăvara democraţiei arabe” şi mulţumesc occidentalilor pentru că le-au câştigat increderea “lăsînd la o parte propriile valori”. Totuşi, Europa şi America vor trebui să justifice represiunea din Yemen şi Bahrain, unde, cât se poate de adevărat, conducătorii sunt aliaţi fideli în lupta împotriva terorismului islamic, dar persistă întrebarea “De ce l-au scos în afara legii pe Gaddafi şi îl tolerează pe Ali Abdallah Saleh, preşedintele yemenit care a ordonat să se tragă în mulţime”?<br />
Agresiunea poate fi „motivată” oricând şi oriunde; tocmai prin faptul că este agresiune nu dă nimănui socoteală, iar argumentele care o întemeiază devin – prin valoarea lor – false şi abuzive...<br />
<br />
Campania aeronavală nu este, întotdeauna, ferită de riscuri. Cu siguranţă, din punct de vedere militar, amplasarea mijloacelor angajate a atins (deja) şi aspecte disproporţionate. Dotate cu un material învechit, unele avioane datează din perioada alianţei cu Uniunea Sovietică; spre exemplu, “Mirage” sunt destul de slab întreţinute, plus că lipsesc piloţii bine antrenaţi; ceea ce a mai rămas din forţele militare fidele colonelului Gaddafi nu este în măsură să reziste superiorităţii tehnologice occidentale; dar, spun unii, dictatorul se va prăbuşi “din pricina suflului rachetelor trimise de la sute de kilometri distanţă”. Chiar şi în era războiului tehnologizat este nevoie, într-un anume clipă, să te angajezi în lupta terestră. Episoadele (recente) din Iugoslavia, Irak, Afganistan, reprezintă dovezi irefutabile. Pe teren se va decide soarta operaţiunii libiene. Dacă nici americanii, nici europenii nu vor trimite trupe la sol, insurgenţii libieni vor rămâne singuri.<br />
<br />
Punerea în scenă a demonstraţiei de forţă organizate de coaliţie merge pe ideea unui război de scurtă durată. Logica intimidării, care o inspiră, în afara obiectivelor tactice, loviturile sistematice împotriva obiectivelor libiene, toate au drept scop pierderea direcţiei dictatorului, demoralizarea, declanşarea unui fenomen atât de răspândit în cazul oamenilor: trădarea. Provocându-se modificarea alianţelor în această ţară tribală, unde loialitatea este la fel de mişcătoare precum nisipul, ar fi nevoie de un om puternic; mai ales că, sub raportul forţei, clanul familial ar fi nevoit să părăsească puterea. De altfel, aceasta este şi speranţa adversarilor lui Gaddafi… Dar trebuie să formezi, să înarmezi, să încadrezi insurecţia populară cu un entuziasm fără egal, dar şi cu experienţă, singura cale spre Tripoli şi către răsturnarea <em>Conducătorului</em>. Toate acestea cer timp şi efort. Există riscul de a crea “o nouă Somalie”; cel puţin aşa ameninţă Gaddafi... Un alt risc ar fi divizarea Libiei (practic, o reîntoarcere la situaţia de acum aproximativ o lună); într-o asemenea ipoteză, colonelul îşi poate exercita autoritatea asupra unui <em>emirat </em>din jurul capitalei Tripoli şi oraşului natal Sirt, îşi poate conserva “capacitatea” de a mai face rău. În ultima sa bătălie, Gaddafi nu şi-a consumat întreaga muniţie...<br />
<br />
Dacă abordările simpliste nu vor fi depăşite, destule obiective politice dezirabile vor rămâne simple aspiraţii. Paradigma „dominaţie-aservire” provine din ce este mai apropiat intereselor geopolitice, în faţa cărora ne vedem situaţi „undeva” Ceea ce se întâmplă ne smulge din semiconştienţa reliefării, împingându-ne spre o altă evaluare a vieţii internaţionale şi problemelor sale, spre o perspectivă inevitabilă, de mare responsabilitate. În mic, situaţia prezintă un fundament identic: prin dificultatea lui <em>pro </em>şi <em>contra</em>, ne împinge deodată spre decizie şi acţiune; în faţa acestui „trebuie să hotărâm” nu există scăpare. Cum trebuie să hotărâm, ce să facem, ce consecinţe suportăm, ce trebuie să vrem? La întrebări tot mai noi, acţiunea noastră, atitudinea noastră reală, răspunsurile sunt tot mai noi. Căci de fiecare dată acţiunea conţine chiar hotărârea convenabilă. Iar acolo unde nu ne-a fost conştientă, o putem recunoaşte ulterior, eventual pentru a o regreta...<br />
</div><div style="text-align: center;"><strong><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Dr. Nicolae Tomescu</a>, <a href="http://www.radioiasi.ro/">Redactor Şef Radio Iaşi</a></strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
* Îmi amintesc de anii 1991 şi 1998... Experienţa investigaţiilor ulterioare micşorează prestigiul celor care ne‑au informat asupra terorii acolo unde ea nu exista. Sau exista într‑o măsură mai mică decât eram lăsaţi să credem. Aliaţii n‑au descoperit armament chimic în unităţile irakiene făcute prizoniere, nici stocuri aflate în proximitatea formaţiunilor inamice deplasate pe frontul kuweitian. Or, ei erau pregătiţi şi echipaţi pentru a înfrunta această ameninţare în care credeau cu tărie. Astăzi, sentimentul care predomină la oamenii raţionali (şi informaţi) este că armamentul chimic nu a fost niciodată distribuit unităţilor irakiene. Referirea priveşte conflictul internaţional din Golf... Aş vrea să nu poată fi extinsă, fie şi pornindu-se de la alte premise/date/contexte, situaţiei din Libia...<br />
<br />
** Când Samuel Huntington anunţa „ciocnirea civilizaţiilor” drept un fenomen esenţial al erei actuale, un frison a cuprins Occidentul. Lupta dintre „culturile” sau „civilizaţiile” diferite trebuia să fie mai înverşunată decât oricare alt conflict. Se prefigurase un fel de război al raselor şi, pe cale de consecinţă, o încleştare mai periculoasă pentru umanitate, depăşind antagonismele economice sau politice. Confruntaţi cu „profetul celor mai vătămătoare calamităţi”, unii au avansat banalităţi umaniste, în timp ce alţii s-au lăsat cotropiţi de ideea potrivit căreia opoziţiile culturale vor fi anihilate prin efecte provocate de mentalitatea generată de o economie unificată la scară mondială. Dar acest ultim argument devine problematic; în cel mai bun caz, va ajuta să dispară – „ca prin farmec” – teza lui Huntington. Or, nu se poate respinge teoria enunţată decât prin avansarea „antitezei” care, fără a tăgădui eventualele antagonisme, face plauzibilă ideea că aspectul cultural nu poate determina niciodată specificitatea unui conflict; deoarece, în caz contrar, specificitatea conflictelor care condiţionează rolul factorului cultural şi al percepţiei culturale se referă la actorii înşişi... (...)De vreme ce tehnica se universalizează şi tinde a unifica organizarea economică, însuşi conceptul de cultură devine un mijloc care îi permite să se poziţioneze favorabil în lupta pentru împărţirea planetei. Or, în timp ce conflictele se înăspresc, toate diferenţele care au valoare simbolică şi mobilizatoare sunt politizate. Totodată, părţile aflate în conflict aparţin unor „civilizaţii” diferite şi se referă la identitatea lor culturală; în plus, nu aduc dovada originii culturale a conflictului. Discursul privitor la „ciocnirea civilizaţiior” conţine şi o parte de adevăr, el ar putea să servească drept „catalizator” pentru Occident; în conflictul cu puteri non-occidentale, mai ales cu lumea islamică, climatul discursului suferă modificări importante, reîntâlnirile culturale „subvenţionate” nu mai au forţa de altădată. Este foarte uşor să ne înţelegem în jurul unei mese rotunde sau în paginile unei lucrări, lăsând deoparte diferenţele; dar nu „înţelegerea mutuală” va permite rezolvarea antagonismelor. Dimpotrivă, tocmai resorbţia antagonismelor va crea baza favorabilă înţelegerii mutuale. <em>Apud </em>Nicolae Tomescu, <em>Principalele conflicte internaţionale şi lumea islamică</em>, Iaşi, Editura Cermi, 2003, pp.5-7.</div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-22654409271368091162011-07-29T09:10:00.000-07:002011-07-29T09:10:18.167-07:00Creta. Sub privirile lui Cronos<div style="text-align: center;">O nouă încercare de a rămâne jurnalist,<br />
indiferent în ce parte a lumii m-aş găsi,<br />
indiferent cu ce treburi aş ajunge;<br />
comunic publicului de ce “acolo” poate fi “aici”...</div><div style="text-align: right;"><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Nicolae Tomescu</strong></a></div><div style="text-align: justify;"><br />
<br />
Cea mai sudică dintre insulele greceşti, cea mai mare din Grecia, a cincea din Marea Mediterană, <strong>Creta</strong> are o suprafaţă de 8.336 km pătraţi, o linie de coastă cu o lungime totală de 1.040 km, aproximativ 700.000 de locuitori; depăşeşte, în sensuri şi semnificaţii, dicţionarele şi ghidurile turistice (acestea din urmă alcătuiesc top-uri, de la cele mai bune plaje, taverne, festivaluri, la situri arheologice, împart insula în zone, fiecare loc menţionat avându-şi corespondentul pe o hartă de referinţă, insinuează itinerarii ideale; de fapt, informaţiile sunt ierarhizate conform criteriilor/intereselor editorului)...</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Am ajuns în locul unde muntele şi marea se întâlnesc, nerăbdătoare, pe plajele cu nisip fin sau cu pietriş măcinat de apă şi de vreme, sub privirea cerului de un albastru pur. Timid doar la gândul că, oricum, voi fi înghiţit de Cronos, fără să am pretenţia unui nou-născut şi fără a încerca să-i uzurp, în vreun fel, puterea titanului, mi-am imaginat naşterea lui Zeus în peştera Dikti, modul în care Rhea şi-a ascuns copilul, pentru a-l scăpa de urgia tatălui, trimiţându-l pe Muntele Idi. Este greu să-ţi potoleşti mirarea: zeităţile au început să semene oamenilor... imediat după ce îi doborâseră pe titani; Zeus, căsătorit cu Hera, mişcat însă de frumuseţea pământencelor, a luat forma taurului şi a adus-o în Creta pe Europa, fiica regelui fenician Agenor; din mezalianţă a apărut regele Minos, blestemat, se pare, să-şi vadă regina, Parsifae, născându-l pe Minotaur şi să aibă în mitologia greacă statutul tiranului care a poruncit lui Dedal construirea Labirintului. După victoria împotriva atenienilor, Minos (probabil, reprezentarea câtorva regi minoici ale căror putere şi bogăţie supravieţuiseră declinului civilizaţiei minoice) i-a obligat să sacrifice tineri şi fecioare, victimele fiind aruncate în labirintul Mionotaurului, până când Teseu, prinţul atenian, l-a ucis pe monstru şi a scăpat din labirint cu ajutorul ghemului de aţă primit de la Ariadna, fiica lui Minos; „tiranul” ar fi vrut să-i pedepsească, totodată, pe Dedal şi Icar, din cauza sprijinului acordat lui Teseu la uciderea Minotaurului, dar cei doi şi-au făcut aripi din pene şi ceară de albine pentru a ieşi din labirint; Dedal a ajuns nevătămat în Sicilia, copleşit, în schimb, de soarta nefericită a fiului său, îmbrăţişat mortal de mare deoarece zburase în înaltul cerului iar razele soarelui i-au topit ceara de pe aripi. <br />
Dar oare Zeus a fost om, chip şi asemănare? Un om pierzându-şi vederea asupra spiritului şi uitând că Pământul şi Cerul, Întunericul şi Lumina se născuseră pentru a-l naşte pe el? Poate că, fiind însingurat, s-a gândit să-i binecuvânteze pe alţii atunci când, din fiecare Olimp, izvora cunoaştere şi ceva fericire; creator fără iubire, nu a dorit să împartă singurătatea cu nimeni altcineva; pentru a stăpâni sensul, a uitat ce era adevărat: sufletul viu...<br />
Cu aceste întrebări, am pornit în căutarea Cretei şi mi-am ales drept prieten duhul mitului. Raţiunea îmi şoptise să aştept, dar aşteptarea mi s-a părut un delir al muzelor frământând metafizica; pot accepta raţiunea ca faptă care a devenit gând, iubind ceea ce Dumneazeu îţi dăruieşte: sentiment, raţiune, : indiscreţie (ca „derivat” al dorinţei de a cunoaşte), legendă...</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Alţii vor să simtă excesul plăcerii şi, cufundaţi în somnul propriei lor nopţi, trăiesc şi retrăiesc experienţe. Europenii (de fapt, adolescenţi şi alte persoane, nu personaje, care vor să cunoască doar distracţia lumii globalizate) au un program cu mult mai subţire decât firul Ariadnei: ziua, parcurile acvatice sau croazierele pe mare completează bronzul unei prietenii năbădăioase cu apa şi soarele; noaptea, în inflaţia de cluburi şi taverne, mâncarea şi băutura par de neoprit, după cum sunt şi confruntările fizice. Asta i-a făcut nefericiţi pe unii cretani din <strong>Limin Chersonisos</strong>, locul în care mi-am petrecut opt zile. Fără să mişte vreun deget, la mare distanţă de arta negocierii, dormind în timpul zilei nu numai pentru a-şi apropia viaţa de noapte, se simt bine în pielea lor, dispreţuindu-i, în esenţă, pe englezi, germani, olandezi, danezi, scandinavi, italieni, francezi, ruşi, polonezi, români, dar mulţumindu-se cu faptul că milioanele de „invadatori” transformă Limin Chersonisos (cea mai mare şi mai aglomerată staţiune de pe litoral – în curând, se va uni cu Stalida şi Malia –, având o mulţime de hoteluri, baruri, restaurante, cluburi) într-un paradis al leneviei; trăieşti clipe în care mentalitatea şi formele ei de manifestare sunt de-a dreptul sordide, cu picături mari de neputinţă în faţa lucrurilor serioase şi greu de îndeplinit, dar cu bani câştigaţi cât ai clipi. Desigur, şansele se întrezăresc din mai multe unghiuri de incidenţă: pentru unii localnici este ideal că în magazinele lor muncesc indieni, români, albanezi; turiştii care nu şi-au propus să risipească mii de euro au la dispoziţie şi magazine „de 1,5 Euro”, mărfuri din Hong Kong (China), dieta formată din brânză feta, roşii, măsline, respectiv apartamente închiriate cu 25-40 de Euro/noapte. Desigur, despre oameni (şi despre popoare) se poate spune orice. Orice se afirmă poate fi la fel de bine acceptat sau respins. Psihologia etnică oferă, vorba cărturarului Lucian Boia, un exerciţiu tentant, dar cu totul lipsit de consistenţă, câtă vreme este vorba de impresii/judecăţi parţiale şi subiective. Devin foarte prudent imediat ce sunt tentat să comit păcatul generalizărilor false, care transformă structurile şi evoluţiile socio-culturale în fenomene; or, nu toţi vorbim la fel, nu toţi gândim la fel, nu toţi avem aceleaşi trăsături, după cum nu putem izola şi calcula calităţi şi defecte doar pentru unii, nu putem individualiza un popor printre celelalte. Dacă există un mod de a fi grec (sau cretan, pe insulă aproximându-se un specific originar şi transcendent) se datorează deprinderilor infuzate (nicidecum înnăscute) prin contextul cultural, prin şcoală, prin acţiunea ideologiei, prin forţa modelatoare a opiniei publice. Oricum, chestiunile personale şi-au găsit izbăvirea, „Minoan International College” mutându-se în Iraklion iar eu încercând să descopăr cât mai multe accente cretane!</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Mi-am simţit sufletul desţelenit de împrejurări reale atunci când Cnossos înlănţuia privirile mele. Monolitul încântării s-a aşternut, acoperind uimirea primordială: de ce pare goală inima unui imperiu din epoca bronzului care a dominat teritoriile egeene în urmă cu patru milenii)? De ce s-a scurs lichidul, înfierbântat de viaţă, al unei mari civilizaţii (prima din spaţiul european)<em>? „Cnossos (Knossos) este un sit arheologic lângă Malia şi Phaistos în insula Creta, în care se află ruinele unei cetăţi greceşti descoperite şi restaurate la începutul secolului XX de către Sir Arthur Evans. Cnossos a fost capitala Cretei pe vremea minoicilor. Minoicii au fost foarte buni negustori. Obiecte minoice au fost găsite în ţările vecine.” – iată tot ceea ce găsiţi în Enciclopedia liberă</em> WIKIPEDIA.<br />
<br />
<strong> <a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a></strong></div><div style="text-align: center;"><span style="color: red;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/FOTO1.jpg" style="height: 305px; width: 700px;" /></strong></span></div><div style="text-align: justify;">Dar Cnossos mi-a frământat gândurile şi mi-am amintit că ele existau în facultate, cunoscute şi citite de studenţii la istorie, cu lentilele conştiinţei, aşteptând lumea să-şi deschidă braţele. Toate cercetările arheologice au scos la iveală faptul că, în anul 1750 înainte de Cristos, un cutremur devastase construcţiile din Knosos, Phaistos şi Malia, astfel încât, după 50 de ani, un alt palat, mai mare şi mai luxos, a fost înălţat pe locul celui vechi. „Palatul lui Minos” presupune nivele care comunicau prin trepte:<span style="color: red;"><strong> </strong></span><em>Sala nobililor </em>(denumire dată de Evans încăperii de la etajul superior al palatului) avea pereţii interiori decoraţi cu fresce în culori vii, podeaua fiind acoperită cu pardoseală iar stâlpii de lemn sustinuţi de fundaţii săpate în piatră; prevăzut cu un “sistem sanitar”, palatul cuprindea şi camere legate între ele prin coridoare care formau un adevărat labirint, grupate, totodată, în jurul unei curţi centrale (toate palatele minoice s-au construit împrejurul locului în care se desfăşurau ceremoniile sau audienţele), echipate cu sisteme de ventilaţie, de luminare şi de scurgere a apei; frescele de pe pereţii palatului înfăţişează mulţimea într-o zi de sărbătoare, scene de lupte cu tauri sau elegante femei minoice;<br />
<br />
<strong> <a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a></strong></div><div style="text-align: center;"><span style="color: red;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/FOTO2.jpg" style="height: 280px; width: 700px;" /></strong></span><br />
</div><div lang="ro-RO" style="margin-bottom: 0in; page-break-before: always; text-align: justify;">camerele reginei erau decorate cu fresce care scormonesc, în mijlocul mării, după delfinii în mişcare; „magaziile” se umpleau cu<em> pithoi</em>, vase de lut imense, care ajungeau şi la capacitatea de 200 de litri, folosite de oamenii epocii minoice pentru a păstra uleiul de măsline, măslinele, grâul, alte provizii; poarta de sud, parţial restaurată, păstrează iluzia unui univers în care totul s-a născut ieri pentru astăzi, prin decoraţiunea celebră a<em> copiei Procesiunii</em> (fresca originală, dar şi alte artefacte, păstrate în Muzeul de Arheologie din Iraklion, nu mai sunt atât de umbrite de acoperişul porticului care, în momentul construcţiei, avea susţinerea celor patru coloane de lemn); scara principală desemnează trei trepte mai mici şi un labirint de coridoare pornind de la cele cinci trepte late, nu foarte adânci (patru dintre ele s-au păstrat până în ziua de astăzi, precum şi o <em>copie a frescei Scutului</em>, găsită în această parte a palatului); coridorul care duce spre <em>Sala Regelui</em> îşi datorează numele simbolului oraşului Cnossos, al întregului imperiu – toporul cu două tăişuri, înfăţişat pe coloane şi pe perete; <em>pasajul intrării de nord</em> este decorat cu o frescă, a taurului gata de atac, simbol înconjurat de săli şi spaţii de depozitare, în ruină, de imagini care au supravieţuit civilizaţiei minoice şi au păstrat vie legenda <em>Minotaurul</em>ui – nu poţi trece, nepăsător, peste legendă, de vreme ce labirintul pasajelor întrerupte pare să se mişte şi să-şi schimbe poziţia, astfel încât te rătăceşti;<em> Sala tronului </em>imprimă un aspect graţios, cu spătarul înalt sculptat în piatră, flancat de fresce reprezentând grifoni (lângă tron se poate vedea şi un bazin cu apă folosit pentru purificare înainte de îndeplinirea ritualurilor)... În miezul visului devenit realitate, faţă de care proiecţiile poartă făpturi şi cuvinte, s-au născut atâtea aripi şi porţi, într-un ritual de lumină preamărind îndrăzneala, încât am găsit „un nou punct cardinal”</div><div lang="ro-RO" style="margin-bottom: 0in; page-break-before: always;"><br />
<span style="color: black;"><strong> <a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a></strong></span><br />
<br />
<span style="color: red;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/fFOTO3.jpg" style="height: 529px; width: 700px;" /></strong></span></div><div align="center" lang="ro-RO" style="margin-bottom: 0in; page-break-before: always;"><br />
***</div><div lang="ro-RO" style="margin-bottom: 0in; page-break-before: always; text-align: justify;">Capitala <strong>Heraklion</strong>, cel mai mare oraş al insulei, unde trăiesc peste 200.000 de oameni, poate impresiona cu o istorie bogată, din care se mai păstrează şi acum vestigiile dominaţiei romane şi veneţiene. Am remarcat silueta elegantă a vechiului port, luat în stăpânire de fortăreaţa veneţiană care a rezistat atacurilor furibunde ale turcilor (secolul al XVII-lea). <em>Rocca al Mare</em>, fort ridicat în 1523, se învecinează cu arsenalul, locul unde navigatorii medievali îşi reparau corăbiile.</div><div style="text-align: justify;">Heraklion găzduieşte şi Muzeul de Arheologie, unde este expusă <em>singura lucrare</em>, <em>rămasă în Grecia,</em> a pictorului El Greco (născut în Fodele), pre<span style="color: red;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/FOTO%205.jpg" style="float: right; height: 128px; width: 183px;" /></strong></span>cum şi exponate din cetăţile minoice: <em>Sala cu fresce viu colorate</em>,<em> Sarcofagul din Agia Triada</em> (cu încrustaţii elaborate, ornat cu figuri de animale sacrificate, procesiuni funerare, femei şi zeiţe pe care trase de sclavi şi animale mitologice), <em>Discul din Festos</em> (încrustat cu simboluri considerate drept una dintre cele mai timpurii forme de tipar, cu hieroglife care reprezintă cel mai vechi scris minoic cunoscut şi... cu secretul său nedescifrat), <em>Rhythonul cu cap de taur</em> (un vas pentru vin, sculptat în piatră neagră, având coarnele poleite cu aur şi ochi din cuarţ, descoperit la Cnossos), <em>Figurinele de </em><em>faianţă ale Zeiţei Şarpe</em> (descoperite tot la Cnossos, asemănătoare cu reprezentările mai târzii ale zeiţei Astarte, ceea ce sugerează o continuitate a culturilor), <em>Urciorul cu trestii</em> (închise la culoare, pictate pe un fundal deschis, un model de vas din lut datând din perioada 1700-1450 înainte de Cristos), <em>podoabele şi coifurile minoice</em> (coliere de aur, inele, cercei, sigilii, mânere de săbii şi coifuri găsite în timpul săpăturilor de la Cnossos, <strong>Phaistos</strong> şi <strong>Gortys</strong>), <em>Plăcile emailate</em> (<em>Mozaicul,</em> reprezentând clădiri cu etaje din epoca minoică, parte a unei decoraţiuni murale care împodobea peretele unui palat), <em>Tabla de jocuri </em>(decorativă, încrustată cu foiţă de aur şi argint, turcoaz şi fildeş),<em> figurinele miniaturale</em> (descoperite în sanctuare montane şi în grote, par jucării în formă de oameni şi animale, dar pot avea şi un important scop religios)... </div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Kydonia minoică (peninsula<strong> Akrotiri</strong>), aflată la vest de Heraklion, oferă călătorului imagini de vis, peisajul deluros şi muntos fiind armonizat ritualic cu plaje însorite. Obsesiile au căzut, fără gingăşie, din fructul tărâmului pe care vi-l puteţi închipui, mai ales că sărăcia bogată a locului pornise furtuna vremurilor, zona fiind dominată, pe rând, de romani, bizantini, veneţieni, genovezi, turci, hitleriştii germani. În Kydonia s-au găsit tăbliţele de lut inscripţionate cu scrierea lineară A, nedescifrată.</div><div style="text-align: center;">***<br />
</div><div style="text-align: justify;">De la Octavian Paler încoace, desconsider banalităţile debitate pe seama Veneţiei: <em>oglinzi care s-au umplut de umbre, gondole care lunecă pe canale ca un suspin</em>, Veneţia lunecând ea însăşi <em>într-un exil iremediabil, timpul a pătat zidurile, a înverzit statuile, a coclit aurul leilor veneţieni,</em> prin urmare, acest amestec de vanitate şi zădărnicie, care se numeşte <em>Veneţia, a învăţat totul şi despre vanitate şi despre zădărnicie</em>. Nu ştiu cum şi-a petrecut Veneţia timpul cu vanităţile, cu măreţia şi decadenţa ei, dar văd – în schimb – ce a lăsat moştenire cretanilor.<br />
Invocasem „silueta elegantă a vechiului port din <strong>Heraklion</strong>, luat în stăpânire de fortăreaţa veneţiană care a rezistat atacurilor furibunde ale turcilor (secolul al XVII-lea), faptul că <em>Rocca al Mare</em> (fort ridicat în 1523) se învecinează cu arsenalul, locul unde navigatorii medievali îşi reparau corăbiile”...<br />
<strong>Rethimnon</strong> îşi arată eleganţa a cărei istorie începuse acum 4.000 de ani; peste zidurile minoice s-au ridicat cetăţi greceşti şi romane; oraşul a fost devastat, în urmă cu aproape 500 de ani, de temutul pirat Barbarossa, dar locul nu a fost ocolit de otomani sau de greci; până la obţinerea independenţei Cretei, în 1908, Rethimnon avea o populaţie turcă numeroasă, dar mulţi etnici cu răspânditul prenume Hadzi (vine din turcă şi trimite la un „cretan” care a fost în pelerinaj în ţara Sfântă) au plecat în insula Rhodos. Vechiul cartier păstrează destule din eleganţa medievală, dar mai impozantă ne apare <em>Fortezza</em> (secolul al XVI-lea), după ale cărei porţi aşteaptă, în soare, o<em> moschee</em> (<em>Ibrahim Han</em>) şi o bisericuţă; un fost bastion turcesc găzduieşte astăzi <em>Muzeul de arheologie</em>, unde sunt expuse piese din neolitic, alături de vestitele racle minoice (din nefericire, după cum rezultă şi din fotografiile mele, nu este deschis publicului, inclusiv sau mai ales în sezonul turistic). <em>Muzeul de Istorie şi Artă Folclorică</em>, amplasat într-o veche clădire în stil veneţian, propune colecţia de covoare şi decoraţiuni de perete din lână, dantelă fină, obiecte tradiţionale din lut şi podoabe de argint şi chihlimbar. Fântâna <em>Rimondi</em>, construită de o familie de aristocraţi veneţieni, în 1626, ascunde, precum paznicii unei temniţi a privirilor, <em>Logia veneţiană</em> – cea mai importantă dovadă arhitecturală a stăpânirii veneţiene, transformată de localnici într-un magazin care vinde reproduceri de artă clasică. Când tai copacul, porţi – fără să vrei – rămăşiţele acelei feţe a durerii revărsate asupra pământului; asta au făcut şi cretanii, smulgând rădăcini de istorie şi tulburând actele de civilizaţie ale predecesorilor, fie ei cotropitori: au dezasamblat porţi pentru facilitarea accesului vehiculelor, singura „reminiscenţă” a fortificaţiilor veneţiene numindu-se <em>Porta Gora</em>, o poartă arcuită, amplasată între cartierul vechi şi partea modernă a oraşului. Rethimnon este <strong>capitala culturală a Cretei</strong>, iar<em> Nerandzes</em> locul din oraş unde grecii organizează concerte, după ce, în urmă cu secole, turcii transformaseră biserica veneţiană în moschee.<br />
<br />
<strong> <a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a></strong></div><div style="text-align: center;"><span style="color: red;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto%206.jpg" style="height: 516px; width: 700px;" /></strong></span><br />
</div><div style="text-align: justify;"><strong>Khania </strong>mă proiectează faţă în faţă cu ceea ce simt, câteodată, despre mine însumi. Respectând proporţiile, oraşul este un miracol care se valorizează în şi prin deriva propriei modernizări. Ca unul dintre cei care nu consideră valabili factorii de regresiune simplificatori, invit publicul să spună “da” mondializării şi “nu”globalizării, aculturaţiei. Peste tot unde merg le spun celorlalţi: pentru a medita este agreabil să trăieşti, să joci „roluri” diferite, să ai şi bani, dar fără să crezi că asta înseamnă un fundament absolut (dacă vreţi alt termen – civilizaţie). În condiţiile în care Europa va rămâne un paradis al culturii, un teritoriu privilegiat al cărţilor, al cinematografiei, nu al telenovelelor sau filmelor care împroaşcă sânge, atunci vom putea spune cu toţii că schimbarea este, mai curând, valabilă pentru alţii, vom avea motive întemeiate să ne mândrim cu această evoluţie a europenismului. Şansa de a fi europeni nu exclude condiţia de a fi români, de a cultiva diferenţele, de a fi complementari, democraţi, să respectăm cultura celorlalţi. Dacă nu vom face acest lucru, lumea va fi foarte tristă, nu vom avea posibilitatea de a ne întâlni şi ne vom limita la un fast-food, intrând în jocul cretinizării, fără a crea, fără a vorbi, fără a ne dărui, fără schimburi, fără iubire. Respectând acest scenariu, Europa va fi cu adevărat tristă... Revenind la cel mai frumos oraş al Cretei, cu clădiri veneţiene colorate, aşezate pe malurile unui golf apărat de fortificaţii masive, în partea de sud profilându-se vârfurile golaşe ale Lefka Ori (Munţii Albi), deseori acoperite cu zăpadă, voi aminti: <em>Piaţa Municipală </em>(amenajată într-o clădire din secolul XIX); clădirea de stil bizantin care protejează <em>muzeul arheologic</em> (obiecte minoice de ceramică, sculptură clasică şi elenă, sticlărie şi mozaicuri), <em>Firkas</em> (bastion construit pentru a apăra golful şi care găzduieşte, în prezent, <em>Muzeul Naval</em> unde se află o reconstituire a „bătăliei pentru Creta”); chiar lângă Firkas am văzut <em>Colecţia Bizantină</em> (care sintetizează istoria de peste 1.000 de ani a Imperiului Bizantin prin obiecte precum monede, podoabe, statui, mozaicuri şi icoane); <em>Farul,</em> situat pe colţul zidului fortificat din golf, oferă elanul altei lumi, un fel de spaţiu al încercărilor de a înfrunta marea; <em>Moscheea Ienicerilor</em> (cu multe cupole, reprezintă cea mai veche construcţie otomană din Creta, ridicată după cucerirea insulei, în 1645); <em>Bastionul Schiavo</em> şi <em>Zidurile Veneţiene</em> care pornesc, de la primul menţionat, pe ambele laturi, sunt cele mai bine conservate fortificaţii (complex defensiv construit în secolul al XV-lea, atunci când se contura invazia turcilor).<br />
<br />
<a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Nicolae Tomescu</strong></a></div><div style="text-align: justify;"><span style="color: red;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/FOTO%207.jpg" style="height: 638px; width: 700px;" /></strong></span><br />
<br />
<br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto%208.jpg" style="float: right; height: 95px; width: 138px;" /><br />
Veneţienii au înălţat şi Frangokastello, pentru apărarea coastei de sud a Cretei în faţa piraţilor sarazini (în 1821, un grup restrâns de rebeli a ţinut piept numeroasei armate turceşti, iar legenda spune că stafiile lui Chatzimichalis Dalianis şi oamenilor săi masacraţi, vin, o dată pe an, de pe mare, pentru a recuceri fortăreaţa aflată în ruină). Din nefericire, nu am ajuns în sud-vest ci <strong>în sud-est</strong>, prin <strong>Kalathahari</strong>, <strong>Trapsanon</strong>, <strong>Anno Viannos</strong> şi <strong>Kalamafka</strong>, la <strong>Mirtos</strong>, pe ţărmul grecesc al Mării Libiei.</div><div style="text-align: center;"><span style="color: red;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/Foto%209.jpg" style="height: 467px; width: 700px;" /></strong></span><br />
<span style="color: red;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto%2010.jpg" style="height: 476px; width: 700px;" /></strong></span><br />
</div><div style="text-align: justify;">Nu am strâns elogiul succesului nici la Paleochora (Kastel Selinou), construită în acelaşi scop precum Frangokastello, rămasă, la fel ca surata ei, o ruină pitorească. „Creta de vest” concentrează substanţa, dar ruinele castelului Da Molini, Alikianos (scena altui masacru, atunci când Georgios Kadanoleon, lider al rebelilor, a fost trădat de Francesco Molini, chiar în noaptea nunţii cretanului cu fiica veneţianului fără onoare şi umanitate) s-au îndepărtat pentru că destinul a hotărât să văd nord-estul, relativ departe de fortăreaţa veneţiană din Siteia (zid de protecţie care a făcut faţă asediului turcilor, între 1648-1651), prin staţiunea <strong>Agios Nicolaos</strong>, al cărei port seamănă cu punctul de întâlnire al tuturor ambarcaţiunilor din această zonă a Mării Cretei, mai ales Insula<strong> Spinalonga.<br />
<br />
<a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a></strong></div><div style="text-align: center;"><strong><span style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/FOTO%2011.jpg" style="height: 265px; width: 700px;" /></span></strong><br />
<strong><span style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto%2012.jpg" style="height: 152px; width: 700px;" /></span></strong></div><div style="text-align: justify;">Fortificată, cu secole în urmă, de veneţieni, care voiau să apere mai lesne Golful Elounda, a fost botezată “spin lung”; unii susţin că Spinalonga ar fi fost, la începuturi, o peninsulă, având forma ascuţită a unui os de peşte; ca să se apere mai bine, veneţienii au săpat un şanţ impresionant şi au separat o bucată de pământ (insula de astăzi), pe care au construit apoi fortăreaţa; o altă variantă ar fi că numele locului se trage de la vegetaţia spinoasă care creşte pe insulă; potrivit unei a treia ipoteze, veneţienii i-au zis Spinalonga <em>după ureche</em>, pentru că asta înţelegeau ei din expresia locala “stinelounda” (adică, spre Elounda). De abia în 1715, veneţienii au pierdut insula în favoarea otomanilor conduşi de Kapudan Paşa. Spinalonga a revenit grecilor abia la sfârşitul secolului al XIX-lea, iar în 1904, prin decizia autorităţilor cretane, a fost transformată în colonie pentru leproşi, o “insulă a tăcerii” (în acele vremuri, numărul localnicilor care sufereau de lepră era foarte mare). Cât timp teritoriul a fost sub ocupaţie otomană, leproşii trăiau în locuri izolate, numite “meskinies” (“cartierul leproşilor”, în dialectul cretan) sau în peşterile de pe lângă Heraklion. Cu timpul, Spinalonga a devenit domiciliu forţat pentru toţi leproşii din Grecia. În 1957, ultimii bolnavi au părăsit insula. Au fost duşi într-un spital din Atena. Se găsise leac pentru suferinţa lor. O parte din ei trăiesc şi astăzi, unul chiar în România. De atunci, Spinalonga (sau Kalidon, cum au botezat-o grecii), ultima colonie de leproşi din Europa, n-a mai fost locuită.<br />
Vedeţi, fie şi obsedată de măreţia ei, Veneţia poate să facă din decadenţă o formă de glorie. Turist pribeag prin Creta, încercasem melancolia atunci când am vizitat locuri “bântuite” de veneţieni. Agonia poate să aibă grandoare. Şi regret faptul că, prin cuvintele mele, am întrerupt măreţia tăcerii...</div><div style="text-align: center;"><strong><span style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto13.jpg" style="height: 403px; width: 700px;" /></span></strong><br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto%2018.jpg" style="height: 606px; width: 700px;" /><br />
<br />
***</div><div style="text-align: justify;">Alt regret mă apropie de întrebarea: <em>Unde sunt sinagogile de altădată?</em> În Creta ele erau foarte numeroase (năcăieri ca în Handaka, vechea denumire a Iraklion-ului – trei, dacă nu patru, în Rethimnon, cea din Kissamos, alte două la Khania, în cursul secolului XVII). Una dintre cele mai vechi se găseşte în Heraklion, aproape ascunsă, sub hotelul “Xenia”; ştim că ar fi fost vorba de o bazilică cu trei aripi: Ehal (arcada) se afla în aripa de vest, în timp ce Vima este localizată în centru. Tipul de construcţie pare destul de obişnuit pentru Evul Mediu. Însă propensiunea comunităţii evreieşti din Khania a făcut necesară construirea unei a doua sinagogi. Primele săpături de la Etz Hayyim arată că fondul principal ar aparţine sfârşitulului de secol XV sau începutul secolului al XVI-lea; este posibil ca ea să fi fost în întregime distrusă ca urmare a bombardamentelor lui Barbarossa asupra Khaniei. <strong>Etz Hayyim</strong> ne apare la fel de cunoscută precum Sinagoga Zakinthinioţilor, în timp ce vechea sinagogă de la Zakhintos purta numele de “Caniota”; deşi ultima localitate invocată nu s-a pierdut sub dominaţie otomană, relaţiile celor două sinagogi nu au putut să se dezvolte decât în timpul anilor dominaţiei veneţiene (înainte de începutul secolului al XVII-lea). Două inscripţii datând din secolul XVI, găsite în Etz Hayyim, vin să confirme teoria potrivit căreia este cea mai veche sinagogă din Grecia, alături de cea din Rhodos. Aranjamentul interior este specific sinagogilor “romaniote” din Grecia. Termenul romaniot evocă faptul că evoluţia evreilor are ascendent până în perioada greco-romană şi bizantină; formele sinagogilor din vechea Eladă prezintă interes particular în măsura în care existenţa acestora poate fi comparată cu cele din Italia nordică şi din Veneţia. Ehal este în partea opusă zidului, Vima în faţă, în timp ce faţada laterală este orientată spre vest; dispoziţia locurilor celor care vor să-i treacă pragul reflectă proiecţiile ideologiei religioase: faţă în faţă, la ceremonie, de o parte şi de alta a unei nave centrale (de exemplu, sinagoga din Rhodos este oarecum de tradiţie sefardă, întrucât Vima se găseşte la o distanţă mai mare de centru). Sinagoga Etz Hayyim dispune de două pergamente ale Legii: una aparţinea, iniţial, Sinagogii lui David Ibn Zimra din Cairo şi este păstrată prin obişnuinţa evreilor romanioţi; conform tradiţiei, Torah trebuie păstrată în poziţie verticală într-un dulap special, fiind interzis să o aşezi în poziţie orizontală, chiar şi în momentul lecturii; cea de-a doua Torah a fost achiziţionată prin intermediul “Memorial Scroll Trust” (peste 1.500 de pergamente, descoperite după al Doilea Război Mondial într-o sinagogă abandonată din apropierea oraşului Praga); cele două Torah sunt păstrate în Ehal, amintind, încă înainte de Marea Conflagraţie Mondială, că Etz Hayyim a fost dotată cu două secţiuni rezervate femeilor (una în partea de nord, alta în partea de sud); cea mai veche “mehitsa” a fost plasată la primul etaj, într-o construcţie păstrată până în ziua de astăzi, unde se găseşte curtea sudică; ea are o intrare separată şi comunică cu “mikveh” sau baia rituală care, din fericire, s-a conservat intactă. Vorbesc despre o construcţie solidă acoperită de o boltă unde credincioşii se pot scufunda într-o cisternă care conţine “apa vieţii”, adică apă de ploaie sau apă de la zăpada topită (în general, o sursă de apă, dar aceasta nu trebuie să fie stătută, de aici şi fluxul regulat care garantează puritatea sa rituală); femeile se îmbăieză înainte de a se căsători şi după fiecare naştere; pentru cei care meditează la lege şi, mai ales, pentru ultracredincioşi, “mikveh” trebuie îndeplinit înainte de Sabbat şi înainte de marile sărbători (noii convertiţi la iudaism trebuie să îndeplinească, la rândul lor, datina); “mikveh” are, deci, o triplă semnificaţie. Cât despre curtea meridională, aceasta adăposteşte mormintele a 4 rabini: în primul odihneşte R. Hillel Eskenazi, mort la 1710, un sfânt cunoscut, ultimul Mare Rabin al Cretei, caracterizat drept “Hasid” şi “Tzadik”; în spate se găsesc cel al rabinului R. B. Ben Salom şi cel al fratelui său, R. I. Ben Salom (care datează de la începutul secolului al XIX-lea), iar ultimul este mormântul R. Habib de Galliopolis...<br />
<br />
<a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Nicolae Tomescu</strong></a></div><div style="text-align: center;"><strong><span style="color: red;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto%2014.jpg" style="height: 337px; width: 700px;" /></span></strong><br />
<img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto%2015.jpg" style="height: 146px; width: 700px;" /><br />
***</div><div style="text-align: justify;">Aproape toţi dintre noi avem nevoie să ne hrănim cu un nucleu de convingeri. Ne deosebim unul de celălalt în funcţie de cât de coerente par aceste convingeri şi cât de mult suntem dispuşi să le modificăm. Fascinaţia unui set de credinţe împărtăşit de toţi cei din jur este evidentă; dar, într-o lume pluralistă, nu am vrut şi nu vreau să plătesc preţul separării de celelalte perspective. Iată de ce, ajungând în Creta, m-am gândit la Zeus, regele Minos, Nicephoros Fokas (generalul bizantin care a recucerit insula de la sarazini, în 961), Michailis Damaskinos (cel mai de seamă reprezentant al şcolii cretane de pictură pe icoane), El Greco (figurile prelungi ale persoanjelor pictate de Domenikos Theotokopoulos şi culorile vii folosite mi-au şoptit că, din moment ce ai dat poţi considera că ai şi primit), Vincenzo Cornaros (renumit datorită celei mai mari opere literare elene postbizantine), Nikos Kazantzakis (romancierul care mi-a luminat studenţia cu <em>Alexis Zorba</em> şi <em>Hristos răstiginit a doua oară</em>), Eleftherios Venizelos (faimos în timpul revoltelor din 1889 şi 1896, a condus campania pentru unirea Cretei cu Grecia, devenind prim-ministru şi lider politic până în anii ’30 ai secolului trecut), nu am jertfit în cuget aşteparea şi dorinţa de a vedea biserici bizantine, greco-ortodoxe, romano-catolice, evanghelice, moschei şi sinagogi... Uşor strâns în sticla zilelor care incendiază, a neşansei de a trăi cu ajutorul agenţiilor de turism, reaprind nestatornicul foc al neliniştii ce împrumută ideea, prin fotografii şi câteva cuvinte. Turcii cuceriseră Chania în 1645, Rethymnon în 1646 şi restul insulei, cu excepţia oraşului Heraklion, până la sfârşitul anului 1648. Doar în 1669 turcii au supus Heraklion. Multe biserici cretane au fost transformate în moschei. „Marea Revoltă Cretană”, care a izbucnit în 1866 şi a durat până în 1868 a dus la distrugerea Mănăstirii Arkadi şi la pierderea multor vieţi.</div><div style="text-align: center;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente/CRETA/foto%2017.jpg" style="height: 501px; width: 700px;" /><br />
<br />
***</div><div style="text-align: justify;">Când revin asupra acestor lucruri mă gândesc la anii care au trecut ireparabil, la cărţile căzute prin bibliotecă într-un fel de uitare... Rămân solidar cu valorile şi când aerul se rarefiază în jurul meu. Prin România, dar şi prin Creta sau altundeva, trăiesc oameni care trădează orice, minţind şi coborând în interese de conjunctură; nu străbat ruinele sacre ale istoriei noastre sau ale istoriei universale; prin urmare, nu ştiu ce înseamnă istoria. Ar fi mai potrivit să culeagă fructul memoriei, fără a-i strica floarea. Ar fi mai uman să-şi amintească, pentru o clipă, diferite mituri şi legende; asta ar putea să-i salveze de prezentul lor... </div><div style="text-align: center;"><br />
</div><div style="text-align: center;"><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Nicolae Tomescu</strong></a></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-61699712370725502472011-07-20T00:39:00.001-07:002011-07-20T00:39:40.000-07:00Sistemul<div style="text-align: justify;"> <strong>Nicolae Tomescu </strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: justify;"><strong>Ar trebui să mă eschivez de la diagnosticarea situaţiei în care cred că ne-am complăcut/ne găsim? Oricum, este punctul de plecare pentru orice judecată cu privire la unghiurile de incidenţă. Din nefericire, evoluţia atinge doar domeniul imaginaţiei, iar, atunci când se schimbă, lucrurile îmbracă, adesea, aspectul ilarităţii...</strong><br />
</div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> În trecut (pe care nu-l glorific, dar este mai curat decât toate destinele îmbrăcate în alb pentru că aşa le şopteşte capriciul modei), nu am preferat să acuz, să găsesc vinovaţi şi să-i condamn. Plecasem de la buna intenţie, de la prezumţia că persoanele ar fi inspirate şi eficace în domeniul competenţelor specifice; porneam dinspre faptul că am greşi moral distribuind, în mod partizan, criteriile autorităţii profesionale.<br />
<br />
<br />
Desigur, am dreptul să afirm (sub rezerva precaută faţă de tratarea simplistă): mulţi oameni nu s-au încurcat, de-a lungul timpului, în scrupule inutile, fiind convinşi că, în privinţa „organizării”, a accesului la funcţii, aranjamentele sunt lucruri infinit mai importante decât adevărul. Şi au reuşit chiar performanţe de abilitate, transformând „observatorii” în victime care culeg frunze de laur.<br />
<br />
<br />
Graba pentru „experimente”, după ce altele (cu rezultate de povestit urmaşilor) au fost suspectate/chiar prigonite, ar reflecta opţiunea posibilă între două idolatrii. Dar nu se poate alege între refuzul noutăţii şi refuzul respectului; or, „prietenii ne-adevărului” trăiesc în şi prin duplicitate – fără destulă putere în a numi ce este perimat, în a despărţi noutăţile autentice de impostura care agită steagul noutăţii. De fapt, rămân oamenii circumstanţelor. România avea (are) nevoie şi de verdicte, dar mai ales de criteriile în numele cărora se poate da un verdict; cel mai important mi se par drumul corect, demonstrarea probelor, motivarea. Nicidecum antepronunţarea...<br />
<br />
<br />
Se pune problema (veche) a legitimităţii criteriilor de selecţie, de promovare, dar, mai ales, a grabei îndrumătorilor politici care culeg „profit” în momente tensionate<sup>*</sup><a href="http://radioiasi.ro/sistemul-e34.html#sdfootnote1sym" name="sdfootnote1anc"></a>. Aproape totul este o „instalaţie” pentru câştigarea puterii depline, prin anticiparea exerciţiului ei, respectiv pregătirea de noi cadre „plauzibile”. Cu alte cuvinte, o logică sănătoasă ar fi trebuit să-i îndemne pe cei numiţi politic, responsabili pentru desăvârşirea sloganului-realitate <em>Sistem = afacere de grup</em>, să se ocupe, în sfârşit, nu de elaborarea unei „strategii electorale”, ci de identificarea şi rezolvarea chestiunilor curente. În clipa de faţă, singura lor preocupare vizează conducerea/după caz, preluarea puterii, singura “datorie” trebuie plătită celor care îi susţin iar “principiile” care le guvernează conduita nu sunt prioritatea interesului public, profesionalismul, integritatea morală, libertatea gândirii şi a exprimării, cinstea şi corectitudinea, deschiderea şi transparenţa, imparţialitatea şi nediscriminarea...<br />
</div><div style="text-align: center;"> **</div><div style="text-align: justify;"> <br />
Prea multe lucruri capătă o înfăţişare arbitrară, fiind rezultatul amestecului nefericit de viclenie, hazard, beţie a puterii. Poate că, în viitor, „selecţia de cadre” va arăta diferit, poate că nu vor mai fi recompensate loialităţile private iar posturile nu vor încăpea pe mâna politrucilor, rudelor, prietenilor, amicilor, cunoştinţelor; de-abia atunci mă voi bucura să fiu, pur şi simplu, observatorul îndepărtat... Până în acea clipă a fericirii, îmi propun să nu mă las executat, în public şi cât mai repede cu putinţă, de “gângăniile propagandei cenuşii”, dispuse şi capabile să practice doar:<br />
<br />
* Minciuna absolută, (adesea) eficace din cauza enormităţii sale;<br />
<br />
* Contraadevărul, neverificabil, într-o execuţie sumară, din cauza omiterii intenţionate a adevăraţilor martori, din cauza supralicitării “martirilor” cuprinşi în reţeaua de protejaţi ai celor care concep/vehiculează atacuri furibunde asupra adevărului;<br />
<br />
* Minciuna prin omisiune, în special aceea care neglijează să prezinte “informaţia” în tot contextul ei;<br />
<br />
* Amestecarea faptelor, a opiniilor sau persoanelor echivalente (care, într-o anumită variantă, vor putea fi condamnate cu uşurinţă folosind o ilustrare “adecvată”, chiar dacă este abuzivă);<br />
<br />
* Reminiscenţe false sau comparaţii nejustificate;<br />
<br />
* Exagerarea apocaliptică a unor fapte accesorii şi fără importanţă, în numele unor principii;<br />
<br />
* Slăbirea adevărului printr-o prezentare sarcastică sau căzută în derizoriul generalităţilor;<br />
<br />
* Etichetarea/atribuind pretinsa apartenenţă la un anumit sistem de atitudini şi comportamente ce poate fi respins mai uşor decât discutarea, în detaliu, a argumentelor veritabile prezentate;<br />
<br />
* Exersarea eristicii (arta vorbirii şi dezbaterii în contradictoriu, în scopul persuadării cu orice preţ a audienţei, dreptatea nefiind de partea celui care ar avea dreptate; regulile decurg, în bună măsură, din iraţionalitatea şi nemernicia omului; atacul la persoană şi strategiile de găsire, pentru orice inconvenient, a unui <em>ţap ispăşitor</em>, nu au nevoie de o construcţie logică);<br />
<br />
* În lipsa educaţiei consistente, sunt manipulaţi oameni care încep să ia în serios ideile monstruoase; de fapt, acestea devin pretexte ale unor grupuri doritoare <em>să pună mâna pe putere</em>. Se propagă idei maniheiste care împart lumea în buni (adică „noi”) şi răi (adică „ei”). Răii sunt cei care se opun edificării <em>paradisului terestru</em>, deci trebuie urâţi şi lichidaţi. Mecanismul urii funcţionează pe orice schemă, iluziile continuă otrăvirea cugetelor. Foştii securişti plus “clonele” mai tinere – dar la fel de iresponsabile, îşi propun să transforme, într-un <em>infern</em>, viaţa celor care nu sunt după chipul şi asemănarea lor; până şi răutăţile/mărunţişurile oamenilor care încearcă frustrări (fără a fi, în realitate, privaţi/păgubiţi de vreun drept) trebuie să ocupe toate clipele oamenilor normali, pentru a-i împiedica să se regăsească;<br />
<br />
* Populismul şi demagogia, corelative inevitabile ale democraţiei, induc în manifestări procedee şi revendicări de un egalitarism patetic. Unii vor să se creadă că reprezintă <em>poporul</em>, că trebuie transferate asupra lor şi asupra „oamenilor lor” virtutea <em>discernământ</em>ului şi <em>autoritatea deciziei</em>;<br />
<br />
* Tragedia (pe care, împreună cu instigatorii şi cu executanţii docili ai unor ordine, şi-au propus să o transfere în plan colectiv) rezidă în faptul că nu au de apărat niciun adevăr, niciun ideal (niciuna din obişnuinţe nu poate face parte dintr-un sistem de valori); adevărul este minciuna, mai precis declanşarea sau acoperirea acesteia, înfrumuseţarea ei, orbirea în faţa minciunii, capacitatea de a accepta minciuna ca şi cum ar fi adevărul.<br />
</div><ul><li style="text-align: justify;"> cei care vor, care pot şi care ştiu să facă sunt încărcaţi cu tot felul de neplăceri, sunt <em>cicăliţi</em> pe teme false/minore, le este <em>pisată</em> fiecare decizie în scopul deturnării sensului;</li>
<li style="text-align: justify;"> mai grav, <em>păpuşarii</em> întărâtă acoliţii, aceştia din urmă sunt zădărîţi ori de câte ori stăpânii lor simt nevoia, desfăşurând atacuri repetate asupra indezirabililor cu scopul de a le provoca fie „panică”, fie pentru a nu le permite mişcarea în direcţia reformelor, pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor fireşti;</li>
<li style="text-align: justify;"> oamenii cu verticalitate (cărora li se împroaşcă apelativele de „nebuni”, „bătăuşi”, „imorali”, „turnători”, <em>etc.</em>) sunt deranjaţi întruna cu repetarea insistentă a pretenţiilor şi reproşurilor nefondate, atacaţi, la intervale de timp, pentru a fi sleiţi de puteri, sunt iritaţi (peste măsură) în mod intenţionat de <em>gunoaie bârfitoare</em>; computerul şi conexiunea cu World Wide Web-ul înlesnesc o intruziune profundă în sfera intimă a persoanelor agresate, o percepţie extrem de accentuată a limbajului defăimător, expunerea, în timp şi în spaţiu, faţă de terţi, a unei imagini publice deteriorate;</li>
<li style="text-align: justify;"> în cele din urmă, discuţiile repetate şi contradictorii, aparenţa de ceartă, pot culmina prin înscenări odioase ale unor persoane, incompetente şi imorale, întreţinute de Sistem.</li>
</ul><div style="text-align: center;"> <br />
***</div><div style="text-align: justify;"> <br />
Mi-am amintit de cartea care descrie un an din viaţa lui “Josef K”. Omul se trezeşte arestat la domiciliu, în dimineaţa zilei sale de naştere. Cei doi ,,agenţi” care îl întâmpină nu-i aduc la cunoştinţă ce autoritate a emis ,,mandatul de arestare” şi nici motivul pentru care este arestat; oricum, protagonistul nu va afla niciodată; mai mult, deşi pare că se înfiripă o revoltă a începutului, “Josef K” acceptă, într-un final, situaţia. Oare totul poate fi coşmaresc şi, mai ales, trebuie acceptat ca atare?<br />
</div><div style="text-align: center;"> ****</div><div style="text-align: justify;"> <br />
Ştiu, din proprie experienţă, că spaţiul public are înfăţişarea unei maşini de tocat reputaţia. Luptele de ariergardă hotărăsc cine şi ce rămâne. Atotputernicia (de care unii par atât de siguri) nu are, pentru mine, nicio valoare. După cum m-a întors la ideea că nu trebuie să accept verdicte subiectivo-viscerale ca pe o fatalitate, să vă confirm „dogmele”. Le refuz şansa celor bântuiţi de banalitatea răului, îi invit să nu scape de urmările propriilor lor verdicte. <em>Manifestările ţin de rudimente ideologice: se justifică puterea Sistemului, nedisimulând că ea rămâne sacră pentru cei care o exercită în numele lui, că trebuie să fie astfel pentru cei care o suportă şi că presupune o ameninţare de violenţă pentru cei care o refuză.</em><br />
<br />
<br />
Politrucii (din partide, sindicate, presă, justiţie, consilii de administraţie, instituţii publice <em>etc.</em>) au fost „învăţaţi” să îmbrăţişeze trufia care face abstracţie de determinarea obiectivelor; vanitatea îi atrage înspre verdictele pure, iar „diplomaţia critică” încearcă să le ascundă complexele (în loc să le vindece). Îi ispiteşte să semene împăraţilor având degetul ridicat sau coborât în faţa arenei care aşteaptă verdictul. Din ceremonial, împrumută doar nefirescul: îi încununează cu lauri pe cei care pierd (vremea). Capriciile – individuale şi ale găştii – îi îndeamnă să creadă în „dreptul de viaţă şi de moarte”. Nu au respect faţă de lege (de fapt, vorbesc în numele legii, atacă în numele acesteia, denunţând calomnios, cerşind, cu ură nedisimulată, condamnarea nevinovaţilor care le stau în cale, apărându-şi complicii infractori <em>etc</em>.). Nu au asupra lor ideea şi dreptul de proprietate asupra ideilor; acţionează precum un bumerang; pretind dreptul de a fi discreţionari, de a decreta „îmi place” sau „nu-mi place”, „vreau asta” şi „nu vreau cealaltă” (pe baza dublei gândiri, a dublului discurs şi a dublului standard). De fapt, apără Sistemul... <em>Anytime, anywhere</em>!<br />
</div><div style="text-align: center;"> <a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Dr. Nicolae Tomescu</a>, <a href="http://www.radioiasi.ro/">Redactor Şef Radio Iaşi</a></div><div style="text-align: justify;"> <br />
________________________________________________________________________</div><div id="sdfootnote1"> <div style="text-align: justify;"> <a href="http://radioiasi.ro/sistemul-e34.html#sdfootnote1anc" name="sdfootnote1sym"></a> <sup>*</sup>Mă refer la cei care au fost şi sunt numiţi/ghidaţi politic, care „biciuiesc” deciziile. Inutil să le atragi atenţia asupra faptului că nicio hotărâre de-a lor nu va porni dinspre analiză, dinspre necesităţi şi disponibilităţi, ci doar de la pretextul politic...</div><div style="text-align: justify;"> </div></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-12753803947493020742011-07-17T23:25:00.001-07:002011-07-17T23:25:30.066-07:00Feriţi-vă de asasini...<div style="text-align: justify;"> <strong>Prezenţa noastră online a fost realizată prin intermediul site-ului web</strong> <a href="http://www.radioiasi.ro/"><span style="color: red;">www.radioiasi.ro</span></a><span style="color: red;">....</span><br />
</div><ul><li> <div style="text-align: justify;"> În ce măsură mai poate fi? <strong>Avem nevoie de timp pentru redresare, pentru renaştere... Din punctul de vedere al audienţei, performanţele obţinute în zona new media nu mai ating o dinamică explozivă precum emisia “on-air” (clasică); până mai ieri, înregistrasem o medie de aproape 2.000 de vizitatori unici pe zi, poziţionarea în primele 100 de site-uri din “categoria ştiri/mass media” (conform trafic.ro) şi în prima mie din “categoria general”</strong>. Am ajuns la 304 vizitatori în ultimele 24 de ore, pe poziţiile 306 şi 2759...</div></li>
</ul><div style="text-align: justify;"> </div><ul><li> <div style="text-align: justify;"> <strong>În noaptea fatidică de 4 spre 5 iulie 2011 providerul ne-a aruncat într-un hău: a dat vina pe servere care cad şi harduri distruse (cu informaţii imposibil de recuperat), ne-a “recomandat” (<em>brusc, momentan, instantaneu şi deodată</em>) să facem back-up-uri...</strong><br />
<br />
</div><div style="text-align: center;"> ***</div></li>
</ul><div style="text-align: justify;"> Care erau mesajul, efectele scontate, echipa, sursele, difuzarea etc.?<br />
<br />
<br />
„Conform <em>Dicţionarului Explicativ al Limbii Române</em>, revista desemnează o <strong>publicaţie periodică cuprinzând texte, fotografii, desene etc. din domenii variate sau de strictă specialitate</strong>. Există o tendinţă în domeniul presei scrise, pe care o întâlnim în toate ţările, (…) îndreptăţindu-ne să discutăm de un fenomen general, anume prosperitatea presei periodice (…) Ascensiunea revistelor se datorează nevoii pe care o simte omul de a avea, periodic, sinteze asupra diverselor fenomene, comentarii avizate care să-l ajute să înţeleagă semnificaţia diverselor fenomene. Revistele nu se situează într-un raport de exclusivitate cu ziarele. La o analiză mai atentă, mulţi cititori ai revistelor alcătuiesc o parte din publicul ziarelor în căutarea unor informaţii suplimentare, a unor comentarii mai adânci<sup><span lang="it-IT"><a class="sdfootnoteanc" href="http://radioiasi.ro/feriti-va-de-asasini-e33.html#sdfootnote1sym" name="sdfootnote1anc"><sup>1</sup></a></span></sup><span lang="it-IT">.</span><br />
<br />
<br />
Cât priveşte mesajul nostru intenţionat, al <strong>revistei online zilnice Radio Iaşi</strong>, acesta angajează moral, profesional, contractual. Filosofia de informare şi comunicare este proprie publicaţiilor de interes public şi independente. Promovând valorile democraţiei şi Statului de drept, acţionăm în apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului. Înţelegem faptul că toate ţările lumii sunt antrenate în dinamica mondializării; dar nu cultura globală, mesajele planetare constituie regula fundamentală a încercării noastre, ci realitatea regională numită Moldova. Desigur, nu vom gândi niciodată în termenii: Ştiţi de ce nu-mi pasă? Pentru că trăiesc în Iaşi /sau în Bacău / Botoşani / Galaţi / Neamţ / Suceava /Vaslui / Vrancea… <em>De la localismul creator la cel regional, prin naţional, către universal</em> – iată mesajul călăuzitor.<br />
<br />
<br />
Alte principii ne-ar apropia şi mai mult de condiţia presei moderne; după cum ne-ar îndepărta de teoriile publicaţiilor de scandal. Vrem să oferim imagini corecte ale vieţii, în acord cu realitatea şi în contrazicere cu falsul îndemn: <em>Mânjiţi cu noroi astăzi, disculpăm mâine, toată lumea este fericită</em>. Nu vom considera că avem noroc doar atunci când apar victime, când nu ratăm accidente sau conflicte. Fără îndoială, nici nu sprijinim procesul de edulcorare a realităţii.<br />
<br />
<br />
Vom colinda Moldova în căutarea opiniilor fierbinţi, dar şi a trecutului. Întrucât pierderea unei civilizaţii nu este mai puţin gravă decât dispariţia limbii… Dacă spunem că ne păstrăm moldoveni, este şi pentru faptul că suntem români după cum nu uităm condiţia de europeni. Avem tradiţii; tocmai prin ele este repusă identitatea naţională în drepturile sale fireşti. Simţindu-se respectaţi, oamenii nu vor analiza doar obsesiile centraliste ale Bucureştiului, vor fi mai solidari cu procesul de unificare europeană, se vor deprinde, mai lesne, cu transformarea regulilor de transformare, etica lor va fi una a empatiei şi a cooperării.<br />
<br />
<br />
Nu trebuie neglijate obiectivele mari sau făcute concesii – lipsite de sens – comercialului. Pe de altă parte, ne însuşim acea formă de expresie prin care se exprima o realitate: <em>Dincolo de orice clasificări funcţionale şi informaţionale, mereu amendabile, fotografia a luat prim-planul informaţional prin puterea de impact asupra publicului. Omul vrea să vadă, înainte de a accepta.</em><br />
<br />
<br />
Nimeni nu poate pretinde să controleze totul, nici măcar în reviste bine structurate – acolo unde limbajul se dovedeşte mai elevat, dispunând de instrumentarul specialistului, unde este necesar un comportament serios dublat de capacitatea de a rezista tentaţiilor facile. Vrem să înfruntăm propriile noastre prejudecăţi, chiar anumite clişee în elaborare pentru a îmbrăţişa un nou mod de identificare şi analiză. Împreună cu publicul, vom crea un întreg intelectual consistent…<br />
<br />
<br />
Dacă viaţa unui om curge într-un singur sens şi pare ireveresibilă, viaţa trecerii de la limbajul individual la cel colectiv (paradoxal) se poate insinua şi invers, de la maturitate la tinereţe, în funcţie de corectivele care le însufleţesc. A găsi un drum propriu, într-o lume din ce în ce mai aglomerată şi mai nerăbdătoare, a fi altceva decât toţi ceilalţi, a fi tu însuţi, a înţelege lumea şi prefacerile sale – ajustând comportamentul propriu sub presiunea situaţiilor obiective, constrângătoare… A avea nevoie şi de Radio Iaşi, întrucât Radio Iaşi are nevoie de Dumneavoastră…”<br />
</div><div style="text-align: center;"> ***</div><div style="text-align: justify;"> <br />
Desigur, formele mesajului se cuvin adaptate periodic. “Remanierea” trebuie să se bazeze pe un fond real, acumulând câteva puncte forte care însoţesc preferinţele publicurilor-ţintă.<br />
<strong>Nicolae Tomescu, Iuliana Bubuianu, Mădălina Mihăilă, Gabriela Grama, Andrei Scribleac, Dan Gafta alimentează şi gestionează conţinutul</strong> (text, foto, audio şi video) <span style="color: red;">portal</span>ului <span style="color: red;">Radio Iaşi</span> (informaţii politice, sociale, economice, sportive etc./judeţe din Nord-Estul României, Brăila, Buzău, Republica Moldova, nordul Bucovinei), <span style="color: black;">portal</span> regional al <span style="color: red;">site</span>-ului <span style="color: red;">de prezentare</span> <span style="color: black;">Radio Iaşi</span> – <strong>programe, evenimente, stream-urile audio ale programelor AM şi FM; a fost refăcut <span style="color: red;">streaming hits</span>/radio exclusiv pe internet (pierdut, iniţial, odată cu însemnările prietenilor noştri pe reţeaua de socializare, cu galerii foto şi video unice), fonotecă, transmisii video pe internet ale evenimentelor în care Radio Iaşi a fost şi este implicat.</strong><br />
</div><div style="text-align: center;"> ***</div><div style="text-align: justify;"> <br />
<strong>Totul parcă denotă o intervenţie a destinului, parcă este fixat prin acesta şi aduce nenorociri</strong>. Îndemnul către mine însumi şi către puţinii colegi care vor ca Radio Iaşi să facă parte din lumea secolului XXI, depăşeşte nivelul celui care se lasă în voia sorţii fără a întreprinde nimic pentru schimbarea ei: <strong>Să ne aliniem, din nou, la start (chiar şi cu deficit grav de imagine); în acelaşi timp, să ne ferim de asasini!</strong><br />
</div><div lang="it-IT" style="margin-bottom: 0in; text-align: center;"> <a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Dr. Nicolae Tomescu,</a> <a href="http://www.radioiasi.ro/">Redactor Şef Radio Iaşi</a></div><div lang="it-IT" style="margin-bottom: 0in;"> <br />
<span style="font-family: TimesNewRomanPSMT,Times New Roman,serif;"><span style="font-size: medium;">______________________________________________</span></span><br />
<a class="sdfootnotesym" href="http://radioiasi.ro/add#sdfootnote1anc" name="sdfootnote1sym">1</a><span lang="it-IT"> </span><strong>Paul Dobrescu, Alina Bârgăoanu</strong>, <em>Mass media şi societatea</em>, <strong>SNSPA, Bucureşti, 2001, p.54</strong></div><div class="spacer"> </div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-22034646742415455622011-06-28T02:22:00.001-07:002011-06-28T02:22:52.764-07:00Cetatea - monument de Nicolae Tomescu<div style="text-align: center;"><u>Cetatea-monument</u><br />
<strong>de Nicolae Tomescu</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
<strong>Absenţa unor informaţii cât se poate de exacte privind începuturile Cetăţii Neamţului</strong> a adus, cu sine, mai multe ipoteze; veridicitatea lor trebuie pusă la îndoială. Istorici şi filologi, precum A.D. Xenopol, B.P. Haşdeu, D. Onciul ş.a., pornind de la <em>Bula papală</em> din anul 1232, au înlesnit informaţia potrivit căreia, în timpul aşezării cavalerilor teutoni în Ţara Bârsei (1211-1225), ultimii ar fi construit <em>castrum muntissimum</em> pe versantul estic al Carpaţilor; cei menţionaţi şi-au îndreptat supoziţiile către Cetatea Neamţ. Dacă părăsim vechea teorie, conform căreia construcţia cetăţii s-ar datora teutonilor, nu rezistă nici ipoteza unei construcţii săseşti; <em>colonia</em> de dimensiuni reduse, atestată în Evul Mediu pentru aşezarea Neamţului, nu avea autoritatea politică şi puterea economică necesare unei construcţii militare de anvergură; de altfel, nicio mărturie arheologică nu susţine ipoteza, după cum nici izvoarele documentare nu se grăbesc să apară. <strong>Ipoteza germanică / teutonică sau săsească / a Cetăţii Neamţului</strong>, însuşită de numeroşi istorici, a dus, într-un fel sau altul, la obligaţia de a se pronunţa asupra originii, pornind de la numele pe care îl poartă construcţia-simbol. În deceniul şase al secolului trecut, atunci când lipsa informaţiilor istorice scrise erau suplinite de preţioasele informaţii oferite de săpăturile arheologice, opiniile au început să îmbrăţişeze câteva temeiuri ale reconsiderării. Astfel, materialul databil din <em>stratul inferior</em> de locuire a cetăţii, scos la iveală prin investigaţii arheologice sistematice, similar cu cel descoperit la Cetatea de Scaun a Sucevei, unde au fost identificate şi monede din timpul domniei lui Petru I Muşat (1375-1391), se constituie în dovadă a faptului că <strong>Cetatea Neamţ s-a înălţat în a doua parte a domniei lui Petru I</strong>, perioadă în care Moldova cunoaşte sensul dezvoltării economice şi politice.<br />
<br />
<strong>Probabil că documentul din 6 mai 1387</strong>, <strong>prin care Petru I Muşat a depus jurământul formal de vasalitate faţă de regele Vladislav Iagello al Poloniei</strong> (“<em>ne facem supuşi cu omagiu, pe noi, poporul şi ţara noastră, cetăţile Moldovei şi celelalte domenii</em>”), <strong>se referă şi la Cetatea Neamţ</strong>, atestată în şi prin claritatea documentului de câţiva ani mai târziu (1395), pe timpul expediţiei regelui Sigismund de Luxemburg al Ungariei asupra Moldovei. “Neamţul din munţi” este pomenit şi în <em>Cronica rusească</em> (datată între anii 1387-1391, cuprinde oraşele de la est de Carpaţi).</div><center><table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 200px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture232.jpg" style="height: 169px; width: 301px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture234.jpg" style="height: 169px; width: 95px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture235.jpg" style="height: 170px; width: 305px;" /></td></tr>
</tbody></table><br />
<table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 200px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture236.jpg" style="height: 350px; width: 196px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture237.jpg" style="height: 351px; width: 198px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture238.jpg" style="height: 351px; width: 197px;" /></td></tr>
</tbody></table><div style="text-align: justify;"><strong>Fortificaţiile Cetăţii Neamţ reprezentau un avantpost important în lupta de apărare a graniţei de vest a Moldove</strong>i, <strong>mai ales a trecătorilor Carpaţilor Răsăriteni</strong>; la acea vreme, regatul maghiar îşi manifestase, pe deplin, politica de expansiune teritorială spre est. Aşezată aproape de vârful cel mai înalt al Culmii Pleşului, <strong>Cetatea Neamţ străjuia valea Moldovei şi a Siretului</strong>, deopotrivă cu <strong>drumul care trecea peste munte în Transilvania</strong>, <strong>de la Târgu Neamţ spre Pipirig</strong>, <strong>peste Petru Vodă</strong>, <strong>prin Poiana Largului</strong> <strong>spre pasul Tulgheşului</strong>, una dintre cele mai întărite fortificaţii de care a dispus statul medieval din Moldova.<br />
Stânca Pleşului apare ca un pinten cu plan în formă (aproximativ) triunghiulară, desprins de vârful Cerdac, cu înălţimea de circa 480 m faţă de nivelul mării şi de 80 m faţă de nivelul apei Neamţului. De sus, de pe vârful Cerdacului, unde presupunem că a fost un important punct de observaţie, se deschide <em>orizontul</em>, pot fi transmise şi recepţionate, la distanţă, semnale vizuale. Planul cetăţii capătă aspectul unui patrulater cu laturi inegale, adaptat după teren. Dacă între latura de nord şi cea de sud diferenţa nu este decât de un metru, în schimb între latura de est şi cea de vest diferenţa este mult mai mare, de 7 m. S-a apreciat că planul cetăţii de la Neamţ, precum al cetăţii de la Suceava, ar fi suferit o influenţă polono-lituaniană prin construcţiile Coriatovicilor din Podolia sau Diosgör din Ungaria. Specific pentru Cetatea Neamţ este faptul că turnurile de apărare, din cele patru colţuri, n-au fost plasate în exteriorul zidurilor (cazul cetăţilor Suceava şi Şcheia), ci au fost încadrate direct în scheletul de ziduri (fortificaţiile naturale de pe trei laturi nu permiteau construcţia lor în exterior).<br />
<br />
<strong>Numele cetăţii provine, probabil, de la hidronimul “Neamţ”</strong>(râul care curge pe sub poala muntelui, de la care şi-au luat numele oraşul şi mănăstirea din apropiere). O perioadă îndelungată, centrul politic al regiunii a fost <em>oraşul de pe apa Neamţului</em> (cunoscută şi sub numele de Ozana) unde pârcălabii cetăţii erau şefii administrativi, militari şi judecătoreşti. <strong>Numele de Neamţ a fost extins asupra ţinutului şi judeţului</strong>. Filiaţia toponimelor de “Neamţ” (de la numele apei, afluent de dreapta al Moldovei) pare a fi identică cu cea de la Suceava, unde oraşul, cetatea şi ţinutul şi-au luat numele de la apa Sucevei. Potrivit istoricului C.C. Giurescu, unele târguri şi oraşe medievale au luat fiinţă la locurile de vaduri pentru trecerea apelor, devenind <em>centre polarizante</em> pentru zona înconjurătoare, de aici şi emanarea toponimelor de la hidronime şi extinderea lor la nivelul unităţilor teritoriale mai mari/ocoale şi ţinuturi. Unii cărturari au explicat cuvântul “Neamţ” ca fiind de origine slavă sau romano-slavă (<em>nemeti</em>), el însemnând “tăcut”, “liniştit”, “mut”; când au început a fi folosite nume slave şi pentru alte cursuri de ape, “Neamţ” a fost dat ca hidronim şi toponim în perioada de convieţuire a populaţiei româneşti autohtone cu acele comunităţi slave aflate în continuă mişcare pe teritoriul românesc.</div><center><table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 200px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture239.jpg" style="height: 175px; width: 314px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture241.jpg" style="height: 176px; width: 101px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture240.jpg" style="height: 176px; width: 295px;" /></td></tr>
</tbody></table><br />
<table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 200px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture244.jpg" style="height: 172px; width: 309px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture245.jpg" style="height: 173px; width: 96px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture246.jpg" style="height: 173px; width: 309px;" /></td></tr>
</tbody></table><div style="text-align: justify;">Cronica oficială maghiară şi documentele emise de Sigismund consemnează că armatele regale au înaintat până la reşedinţa domnească, unde Ştefan I “<em>i-a făcut supunere</em>”. <strong>În preajma Cetăţii Neamţului (se pare că regele Ungariei a asediat-o), este emis, la 2 februarie 1395, actul de cancelarie “<em>ante castrum Nempch</em>”</strong>, <strong>prima menţiune documentară a cetăţii</strong>.Referitor la eveniment, <em>Cronica veche moldovenească</em> a păstrat ştirea potrivit căreia Ştefan Vodă l-a învins pe Sigismund la Hindău (azi Ghindăoani, comuna Bălţăteşti, la circa 12 km sud de Târgu Neamţ), fapt confirmat şi de inscripţia de pe piatra de mormânt a lui Ştefan I aflată la Rădăuţi. Cum regele Ungariei a mai emis un alt act de cancelarie, la numai câteva zile diferenţă, respectiv în 14 februarie (Braşov), desprindem că oştile maghiare au trecut munţii în grabă după lupta de la Ghindăoani.<br />
<strong>Un rol important în cristalizarea mitului <em>invincibilităţii</em> l-au avut şi pârcălabii</strong>, menţionaţi la loc, de cinste în cadrul sfatului domnesc, atât în timpul domniei lui Alexandru cel Bun (1400-1432)/aşa cum au fost Şandru şi Stanislav Rotompan, ultimul prezent la Conciliul de la Konstanz-Elveţia, cât mai ales în timpul îndelungatei domnii a lui Ştefan cel Mare (1457-1504).<br />
În vara anului 1476, <strong>Ştefan cel Mare</strong> se împotriveşte dublului atac, al tătarilor dinspre Nistru şi al turcilor de la sud (intenţionau să răzbune înfrângerea suferită în bătălia de la Podul Înalt-Vaslui). La 26 iulie 1476, în locul numit Valea Albă-Războieni (27 km de Cetatea Neamţ), circa 200.000 de ieniceri şi spahii, conduşi de Mohamed al II-lea, cuceritorul Constantinopolului, a întâmpinat o rezistenţă dârză din partea celor 12.000 de oşteni moldoveni (boieri şi curteni).<br />
Datele istorice sunt destul de fragmentate şi conţin multe lacune, pentru perioade întinse nefiind amintiţi decât pârcălabii cetăţii, care-şi exercitau autoritatea asupra întregului ţinut Neamţ. Întărită şi fortificată în timpul lui Ştefan cel Mare, printr-un document din 10 mai 1529, voievodul <strong>Petru Rareş</strong> (1527-1538; 1541-1546) solicita <em>patriciatului de la Bistriţa</em> să-i trimită un zidar priceput pentru efectuarea unor lucrări la Cetatea Neamţ. În 1538, la sfârşitul primei domnii a lui Petru Rareş, când acesta a fost părăsit de o mare parte din boieri şi a fost nevoit să ia drumul pribegiei spre proprietăţile sale din Transilvania, Cetatea Neamţ şi-a deschis porţile în faţa oştilor lui Soliman Magnificul.<br />
Începând din a doua jumătate a secolului al XVI-lea, cetatea a devenit obiect de dispută între pretendenţii la tronul Moldovei; uneori, a fost loc de refugiu pentru familia domnească şi adăpost pentru tezaurul ţării. Importanţa cetăţii a fost tot mai mult diminuată odată cu întărirea dominaţiei otomane, care nu se putea împăca cu ideea existenţei unor fortificaţii puternice/adevărate bastioane. Din acest motiv cetăţile nu au mai fost întărite pentru a ţine pasul cu noile tehnici militare, chiar au fost supuse la distrugeri sistematice.<br />
În 1563, <strong>Ştefan Tomşa</strong>, care s-a răsculat împotriva lui <strong>Despot Vodă</strong>, <em>a cuprins</em> Cetatea Neamţ apărată de lefegii nemţi şi a transformat-o într-o bază de luptă proprie.</div><center><table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 200px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture250.jpg" style="height: 239px; width: 133px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture247.jpg" style="height: 239px; width: 427px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture251.jpg" style="height: 240px; width: 135px;" /></td></tr>
</tbody></table><div style="text-align: justify;">La începutul celei de-a doua domnii a lui <strong>Alexandru Lăpuşneanu</strong> (1552-1561; 1564-1568), cetăţile Neamţ şi Suceava au fost incendiate din ordinul sultanului, pentru a slăbi Moldova din temelii. Cu toate acestea, scheletul gros de ziduri n-a avut prea mult de suferit, deşi pot fi recunoscute urmele flăcărilor de altădată, care au schimbat culoarea elevaţiei; a ars, desigur, toată lemnăria, s-au prăbuşit plafoanele, acolo unde erau susţinute de grinzi groase de stejar, în schimb nu se ştie în ce măsură a avut de suferit cea de-a doua perdea de ziduri şi podul de acces. În 1566, un pretendent la tronul Moldovei, Ştefan Mâzgă, venit cu ajutor maghiar, încercând să-l alunge din scaun pe Alexandru Lăpuşneanu. Oastea domnească l-a întâmpinat, după cum spune cronica lui Gr. Ureche, “<em>mai den sus de Cetatea Neamţului şi dând război, l-au bătut</em>”, dar istoricul D. Constantinescu a făcut demonstraţia că locul bătăliei trebuie considerat pădurea de la Branişte, situată între satul Vânători şi Mănăstirea Neamţ. Lucrările de refacere a cetăţilor distruse în timpul lui Lăpuşneanu au fost iniţiate în prima domnie a lui <strong>Petru Şchiopul</strong> (1574-1577), nevoit, la rându-i, să reziste numeroşilor pretendenţi la tron, care veneau cu ajutor de la poloni, unguri, cazaci. Oricum, <strong>în timpul domniei lui</strong> <strong>Ieremia Movilă</strong> (1600-1606) <strong>Cetatea Neamţ </strong>era<strong> complet refăcută</strong>. Pare greu de stabilit dacă a fost sau nu a fost preschimbată în mănăstire, pentru a preveni intenţiile distructive ale turcilor. Un document datat câteva decenii mai târziu, din 25 august 1685, menţionează faptul că <strong>mitropolitul Dosoftei</strong> a venit în divan cu un ispisoc de la <strong>Constantin Voievod </strong>şi de l<strong>a Ştefan Petru Voievod</strong>, “<em>că au dat mănăstirea din Cetatea Neamţului să asculte de mănăstirea Secu, să aibă drept a pune acolo egumeni şi călugări</em>”, ar confirma această părere. Cu certitudine, în perioada de după distrugere unele proprietăţi ale cetăţii, denumite “drept domneşti”, au fost făcute danie Mănăstirii Neamţ, iar altele au fost <em>jertfite</em> Mănăstirii Secu, construită de Nestor Ureche pe proprietatea cetăţii.<br />
În lunile mai-iunie ale anului 1600, sub <strong>Mihai Viteazu'</strong> (1593-1601), cele două cetăţi – Suceava şi Neamţ – şi-au deschis porţile în faţa armatelor, fără a opune rezistenţă. Avem date care confirmă că o garnizoană a opus o rezistenţă oarecum limitată, la sfârşitul lunii septembrie 1600, oştilor polone care-l aduceau din nou pe Ieremia Movilă pe tronul Moldovei.<br />
<strong>Începând cu 1600, pentru o durată de patru decenii, nu dispunem de nicio informaţie</strong>. Doar la 1641, misionarul papal Petre Bogdan Bakąič consemnează că Vasile Lupu a renovat Cetatea Neamţului, <em>castelul</em> care “<em>a stat mulţi ani părăsit</em>”.<br />
Informaţii concludente privind lucrările de la cetate din timpul lui <strong>Vasile Lupu</strong> (1634-1653) sunt oferite de misionarul Marco Bandini. Pentru a nu trezi suspiciunile turcilor, deveniţi mult mai bănuitori după campaniile lui Mihai Viteazul, Vasile Lupu construieşte pe locul paraclisului anterior biserica “Sfântul Nicolae”, iar încăperile din cetate au dobândit aspect de chilioare. Inscripţia domnească, în limba slavonă, pusă la terminarea lucrărilor în anul 1646, trimite un mesaj posterităţii: <em>Cu voia Tatălui şi cu ajutorul Fiului, şi cu săvârşirea Sfântului Duh, Io Vasile Voievod, domn al Ţării Moldovei am văzut lucrarea bună la Cetatea Neamţ în anul 7154</em>. Vasile Lupu şi-a făcut din Cetatea Neamţ locul care putea să ofere un adăpost sigur familiei şi averilor sale, în vremuri în care a întreprins campanii pentru ocuparea tronului Ţării Româneşti şi a luptat pentru păstrarea tronului Moldovei. Miron Costin arăta în <em>Letopiseţ</em>: “<em>La Cetatea Neamţului era toată inima avuţiei lui Vasili Vodă</em>”. În 1650, tătarii au prădat Moldova până în apropierea Iaşului, Vasile Lupu “<em>au pornitu pe doamna depreună cu casele boierilor pen frânturile codrilor, pe la Căpoteşti, spre Cetatea Neamţului</em>”, unde putea să fie în siguranţă. În anul 1653, când are loc prima acţiune a logofătului Gheorghe Ştefan pentru a ocupa tronul Moldovei, la Cetatea Neamţ se aflau tezaurele domneşti.</div><center><table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 200px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture259.jpg" style="height: 135px; width: 241px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture255.jpg" style="height: 133px; width: 238px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture261.jpg" style="height: 135px; width: 242px;" /></td></tr>
</tbody></table><div style="text-align: justify;">În anul 1665, <strong>Eustahie Dabija</strong> (1661-1665) întăreşte mănăstirea din Cetatea Neamţului ca metoh al Mănăstirii Secu, ultimul fiind îndreptăţit să-şi pună egumen şi să aducă călugări. Câteva decenii mai târziu, în 1685, vechea danie a fost reînnoită de către domnitorul <strong>Constantin Cantemir</strong> (1685-1693), pe baza ispisocului “<em>de la Ieremia Movilă voievod, şi de la ctitorul ei Vasile Lupu voievod, de la Gheorghe Ştefan voievod, Dabija voievod şi de la Ştefan Petriceicu voievod</em>”.<br />
În anul 1699, potrivit tratatului semnat la Karlovitz, la încheierea ostilităţilor dintre cele două mari puteri militare, polonezii trebuiau să părăsească cetăţile şi mănăstirile din Moldova, iar turcii să elibereze Cameniţa şi teritoriul ocupat în Ucraina; în acelaşi timp, turcii se obligau să nu refacă cetăţile din Moldova, provincia istorică nu trebuia transformată în paşalâc. Câţiva ani mai târziu, <strong>Antioh Cantemir</strong> (1705-1707), pentru a grăbi plecarea polonilor, trimite o armată în frunte cu Lupu Costachi la Suceava şi la Neamţ şi “<em>scoaseră pre toţi leşii din ţară</em>”; în toiul luptelor, aşezarea de la poalele cetăţii a suferit mari distrugeri, atât în ceea ce priveşte construcţiile civile cât şi cele religioase: Biserica Domnească “Sfântul Dumitru”, Biserica “Adormirea Maicii Domnului” (ridicată de <strong>Gheorghe Ştefan</strong>) şi biserica romano-catolică. Cetatea Neamţului nu mai apare decât în documentele ce se referă la mănăstirea Sfântul Nicolae din cetate, <em>subordonată</em> Mănăstirii Secu. Cetatea Neamţ revine în actualitate odată cu izbucnirea războiului austro-turc (1716-1718), desfăşurat şi pe teritoriul Moldovei. Partida austrofilă, în frunte cu <strong>Vasile Ceaurul</strong>, un nepot de-al fostului domn Gheorghe Ştefan, a încercat, cu ajutorul austriecilor, eliberarea ţării de sub turci; un corp expediţionar austriac, condus de francezul François Ernaut de Lorena, trece munţii şi ocupă Cetatea Neamţ, câteva mănăstiri întărite (Caşin, Mira, Suceviţa) şi ajunge până la Câmpulung. Înainte de a intra în cetate, austriecii şi-au asigurat merindele de la locuitorii din vecinătate şi “<em>au mai tocmitu ce era stricatu în cetate</em>”, iar pentru aprovizionarea cu apă “<em>au deschisu şi puţul celu vechiu şi adâncu al cetăţii</em>”; de aici au pornit spre Iaşi, pentru a-l prinde pe domnitorul <strong>Mihai Racoviţă</strong> (1703-1705; 1707-1709; 1715-1729), rămas credincios Porţii; dar, cu ajutorul tătarilor, corpul expediţionar austriac este înfrânt şi François Ernaut decapitat, în locul unde, mai târziu, va purta numele de Crucea lui Ferenţ; restul cătanelor austriece din cetate, înştiinţate de cele întâmplate la Iaşi, au părăsit în grabă locul, retrăgându-se spre Suceava; oastea domnească cuprinde cetatea fără luptă şi pentru ca aceasta să nu mai fie folosită de adversari, “<em>puse foc şi arse merindele şi clădirile şi au astupatu puţul cela cu apă</em>”. În legătură cu fapta ordonată de Mihai Racoviţă, letopiseţul lui I. Neculce spune că “<em>lui Mihai vodă i-au venit de la Poartă poroncă să strice Cetatea Neamţului şi Miera, unde au şăzut cătanele. Şi le-au străcat, iar nu foarte de tot</em>”. Este greu de precizat ccât de mari au fost distrugerile; poate că ele nu trebuie hiperbolizate, dar este sigur faptul că, după clipa de istorie, <strong>Cetatea Neamţului îşi pierde orice importanţă politico-militară</strong>, <strong>iar procesul de degradare se accentuează continuu, prin acţiunea conjugată a factorilor naturali cu acţiunea locuitorilor din oraş şi din împrejurimi</strong>. De-a lungul unui secol, pe parcursul căruia <strong>domnitorii fanarioţi s-au dovedit a fi lipsiţi de orice interes pentru a păstra sau a reface cetăţile distruse</strong>, sub privirile îngăduitoare ale ispravnicilor, locuitorii din târg au transformat cetatea într-o adevărată carieră. În timpul <em>administraţiei regulamentare</em>, cu piatra din dărâmăturile zidurilor, a bastioanelor şi din pilonii podului au fost ridicate numeroase construcţii. Alexandru Hrisoverghi a publicat, în 1834, <em>La ruinele Cetăţii Neamţului</em>, odă moralizatoare în care protestează împotriva vandalismului manifestat de localnici faţă de ruinele cetăţii. Subliniind importanţa protestului, B.P. Haşdeu arăta că “<em>din cetate n-ar fi rămas azi nici-o piatră sub izbirile administraţiei regulamentare, dacă poetul Hrisoverghi nu protesta la timp contra ultravandalismului de a distruge până şi ruinele</em>”.<br />
<strong>Restaurarea domniilor pământene </strong>în anul 1834 a dus şi la primele măsuri de protejare a cetăţii. Mai multe acte domneşti, adresate ispravnicilor de la Neamţ, cereau protejarea zidurilor cu gard şi punerea unui supraveghetor. Cetatea este considerată, pe drept cuvânt, “<em>un monument al pământului ce purure să aibă privegheri a să păstra în starea în care acum să găsăşte şi spre nerăsipirea ei în viitorime</em>”. Mihail Sturza (1834-1849) a amenajat inclusiv poteca de urcare până sub cetate.<br />
Starea cetăţii, spre mijlocul secolului al XX-lea, ne este reliefată de desenele lăsate de pictorii M. Bouquet şi R. Kauffmann. O moştenire narativă vine din partea călătorului austriac Iulius Edel, care arată că <em>dărâmăturile din interior sunt acoperite cu vegetaţie </em>Ulterior, ruinele cetăţii au fost folosite, probabil, ca loc de popas pentru haiducii (Leondarie, Chetraru, Florea şi, mai apropiat de noi, Pantelimon) ce hălăduiau prin pădurile Neamţului de frica poterelor domneşti.</div><center><table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 200px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture281.jpg" style="height: 178px; width: 99px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture267.jpg" style="height: 180px; width: 308px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture268.jpg" style="height: 180px; width: 320px;" /></td></tr>
</tbody></table><br />
<table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="height: 158px; width: 717px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture271.jpg" style="height: 167px; width: 305px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture274.jpg" style="height: 166px; width: 297px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture280.jpg" style="height: 167px; width: 94px;" /></td></tr>
</tbody></table>*<br />
<div style="text-align: justify;">Cu timpul, <strong>ruinele Cetăţii Neamţ</strong>, ca şi zidurile altor monumente, <strong>au devenit un simbol de la care s-a <em>primenit </em>iubirea de ţară în perioada de redeşteptare naţională</strong>. Cu câtă mândrie scria <strong>Manolache Drăghici</strong>, că Cetatea Neamţ “<em>numai în două rânduri s-au biruit, odată de către turci supt stăpânirea lui Soliman sultan şi al doilea pe vremea lui Sobietschie craiul</em>”. Spre Cetatea Neamţ s-au îndreptat gândurile lui <strong>Gheorghe Asachi</strong> (care a încercat o reproducere picturală), <strong>Mihail Kogălniceanu</strong> (prezent printr-o bogată activitate economică şi culturală în zonă), <strong>Dimitrie Bolintineanu</strong> (a vizitat cetatea, la 1857, şi a scris poemul <em>Muma lui Ştefan cel Mare</em>), <strong>Costache Negruzzi</strong> (glorificatorul luptei curajoase a plăieşilor nemţeni), <strong>George Sion</strong>, <strong>Nicu Gane</strong>, <strong>Ion Creangă</strong> (vedea cetatea de peste apa Ozanei “<em>îngrădită cu pustiu şi acoperită cu fulger</em>”), <strong>Calistrat Hogaş</strong> (extaziat în faţa priveliştii măreţe vedea cetatea “<em>nemişcată şi gânditoare... martoră nepieritoare a gloriei noastre trecute</em>”), <strong>Alexandru Vlahuţă</strong> (lăsându-se furat de visare, rememorează una din paginile cele mai glorioase din trecutul cetăţii/vremea lui Ştefan cel Mare), <strong>George Coşbuc</strong>, <strong>Gala Galaction</strong>, <strong>Mihail Sadoveanu</strong>...</div><center><table border="1" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 200px;"><tbody>
<tr><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture277.jpg" style="height: 247px; width: 137px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture286.jpg" style="height: 247px; width: 442px;" /></td><td><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Cetatea%20Neamtului/Picture262.jpg" style="height: 249px; width: 137px;" /></td></tr>
</tbody></table></center></center></center></center></center></center><div style="text-align: center;"><br />
<strong>CETATEA NEAMŢ</strong></div><div style="text-align: center;">Am căutat un semn,<br />
reţea de prevestiri,<br />
imagine şi sens...<br />
aceeaşi dimensiune,<br />
metaforă arzând<br />
prin lumea-aparenţei<br />
ca victimă-stăpân,<br />
ca normă construită,<br />
ca spaţiu-asediat<br />
e-o normă încălcată,<br />
substanţă mitizată...<br />
E pragul copleşind<br />
chiar anxiosul timp<br />
sau poate devenirea,<br />
ruptura rituală,<br />
E Marele Sistem –<br />
Condiţia dislocării<br />
a tot ce fierbe-n mine...</div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-5982030939696050602011-06-27T03:32:00.000-07:002011-06-27T03:32:29.437-07:00Istoriografia postbelică: autori, lucrări, paradigme în interpretarea Holocaustului IIIReuşita implementării şi funcţionării proiectului genocidal mai ridică o problemă, cea a relaţiei dintre Holocaust, modernitate, pe de o parte şi fenomenul totalitar, pe de alta. Pentru unii autori, Utopia fantezistă încurajată de Himmler desemnează “forţa intelectuală” ce avea să conducă la Holocaust şi, în cele din urmă, la atingerea scopului final al întregului program politic nazist – rolul jucat de modernitate se reduce exclusiv la aspectul tehnologic, altminteri dispensabil şi la reuşita implementării rapide a Soluţiei Finale (Henry A. Turner, 1975)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-iii-e395.html#_ftn1" name="_ftnref1" title="">[1]</a>. O astfel de viziune pare să reprezinte o soluţie de compromis, doar dacă acceptăm faptul că mitul a-istoric aflat la baza noului program rasial se raporta exclusiv la un ideal trecut “teutonic” şi nu la crearea, în urma “revoluţiei social-rasiale”, a unui viitor ideatic pentru comunitatea naţională a Omului Nou. Pentru Zigmund Baumann, ca de altfel şi pentru Geoff Eley şi Karl Otten, Soluţia Finală reprezintă prin raţionalitatea tehnică şi aspectul său birocratic-managerial o paradigmă distructivă a modernităţii (Zigmund Baumann, 1989)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-iii-e395.html#_ftn2" name="_ftnref2" title="">[2]</a>. Participarea în program şi implementarea strict tehnică a politicii criminale de către individul lipsit de motivaţie ideologică şi radicalism, preocupat de elementul mundan, ferit prin plasarea sa în spatele regimului de responsabilitate şi de contactul direct cu Victima, par a argumenta acest punct de vedere. Teoria ce încearcă explicarea Holocaustului prin intermediul totalitarismului, perfect ilustrată prin intermediul metaforei lagărului, locul în care atât victima cât şi călăul sunt în paralel dezumanizate, pare a fi însă pusă sub semnul întrebării de chiar această participare voluntară la crimă a individului obişnuit, de depersonalizarea, birocratizarea, “sterilizarea crimei”, de faptul că tratarea în termeni pur tehnici a acesteia va asigura “maşinii” autonomia care nu mai face necesar controlul permanent al statului. Reprezintă prin urmare Germania un caz aparte<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-iii-e395.html#_ftn3" name="_ftnref3" title="">[3]</a> datorită căii sale specifice de evoluţie (Sonderweg) sau pericolul genocidului în masă priveşte orice societate în care există o “tradiţie revoluţionară de tip iacobin” confruntată cu efectul şi, totodată, beneficiară a industrializării?<br />
<br />
Disputa dintre intenţionalişti şi funcţionalişti în interpretarea nazismului şi a Holocaustului pare a sugera necesitatea permanentă a întoarcerii spre detaliu. Poate fi privit Holocaustul drept scopul final, urmărit consecvent de Hitler încă din 1920, o obsesie continuă pusă în aplicare odată cucerite teritoriile din Est, sau el reprezintă mai degrabă rezultatul final al unui proces continuu de radicalizare cumulativă şi neplanificată a unui regim policratic? Selecţia negativă, în timp, a elementelor distructive, singurele capabile să ţină împreună o coaliţie altfel destul de precară, pare a da câştig de cauză funcţionaliştilor. Drumul spre Auschwitz pare a fi mai curând unul sinuos (nu datorită erorilor şi ezitărilor unor subordonaţi, cât căutării permanente a unei soluţii adecvate momentului). Soluţia Finală nu a avut niciodată deplină autonomie şi, de aceea, fenomenul uciderii în masă<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-iii-e395.html#_ftn4" name="_ftnref4" title="">[4] </a>trebuie analizat în permanentă relaţie cu anti-bolşevismul, apariţia Lebensraum-ului şi întreaga atmosferă creată de război (Arno Mayer, 1988). Este greu de spus de ce Soluţia Finală apare abia în 1941 şi de ce eliminarea fizică a evreilor “respinsă” în 1940 de Himmler – nu însă şi de ceilalţi – drept “bolşevică, imposibilă, şi ne-germană” ajunge să ia, treptat, locul ghetoizării şi pe cel al masivei transmutări a populaţiei “nedorite şi excedentare” într-o colonie specială<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-iii-e395.html#_ftn5" name="_ftnref5" title="">[5]</a>. În fond, înţelegerea istoriei în forma luptei de rasă, faptul că eliminarea evreilor nu a întâlnit aceiaşi opoziţie ca “programul eutanasia”, ca şi faptul că antisemitismul a reprezentat o constantă a vieţii politice germane, ar fi permis implementarea în orice moment a acesteia. Mai mult, intensificarea permanentă între 1941-1945 a ritmului executării planului criminal, aberant şi contraproductiv complică şi mai mult analizele. Dacă perioada de început a războiului cu victorile sale şi transformarea lui Hitler într-un “om al destinului”, urmat de întreaga naţiune şi capabil să-şi impună până la capăt punctul de vedere şi să desăvârşească astfel programul politic mulţumeşte pe intenţionalişti, funcţionaliştii insistă, în general, pe perioada declinului – în care Soluţia Finală apare drept un “război paralel” şi chiar prioritar după 1942, cu rol în decompensarea înfrângerilor militare din războiul convenţional. Studiile cele mai recente au încercat să găsească un răspuns cu privire la Holocaust focalizându-se asupra opiniei publice din Germania şi a transformării imaginii evreului între 1933 şi 1945 în imaginarul colectiv. Concluzia finală a acestor studii este mai zguduitoare decât s-ar putea aştepta cineva. Pentru David Bankier (Ideologia rasistă nazistă), implementarea Soluţiei Finale nu a fost posibilă în urma aderării la ideologia aberantă a nazismului<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-iii-e395.html#_ftn6" name="_ftnref6" title="">[6]</a>. Iar astăzi, reticenţa manifestă faţă de aflarea “adevărului” nu mai caracterizează poziţia Germaniei, considerată iniţial în Vest şi până mai ieri în Est singura responsabilă pentru instrumentalizarea Soluţiei Finale. De altfel, în majoritatea statelor Uniunii Europene, unde, cu excepţia câtorva grupări extremiste, participarea la Holocaust, directă sau indirectă, uneori fie şi doar prin indiferenţa manifestată, începe să fie tot mai adesea recunoscută, situaţia se prezintă la fel. Adevărat, după 50 ani de paradigmă antifascistă, combinată cu antisemitism şi naţional-comunism, Estul a fost nepregătit pentru confruntarea cu trecutul pre-comunist şi, nu în ultimul rând, suspicios. Cei mai mulţi nu au putut să înţeleagă – de aici ideea atacului instrumentat de Occident la memoria traumatică a comunismului, negarea Holocaustului (în unele cazuri), exacerbarea Gulagului etc.: deşi de maximă importanţă, sfârşitul comunismului în 1989 a coincis cu o întreagă serie de comemorări legate de evenimentele anilor 1939-1945. Aşa cum puţini au înţeles dorinţa vesticilor şi speranţa lor că Estul, până atunci interzis, ar putea completa prin documentele din arhive viziunea asupra Holocaustului şi ar putea face comemorările, prin accesul direct la siturile originale ale crimei, mai veridice şi directe. În Europa de Est, implicarea permanentă a factorului politic a făcut ca imobilismul să reprezinte caracteristica de bază a studiilor raportate la Holocaust. Uciderea în masă a evreilor a reprezentat în istoriografia din fostele state comuniste un subiect mai curând tolerat, chiar şi atunci tratat de<em> plano</em> drept o problemă strict germană. Dacă în Vest se poate vorbi despre reprimarea instrumentalizată politic a memoriei, în ţările din Est inexistenţa acesteia timp de aproape cincizeci de ani pare a constitui principalul obstacol în calea celor interesaţi de subiect. În linii generale, perioada post-comunistă nu a dus la o îmbunătăţire a situaţiei în acest caz particular. Dispariţia “Cortinei de Fier”, diminuarea interesului pentru Războiul Rece şi studiul Comunismului, au creat spaţiul necesar extinderii studiilor legate de Holocaust şi rolului jucat de regimurile din ţările Europei de Est. O reacţie pozitivă a existat însă mai curând în mediul academic occidental şi printre istoricii evrei. Lipsa de detaşare a majorităţii elitelor din fostele ţări comuniste, dispariţia optimismului iniţial şi înlocuirea lui cu panica/reţinerea întreţinută de birocraţia de stat a dus, timp de aproape un deceniu, nu doar la respingerea dezbaterii şi a noilor perspective asupra Holocaustului, ci şi la catalogarea lui drept o invenţie evreiască, menită a stigmatiza şi reduce considerabil din mândria naţională şi valoarea simbolurilor sale “oprimate” (Vladimir Tismăneanu, 1999). Negarea Holocaustului şi refuzul exorcizării, limitarea dezbaterii la cazul Germaniei, pe baza argumentului oferit de absenţa în celelalte cazuri a rasismului biologic şi a orientării ideologice antisemite de tip monomaniacal specifică naziştilor, victimizarea competiţională a propriei naţiuni şi banalizarea uciderii în masă a evreilor prin intermediul Gulagului, a “holocaustului roşu,” nu reprezintă nicidecum o soluţie. Mai mult, din punct de vedere istoriografic, el nu poate duce decât la continuarea izolării, la perpetuarea unor stereotipuri şi înţelegerea deformată a fenomenului politic ce a condus la imensa monstruozitate a secolului XX.<br />
<br />
Tocmai circumstanţele care, aparent, trebuiau să ne „întoarcă” la ideea că verdictul subiectiv (sub forma concluziilor) reprezintă o fatalitate, ajută să ne construim alt „sfârşit”. Istoria, filosofia etc. au nevoie şi de verdicte, dar mai ales de criteriile în numele cărora se poate da un verdict. Cu alte cuvinte, există ceva mai important decât verdictul şi anume drumul către el. Ceea ce îi dă preţ, de fapt, este demonstrarea probelor, motivarea. Deşi sentinţele ar putea fi de temut, cu rol inhibitor asupra „dezbaterii post-editorial”, este bine să credem că numai procesul critic îl face util. Să începem/continuăm lupta cu propriile noastre prejudecăţi. Dar tocmai în autoritatea criticii se află şi vulnerabilitatea ei. Pe de o parte, unii vor fi tentaţi – atunci când verdictul este defavorabil (persoanei, grupului, naţiunii <em>etc</em>.) – să-l conteste, acuzînd subiectivitatea sau „apartenenţa” criticului (negînd critica însăşi). Pe de altă parte, fascinat de puterea cu care este investit, criticul poate deveni victima puterii sale. Nelimitîndu-şi singur puterea, nu-şi va limita nici complexele. Ar merita să reflectăm asupra acestui paradox...<br />
<br />
<div style="text-align: center;"><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Dr. Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi</strong></a></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-68916307143631350972011-06-27T03:31:00.001-07:002011-06-27T03:34:49.513-07:00Istoriografia postbelică: autori, lucrări, paradigme în interpretarea Holocaustului II<div style="text-align: justify;">O altă problemă majoră în cazul de faţă o reprezintă tipul de istorie scrisă după 1945. Observaţia lui Christopher Browning ni se pare extrem de pertinentă în acest sens. Cercetarea şi, mai apoi, teoriile şi naraţiunile s-au axat în mod disproporţionat, în primele decenii de după război, asupra călăilor şi mai puţin asupra victimelor sau martorilor “neimplicaţi,” pe documentul scris şi tipul de perspectivă deschisă la Nurenberg. Accentul major şi prioritar a căzut pe Great Deeds şi mai puţin pe Alltagsgeschichte, pe ideologia nazistă şi rasismul biologic, pe rolul factorului instituţional în implementarea politicilor rasiale de către minţi criminale. Apogeul acestui tip de istorie a fost atins în anii 1960 prin lucrarea lui Raul Hillberg, o analiză a “maşinăriei răului”, a Soluţiei Finale ca proces administrativ complex având în centru pe criminalul birocrat generic (Raul Hillberg, 1967) . Hannah Arendt va adăuga metafora “banalităţii răului” prin impunerea prototipului Eichmann (Hannah Arendt, 1965)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn1" name="_ftnref1" title="">[1]</a> . Puţini autori se vor pronunţa explicit, precum Lucy Davidowicz<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn2" name="_ftnref2" title="">[2]</a>. Puţini autori se vor pronunţa explicit, precum Lucy Davidowicz<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn3" name="_ftnref3" title="">[3]</a>, în privinţa operării distincţiei necesare între războiul convenţional şi războiul rasial ideologic, între proiectul genocidal al călăilor şi răspunsul victimelor acesta (Lucy Davidovicz, 1975). Oarecum limitată, această perspectivă “trădează”, în cazul europenilor, interesul major, oarecum exclusiv, pentru propria istorie, memorie şi imagine. Rasismul biologic şi obsesia antisemită a naziştilor reprezintă elementul central, nu însă şi singular, al analizelor ce urmăresc înţelegerea procesului istoric finalizat cu implementarea Soluţiei Finale. Un al doilea element important îl reprezintă identificarea verigilor lipsă ce au făcut posibilă legătura dintre “Utopia barbară a naţiunii perfecte” (Volkgemeinschaft) şi Crimă. Astfel, istoricii şi politologii au introdus în discuţie unele probleme legate de Holocaust ca produs al modernităţii, de totalitarism ca fundament politic al implementării proiectului genocidal, de raportul dintre intenţia individului şi presiunea exercitată de structuri şi, nu în ultimul rând, de impactul produs în epocă asupra opiniei publice germane de către evenimente. Toate acestea erau menite a rezolva, parţial şi în afara soluţiei-cheie oferite de antisemitism – fără a-i nega sau diminua importanţa şi fără a contesta legitimitatea teoriilor ce îl impun ca element central şi condiţie necesară, nu neapărat şi suficientă – misterul masacrării evreilor europeni (Michael Marrus, 1986)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn4" name="_ftnref4" title=""><strong><strong>[4]</strong></strong></a><strong>. </strong>Cu excepţia stângii intelectuale, interesată de alte aspecte “peculiare” în analizarea nazismului (fascismului) – expansionism, capitalism, politicile economice şi sociale, primatul acestora, distrugerea organizaţiilor clasei muncitoare <em>etc</em>. –, a literaturii sovietice, antisemită după 1950, centralitatea antisemitismului european reprezintă, mai ales printre istoricii evrei, teoria cea mai des acceptată şi vehiculată în cercetarea şi interpretarea Holocaustului, a regimului nazist. Interpretările însă diferă; Mihai Chioveanu (sursa noastră de inspiraţie, a publicat o densă şi excelentă introducere în problematica domeniului) nu se referă la elementele ce deosebesc pe susţinătorii tradiţionalişti, evrei, ai antisemitismului perpetuu de cei ai antisemitismului modern, contextualizat. Istoriografia germană de după 1945 a preluat ideea continuităţii antisemitismului de secol XIX în perioada interbelică şi a acceptat explicarea integrală a Holocaustului drept finalitate a acestuia şi fază paroxistică – în măsura în care această abordare, izolarea centrului absolut al nazismului, făcea posibilă ruptura cu trecutul (Vergagenheitsbewältingung) şi neluarea în discuţie a raporturilor dintre trecut şi politicile R.F.G. La autori precum Shulamit Volkov însă, întrebările legate de natura modernă a antisemitismul nazist, rolul său de instrument/final logic pentru sistem, elementele de continuitate şi discontinuităţile, rolul culturii scrise şi al celei vorbite în impunerea antisemitismului radical, importanţa înţelegerii regimului şi a contextului, nu doar identificarea rădăcinilor intelectuale ale rasismului nazist, sunt motivate strict de cunoaştere<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn5" name="_ftnref5" title="">[5]</a>. La fel stau lucrurile în cazul unui Ytzak Arad care, deşi acceptă centralitatea antisemitismului, subliniază totodată faptul că acesta nu poate spune mare lucru despre corupţia, teama, abrutizarea din timpul războiului, indiferenţa, potenţialul criminal, competiţia pentru resurse dintre indivizi şi structuri în cadrul regimului etc<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn6" name="_ftnref6" title="">[6]</a>. Aşa cum nu spune nimic despre lipsa de reacţie a lumii libere şi democrate după 1942, când primele informaţii legate de Soluţia Finală ajung la Londra şi Washington (din 1945, U.R.S.S. este preocupată nu de tragedia evreilor, ci de bestialitatea duşmanului ideologic, de autovictimizare, ce-i drept motivată prin numărul mare al morilor, pentru a putea, ulterior, în baza antifascismului, să-şi instrumentalizeze în Est politicile proprii. “Oul din care avea să se nască Şarpele nazismului”, produs al întregii culturi europene, impregnată în conştiinţa omului obişnuit, ideologia antisemită a fost vizualizată drept “monstrul” trezit la viaţă de majoritatea crizelor politice şi a momentelor de stress socio-economic<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn7" name="_ftnref7" title="">[7]</a>.<br />
<br />
Ceea ce rămâne încă greu de explicat este traseul parcurs de la antisemitismul popular, element compensator în structurarea identităţilor naţionale, a spaţiului politic şi/sau sferei socio-economice, la ideologia de sine-stătătoare, capabilă să “orbească” nu doar pe promotorii săi, ci şi populaţia, în cele din urmă, la impulsul criminal şi proiectul genocidal<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn9" name="_ftnref9" title="">[9]</a>. Germania anilor 1930-1940 cunoaşte transformarea radicală a sentimentelor populare şi a vechilor prejudecăţi antisemite. “Evreul” generic încetează acum să mai joace funcţia anterioară, cea a ţapului ispăşitor, iar antisemitismul nu mai reprezintă o simplă tehnică de manipulare socială. Cu toate acestea, regimul naţional-socialist nu dă eliminării fizice a evreilor, exterminării lor, o funcţie integratoare şi, paradoxal, succesul Soluţiei Finale va consta tocmai în capacitatea naziştilor de a-şi “steriliza” crima. Cetăţeanul obişnuit este ţinut departe de evenimente, pentru că societatea germană se dovedeşte a fi mai curând reticentă faţă de aplicarea măsurilor şi oarecum indiferentă la ideologia antisemită. În mod surprinzător, în anii imediat următori ascensiunii lui Hitler la putere, nazismul nu a reuşit să-şi asigure în baza ideologiei sale rasiste decât aderenţa câtorva categorii socio-profesionale şi numai în câteva dintre regiuni (Donald Niewyk, 1980)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-ii-e394.html#_ftn10" name="_ftnref10" title="">[10]</a>.În majoritatea cazurilor, cel puţin a celor individuale, coeziunea era asigurată prin aşteptări de o cu totul altă natură. Poate explica ideologia antisemită, de una singură, chiar în condiţiile în care am accepta rolul ei central, evenimentele anilor 1939-1945? Reprezintă aceasta, odată cu transformarea stigmatului în doctrină rasială, cauza şi esenţa Holocaustului? A fost revoluţia antisemită elementul cel mai important al programului nazist pentru simplul motiv că a reprezentat elementul ce a permis evitarea unei totale osificări ideologice a partidului (George L. Mosse,<em> The Crisis of German Ideology: Intellectual Origins of the Third Reich</em>, 1964)?<br />
<br />
Pentru unii autorii, precum Lucy Davidowicz, răspunsul este unul afirmativ. Nu doar Hitler sau acoliţii săi, ci întreaga societate germană ar fi luat parte – prin intermediul violenţei şi la adăpostul unui meticulos legalism – la rezolvarea chestiunii evreieşti (Judenfrage). Autoarea susţine ideea conform căreia nazismul nu a făcut altceva decît să revigoreze mai vechi sentimente, prejudecăţi, resentimente existente deja în societatea germană. Nucleu dur al universului mental al lui Hitler, iraţionalul antisemit face parte în opinia lui Davidowicz dintr-un continuum, radicalizat dar nu de esenţă nouă, un loc comun şi vulgată a unor mai vechi formule, nicidecum o nouă sinteză. Singura problemă în cazul acceptării acestei teze o reprezintă confuzia făcută între antisemitismul secolului XIX, marcat de mituri/idealurile trecutului, şi ideile rasiste ce au stat la baza “revoluţiei sociale naziste” . Datele prezentate în aparatul critic nu sunt menite a reduce din importanţa antisemitismului şi nici a crea imaginea unei “victimizării competiţionale”. Ele sunt, mai curând, menite a indica locul noului antisemitism în cadrul ideologiei rasial-biologice naziste, unul din elementele ce-l disting de antisemitismul secolului XIX. Pasul cel mai greu de făcut rămânea, însă, trecerea de la propagandă la eliminarea programată, spaţială şi mai apoi fizică a duşmanilor naţiunii, elaborarea şi apoi implementarea programului, găsirea soluţiei optime şi definitive. Departe de a fi omul care să se implice personal şi permanent în şi dincolo de luarea deciziilor, Hitler, “marele vizionar”, singurul care avea o perspectivă panoramică asupra problemei evreieşti şi ale cărui “profeţii” nu vor fi puse la îndoială de către acoliţi, va găsi în instituţiile şi agenţiile statului, în birocraţie şi, uneori, în armată colaboratori nesperaţi (de cele mai multe ori, voluntari). Transformarea sloganului în categorie ştiinţifică, explicarea tarelor biologice produse în urma industrializării şi modernizării, de care “Evreul generic” se făcea direct responsabil, baza tehnică şi armele crimei au fost oferite Partidului de indivizi atraşi şi motivaţi nu doar de ideologie. Reuşita finală, rapidă şi eficientă în baza procesului tehnologic descriu mai bine pe “criminalul dinspatele biroului”, marcat de perspectiva succesului personal, carierism, oportunitatea de a opera cu “cobaiul uman şi cazul număr”. Chiar dacă nu explică integral Soluţia Finală, elementul birocratic nu poate fi ignorat atâta timp cât poartă responsabilitatea împingerii proiectului genocidal spre haos şi radicalizare, îl “raţionalizează” în loc să încerce a-l tempera.</div><div style="text-align: center;"><br />
<a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Dr. Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi</strong></a></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-23236230401359033822011-06-27T03:30:00.001-07:002011-06-27T03:35:49.608-07:00Istoriografia postbelică: autori, lucrări, paradigme în interpretarea Holocaustului ISoarta evreilor în cel de-al Doilea Război Mondial n-a fost multă vreme – până prin 1970 – o temă predilectă în istoriografia şi opinia publică occidentală<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn1" name="_ftnref1" title="">[1]</a>. Iniţial, chiar Tribunalul de la Nürnberg (judecarea celor 24, 1945-1946) a avut grijă să nu evidenţieze prea mult persecuţiile contra evreilor, ci a preferat să le includă mai degrabă printre alte atrocităţi comise de nazişti. Mai exact, crimele împotriva evreilor au fost condamnate invocându-se articolul „crime împotriva umanităţii”<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn2" name="_ftnref2" title="">[2]</a>, convenţia O.N.U. despre genocid fiind adoptată în 1948. Studiile privind evreii între anii 1939-1945, fenomen consacrat ulterior sub denumirea de Holocaust datorită unor supravieţuitori, precum Elie Wiesel sau Primo Levi<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn3" name="_ftnref3" title="">[3]</a>, au fost iniţiate de către evrei germani emigraţi în S.U.A.. Printre aceştia sunt Eva Reichmann, Elinor Sterling, George Mosse, Paul Messing şi Hannah Arendt. Un moment crucial în studiile asupra Holocaustului este apariţia, în 1961, a cărţii istoricului american Raul Hilberg, <em>Exterminarea evreilor în Europa</em><a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn4" name="_ftnref4" title=""><em><strong>[4]</strong></em></a>. În Europa, abia în anii 1960 istoricii din Germania de Vest se alătură eforturilor de reevaluare critică a perioadei naziste, inclusiv a responsabilităţii statului şi a societăţii germane în ceea ce priveşte „soluţia finală”, cartea lui Hilberg fiind tradusă în germană abia în 1982. Societatea germană rămâne până în anii 1980 oarecum ignorantă faţă de fenomenul Holocaustului, un moment important care schimbă această situaţie fiind difuzarea filmului lui Claude Lanzman, intitulat <em>Shoah</em> (1985), al cărui consultant principal este acelaşi Raoul Hilberg. Realizată între 1976 şi 1981, cu o durată de aproximativ 10 ore, reprezentând un rezumat al celor peste 350 de ore filmate, pelicula lui Lanzman este recepţionată inegal în alte ţări. În Polonia, spre exemplu, <em>Shoah</em> este calificat drept o producţie antipoloneză, iar în Japonia va fi difuzat abia la începutul anilor 1990<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn5" name="_ftnref5" title="">[5]</a>. Discuţia lansată de istoricul german Ernst Nolte, în 1986, provocând aşa-numita „ceartă a istoricilor” (<em>Historikerstreit</em>), are la bază afirmaţia potrivit căreia Holocaustul se înscrie în şirul altor genociduri în masă din secolul al XX-lea, în special al Gulagului bolşevic<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn6" name="_ftnref6" title="">[6]</a>. În Franţa, o parte însemnată a istoricilor, inclusiv cei din „Şcoala „Analelor”, au ezitat câteva decenii la rând să abordeze mai deschis problemele legate de istoria Franţei în cel de-al doilea război. Este vorba de chestiuni, precum colaborarea francezilor cu regimul de ocupaţie nazist, considerată o temă incomodă pentru memoria colectivă a francezilor, dar şi responsabilitatea regimului de la Vichy în exterminarea evreilor. Abia după 1980 apar cele mai multe şi cele mai importante contribuţii asupra acestor aspecte<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn7" name="_ftnref7" title="">[7]</a>. Deşi Franţa este prima ţară europeană unde evreilor li se acordă egalitatea în drepturi cetăţeneşti (1791) şi unde evreii par cel mai bine integraţi în societate<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn8" name="_ftnref8" title="">[8]</a>, primul preşedinte francez care recunoaşte public responsabilitatea statului în deportarea evreilor de către regimul de la Vichy este Jacques Chirac, în 1995<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn9" name="_ftnref9" title="">[9]</a>. Pe de altă parte, anumite voci, mai ales printre supravieţuitorii lagărelor de concentrare naziste, dar şi istoricii, au evidenţiat o anumită pasivitate faţă de soarta evreilor europeni din partea guvernului american, a celui britanic, a Vaticanului, a Elveţiei, chiar a liderilor mişcării sioniste din Statele Unite<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn10" name="_ftnref10" title="">[10]</a>. Acest lucru sugerează că şi statele occidentale cu o puternică tradiţie democratică au fost ţinta unor critici tendenţioase şi exagerate. Remarca însă nu diminuează din responsabilitatea guvernului român în distrugerea evreilor basarabeni, bucovineni şi transnistreni, ci sugerează că este vorba de o problemă vastă, nicidecum limitată la România. În ansamblu, studiile occidentale privind Holocaustul sunt dominate de existenţa a două şcoli istoriografice. Prima, numită generic intenţionalistă, susţine că „soluţia finală” a fost precedată de o serie de politici anterioare, concepute de Hitler înainte de exterminarea propriu-zisă a evreilor. Această interpretare acordă lui Hitler rolul crucial în implementarea politicii genocidale, subliniind şi centralitatea ideologiei naziste în stabilirea agendei politice a conducătorilor Reichului<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn11" name="_ftnref11" title="">[11]</a>. A doua, numită convenţional funcţionalistă, deşi admite rolul antisemitismului în exterminarea evreilor, pune accentul pe importanţa structurilor birocratice, a circumstanţelor politice şi militare din epocă<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn12" name="_ftnref12" title="">[12]</a>.<br />
<br />
În pofida eforturilor permanente, a reuşitelor prestigioase de a documenta şi comemora evenimentele tragice ale anilor 1933-1945, atât nazismul cât şi <em>Soluţia Finală</em> continuă să rămână marile “enigme” ale Istoriei şi istoriografiei postbelice. Natura, prin excelenţă sensibilă, a subiectului, datorată nu exclusiv, dar într-o măsură considerabilă motivaţiilor şi mizelor de ordin politic bazate pe raţiuni din cele mai diverse, a impus, aproape permanent, limite cercetătorului preocupat de cunoaşterea detailată a evenimentelor, interpretarea, explicarea, înţelegerea şi, mai ales, reprezentarea acestora. Ceea ce aliaţii numeau, în 1945, după descoperirea lagărelor de exterminare, ‘<em>the unthinkable</em>’, rămâne, pentru mulţi, ’<em>the unspeakable</em>’. Nu puţini sunt însă cei ce doresc istoricizarea Holocaustului, transformarea memoriei acestuia în foot-note al istoriei sau chiar uitarea trecutului în numele viitoruluii<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn13" name="_ftnref13" title="">[13]</a><br />
<br />
Problema cea mai spinoasă în abordarea acestui trecut o reprezintă, din perspectivă actuală, faptul că, în spatele cuvintelor vor rămâne permanent ororile, temerile, tăcerile (auto)impuse de memoria vie, nu neapărat “mitică” şi nu ireconciliabil opusă “istoriei autentice,” aşa cum le vedea – în anii 1980 – Ernst Nolte. Abordarea globală şi reflecţia generală asupra Holocaustului din ultimele decenii au forţat graniţele morale şi intelectuale, epistemologice şi de reprezentare ale acestuia<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn14" name="_ftnref14" title="">[14]</a>, însă nu au putut elimina poziţia personală a autorilor,celmaiadeseaînsoţitădeoanumedozădesubiectivitate. Cu atât mai puţin au reuşit să confere discursului despre istorie un ton perfect neutru; mai ales atunci când, dincolo de cauze şi esenţă, se iau în discuţie consecinţele Holocaustului asupra lumii postbelice şi se pune sub semnul întrebării acel <em>Happy End </em>adus de 1945.<br />
<br />
Oricât de pragmatice se vor dori, în viitor, viziunile şi abordările – pentru a face posibilă scrierea istoriei “după Auschwitz”, constrângerile impuse de trecut şi “criza istoriei” generată de <em>Soluţia Finală</em> nu vor permite, prea curând, raportarea istoricului la “Principiul Plăcerii scrisului Istoric”. O întoarcere la categoriile tradiţionale de secol XIX şi noţiunile de adevăr-fals, obiectivitate, realitate, ştiinţă pozitivă şi artă realistă, o scriere a Holocaustului în termeniistorici, nu vor fi posibile fără o prealabilă regândire teoretică a problemei. Deciziapolitică şi necesităţile educaţionale ar putea juca unrol importantîn “trecerea” acestui subiect în istorie, darnu singurul şi nu neapărat pe celcentral<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn15" name="_ftnref15" title="">[15]</a><strong>.</strong> Există tendinţadea ordona secvenţial şi explica Holocaustul în termeni confortabili, logici, raţionali. Istoricul (nu doar el) va continua să caute răspunsul la căteva întrebări presante: <em>Este posibil echilibrul judecăţii istorice asupra evenimentelor?</em> (Gerschom Scholem)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn16" name="_ftnref16" title="">[16]</a>, <em>A cui este Povestea (istoria) Holocaustului?</em> (YaelFeldman) <a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn17" name="_ftnref17" title="">[17] </a>şi <em>A cui poveste o scriem? </em>(Cristopher Browning)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn18" name="_ftnref18" title="">[18]</a>, <em>Cum poate fi naturalizat şi care este geografia simbolică a Holocaustului? </em>(Sidra Ezrahi)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn19" name="_ftnref19" title="">[19]</a>, <em>Este salvarea memoriei singurul imperativ categoric? </em>(Geoffrey Hartmann)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn20" name="_ftnref20" title="">[20]</a>, <em>Ce voce îşi asumă, cine, de pe ce poziţie şi cu ce drept în redarea acestuia? </em>(Dominick LaCapra)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn21" name="_ftnref21" title="">[21]</a>, <em>Cum putem folosi raţionalul şi categoriile sale în redarea şi înţelegerea iraţionalului? </em>(Dan Deaner), <em>Care ar fi limitele imaginaţiei estetice pentru a surprinde şi face comprehensibil Holocaustul? Cât de teoretice şi cât deformale pot fi dezbaterile? </em>(Saul Friedlander)<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn22" name="_ftnref22" title="">[22]</a>.<br />
<br />
În pofida percepţiei actuale, adesea acreditată de diletanţi, în perioada anterioară anilor 1970 ai secolului XX abordarea Holocaustului de către mediile academice occidentale avea să trezească adeseori suspiciuni, în primul rând printre fostele victime ale nazismului. Pentru mulţi dintre supravieţuitorii evrei, transformarea tragediei lor colective în obiect destudiuaveasă reprezinte o încercare nefondată detrivializare, popularizare şi distorsionare a oribilei crime, o “desacralizare a memoriei”. Transformarea Holocaustului în subiect de interes general avea să se producă treptat, abia în deceniul următor, în paralel cu acceptarea ideii că aceasta ar putea reprezenta garanţia ultimă a “lecţiei însuşite ”(istoria celui de al Treilea Reich nu va fi uitată). Diminuarea, pe fondul mişcărilor studenţeşti din 1968 şi al relaxării relaţiilor cu Uniunea Sovietică, a interesului guvernelor occidentale de a estompa adevărul referitor la participarea multora dintre politicienii şi factorii de decizie germani, austrieci, francezi <em>etc</em>. la implementarea şi derularea <em>Soluţiei Finale</em> a contribuit şi ea la dezvoltarea unor noi arii de cercetare în domeniu, adăugând accesului aproape nelimitat la arhive replierea în interior şi reevaluarea celui de al Treilea Reich, a colaboratorilor săi.. În linii generale, istoriografia nu a dat, până la jumătatea anilor 1980, când paradigma rasială începe să domine interpretările, iar lagărul şi politica distructivă, de exterminare, încep să fie privite ca esenţă a totalitarismului şi extremă centrală, nu periferică, a acestuia, o importanţă maximă Holocaustului în înţelegerea nazismului. Anii 1950 sunt dominaţi de paradigma totalitarismului generată de Războiul Rece. Urmează anii 1960 în care elementul central al dezbaterii iniţiate de marxişti este raportul dintre fascism şi capitalism şi, în paralel, în cazul non-marxiştilor, cel al relaţiei fascism-modernitate. Deceniul al optulea şi prima jumătate a celui de al nouălea va înregistra paradigma structuralistă a stângii germane, iniţierea dezbaterii dintre intenţionalişti şi funcţionalişti, întrerupt de <em>Historicherstreit</em>, apariţia conceptului de “stat politocratic” (Martin Broszat, 1969) şi ‘week dictatorship’ (Hans Mommsen, 1970). Toate acestea vor contribui, indirect, la articularea şi dezvoltarea analizelor asupra<em> Soluţiei Finale </em>(mai puţina Holocaustului). Principalul lor merit constă însă în relansarea şi regândirea proiectului pedagogic lansat de aliaţi în 1945, , eşuat în prima fază din cauza tezei vinovăţiei colective, pe care generaţia “plină” de experienţa nazismului o va respinge, revedincând statutul de victimă a regimului, în paralel cu limitarea responsabilităţilor la Hitler, simbol şi scuză în acelaşi timp, eventual la cei mai apropiaţi dintre acoliţii acestuia. În primă fază, nu Holocaustul ci “lagărul de concentrare” atrage atenţia istoricului, dar fără a reprezenta o lume în sine ci doar un detaliu al războiului şi al istoriei nazismului<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn23" name="_ftnref23" title="">[23]</a>. Chiarşiun Eugen Kogon, victimă politică a nazismului, în prefaţa la cartea sa apărută în 1945, se întreba asupra oportunităţii dezvăluirii către publicul larg a unei istoriice “nu conţine nimic bun, aflată la graniţa cu ceea ce este moral şi îngăduit,” doar scopul uman şi politic plus evitarea recidivei convingându-l să-şi publice lucrarea<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn24" name="_ftnref24" title="">[24]</a>.Cu câteva excepţii, “epoca Adenaur” se va limita la formule generale şi restituiri vagi, va insista mai curând pe uitare sau rezolvare facilă în baza unui “slalom al memoriei”. Cum prioritară era integrarea în structurile democratice şi refacerea economiei, abia mai târziu, în Germania anilor 1960, cultura istorică va începe reprocesarea continuă a trecutului nazist şi a Holocaustului, menită să faciliteze despărţirea de trecut. A fost însă nevoie de cel puţin un ‘generational turn’, de o nouă generaţie care să afle despre crimele trecutului şi să-şi chestioneze vârstnicii în legătură cu acest trecut. Istoricii, mai puţin “eretici” prin natura profesiei, uneori prin vârstă şi nu în ultimul rând prin legăturile personale cu intelectualitatea acuzată de a fi colaborat cu naziştii, nu au jucat însă un rol major în această “revoluţie”. Un traseu deloc facil va cunoaşte Holocaustul şi în cazul istoriografiei evreieşti. Pentru cei care au trăit experienţa ghetourilor şi a lagărelor a spune povestea era o datorie, cazul istoricului Simon Dubnov<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn25" name="_ftnref25" title="">[25]</a>şi a strigătului său disperat: “Oameni buni, nu uitaţi, oameni buni, povestiţi, oameni buni, scrieţi”. Primele arhive sistematice apar încă din anii groazei în speranţa că, într-o zi, istoria va fi scrisă, că nu naziştii ci aliaţii vor învinge, că victimele nu vor putea fi eliminate definitiv din istorie. Tot atunci, un Ignatz Schiper<a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn26" name="_ftnref26" title="">[26]</a>,conştient că nimeni nu va dori să-i creadă – catastrofa era dezastrul întregii lumi civilizate, avea să spună că, în primul rând, lui Abel (evreilor, n.n.) trebuie să-i revină sarcina ingrată de a spune istoria. Noi probleme vor apărea după război şi vor ţine nu doar de elaborarea literaturii care să uşureze transmiterea “poveştii” sau de încadrarea genocidului în cronologia evreiască – Driterr Hurban, sau un “Eveniment” total diferit, unic (Shoah?), ci şi de dorinţa de a uita de problemele supravieţuitorilor şi ale generaţiei de după război. Nu în ultimul rând, această istorie poate fi scrisă doar în ydish <a href="http://radioiasi.ro/istoriografia-postbelica-autori-lucrari-paradigme-in-interpretarea-holocaustului-i-e393.html#_ftn27" name="_ftnref27" title=""><em><strong>[27]</strong></em></a>sau şi în alte limbi, de circulaţie, pentru a o face accesibilă cât mai multor cititori? Comunicarea cu ceilalţi, cu non-evreii, în privinţa istoriei şi a memoriei va fi una timidă până în anii 1960-1970. Abia procesul Eichmann – primul în care nu verdictul, ci expresia publică, nu documentul scris ci mărturia, vocile neauzite la Nurenberg, joacă un rol central (apoi războaiele din Orientul Mijlociu) duc la schimbare radicală în atitudinea faţă de Holocaust, întâi în Israel, apoi în Franţa şi S.U.A.. Educarea tinerei generaţii, lecţia istoriei întruchipată în Holocaust, transmiterea memoriei dincolo de “graniţele” unei singure comunităţi, vor reprezenta noi priorităţi, obiective ce vor duce la globalizarea acesteia, la Muzeul Holocaustului din Washington, dar şi, datorită/din cauza cauza revoluţiei <em>media</em>, la forme de comemorare ce ţin mai curând de <em>entertainment.</em> <br />
<div style="text-align: center;"><br />
<br />
<a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Dr.</strong> <strong>Nicolae Tomescu</strong>, <strong>Redactor Şef Radio Iaşi</strong></a></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-5291805926335255762011-05-20T00:16:00.000-07:002011-05-20T00:16:14.264-07:00Ura fără de sfârşit<div style="text-align: justify;"><strong>Incidente violente au avut loc în ziua de 15 mai 2011</strong>... Palestinienii comemorau „nakba” (catastrofa), ziua înfiinţării Statului Israel în 1948; atunci, o parte a lor a fost nevoită să-şi părăsească locuinţele şi să se refugieze în ţări arabe vecine. În duminica de care ne-am despărţit, militari din Armata de Apărare a statului evreu (<strong>Ţahal</strong>) au deschis <strong>foc</strong>ul <strong>împotriva „unor grupuri de refugiaţi palestinieni care încercau să între în Israel din Egipt/Gaza, Siria şi Liban</strong>. Cel puţin 12 demonstranţi au fost ucişi, aproximativ 200 au fost răniţi. Câteva zeci de manifestanţi au reuşit să pătrundă(...) Armata israeliană consideră că intrarea în Israel a manifestanţilor palestinieni veniţi din Siria în Podişul Golan reprezintă <em>un</em> <em>act foarte grav</em>, pentru care a acuzat regimul de la Damasc”.</div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;"><br />
S-a vorbit/se vorbeşte şi s-a scris/se scrie, aproape obsedant, despre teritoriile palestiniene, refugiaţii palestinieni, Autoritatea Naţională palestiniană, liderii palestinieni, organizaţiile palestiniene... Dar cine sunt palestinienii? „Arabitatea” constituie baza identităţii comune a popoarelor din zona Mediteranei orientale<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn1" name="_ftnref1" title="">1</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn1" name="_ftnref1" title=""></a>. Palestinienii sunt arabii din această zonă; ei se revendică din Siria istorică<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn2" name="_ftnref2" title="">2</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn2" name="_ftnref2" title=""></a>, aparţin unei regiuni care – leagăn al celor trei mari religii monoteiste: creştinismul, iudaismul şi islamul – a fost marcată permanent de „atracţii”. Palestina a devenit o adevărată stare de spirit, mai mult decât un termen care trimite la scrierile biblice<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn3" name="_ftnref3" title="">3</a></sup>. Iar dacă, din punct de vedere geografic, palestinienii s-au trezit împrăştiaţi, ei se simt ca aparţinând unui singur popor: şi-au refăcut legăturile în jurul amintirilor comune privind pierderea pământurilor, experienţa dezrădăcinării, exilul; oriunde s-ar afla, indiferent de condiţiile de viaţă, îşi îndreaptă ochii spre patria de origine.<br />
<br />
<br />
Chestiunea palestiniană. Istoric<br />
<strong>1917-1947</strong><br />
Chestiunea palestiniană a devenit o problemă internaţională spre sfârşitul Primului Război Mondial, odată cu dezintegrarea Imperiului Otoman. Palestina se afla printre cele câteva foste teritorii arabe care au fost puse sub administrarea Marii Britanii, în cadrul Sistemului de Mandate adoptat de Liga Naţiunilor<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn4" name="_ftnref4" title="">4</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn4" name="_ftnref4" title=""></a>. Cu o singură excepţie, toate aceste „Teritorii Mandatate” au devenit state independente, după cum fusese prevăzut. Excepţia o constituia Palestina unde, în locul limitării la „asigurarea de asistenţă şi consiliere administrativă”, Mandatul a avut drept obiectiv principal implementarea „Declaraţiei Balfour”<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn5" name="_ftnref5" title="">5</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn5" name="_ftnref5" title=""></a>. În timpul Mandatului palestinian, din 1922 până în 1947, a avut loc o emigrare de proporţii a populaţiei evreieşti, mai ales dinspre Europa răsăriteană, configuraţia numerică a acesteia explodând de-a dreptul în anii ’30 ai secolului XX<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn6" name="_ftnref6" title="">6</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn6" name="_ftnref6" title=""></a>. Cererile palestinienilor pentru independenţă şi rezistenţa faţă de emigraţia evreilor au dus la revolta din 1937, urmată de un terorism neîntrerupt al ambele părţi – în timpul şi imediat după cel de-Al Doilea Război Mondial<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn7" name="_ftnref7" title="">7</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn7" name="_ftnref7" title=""></a>. În 1947, Marea Britanie, frustrată de lipsa rezultatelor, a „pasat” problema Naţiunilor Unite.<br />
<br />
<strong>1947-1977</strong><br />
După ce a luat în consideraţie mai multe soluţii, ONU a propus împărţirea Palestinei în două state independente<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn8" name="_ftnref8" title="">8</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn8" name="_ftnref8" title=""></a>, Ierusalimul urmând a fi „internaţionalizat”<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn9" name="_ftnref9" title="">9</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn9" name="_ftnref9" title=""></a>. Unul din cele două state prevăzute în planul de separare şi-a proclamat independenţa sub numele de Israel, iar în războiul din 1948 şi-a extins ocupaţia pe 77% din teritoriul Palestinei. Israelul a ocupat şi cea mai mare a Ierusalimului. Ceva mult decât jumătate din populaţia palestiniană indigenă a fugit sau a fost expulzată. Iordania şi Egiptul au ocupat şi celelalte părţi ale teritoriului desemnat de rezoluţia de partajare pentru statul palestinian arab, stat care nu a mai luat fiinţă. În timpul războiului din 1967, Israelul a ocupat şi restul teritoriului Palestinei<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn10" name="_ftnref10" title="">10</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn10" name="_ftnref10" title=""></a>. Tot atunci a fost ocupată şi partea liberă a Ierusalimului, anexată ulterior de Israel. Războiul a condus către un al doilea exod al palestinienilor<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn11" name="_ftnref11" title="">11</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn11" name="_ftnref11" title=""></a> Rezoluţia 242<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn12" name="_ftnref12" title="">12</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn12" name="_ftnref12" title=""></a> a Consiliului de Securitate ceruse Israelului să se retragă din teritoriile pe care le-a ocupat în timpul războiului din 1967. În 1974, Adunarea Generală a reafirmat „drepturile inalienabile ale poporului palestinian la autodeterminare, independenţă şi suveranitate naţională”. În anul următor, Adunarea Generală a stabilit Comitetul de exercitare a drepturilor inalienabile ale poporului palestinian<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn13" name="_ftnref13" title="">13</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn13" name="_ftnref13" title=""></a>.<br />
<br />
<strong>1977-1990</strong><br />
Evenimentele din teritoriu şi-au păstrat, însă, cursul negativ. În iunie 1982, Israelul a invadat Libanul cu intenţia declarată de a elimina OEP. A fost semnat un armistiţiu. Trupele OEP s-au retras din Beirut şi au fost transferate în ţările învecinate<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn14" name="_ftnref14" title="">14</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn14" name="_ftnref14" title=""></a>. În septembrie 1983, Conferinţa Internaţională asupra Chestiunii Palestiniene<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn15" name="_ftnref15" title="">15</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn15" name="_ftnref15" title=""></a> a adoptat, <em>inter alia</em>,Declaraţia de la Geneva. Aceasta a propus următoarele principii: nevoia de a se opune şi de a respinge atât crearea de colonii în teritoriile ocupate, cât şi măsurile luate de Israel pentru a schimba statutul Ierusalimului, dreptul tuturor statelor din regiune la o existenţă în cadrul unor graniţe sigure şi recunoscute pe plan internaţional, în care să existe dreptate şi securitate pentru toţi oamenii, dobândirea drepturilor legitime, inalienabile ale poporului palestinian. În decembrie 1987, în teritoriile palestiniene ocupate a început o revoltă de masă împotriva ocupaţiei israeliene (Intifada). Metodele folosite de forţele israeliene au dus la mare număr de răniţi şi morţi în rândurile populaţiei palestiniene civile.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><strong>Procesul de pace </strong><br />
La 30 octombrie 1991, a fost convocată (Madrid) Conferinţa de Pace asupra Orientului Mijlociu, în scopul semnării unui acord pentru o pace justă, durabilă şi completă. În cadrul acestei conferinţe s-au purtat negocieri pe două direcţii: între Israel şi statele arabe, între Israel şi palestinieni, pe baza hotărârilor Consiliului de Securitate<a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn16" name="_ftnref16" title="">16</a>. O serie de negocieri ulterioare au culminat cu recunoaşterea reciprocă între Guvernul statului Israel şi Organizaţia de Eliberare a Palestinei<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn17" name="_ftnref17" title="">17</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn17" name="_ftnref17" title=""></a>, cu semnarea, de către cele două „tabere”, a Declaraţiei de Principii asupra Acordurilor de Autonomie <em>ad interim</em><sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn18" name="_ftnref18" title="">18</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn18" name="_ftnref18" title=""></a> precum şi acordurile de „implementare” ulterioare, care au avut urmări pozitive<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn19" name="_ftnref19" title="">19</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn19" name="_ftnref19" title=""></a>. Adunarea Generală a ONU a întâmpinat cu satisfacţie Declaraţia de Principii, a reafirmat că „Organizaţia Naţiunile Unite are o responsabilitate permanentă faţă de chestiunea palestiniană, până la soluţionarea ei sub toate aspectele şi într-o manieră satisfăcătoare, potrivit legislaţiei internaţionale”. Apăruse o îngrijorare crescândă faţă de stagnarea negocierilor de pace. Adunarea Generală, în special cea de-a Zecea Sesiune Specială de Urgenţă a Adunării, a fost nominalizată să se ocupe de situaţia în continuă deteriorare din teritoriile palestiniene ocupate. Exista o îngrijorare constantă faţă de actele de violenţă îndreptate împotriva civililor, atitudinea şi măsurile guvernului israelian în legătură cu Ierusalimul, extinderea coloniilor, confiscarea pământurilor şi măsurile punitive colective care subminau în mod serios eforturile de pace.<br />
<br />
<br />
<strong>Alt fel de război</strong><br />
Aproape nimeni nu-i vrea pe palestinieni, dar toată lumea îi foloseşte. Palestinienii par a fi „pe cont propriu” şi asta de la crearea Israelului (în 1948). La vremea respectivă, palestinienii erau îndemnaţi de către liderii lor să fugă, în timp ce armatele arabe îi izgoneau pe evrei. Evreii au câştigat, iar palestinienii transfugi se află în exil. Celelalte naţiuni arabe au refuzat, în general, să-i absoarbă pe palestinieni, preferând în schimb să-i ţină în tabere de refugiaţi. Naţiunile arabe au purtat 4 (patru) războaie cu Israelul pentru Palestina şi au pierdut de fiecare dată.<br />
<br />
Înainte de a prelungi detaliile „chestiunii palestiniene”, consider că este o idee bună să reamintesc faptul că Orientul Apropiat se găseşte prins în ghearele a trei „demoni”. În primul rând, cei 2.300 de ani de ocupaţie, începând de la Alexandru Macedon şi armata sa grecească până la vest-europenii secolului XX. Tot ce a mai rămas din amestecul extern alcătuieşte Israelul, perceput, dintr-o anume perspectivă, drept o formă de colonialism european, deşi o mare parte a populaţiei consistă din refugiaţi evrei proveniţi din celelalte naţiuni arabe. Apoi este faptul că aproape toate statele arabe au fost dictaturi sau monarhii absolutiste; „grosul” bogăţiilor se trezeşte monopolizat de un procent infim al populaţiei şi de o birocraţie coruptă. Realitatea a inspirat nemulţumirea celei mai mari părţi a populaţiei arabe faţă de lideri, majoritatea acestora nefiind nici măcar aleşi. În cele din urmă, fundamentalismul islamic – care cere expulzarea tuturor „veneticilor”, crearea unei guvernări oneste şi foarte religioase. Una peste alta, nu tocmai genul de lucru care ar face viaţa mai uşoară pentru actualii lideri arabi. Prin urmare, invocarea cauzei palestinienilor şi „ridicatul tonului” la Israel sunt lucruri împărtăşite de majoritatea arabilor, chiar dacă nu prea se face mare lucru în rest.<br />
<br />
Palestinienii nu şi-au luat soarta în propriile lor mâini decât după războiul arabo-israelian din 1967, atunci când a fost creată OEP. Deşi s-a stabilit în Iordania, OEP cădea în dizgraţia gazdelor; după lupte „strânse” cu armata (1970), a cunoscut fenomenul expulzării. Organizaţia şi-a găsit un nou cămin în Liban, unde s-a implicat în politica locală şi a jucat un rol important în declanşarea (1975) unui război civil de 15 ani. Israelul a invadat Libanul în 1982, iar OEP s-a refugiat în Siria şi Tunisia. În 1990, OEP a pierdut grav, la capitolul drepturi, atunci când, după invadarea Kuweitului de către Irak, l-a susţinut pe Saddam Hussein<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn20" name="_ftnref20" title="">20</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn20" name="_ftnref20" title=""></a>. În ciuda stângăciilor politice, palestinienii au rămas „năpăstuiţii oficiali”, favorizaţi de Naţiunile Unite şi, parţial, de <em>mass-media</em>. Cu toate deceniile de <em>sponsorizare</em>, din partea OEP<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn21" name="_ftnref21" title="">21</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn21" name="_ftnref21" title=""></a>, a operaţiunilor teroriste<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn22" name="_ftnref22" title="">22</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn22" name="_ftnref22" title=""></a>... Problema fundamentală: mai există facţiuni radicale care au mulţi simpatizanţi între palestinieni. Radicalii nu s-ar mulţumi decât cu distrugerea Israelului. Israelienii îşi au fanaticii lor, care doresc expulzarea tuturor arabilor din Israel. Diferenţa este că Israelul se pricepe mai bine să-şi ţină sub control exaltaţii, pe când palestinienii au avut şi au probleme în acest sens.<br />
<br />
„Intifada”<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn23" name="_ftnref23" title="">23</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn23" name="_ftnref23" title=""></a> a început în 1987 şi s-a desfăşurat, fără a fi sub control, timp de 5 ani – înainte de a se stinge. Intifada anului 2000 s-a dovedit mai violentă decât precedenta. Acţiunile din 2001, 2002, începutul anului 2003, s-au completat. Principiul contradicţiei, pe care ambele părţi l-au crezut depăşit, s-a ridicat împotriva tuturor. Nimeni nu îl examinase în întregime. Există prea multe bănuieli despre implicarea unor extremişti palestinieni în atentate sângeroase; de altfel, sarabanda teroristă nu se mai sfârşeşte... Israelul a început să se războiască şi cu aerul palestinian, acuză pe oricine şi orice. La adăpostul puterii militare dovedite... Mai mult, Israelul controlează majoritatea utilităţilor şi rezervelor de hrană către vecinii Palestinei. Chiar acest lucru ar fi fost de ajuns pentru a-i convinge pe radicalii înarmaţi din rândul palestinienilor să-şi schimbe viziunea. „Nu s-a întâmplat şi nu se va întâmpla”, afirmă cunoscători ai problemei. O situaţie similară există în privinţa oricărui acord asupra statutului Ierusalimului. Lucrurile s-ar putea înrăutăţi. Şi nu doar în Israel.<br />
<br />
<strong>După</strong> dezastrul cu <strong>războiul din Golf (1991)</strong> şi în ciuda ameninţărilor din partea radicalilor palestinieni, OEP a început negocieri serioase cu Israelul. Orice fel de acord era preferabil mai multor decenii de eşecuri. În timp ce cauza palestinienilor devenea populară printre arabi, liderii naţiunilor arabe se cam săturaseră de OEP. Mulţi palestinieni şi-au dat seama că nici timpul nu era de partea lor, nici prea multe naţiuni arabe. Totuşi, timp de decenii, OEP şi-a asigurat oamenii că vor avea deplin câştig de cauză. Chiar în cel mai rău caz, negocierile cu israelienii vor readuce întregul Mal de Vest (ocupat în războiul din 1967) şi o parte din Ierusalim. Dar radicalii israelieni erau la fel de porniţi în a nu ceda nici o parte din Ierusalim sau din Malul vestic<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn24" name="_ftnref24" title="">24</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn24" name="_ftnref24" title=""></a>. Membrii OEP constituiau doar un procent mic din populaţia palestiniană, dar timp de decenii au dispus de miliarde de dolari pentru „a activa”<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn25" name="_ftnref25" title="">25</a></sup>. Atunci când Israelul i-a permis OEP să revină în Israel (1990), corupţia se instalase deja. OEP a fost o organizaţie paramilitară; conducerea OEP nu şi-a permis să facă vreun pas nepopular, cum ar fi încheierea acordului „imperfect” cu Israelul. Forţa „irezistibilă” (promisiunile OEP către palestinieni) se ciocnesc de „obiectul neclintit” (politica israeliană, care „face imposibilul ca OEP să nu primească ceea ce a promis să obţină”).<br />
<br />
<strong>13 septembrie 1993</strong>: după mai multe luni de negocieri secrete Israelul şi OLP se recunosc reciproc şi semnează, la Oslo, o „Declaraţie de principii”, cu recunoaşterea autonomiei palestiniene în vederea unei reglementări permanente. Arafat declară, solemn, în numele poporului palestinian, că renunţă total şi definitiv la terorism (în realitate, activitatea teroristă palestiniană va continua, fiind acţionată de grupări para-oficiale. Arafat şi prim-ministrul israelian, Itzak Rabin, îşi strâng mâinile.<br />
<br />
<strong>5 mai 1994: </strong>începutul instaurării unui regim de autonomie palestiniană prevăzut pentru 5 (cinci) ani.<br />
<strong>1 iulie 1994</strong>: Arafat se reîntoarce pe pământ palestinian; el creează, în Gaza, Autoritatea palestiniană, guvern autonom pentru zonele evacuate de Israel.<br />
<br />
<strong>4 noiembrie 1995</strong>: asasinarea lui Rabin de către un extremist evreu.<br />
<br />
<strong>20 ianuarie 1996</strong>: după evacuarea, de către Israel, a principalelor oraşe din Cisiordania, Arafat este ales preşedinte al Autorităţii Palestiniene. Are loc alegerea unui prim parlament în teritoriile palestiniene.<br />
<br />
<strong>14 decembrie 1998</strong>: vizita istorică a preşedintelui american Bill Clinton în Gaza.<br />
<br />
<strong>11-25 iulie 2000</strong>: după 4 (patru) ani de impas, negocierile de la Camp David, dintre Arafat şi prim-ministrul israelian Ehud Barak, se termină cu un nou eşec.<br />
<strong>La 28 septembrie, acelaşi an</strong>: începutul celei de-a doua Intifade, pregătită din timp şi declanşată sub pretextul vizitei lui Ariel Sharon, şeful opoziţiei, pe Muntele Sfânt din Ierusalim. [Este vorba despre locul Templului cel Mare, pe ale cărui ruine au fost construite Al-Aksa şi Domul Stâncii, sanctuarul din care, conform narativului musulman, Profetul Mahomed s-a ridicat la cer; în realitate, Mahomed nu a fost niciodată în Ierusalim).<br />
<br />
<strong>3 decembrie 2001</strong>: deşi, prin convenţia de la Oslo, Arafat s-a obligat să pună capăt actelor insurgente şi teroriste împotriva populaţiei israeliene, el şi-a prelungit activităţile prin intermediul unor grupări paramilitare, paraoficiale şi efemere, gen <em>gruparea-Jihad</em> „Az-a-Din-el-Kasam”. Guvernul israelian a decis un fel de domiciliu forţat pentru Arafat, în „Mukata”, sediul administraţiei palestiniene din Ramallah.<br />
<br />
<strong>29 martie 2002</strong>: Israelul construieşte un zid între Israel şi Cisiordania<br />
<strong>24 iunie 2002</strong>: George W. Bush le cere palestinienilor „să-şi schimbe conducătorul”.<br />
<br />
<strong>30 aprilie 2003</strong>: lansarea „Hărţii drumurilor”, plan american de pace de inspiraţie saudită.<br />
<strong>18 decembrie 2003</strong>: Sharon lansează un „plan al separării” de palestinieni. În februarie 2004, anunţă apropiata demolare a „satelor agricole” israeliene din zona Gaza.<br />
<strong>22 martie 2004</strong>: lichidarea de către Israel a şeicului Ahmad Yassin (creatorul şi conducătorul organizaţiei Hamas).<br />
<strong>11 noiembrie 2004</strong>: moartea lui Arafat, la Paris, urmată de scandalul zecilor de milioane de dolari adunate de Arafat din surse oculte şi depuse în bănci elveţiene (sume la discreţia soţiei sale, Sua Tawil-Arafat).<br />
<br />
<strong>9 ianuarie 2005</strong>: dr. Mahmud Abbas este ales preşedinte al Autorităţii Palestiniene.<br />
<strong>21 iunie 2005</strong>: întâlnire Abbas-Sharon, la Ierusalim.<br />
<strong>15-23 august</strong><strong>2005</strong>: Israelul evacuează 21 de sate agricole israeliene din Gaza și 4 din Cisiordania.<br />
<strong>12 septembrie 2005</strong>: sfârşitul retragerii israeliene din Gaza.<br />
<br />
<strong>1 ianuarie 2006</strong>: palestinienii reîncep atacurile teroriste împotriva Israelului.<br />
<strong>25 ianuarie 2006</strong>: alegeri legislative palestiniene: Hamas obţine majoritatea absolută în Fâşia Gaza, împotriva Fatah.<br />
<br />
<strong>Războiul din 2006</strong>, denumit şi <strong>Războiul dintre Israel şi Hezbollah</strong>, cunoscut în Liban ca<strong> Războiul din iulie şi</strong> în Israel ca <strong>al doilea război libanez</strong>; conflict militar care a avut loc în Liban şi în nordul Israelului. Principalii participanţi au fost grupările paramilitare Hezbollah şi armata israeliană. Conflictul a început pe 12 iulie 2006; a continuat până când a fost ordonată, de către Organizaţia Naţiunilor Unite, o încetare a focului; aceasta a intrat în vigoare la 14 august 2006, deşi, în mod oficial, s-a încheiat la 8 septembrie 2006 atunci când Israelul a ridicat blocada navală impusă Libanului.<br />
<br />
Începând cu<strong> 28 decembrie 2008</strong>, Israelul a declanşat <strong>bombardamente</strong>le <strong>asupra Fâşiei Gaza</strong>, regiune în care, din 2007, stăpâneşte organizaţia Hamas. După primele opt zile, armata israeliană a pornit atacul terestru, divizând, practic, regiunea în două. Soldaţii israelieni au pătruns până pe coasta Mediteranei, controlând mare parte din zonele suprapopulate. Atacul Israelului a reprezentat cea mai mare desfăşurare de forţe din 2005 (Ariel Sharon ordonase coloniştilor israelieni să se retragă din regiune). Motivul invaziei priveşte “dorinţa de a stopa atacurile grupării Hamas”; cu toate acestea, cei mai mulţi palestinieni ucişi au fost civili, rachetele din Gaza continuând să lovească, pentru o perioadă, Israelul...</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;"><br />
Două lucruri frapează în această construcţie istorică: unirea regresului şi progresului, mersul inegal al ambelor momente ale scopului final, raţiune şi libertate. Pentru unii, starea de fericire este îngenunchierea celorlalţi. Nefericirea nu se află la mijloc, ci peste tot, devine o stare profundă – prin desconsiderarea raţiunii. Ea este tocmai vinovăţia. Ultima ar trebui să fie o stare a libertăţii care se întăreşte, odată ce este recunoscută<sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn26" name="_ftnref26" title="">26</a></sup><a href="http://radioiasi.ro/ura-fara-de-sfarsit-e328.html#_ftn26" name="_ftnref26" title=""></a>. Aici, dimpotrivă, libertatea începe şi se sfârşeşte prin trimiterea în neant a „duşmanului”. Nu avem raţiune potenţială fără libertate, nici libertate eliberată fără raţiune. Mai grav: libertatea şi raţiunea descriu curbe complet diferite, se ocolesc, nu se întâlnesc. Mersul libertăţii este un „progres” univoc, înseamnă doar satisfacerea propriilor cereri. Restul este perceput ca inferioritate: umană, rasială, religioasă, socială, economică, politică...<br />
<br />
<br />
</div><div style="text-align: center;"><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong><u>Nicolae Tomescu</u></strong></a></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-62265398162678819702011-05-17T03:15:00.001-07:002011-05-17T03:15:57.840-07:00Când miei, când lupi<div style="text-align: justify;"> <strong>Patriarhia Ierusalimului este nemulţumită de faptul că la Ierihon s-a construit un aşezământ românesc „anticanonic”, destinat pelerinilor români care vizitează Ţara Sfântă</strong>. Reunit, <strong>luni 9 mai 2011</strong>, <strong>Sfîntul Sinod al Patriarhiei Ierusalimului a luat, printre alte decizii, o hotărîre în „problema anticanonică a Bisericii din Ierihon”</strong> – <strong>referire la Aşezămîntul românesc al Patriarhiei Române</strong>. Pe site-ul său (<a href="http:///">http:// </a><a href="http://www.jp-newsgate.net/">www.jp-newsgate.net/</a>gr/2011/05 /09/3352/), Patriarhia Ierusalimului anunţă că, „în unanimitate şi cu părere de rău”, Sfântul Sinod a hotărît întreruperea pomenirii Patriarhului Daniel al României în bisericile aflate în jurisdicţia canonică a Patriarhiei Iemsalimului, precum şi caterisirea reprezentantului Patriarhiei Române la Ierusalim, arhimandritul Ieronim Creţu. Hotărîrea a fost motivată de construirea, în ultimul deceniu, a bisericii Aşezămîntului românesc (loc de găzduire a pelerinilor) fără încuviinţarea canonică a Patriarhiei Ierusalimului, încălcîndu-se astfel hotărîrile Sinoadelor Ecumenice şi Locale. “Cu alte cuvinte”, afirmă Patriarhia Ierusalimului, “prin susţinerea punctului de vedere potrivit căruia, conform Patriarhiei Române, biserica a fost ridicată pentru pelerinii români din Ţara Sfântă, se transformă jurisdicţia Iemsalimului” într-un „câmp deschis” pentru ca orice altă Biserică locală să-şi clădească biserici. Patriarhia Română a trimis un emisar la Ierusalim, PS Ciprian Câmpineanul, pe 15 aprilie 2011, dar mesajul său „nu a căutat, nici n-a dorit o soluţionare canonică a problemei şi păstrarea unităţii în Hristos, ci doar argumente slabe şi inutile” în favoarea situaţiei existente. Astfel, se spune din nou, „Sfântul Sinod s-a văzut silit cu durere”, pentru păstrarea şi ocrotirea drepturilor canonice şi pastorale ale Patriarhiei Ierusalimului în Ţara Sfântă” să ia hotărîrea de întrerupere a comuniunii eclesiastice, „<strong>pentru restabilirea rânduielii bisericeşti</strong>”. În ciuda întreruperii comuniunii, „evlavioşii pelerini din România sunt bineveniţi în Ţara Sfântă şi în sfintele lăcaşuri patriarhale”.<br />
<br />
Patriarhia Română a replicat pe site-ul propriu (<a href="http://www.patriarhia.ro/">www.patriarhia.ro</a>)... Deşi în urma vizitei la Patriarhia Ierusalimului a Preasfinţitului Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop vicar patriarhal, din ziua de 15 aprilie 2011, „s-a convenit iniţierea unui dialog bilateral frăţesc între cele două Patriarhii pentru identificarea unei soluţii privind existenţa Aşezământului românesc de la Ierihon”, Patriarhia Română constată „cu surprindere şi regret” că Patriarhia Ierusalimului a luat „o decizie unilaterală”. <strong>Relaţiile Patriarhiei Române cu Patriarhia Ierusalimului urmează să fie discutate în şedinţa de lucru a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române din zilele de 19-20 mai 2011</strong>.<br />
<br />
Decizia Patriarhiei Ierusalimului survine la două luni după publicarea în cotidianul grec “Vima” a unei “scurte analize” a activităţii Patriarhului Daniel al României care “încearcă să-şi extindă sfera de influenţă”. Ziarul scria atunci că, prin comportamentul său “îndrăzneţ”, Daniel reprezintă “o ameninţare pentru Patriarhul ecumenic Bartolomeu al Constantinopolului, “sabotînd eforturile acestuia de a convoca un conciliu ecumenic mare şi sfânt, primul după Marea Schismă din 1054”. Prea Fericitul Daniel “încearcă să capete noi sfere de influenţă”(...), „atacînd” Ţinutul Sfânt şi ameninţînd în acest fel puterea Patriarhului Teofil al Ierusalimului”.<br />
<strong>Patriarhul Teofil afirmă într-o scrisoare</strong>: “(...)<strong>dacă toate bisericile ortodoxe ar urma exemplul celei române, atunci în Ţinutul Sfânt ar trebui să apară reprezentanţe ale tuturor bisericilor ortodoxe autocefale şi lumea îşi va da seama că Biserica Ortodoxă nu este unită, ci vorbeşte pe multe voci care nu pot fi coordonate</strong>”.</div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> <strong>Puţină istorie ne ajută să înţelegem cât de bine ştiu unii să-şi critice semenii. <em>Tragicele </em>nedumeriri ale publicului – sunt convins că ele s-au născut – intervin atunci când este vorba de asumarea responsabilităţii pentru propriile acţiuni. </strong></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> Oraşul discordiei între Patriarhia Ierusalimului şi cea a României este cel mai vechi din Ţinutul Sfânt. În <strong>Ierihon</strong> intra, la nivelul anului 2009 (situaţia s-a schimbat în 2010, dovadă şi fotografia de colecţie cu un soldat palestinian), doar cine trebuia să intre; se desăvârşeau, pe atunci, chingile care sufocă fostele teritorii ocupate; în interiorul lor, certitudinea că realitatea este la fel de irespirabilă precum aerul, sezaţia de sufocare (la propriu şi la figurat), mizeria de la tot pasul, o stare de inocenţă sălbatică şi contraste fără leac; doar <strong>istoria celui mai vechi oraş din lume</strong> salvează <strong>prezentul localităţii situate cu 250 de metri sub nivelul mării</strong>. Telefericul şi urcuşul (care mai răreşte din kilogramele în plus) te aduc pe <strong>Muntele Ispitirilor</strong>, locul unde <strong>Isus Cristos a petrecut 40 de zile şi 40 de nopţi</strong> <strong>respingând ispitele Satanei</strong>, unde este săpată în stâncă <strong>Mănăstirea greco-ortodoxă</strong>.</div><center> <table border="0" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 600px;"><tbody>
<tr> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/Ruineleceluimaivechioras-Ierihon.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/Ruineleceluimaivechioras-Ierihon.jpg" style="height: 112px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/MunteleIspitirilor-Ierihon.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/MunteleIspitirilor-Ierihon.jpg" style="height: 112px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/PustiulIudeii.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/PustiulIudeii.jpg" style="height: 112px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/PemalulMariiMoarte.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/PemalulMariiMoarte.jpg" style="height: 112px; width: 140px;" /></a></td> </tr>
<tr> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/Bisericaispitirilorinterior-Ierihon.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/Bisericaispitirilorinterior-Ierihon.jpg" style="height: 112px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/Bisericaispitirilorinterior02-Ierihon.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/Bisericaispitirilorinterior02-Ierihon.jpg" style="height: 112px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/SicomorulluiZaheu-Ierihon.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/SicomorulluiZaheu-Ierihon.jpg" style="height: 112px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture038.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture038.jpg" style="height: 112px; width: 140px;" /></a></td> </tr>
</tbody> </table></center> <div style="text-align: justify;"> M-am bucurat să fotografiez şi <strong>Sicomorul lui Zaheu</strong>, după noaptea în care dezolarea încercată atunci când vezi mulţi oameni săraci, lipsiţi de educaţie, se plăteşte la preţul de 70 de Euro/camera de hotel. Oricum, palestinienii percep preţuri „joase”, sub nivelul celor practicate la <strong>Ein Bokkek</strong> (peste 200 de euro cazare/zi) sau <strong>Ein Gedi</strong> (Kibbutz unde patul odihnitor şi satisfacţia de a intra în Marea Moartă ar fi trebuit răsplătite cu 120 de Euro). Nu poate fi altfel într-o zonă în care existenţa omului se apropie de semnificaţia miracolului, iar confortul – de treapta superioară a schimbării mediului. Rezervele de apă, într-o regiune aridă, unde se înregistrează, frecvent, 40 de grade Celsius la umbră (chiar şi după ora 18:00) sporeşte respectul. Imaginea a rămas vie, intrând în conştiinţa mea şi luându-mă acasă, acolo unde mulţi vând/cumpără aer şi pământ, rostogolind coşmarul de fiecare zi. <strong>Românii nu ştiu să mulţumească Domnului pentru ceea ce le-a fost dăruit</strong>, să înveţe de la Israel cum poţi construi în piatră şi deasupra pietrei. Am reuşit să ating apele care mi se păreau a fi un trup al tăcerii; un lac de mari dimensiuni, faimos pentru cel mai scăzut punct de pe glob (nu se găseşte sub ape, ci la 420 de metri sub nivelul mării) şi pentru faptul că are cea mai sărată apă din lume. Din păcate, <strong>lacul se retrage cu circa 90 de centimetri pe an</strong>. În curând, Marea Moartă nu mai poate păstra rolul de clepsidră care şi-a uitat boala pentru satisfacţia noastră, este pe punctul să dispară în întregime. În contrapartidă, visul, mai puţin generos, al iubitorilor de recorduri: pământul uscat cu altitudine joasă va fi la o cotă <em>negativă</em> şi mai ridicată faţă de nivelul mării; dacă turiştii vizitau “centrul spa” Ein Gedi, acum două decenii, mergând doar câţiva metri până la lac, acum sunt nevoiţi să parcurgă aproape doi kilometri. În general, locuitorii suportă două anotimpuri: din octombrie până în aprilie şi atunci când bate vântul fierbinte dinspre deşertul aflat la răsărit. Ameninţarea secetei a fost mereu o problemă, după cum o arată episodul cu proorocul Ilie (1 Regi, capitolul 18) , dar, în multe zone se verificau spusele “curgea laptele şi mierea”. Desigur, trebuie ţinut cont de faptul că, în antichitate, această parte a “semilunei fertile” era propice vieţii umane. Deşi climatul a devenit tot mai arid în ultimele două milenii înainte de Mântuitor, marea catastrofă s-a produs abia prin secolul VII-VIII după Cristos (părţi din Irakul şi Siria de astăzi s-au transformat în deşert). În sudul Palestinei, deşertul Negew (de astăzi) ocrotise, pe vremea lui Iosua, nu mai puţin de 17 oraşe...</div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> <strong>Dar deşertul din inima oamenilor</strong>? <strong>Reprezentanţii Bisericii Ortodoxe Române s-au expus celor mai aspre critici. Faptul că sunt percepuţi într-un anume fel de către “colegii” greci, aparent doar în sensul “păstrării şi ocrotirii drepturilor canonice şi pastorale”, nu îi absolvă pe niciunii de păcatul greu prin care au transformat “politica” într-un izvor de putere, carieră personală, influenţă şi bani. Să comunicăm avertismentul dureros</strong><strong>: în viaţa noastră apar preoţi care, deşi ar trebui să fie însufleţiţi de dragoste curată către Dumnezeu şi către aproapele, se ocupă mai mult de binele lor (înseamnă să nu fii bun de nimic, dacă izbuteşti să fii bun doar pentru tine)</strong>...</div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> Reîmprospătez filele de istorie... În septembrie 2010, aflându-mă din nou în Israel, <strong>cu intenţa de a cunoaşte şi diferiţi <em>purtători de ideologie religioasă</em>, am vrut „să simt pulsul” reprezentantului </strong>Patriarhiei Române la Ierusalim, arhimandritul Ieronim Creţu.<strong> Prin doi preoţi romano-catolici </strong>(Iosif Dorcu şi Cristian Vacaru) <strong>i-am vorbit la telefon; din răspunsul fals-binevoitor, nu s-ar fi desprins o stare de ostilitate la adresa omului care doar îşi anunţase prezenţa. Tragi-comedia a început din momentul în care peste judecata şi comportamentul arhimandritului s-a instalat decăderea şi orbirea, un „cuplu” predestinat eşecului. În aşteptarea unei întâlniri la Ierusalim, </strong>„suficienţa nu are nevoie de lecţii, aşteaptă doar să fie provocată” – mi-am spus, propunându-mi să nu îmbrăţişez suficienţa; <strong>am vrut chiar imposibilul şi am programat o „descindere” în Ierihon; acolo, la aşezământul atât de disputat, mi-am făcut datoria de jurnalist</strong></div><center> <table border="0" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 600px;"><tbody>
<tr> <td> <img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture045.jpg" style="height: 224px; width: 140px;" /></td> <td> <img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture051.jpg" style="height: 224px; width: 140px;" /></td> <td> <img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture052.jpg" style="height: 224px; width: 140px;" /></td> <td> <img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture053.jpg" style="height: 224px; width: 140px;" /></td> </tr>
<tr> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture047.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture047.jpg" style="height: 100px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture048.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture048.jpg" style="height: 100px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture049.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture049.jpg" style="height: 100px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture050.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture050.jpg" style="height: 100px; width: 140px;" /></a></td> </tr>
<tr> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture073.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture073.jpg" style="height: 224px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture075.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture075.jpg" style="height: 224px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture062.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture062.jpg" style="height: 224px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture078.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture078.jpg" style="height: 224px; width: 140px;" /></a></td> </tr>
<tr> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture083.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture083.jpg" style="height: 100px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture079.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture079.jpg" style="height: 100px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture070.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture070.jpg" style="height: 100px; width: 140px;" /></a></td> <td> <a href="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture059.jpg"><img alt="" src="http://portal.radioiasi.ro/public/other/Editorial/17,05,2011/FOTO%202/Picture059.jpg" style="height: 100px; width: 140px;" /></a></td> </tr>
</tbody> </table></center> <br />
<div style="text-align: justify;"> <strong>şi, cu voia lui Dumnezeu, l-am zărit pe arhimandritul Ieronim Creţu risipindu-se la vederea noastră</strong>... <strong>Tocmai de la oameni trebuie să începem orice referinţă</strong>. Găseşti după aceea timp să vorbeşti şi despre teologia sofisticată, despre istoria ecleziastică, să “ilustrezi” tema generală…</div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> <strong>A</strong><strong>şezămîntul românesc din Ierihon produce un fel de “schismă” în lumea ortodoxă. De fapt, dincolo de</strong><strong>orice produce intoleranţă... Pare adevărat că unele lucruri nu pot fi înţelese, de la început, aşa cum trebuie. </strong><strong>Ce s-a ridicat s-a făcut din donaţii, din contribuţii ale credincioşilor, din investiţii, prin vânzare de obiecte religioase, dar şi din bani proveniţi de la guvernul României. Iniţial, construcţia aşezământului românesc a început pe un teren de 800 de metri pătraţi, donaţie de la un român stabilit în Ierihon; acesta a lăsat prin testament Patriarhiei Române pământul, “cu scopul de a servi ca metoc”, un loc dedicat pelerinilor care vor vizita locurile sfinte. Pentru că terenul nu era suficient, Patriarhia Română a cumpărat şi pământurile limitrofe, ajungând să deţină 3.000 de metri pătraţi. Drumul demersurilor şi stăruinţelor diplomatice, parcurs de la eliberarea primului act de proprietate/autorizaţia de construcţie şi funcţionare a Aşezământului din Ierihon până la realizarea proiectului, ridicarea efectivă a construcţiilor, a scos la lumină oameni trimişi de Dumnezeu care au ajutat fie financiar, fie cu muncitori şi materiale de construcţii pentru a suplini lipsurile apărute</strong>. <strong>În 2000 a fost sfinţit altarul paraclisului în prezenţa regretatului Teoctist, dar şi a altor membri ai Sinodului BOR aflaţi în Ierihon (din delegaţie făcea parte şi Daniel). Construcţia se ridicase după ce ierarhii români obţinuseră binecuvântarea patriarhului de atunci al Ierusalimului; f<strong>ără binecuvântarea lui Diodor nu puteau începe lucrările la aşezământul românesc de la Ierihon; mai mult, fără binecuvântarea acestuia nu s-ar fi putut face sfinţirea paraclisului.</strong></strong><br />
<strong>Încă ceva, fie şi prin metoda comparaţiei... Ruşii au în Ţara Sfântă 10 (zece) mănăstiri şi aşezăminte. Patriarhul Daniel, aşa cum îl ştim, a început să facă şi diplomaţie bisericească cu tentă naţionalistă, a reactivat trei mitropolii în Basarabia fără să se teamă de Kremlinul pravoslavnic <em>etc</em>. </strong></div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> <strong>Totul îmi aminteşte de o parabolă talmudică; aceasta arată caracterul paradoxal al modului în care îl percepem pe celălalt. Se spune că doi oameni au coborât, pe horn, într-o casă. Unul s-a murdărit pe faţă de funingine, celălalt nu. Văzînd faţa celui curat, al doilea, incapabil să-şi închipuie că ar putea fi murdar, nu şi-a spălat faţa înegrită. În schimb, cel curat (primind şocul vizual al feţei murdare) a început să creadă despre sine că nu este în regulă, spălîndu-şi faţa… Atâta despre creştinii ortodocşi şi despre gâlceava lor din ţinutul Ierihonului</strong>.</div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> Dar nimic despre ceilalţi? Doar clişee, doar stereotipuri care "focalizează" fundamentalismul şi terorismul? Fără îndoială, <strong>aici se relevă una din particularităţile uimitoare ale civilizaţiei islamice</strong>. Gustave Le Bon a rostit pentru posteritate: „Naţiunile nu au cunoscut cuceritori mai îndurători şi mai toleranţi cum au fost arabii, precum şi nicio religie mai tolerantă ca religia lor.” Cercetătorul american Druper afirma, la rându-i: „Musulmanii din epoca timpurie a califatului nu s-au limitat doar la tratarea savanţilor creştini nestorieni şi evrei cu respect; ei le-au încredinţat multe activităţi importante şi funcţii în stat. Harun Ar-Raşid a pus toate şcolile sub controlul lui Yuhanna ibn Masawayhi, fără să dea vreo atenţie ţării din care provenea savantul şi nici religiei sale, ci doar poziţiei sale în domeniul ştiinţei şi al cunoaşterii”. Istoricul Welz afirmase, în studiul său despre învăţăturile Islamului: „Ele au pus bazele unei cooperări drepte şi generoase şi au insuflat oamenilor spiritul generozităţii şi al toleranţei, după cum au şi trăsăturile aplicabile ale umanismului. Ele au creat o comunitate de oameni la care cruzimea şi nedreptatea socială se manifestă într-o măsură mai mică decât la orice altă comunitate care a precedat-o”; tot Welz adaugă, vorbind despre Islam: „El este plin de spiritul blândeţei, al toleranţei şi al frăţiei”. Iar Sir Mark Sies afirmă, descriind Imperiul Islamic din perioada lui Harun Ar-Raşid: „Creştinii, păgânii, evreii şi musulmanii acţionau deopotrivă în slujba guvernului”. E. Levi-Provenscal scrie în lucrarea sa <em>Spania musulmană în secolul al X-lea: </em>„Secretarul însărcinat cu protejarea nemusulmanilor era deseori creştin sau evreu, iar funcţiile erau deţinute de creştini şi evrei şi ei lucrau pentru stat în treburile administrative şi militare, iar unii evrei îl reprezentau pe calif în misiunile din statele Europei occidentale”. Reno, în <em>Istoria invaziilor arabe în Franţa, Elveţia, Italia şi insulele din Marea Mediterană</em>, insistă asupra faptului că:„Musulmanii din oraşele Andaluziei îi tratau pe creştini foarte bine. La rândul lor, creştinii ţineau seama de sentimentele musulmanilor şi le făceau circumcizie copiilor şi nu mâncau carne de porc”. Iar Arnold a afirmat, vorbind despre doctrinele religioase ale „sectelor creştine”: „Principiile toleranţei islamice au împiedicat astfel de fapte care conţineau în ele nedreptate. Mai mult decât atât, se deosebeau de alţii prin faptul că se străduiau să-i trateze pe creştini cu dreptate”. Un exemplu în acest sens: după cucerirea Egiptului, ya’qubiţii s-au folosit de prilejul îndepărtării autorităţilor bizantine pentru a lua bisericile ortodocşilor, însă musulmanii le-au redat ulterior stăpânilor de drept, după ce ortodocşii au făcut dovada că le-au aparţinut lor”. Dacă observăm toleranţa care s-a extins în acest fel asupra supuşilor creştini ai musulmanilor, la începutul cârmuirii islamice, nu pare foarte credibilă ideea conform căreia sabia a fost elementul ce i-a convertit pe oameni la Islam. Patriarhul Antiohiei, Mihail cel Mare, care a trăit în a doua jumătate a secolului al XII-lea, adică la cinci secole după ce bisericile orientale au intrat sub cârmuirea islamică, a afirmat, referindu-se la toleranţa musulmanilor şi la persecutarea bisericilor orientale de către bizantini: „Acesta este motivul pentru care zeul răzbunării, cel care deţine forţa şi atotputernicia, cel care schimbă mersul omenirii după voinţa sa şi-l ridică pe cel josnic, atunci când a văzut relele Imperiului Bizantin care a recurs la forţă, ne-a jefuit bisericile şi ne-a lipsit mănăstirile de toate proprietăţile şi ne-a persecutat fără pic de milă şi îndurare, i-a trimis pe fiii lui Ismail (arabii) din Sud (Peninsula Arabă) pentru a ne izbăvi de tirania bizantinilor. Realitatea este că am suferit pierderi din cauza luării bisericilor noastre catolice care au fost date locuitorilor din Calcedon; aceste biserici au rămas de atunci în stăpânirea lor. Dar când oraşele s-au predat arabilor, aceştia au lăsat fiecăreia dintre aceste secte bisericile pe care le-au găsit în stăpânirea lor. În vremea aceea ne-au fost smulse Biserica Mare din Homs şi biserica din Hawran. Cu toate acestea, nu a fost un lucru neînsemnat faptul că am scăpat de brutalitatea Imperiului Bizantin, de persecuţiile lui, de zelul lui violent împotriva noastră şi că ne aflăm în siguranţă şi în pace”...</div><div style="text-align: center;"> *</div><div style="text-align: justify;"> <strong>Credinţă, toleranţă, perseverenţă, tenacitate, curaj – sunt nume diverse, exprimând toate (şi fiecare în parte) identificarea, contopirea cu ideile generoase ale umanităţii care crede. Nu numai recunoaşterea, politicoasă, acordată asemănării altora cu noi înşine, dar şi recunoaşterea – în egală măsură – a virtuţilor şi greşelilor noastre, a virtuţilor şi greşelilor venite dinspre alţii</strong>...</div><br />
<strong><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/" target="_blank">Nicolae Tomescu</a></strong>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-8048160540348459602011-05-14T01:05:00.000-07:002011-05-14T01:05:33.714-07:00Din actualitatea Casei Regale<div style="text-align: justify;"><strong>Regele Mihai I a anunţat că, începând de marţi 10 mai 2011, toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârşit (material transmis de Biroul de presă al Palatului Elisabeta).</strong><br />
<br />
<strong>Regele Mihai I precizează că decizia se bazează pe autoritatea nedisputată ca Şef al Casei Regale a României, luând în consideraţie decizia Regelui Ferdinand I, de a conferi un caracter naţional şi independent Dinastiei şi Casei Regale şi urmând datoria sa faţă de istorie, faţă de urmaşii şi succesorii săi, ţinând cont de articolele 1(10), 15 şi Anexa 1 ale „</strong><strong>Normelor Fundamentale ale Familiei Regale a României”, adoptate la 30 decembrie 2007.</strong><br />
<br />
<strong>„</strong><strong>Acţionând în conformitate cu voinţa mea liberă, fac cunoscută ruperea tuturor legăturilor istorice şi dinastice cu Casa de Hohenzollern. La data de 10 mai 2011 toate legăturile dinastice dintre Casa Regală a României şi Casa Princiară de Hohenzollern iau sfârşit. În conformitate cu dorinţele regretatului nostru bunic, Majestatea Sa Regele Ferdinand I, şi cu decizia Sa din anul 1921, Familia Regală a României şi membrii săi au purtat şi poartă numele de al (a) României. Dar începând cu 10 mai 2011, Casa Regală a României nu va mai purta numele de Hohenzollern-Sigmaringen, şi nu va mai fi cunoscută de la această dată sub numele de Casa de Hohenzollern-Sigmaringen. Casa Regală română va fi cunoscută de acum înainte numai sub numele de Casa Regală a României, precizează Regele Mihai.”</strong><br />
<br />
<strong>De la aceeaşi dată, „</strong><strong>niciun membru al Familiei Regale a României nu va mai purta şi nu va mai avea dreptul să poarte sau să folosească vreun titlu conferit (ereditar sau <em>ad personam</em>) de orice Şef al Casei Princiare de Hohenzollern”, a anunţat Regele Mihai I.</strong><br />
<br />
<strong>Capul Casei Regale a României rămâne „</strong><strong>singura autoritate pentru aprobarea sau acceptarea oricărui titlu sau distincţie”, menţionează documentul.</strong><br />
<br />
<strong>Majestatea Sa a informat că au fost amendate „</strong><strong>Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României”: „</strong><strong>Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României se amendează prin excluderea particulelor de Hohenzollern, de Hohenzollern-Sigmaringen şi de Hohenzollern-Veringen, în măsura în care se referă la oricare dintre membrii Casei Regale a României”. Normele Fundamentale ale Familiei Regale a României, amendate, vor fi transmise membrilor Familiei Regale a României</strong>.<br />
</div><div style="text-align: justify;"><strong>Documentul, datat </strong><strong>„</strong><strong>La 10 mai 2011, la Palatul Elisabeta din Bucureşti” este semnat Mihai R.</strong><br />
</div><div style="text-align: center;">***<br />
</div><div style="text-align: justify;">„<strong>Există realităţi care păstrează strălucire întrucât sunt desăvârşite. Nu numai în calitate de Redactor Şef al celei mai importante organizaţii media din Moldova, ştiu că Instituţia Monarhică a dobândit un rol esenţial pentru îndeplinirea lucrurilor desăvârşite. Dumnezeu să dea Majestăţilor Lor Regele şi Regina, Alteţelor Lor Regale Principele Radu şi Principesa Margareta, ani mulţi cu sănătate, cuvânt şi gând cu putere, pentru ca România să devină ceea ce ar trebui să fie, să-şi împlinească asemănarea şi frumuseţea cea dintâi. </strong><strong>Onoarea de a mă</strong><strong>număra printre invitaţii la sărbătorirea de joi, 27 mai 2010, incumbă şi responsabilităţi(...) Drumurile noastre converg, negreşit, în grădina palatului Elisabeta, pentru a aniversa împlinirea a 50 de ani ai Alteţei Sale Regale Principele Radu</strong>.<strong>”</strong> <strong>Anul trecut, înainte de începerea oficială a evenimentului, mulţi invitaţi au trecut porţile Palatului </strong>„<strong>Elisabeta”, fiind întâmpinaţi cu muzică de cimpoi, interpretată de instrumentiştii din Perieni (judeţul Vaslui). În paralel cu pregătirile pentru festivitatea din grădină, Regele Mihai, princepele Radu şi principesa Margareta primeau, în Cortul Regal, musafirii care au dorit să-i felicite (ambasadori, oameni de afaceri, fostul preşedinte Ion Iliescu, numeroşi parlamentari <em>etc</em>.). În grădina Palatului, familia regală a fost întâmpinată cu onoruri de un grup îmbrăcat în uniformele regimentului 6 Dorobanţi şi regimentului 4 Artilerie, care a tras salve în onoarea Majestăţii Sale; a urmat concertul aniversar dedicat împlinirii a 50 de ani ai Alteţei sale Regale, Principele Radu (muzică reprezentativă a Ministerului Apărării Naţionale/dirijor locotenent-colonel Aurel Gheorghiţă/conducerea muzicală colonel Valentin Neacşu) iar familia regală s-a plimbat printre invitaţi. Principele Radu, căruia i-am urat «La Mulţi Ani!», s-a comportat admirabil cu reprezentantul Radio Iaşi, adresînd publicului câteva cuvinte memorabile (<a href="http://www.radioiasi.ro/">http://www.radioiasi.ro/</a>, secţiunea “Evenimente”, <em>27.05.2010</em> <em>Principele Radu la 50 de ani</em>, document audio semnat de Nicolae Tomescu şi galerie foto Andrei Scribleac</strong>)</div><center><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/foto01PrincipeleRadu.jpg" style="height: 717px; width: 600px;" /><br />
<br />
***</center><div style="text-align: justify;"><strong>Întrucât publicul doreşte temeiuri realiste, ca linie de continuitate pentru prezenţa şi activitatea Casei Regale în societatea românească, Muzeul Naţional Peleş nu s-a lăsat invitat să consolideze, prin propriile sale <em>cuvinte</em>, dar mai ales prin imagini, un temei realist. „</strong><strong>Trăim în amintire şi prin amintire; viaţa noastră spirituală nu este, în fond, decât strădania amintirii noastre de a persevera, de a deveni speranţa, efortul făcut de trecutul nostru pentru a deveni viitor</strong><strong>”. </strong><strong>Se potriveşte gândirea lui Unamuno cu vizita noastră la Castelul Peleş</strong><strong>? </strong></div><div style="text-align: center;"><strong><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/foto02PrincipeleRadu.jpg" style="height: 960px; width: 600px;" /></strong></div> <br />
<div style="text-align: center;">***</div><br />
<div style="text-align: justify;"><strong>Casa Regală şi managementul Radio Iaşi au convenit asupra unui dialog permanent purtat la nivelul principiilor. Pe de o parte, credinţă, toleranţă, perseverenţă, tenacitate, intransigenţă, curaj/nume diverse, exprimând toate (şi fiecare în sine) identificarea, contopirea cu ideea românismului, dar şi a integrării Casei Regale în istoria Europei; pe de altă parte, independenţă, responsabilitate faţă de societate şi interesul public, grija pentru competenţa şi onoarea meseriei, loialitatea mai mare faţă de standardele profesiei…</strong></div><br />
<div style="text-align: center;"><strong>Mulţumim Casei Regale pentru noua invitaţie adresată:</strong></div> <br />
<div style="text-align: center;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/invitatie.jpg" style="height: 331px; width: 500px;" /></div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;"><strong>Anul 2011 este consacrat Jubileului de 90 de ani ai Regelui Mihai I. În luna mai şi în luna octombrie, la Bucureşti, au loc ceremonii şi activităţi publice menite să-l omagieze.</strong><br />
</div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;"><strong>Joi, 12 mai 2011, porţile Palatului Elisabeta s-au deschis pentru cea mai selectă petrecere în grădină. Un eveniment ţinut în cinstea Majestăţii Sale, Mihai I, cu participarea a 2.000 de invitaţi. Pe listă s-au regăsit atât "persoane importante", cât şi "oameni de rând" (reprezentanţi ai comunităţilor locale din toate judeţele, elevi, profesori de la colegii renumite, care s-au remarcat prin realizările din anul 2011). Au venit să-l felicite pe Rege diplomaţi şi oameni politici (numărul lor a fost redus).<br />
<br />
Regele a stat vreme de o oră şi jumătate printre invitaţii săi; a primit cadouri, în special cărţi. Radio Iaşi, prin reprezentantul său de la vârf, a înmânat catalogul care trezeşte interes şi în cuprinsul Târgului Librex (Iaşi, 11-15 mai 2011); de la pilotul care a dus familia regală la Londra, Mihai I a primit un avion în miniatură. Majestatea Sa a făcut fotografii cu aproape toţi copiii invitaţi la Palatul Elisabeta.<br />
<br />
Este al doilea an consecutiv, </strong><strong>după 1947</strong><strong>, </strong><strong>când familia regală aplică tradiţia organizării petrecerilor în grădină. Am participat însă la prima petrecere organizată după ce Casa Regală de România a rupt legăturile cu familia Hohenzollern (reprezentanţii acesteia din urmă afirmă că nu au primit încă o notificare oficială din România şi că au aflat totul din presă). </strong><br />
</div><center><table border="0" cellpadding="1" cellspacing="1" style="width: 600px;"><tbody>
<tr><td><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6452.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=500'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6452.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></td><td><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6454.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=500'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6454.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></td><td><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6462.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=500'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6462.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></td><td><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6465.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=500'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6465.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></td></tr>
<tr><td><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6497.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=500'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6497.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></td><td><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6518.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=500'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6518.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></td><td><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6569.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=500'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6569.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></td><td><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6573.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=500'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/DSC6573.jpg" style="height: 100px; width: 150px;" /></a></td></tr>
<tr><td> </td><td style="text-align: center;"><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/carte.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=300'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/carte.jpg" style="height: 121px; width: 100px;" /></a></td><td style="text-align: center;"><a href="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/Coperta.jpg" onclick="window.open(this.href, '', 'resizable=no,status=no,location=no,toolbar=no,menubar=no,fullscreen=no,scrollbars=no,dependent=no,width=800,left=300'); return false;"><img alt="" src="http://radioiasi.ro/public/other/Evenimente2/Casa%20Regala%202011/Coperta.jpg" style="height: 121px; width: 86px;" /></a></td><td> </td></tr>
</tbody></table></center><br />
<br />
<div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;"><strong>Ignoranţa profundă a inspirat, adesea, tonul dogmatic. Omul care ştie se exprimă mai detaşat. L</strong><strong>ucrurile mari trebuie înfăţişate cu simplitate. Am propus modelul de investigaţie extinsă în mai multe direcţii şi planuri. Cu pretenţia că paşii dintr-o direcţie vor fi urmaţi de alţii. Odată îndrumaţi corect, aceşti paşi spre înţelegere pot fi hotărâtori. </strong><strong>Rămâne nevoia permanentă de a fi în legătură cu lumea şi cu realităţile. Mulţumim celor care au vrut/vor să vadă şi să audă. </strong><br />
</div><br />
<div style="text-align: center;"><br />
<strong><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a><br />
<br />
Foto: Andrei Scribleac<br />
<br />
<a href="http://radioiasi.ro/photo/gal/garden-party-la-palatul-elisabeta-50">VIZUALIZAŢI GALERIA FOTO</a></strong></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-37269754868655725102011-05-14T01:03:00.001-07:002011-05-14T01:03:45.906-07:00Listele Wikipedia sunt, mai totdeauna, incomplete de Nicolae Tomescu<ul><li style="text-align: justify;"><span style="color: red;"><strong>15 mai 1881:</strong></span> S-a născut prozatorul <strong>Nicolae N. Beldiceanu</strong>; fiul poetului junimist Neculai Beldiceanu (m. 1923). Vezi, în continuare, interviul acordat de Nicoară Beldiceanu, fiul lui Nicolae N. Beldiceanu...</li>
</ul><div style="text-align: center;"><br />
<strong>*</strong></div><div style="text-align: justify;">Opţiunea pe care am îmbrăţişat-o: descifrarea sensului cercetărilor şi realizărilor unor personalităţi. În cazul de faţă, a celui care reprezentase în mod strălucit diaspora românească: Nicoară Beldiceanu.<br />
<br />
Dialogul a fost posibil în virtutea îndelungatei experienţe de viaţă. Prin tatăl său, Nicolae N. Beldiceanu, aparţinuse ramurii moldovene a familiei. Strămoşii trăiseră în Şcheii Braşovului, unde exista o comunitate românească (îndeosebi de neguţători). După “legenda de familie” (i-a aparţinut lui Nicoară Beldiceanu) se pare că familia a venit din Macedonia (români macedoneni). Legenda nu poate fi verificată documentar... La începutul veacului trecut, un Nicolae Beldiceanu părăseşte Braşovul. Se stabileşte în Nordul Moldovei, unde va dobândi două proprietăţi: la Preoţeşti şi la Vlădeşti (primeşte şi titlul de căminar). Acest Nicolae Beldiceanu a avut mai mulţi copii: unul dintre aceştia a fost Nicolae Beldiceanu, contemporan al Junimii (era specialist în preistorie, a făcut săpături la Cucuteni, fiind printre primii care găsea urme ale omului preistoric în ţinuturile moldoveneşti). Tatăl celui intervievat: Nicolae N. Beldiceanu (publicase mai multe cărţi) s-a stabilit la Bucureşti. În capitala României, el şi-a legat destinul de Victoria (fata lui loan Nădejde şi a Sofiei Nădejde – cei care au jucat un rol important în rudimentul de Partid Socialist de pe vremea respectivă, numit şi “Tineretul Generos”). Acţiunea constructivă şi elaborarea unui proiect îşi au punctul de pornire în relaţia reprezentare-dorinţă, ducând spre aspiraţie. În cazul lui Nicoară Beldiceanu: încă din liceu se dovedea interesat de cercetări istorice. A avut şansa să întâlnească, să fie povăţuit de eminenţii profesori de la Liceul “Spiru Haret” (un liceu renumit care i-a dăruit istoriei pe Mircea Eliade, pe Alexandru Paleologu). Intră la facultate “în timpuri tulburi” (conform propriei mărturisiri). Tulburările politice nu afectează studiile întreprinse sub directa îndrumare a profesorilor: Gheorghe I. Brătianu (istorie universală), Nicolae Iorga, Victor Papacostea (profesor de studii sud-est europene la Facultatea de Litere din Bucureşti, fratele acestuia – Cezar Papacostea fiind profesor de elenistică la laşi). În urma evenimentelor provocate de “puciul legionar”, Nicoară Beldiceanu rămâne fără profesor de slavistică; datorită faptului că ar fi vrut să se orienteze spre anumite studii, urmează cursuri de slavă veche şi sârbă – ultima limbă serveşte, în mare măsură, studiului istoriei otomane. După 1940, Victor Papacostea îl călăuzeşte către studiile turceşti. Şi pentru că “nu exista în acea vreme niciun Institut în care să fie aprofundată limba turcă”, Nicoară Beldiceanu (împreună cu Ion Matei) va plăti cursurile de limbă turcă, învăţând în acest fel. În 1945, după ce a fost demobilizat, a fost trimis (1946) în Turcia. A contribuit mult la această decizie faptul că Grigore Moisil era fiul lui Constantin Moisil, cel care cunoştea dragostea pentru trecut a lui Nicoară Beldiceanu. Destinul a făcut ca eroul nostru să rămână în Turcia după ce, la Bucureşti, „se schimbaseră apele”. Din Turcia, după trei ani de şedere, a plecat în Franţa. L-a ajutat în manieră decisivă Mircea Eliade (era extrem de dificil să obţii o viză de intrare în Franţa). Mircea Eliade este cel care l-a sprijinit şi în tentativa (reuşită) de reluare a studiilor de istorie turcească. “Era extrem de greu să trăieşti în Franţa din cauză că nu mă înţelegeam, pe motive politice, cu românii noştri. Un om de litere rămâne mult mai uşor legat de trecutul cultural şi istoric, de civilizaţia neamului căruia îi aparţine. Din perspectiva omului care îndrăzneşte să afirme că ştie câteva lucruri, că a învăţat să preţuiască societăţi fundamentate pe principii diferite, pot nuanţa trăsăturile modului de viaţă şi de acţiune în Occident” îmi mărturisea Nicoară Beldiceanu. “Societatea occidentală nu este o societate de drept de ieri, de astăzi, ci de veacuri. Noi am cunoscut o societate întemeiată pe criterii democratice între 1866 şi dictatura regală. Îmi aduc aminte că regenţa, în 1929, a adus la putere liberalii, iar alegerile au lost câştigate de ţărănişti, deci a contat pe deplin votul popular. Tătărescu a pierdut alegerile în 1937, cu toate că le-a organizat. Au urmat însă dictaturi succesive, care au transformat mentalitatea românească. Pentru mine, întoarcerea în ţară (1990) a fost ca o <em>scoborâre </em>în neant, cunoşteam o ţară interesantă în ciuda unui război greu, o ţară prosperă, cu oameni civilizaţi, cultivaţi şi nu am mai găsit decât resturi a ceea ce cunoşteam eu acum 45 de ani. Cuvântul agreabil nu exprimă ceea ce ar trebui să exprime. Prin intermediul dumneavoastră aş spune românilor din Moldova că este necesară, în primul rând, o schimbare de caracter. Să se lase mai puţin conduşi de impresiile momentului şi, atunci când iau o hotărâre, să cugete asupra ei. Ceea ce ne lipseşte, în mod special, este absenţa continuităţii în aplicarea legilor. Nu cred că avem această dârzenie în aplicarea unei idei filosofice, politice, pe care o au anglo-saxonii. Am trăit şi în S.U.A., este o altă lume. Să vă spun ceva caracteristic acestei societăţi: un muncitor nu este gelos pe patron. Dacă patronul ridică lunar 20.000 de dolari, iar muncitorul doar 1.500, se declanşează un proces mental invers decât în România; lucrătorul se va mobiliza, spunându-şi: dacă muncesc mai mult, pot ajunge acolo unde a ajuns patronul! Va urma cursurile unei şcoli serale pentru a ajunge tehnician, apoi va urma cursurile altei şcoli pentru a deveni inginer. Este aceasta o mentalitate care nu pune accent pe grevă ca mijloc de afirmare. Şi principile de salarizare sunt complet diferite. Nu ştiu când vom ajunge şi noi la asemenea realităţi!”.<br />
<br />
<em>Românii au trăit sub dictatură, dar cei care nu au cunoscut blestemul nu comiteau aceleaşi erori? </em><em>Î</em><em>n organizarea societăţii democratice cu puteri raţionale, care doreşte să dialogheze, care este aptă de o asemenea performanţă – chiar dacă, mai ales, în funcţie de intererele proprii (luând totuşi în consideraţie şi interes ele celorlalţi) – cum poate fi</em><em>forţat destinul favorabil României</em>?<br />
<br />
<strong>Pentru a răspunde la întrebarea dumneavoastră, să luăm o hartă. Dacă ne uităm cu atenţie pe o hartă a regiunii care nu notează doar apartenenţe etnice ci şi cultural-religioase, vom remarca fatul că Polonia este profund catolică, a aparţinut întotdeauna felului occidental de a gândi. Cehia – care a aparţinut veacuri întregi Casei de Austria, a dezvoltat o cultură şi o mentalitate apusene. Ungaria, în parte protestantă, în parte catolică, aparţine aceluiaşi mediu. Or, am impresia că este o linie de demarcaţie de natură religioasă. Neamurile care au probleme la ora actuală sunt bulgarii şi românii. Albania este un caz aparte, ei (albanezii) sunt ortodocşi, rămâne puternic elementul iliric independent, au ieşit foarte târziu la liman. Vedeţi, ortodoxia a impus populaţiei o ascultare totală faţă de puterea politică. Nu trebuie uitat ca Basileul (Împăratul bizantin) şi nu Patriarhul era reprezentantul lui Isus pe pământ. Biserica ortodoxă s-a găsit întotdeauna în inferioritate faţă de stat, mă refer la inferioritatea politică prezentă în toată lumea ortodoxă. Dincolo, se uită prea des că Papa – <em>pontifex</em> – este în mod natural un şef spiritual, dar are rol şi de şef politic al lumii occidentale. În această viziune – este bună, este rea, nu ştiu – lumea ortodoxă a fost totdeauna gata să accepte compromisul cu puterea politică care guvernează pentru moment, să-şi aplece capul în faţa puterii politice. Şi mă întreb dacă una din cauzele situaţiei actuale nu este în mare parte ortodoxia noastră? Să fie clar: eu sunt ortodox, părinţii mei au ctitorit şi biserici, nu mă gândesc să-mi schimb religia, dar nu pot nega o realitate! Obedienţa Bisericii ortodoxe faţă de Stat... În plus, aşa cum Imperiul Roman crea state vasale pentru a-şi forma un cordon militar, de ce Moscova nu ar fi prevăzut crearea unor state-satelit pe care să le păstreze în ultima instanţă pentru garantarea situaţiei la Marea Neagră? (să nu uităm că Dunărea trece prin România şi se varsă în Marea Neagră). Este o mare cale de comunicaţie. Cu rol economic pronunţat, în special când va fi făcută legătura cu tot sistemul fluvial apusean şi deci orice mare putere va încerca să păstreze controlul asupra unei axe economice esenţiale. Cred că trăind în Franţa, nu sunt luat de valul „psihozei locale”! </strong><br />
<br />
<em>Cercetarea intreprinsă de specialişti precum Nicoară Beldiceanu (a numeroaselor fonduri de documente otomane, a unei serii de izvoare vechi în limba turcă aflate în arhivele şi bibliotecile din Turcia, România, alte ţări) poate arunca o nouă lumină! Arupra isoriei civilizaţiei turce şi, mai ales, asupra relaţiilor româno-otomane (lume cunoscută doar parţial, câteodată chiar nebănuită). </em><br />
<em>La cumpăna secolelor XIX-XX, şcoala critică de istorie, ilustrată magistral de triada Nicolae Iorga - Ion Bogdan - Dimitrie Onciul, acorda o importanţă deosebită documentului în scrierea istoriei românilor şi a relaţiilor lor cu vecinii (printre care s-au numărat şi turcii otomani). Nicolae Iorga şi-a dar seama că formarea unei şcoli româneşti de turcologie, cu specialişti şi opere istorice proprii, se impunea cu necesitate. Calea primară era invitarea unor specialişti din străinătate care urmau, prin activitate didactică şi ştiinţifică, depuse in România, să creeze premisele realizării acestui deziderat. Seminarul de turcologie din laşi a fost ridicat la rang de Institut de Turcologie (1 aprilie 1940), Iorga fi</em><em>ind director general onorific. Prin cursurile şi seminariile de limbă şi istorie turcă, şedinţele şi comunicările ştiinţifice, cercetări istorice şi fl</em><em>lologice, editarea a două volume din „publicaţiunile lnstitutului”, conferinţe ale unor invitaţi străini, nu vă puteaţi şi dumneavoastră împlini aspiraţiile</em>?<br />
<br />
<strong>Cursurile şi seminariile amintite au fost urmărite de 10-15 studenţi şi licenţiati în istorie şi filologie care urmăreau o specializare în domeniu. S-a întemeiat şi o importantă bibliotecă de specialitate, cu câteva mii de volume, fond de carte de valoare naţională rivalizând cu numeroase biblioteci de profil din Europa acelor vremuri, eu nefiind în măsură (din cauze amintite) să profi</strong><strong>t de realizările efemere, dacă ţinem seama de faptul că Institutul şi-a încetat activitatea în iunie l943</strong>...<br />
<br />
<em>În calitate de specialist turcolog aţi dezvoltat o teorie interesantă cu privire la intenţiile şi acţiunile nemijlocite ale Imperiului Otoman, explicate prin fundamentele de funcţionare ale acestuia</em>!<br />
<br />
<strong>Am fost preocupat tot timpul de probleme de ordin legislativ şi de caracteristicile sistemului imperial otoman, deoarece acest sistem a fost considerat tiranic – în special în Renaştere, chiar de Machiavelli în <em>Il</em> <em>Principe</em>. Or, realitatea este total diferită. Sultanul otoman era îngrădit de două „constituţii“ (pentru a folosi un termen modern). O nouă dovadă că tirania trebuie privită în mod nuanţat. Din nefericire, s-a impus doar sensul peiorativ al acestui termen. Machiavelli fusese influenţat de situaţii din micile cetăţi italiene care erau dirijate de tiran – termen de origine elină. În ceea ce priveşte cele două “constituţii” otomane, pe de o parte este <em>Şeriat</em> – adică legislaţia de drept divin care decurge din Coran. Pe de altă parte, legile cutumiere, obiceiul pamântului găsit în toate ţările, ţinuturile ocupate de otomani. Se putea întoarce eventual în Şeriat făcând apel la <em>Ulemale</em> (specialiştii de legislaţie coranică, „doctori ai legii rnusulmane”), dar nu puteai să aduni un „conclav“ ca să schimbi obiceiul pamântului. Şi, în general, este un fir roşu în tot sistemul otoman: grija de a nu se atinge de acest drept cutumier pentru a nu avea probleme cu populaţiile. Totdeauna, în ceea ce numeau <em>Kanunname</em> (adică Regulamente), reluau practicile cutumiere şi le recunoşteau</strong>.<br />
<br />
<em>S-a arătat frecvent că mulţi dintre domnitorii noştri au folosit cu multă iscusinţă mijloacele diplomatice şi militare în intenţia de a apăra integritatea şi independenţa ţărilor pe care le conduceau. S-a minimalizat înţelepciunea şi prudenţa de care dădeau dovadă otomanii</em>?<br />
<br />
<strong>Vă dau un exemplu... În regiunea Timoc-Morava exista şi există o populaţie românească numeroasă de dialect daco-roman, adică aceeaşi limbă vorbită la noi la Nord de Dunăre. Or, Sultanul Selim I trimite un specialist pentru a studia legislaţia cutumieră a regiunii, acesta compune o <em>Kanunname</em> care respecta dreptul cutumier şi legiuirea precizează că, din momentul respectiv, nu mai este necesar să se urmeze legiuirea principilor sârbi (despoţilor sârbi) pentru că aceasta a fost preluată. Se vede în actele otomane o continuitate juridică. Putem să cunoaştem anumite legislaţii cutumiere anterioare sosirii otomanilor, graţie legislaţiei emisă de suveranii otomani. În felul amintit, legislaţia este astăzi cunoscută</strong>...<br />
<br />
<em>Fericita proiecţie a dreptului de care aminteaţi – dreptul cutumier – este situaţia Ţărilor Române acolo unde instituţiile, modul de organizare specific românesc nu au suferit atingeri grave (decât în anumite perioade)</em>.<br />
<br />
<strong>Bine, în Ţările Române – Moldova, Ţara Românească sau în Transilvania – odată intrată în sistemul de vasalitate otoman, nu s-a cunoscut o administraţie directă a Porţii Otomane. Au fost respectate datinile, turcii nu aveau dreptul să se stabilească, să facă agricultură, să aibă proprietăţi la Nord de Dunăre. Nu aveau dreptul să ridice moschei! Iar prezenţa trupelor otomane nu era asigurată prin oşti regulate de mare profunzime. Existau trupe pe care le cunoaştem sub denumirea de Raiale (cu rol important de trecere, de traversare – la Turnu, la Giurgiu, la Brăila mai târziu, la Akkerman pentru Marea Neagră). În aceste locuri se aflau garnizoane otomane şi functiona legislaţia otomană. Legislaţia pomenită nu era valabilă, nu trecea de frontierele moldovene sau muntene, turcii nu se amestecau în chestiuni interne de legislaţie românească</strong>.<br />
<br />
<em>Fără îndoială că aţi încercat să vă explicaţi aşa-numitul miracol al netransformării Ţărilor Române în puşalâcuri turceşti. Să fi</em><em>e ideea în relaţie cu ceea ce, până într-un anumit moment, o doctrină naţionalistă a insistat: rezistenţa extraordinară în faţa unei puteri care dispunea de o forţă zdrobitoare</em>?<br />
<br />
<strong>Puneţi o chestiune extrem de interesantă, este o bună întrebare. Chestiunea a interesat pe unii istorici români. Mă gândesc la unul din profesorii mei – P.P. Panaitescu. Trebuie adăugat faptul că turcii au încheiat anumite tratate – <em>Ahidname</em>, dar tratatele, pe cât au fost dc „zvârlite“ în ochii publicului, sunt falsuri; au fost alcătuite de Ienichiţă Văcărescu (care, vă amintiţi că a scris o istorie otomană). Probabil că el s-a inspirat din comportarea pe care au avut-o otomanii de veacuri în Principatele Dunărene. Din anumite cronici otomane (nu dau nume, pentru că nu se adresează marelui public) se poate desprinde încheierea de tratate între principii moldoveni sau munteni şi Poarta Otomană. Unul din aceste tratate a fost aflat de profesorul Aurel Decei, într-un manuscris care se găseşte la Biblioteca Moschee Suleimaniye din Istambul, deci nu este un act ofi</strong><strong>cial care să fi ajuns la noi, este un <em>Sulhname</em> – tratat de pace (dar problema acestui tratat derivă din datarea lui). Pare a fi din timpul lui Ştefan cel Mare. Într-o cronică otomană se aminteşte de acea campanie împotriva Moldovei din 1538 – întreprinsă de Soliman Magnificul sau Suleyman Legislatorul – se vorbeşte de înlocuirea lui Petru Rareş cu Ştefan Lăcustă şi se poate reconstitui tratatul care a fost impus de Poartă la Suceava. Sunt numeroase “urme” de tratate, dar că ele au ferit Ţările Române de anexare şi transformare în paşalâcuri este foarte greu de spus! </strong><br />
<strong>Poate că ar trebui văzute lucrurile şi în altă lumină: Ţările Române nu se afl</strong><strong>au – încă din timpul lui Mircea cel Bătrân – pe linia principală de atac a armatelor otomane. Otomanii erau interesaţi de pătrunderea spre Europa Centrală şi, eventual, ajungerea chiar în Italia, cucerirea Romei – care era marea capitală a lumii creştine occidentale şi adversara cea mai importantă a politicii otomane de extindere a teritoriului lor de influenţă. A fost o deviere, iar, mai târziu, când atacul lor traversează Dunărea trecând prin Dobrogea, urcă spre vechea Polonie, Moldova scapă de anexare dar nu trebuie uitat că Hotinul este transformat în raia. Este foarte greu de spus faptul că Ţările Române prezentau pentru otomani un interes strategic minor; odată ce aceştia din urmă controlau toate vadurile dunărene şi anumite puncte strategice, nu îi interesa anexarea... Poate şi un factor politic să fi intrat în calcul, nu doreau să dezorganizeze grânarele Imperiului Otoman; capitala trăia în mare parte din importurile făcute din Ţările Române, la preţuri ridicole, impuse</strong>...<br />
</div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;">Cine şi-ar fi închipuit că acesta va fi ultimul interviu acordat de Nicoară Beldiceanu (istoric absent din lista publicată de Wikipedia) înainte de a-i veni rândul la <em>marea trecere</em>? Atunci când oamenii nu vor mai fi...<br />
<br />
</div><div style="text-align: center;"><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Nicolae Tomescu</strong></a></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-27981862731477041242011-05-10T01:33:00.001-07:002011-05-10T01:33:56.932-07:00ISRAEL ‘63 de Nicolae Tomescu<div align="justify" style="background: none transparent scroll repeat 0% 0%; margin-bottom: 0.17in; margin-top: 0.07in;"><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><b>Statul Israel</b></span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"> (</span></span><span style="font-family: Tahoma;"><span style="font-size: x-small;"><b>מדינת ישראל</b></span><span style="font-size: x-small;"> </span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><i>Medinat Israel</i></span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"> </span></span>în limba ebraică,<span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"> </span></span><span style="font-family: Tahoma;"><span style="font-size: x-small;">دولة اسرائيل </span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><i>Dawlat Isrā'īl</i></span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"> în </span></span>limba arabă) este ţara din Orientul Mijlociu, pe coasta estică a Mării Mediterane. Democraţie parlamentară, se autodefineşte ca un stat evreiesc şi democratic, potrivit cu mesajul Proclamării lui la 14 mai 1948. Populaţia Israelului este predominant evreiască, cu o minoritate arabă consistentă, de confesiune musulmană sunită, iar in mică parte de confesiuni creştine sau druzi. Israelul se învecinează, de la nord la sud, cu Libanul, Siria, Iordania şi Egiptul. Israelul are ieşire la Marea Mediterană, la golful Aqaba şi la Marea Moartă.</div><div style="background: none transparent scroll repeat 0% 0%; margin-bottom: 0.17in; margin-top: 0.07in; text-align: justify;"><strong><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><span style="font-weight: normal;">Ziua Independenţei Israelului, YOM HA’ATZMAUT, marchează proclamarea statului independent, la 14 mai 1948, atunci când a luat sfârşit mandatul britanic asupra Palestinei, pe baza unei Rezoluţii a Adunării Generale a ONU, din 29 noiembrie 1947; aceasta stipulase crearea, pe teritoriul Palestinei, a două state: unul evreu şi altul arab. </span></span></span></strong><strong><span style="font-size: x-small;"><span lang="it-IT"><span style="font-weight: normal;">Data aniversării evenimentului variază, în fiecare an, funcţie de calendarul ebraic.</span></span></span></strong><br />
<br />
Este întotdeauna precedată de Yom Hazikaron (ebraică: יום הזכרון לחללי מערכות ישראל ונפגעי פעולות האיבה), oficial Ziua Memoriei soldaţilor morţi (din Israel) şi a victimelor terorismului, comemorată la 4 Iyar.<br />
<br />
O ceremonie oficială are loc, în fiecare an, la Muntele Herzl din Ierusalim, în noaptea de Yom Ha'atzmaut. Ceremonia include un discurs al preşedintelui Knesset-ului (parlamentul israelian), o prezentare dramatică, un marş ritual al soldaţilor care transportă steagul Statului Israel, dezvoltarea unor "structuri" - cum ar fi Menora, Magen David şi un număr care reprezintă vârsta Israelului, iluminat de douăsprezece torţe (câte una pentru fiecare dintre triburi). În fiecare an, o duzină de cetăţeni israelieni (cei care au adus contribuţii sociale semnificative într-o zonă selectată) este invitată să poarte torţe.</div><div align="justify" lang="ro-RO" style="background: none transparent scroll repeat 0% 0%; margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;"><span style="font-size: x-small;"><b>- Realităţi însuşite de doamna Mariana Stoica, preşedintele Asociaţiei de prietenie România-Israel (înregistrare Nicolae Tomescu)</b></span></div><div align="justify" style="background: none transparent scroll repeat 0% 0%; margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;"><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><b>- <a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a></b></span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><b>, în dialog cu Excelenţa Sa, domnul David Oren, fostul ambasador al Statului Israel în România</b></span></span><br />
<br />
<span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><b>Hatikva</b></span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"> </span></span>(în limba română <span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><i>Speranţa</i></span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO">) este imnul naţional al statulu</span></span>i Israel. Hatikva a fost scrisă de poetul Naphtali Herz Imber (în Iaşi, anul 1878). Poezia avea nouă strofe şi se numea „Tzikvatenu”. În 1897, la Primul Congres Sionist, a fost adoptat ca imnul Sionismului. Mai târziu a fost rescris de compozitorul Paul Ben-Heim, care s-a bazat pe muzica evreiască din România.<span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"> În versiunea sa modernă, imnul are numai prima strofă şi corus. Cea mai importantă modificare a fost despre </span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO"><i>speranţa ca o naţiune liberă să locuiască din nou în Sion</i></span></span><span style="font-size: x-small;"><span lang="ro-RO">. Potrivit surse, imnul a fost compus dupa modelul cântecului românesc „Carul cu boi”. Totuşi, cea mai plauzibilǎ sursǎ de inspiraţie rǎmâne cântecul popular românesc „Cucuruz cu frunza-n sus”, cântec cules şi pus pe note, pentru prima datǎ, de marele compozitor român Guilelm Şorban.</span></span></div><div style="background: none transparent scroll repeat 0% 0%; margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;">Textul în ebraică alături de transliteraţie şi traducere în limba română:<br />
</div><center><table border="0" cellpadding="10" cellspacing="0" style="width: 540px;"><tbody>
<tr><td width="101"><div align="right" dir="rtl" style="margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;"><span style="font-family: Tahoma;">כל עוד בלבב פנימה</span></div><div align="right" dir="rtl" style="margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;"><span style="font-family: Tahoma;">נפש יהודי הומיה</span>,<br />
<span style="font-family: Tahoma;">ולפאתי מזרח קדימה</span></div><div align="right" dir="rtl" style="margin-bottom: 0in;"><span style="font-family: Tahoma;">עין לציון צופיה </span>-</div><div align="right" dir="rtl" style="margin-top: 0.07in;"><span style="font-family: Tahoma;">עוד לא אבדה תקותנו</span>,<br />
<span style="font-family: Tahoma;">התקוה בת שנות אלפים</span>,<br />
<span style="font-family: Tahoma;">להיות עם חופשי בארצנו</span><br />
<span style="font-family: Tahoma;">ארץ ציון וירושלים</span>.</div></td><td width="159"><div style="margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;">Kol od balevav, penima -</div><div style="margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;">Nefesh yehudi, homia<br />
Ulfatei mizrah, kadima</div><div style="margin-bottom: 0in;">A'in letziyon, tzofia.</div><div style="margin-top: 0.07in;">Od lo avda tikvatenu<br />
Hatikva bat shnot alpa'im<br />
Lihiyot am hofshi, be'artzenu -<br />
Eretz tziyon yerushala'im.</div></td><td width="219"><div style="margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;">Atât timp cât în inimă, înăuntru,</div><div lang="it-IT" style="margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;">Un suflet izraelit încă tânjeşte,<br />
Şi înainte spre Est,</div><div style="margin-bottom: 0in;"><span lang="it-IT">Un ochi încă veghează spre Sion.</span></div><div lang="it-IT" style="margin-bottom: 0.07in; margin-top: 0.07in;">Speranţa noastră nu a fost încă pierdută,<br />
Speranţa de două mii de ani,<br />
Să fie o naţiune liberă în ţara noastră,</div>Patria Sionului şi a Ierusalimului.</td></tr>
</tbody><colgroup><col width="101"><col width="159"><col width="219"></colgroup></table></center>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-11143418409728029392011-05-10T01:32:00.001-07:002011-05-10T01:32:42.710-07:008-9-10 mai de Nicolae Tomescu<div style="text-align: justify;"><strong>Înregistrarea din 9 mai 2011, în spaţiul intitulat “Martor”/“Polemici cordiale” (Radio Iaşi Clasic, 1053 KHz, 16:15-17:00), se referă şi la </strong><strong>Actul fondator al PCR din 8 mai 1921. Acesta reprezintă, în mod direct, o consecinţă a Congresului al II-lea al Kominternului, desfăşurat în 1920 la Petrograd şi Moscova; atunci, Lenin i-a strâns pe comuniştii din toate <em>alcătuirile</em> socialisto-comunisto-bolşevice pentru a le înainta un document cu noile condiţii de afiliere, nenegociabile; delegaţia română era condusă de Gheorghe Cristescu, zis şi “Plăpumaru”, liderul unei facţiuni radicale a Partidului Socialist Român, facţiune care nu aduna mai mult de o mie de membri; punctele cele mai importante ale întâlnirii de la Moscova erau legate de obligaţia de a renunţa la moderaţie şi de a îmbrăţişa calea clandestinităţii; Cristescu a semnat documentul pe 3 decembrie 1920, fiind primit (la o săptămână distanţă) de Lenin *la Kremlin; revenită în Bucureşti, gruparea lui Cristescu, radicală şi bolşevică, luptă pentru putere cu gruparea vederilor social-democrate (Ilie Moscovici, Ion Fluieraş, Iosif Jumanca ş.a); bolşevicii lui Cristescu atacă sediile, ameninţă membrii şi dau lovitura finală convocînd Congresul din 8 mai 1921, unde forţează afilierea la Komintern; peste 4 zile, la 12 mai, imediat după afilierea la o organizaţie relativ apropiată de ceea ce numim astăzi terorism (voia să răstoarne ordinea statului român), comuniştii sunt arestaţi de Siguranţă. În 1924, Partidul comuniştilor a fost scos în afara legii (guvernul liberal l-a acuzat de “acţiuni anti-româneşti”, demonstrându-se că acţiona în interesele Moscovei). Avea să iasă din ilegalitate chiar după evenimentele din august 1944 şi să preia puterea în condiţiile prezenţei pe teritoriul României a trupelor sovietice care exercitau regimul de ocupaţie militară consecutiv încheierii ostilităţilor şi a celui de-Al Doilea Război Mondial (chiar dacă nu a numărat mai mult de 2.000 de membri – în timpul Marii Conflagraţii Mondiale, număra mai puţin de 1.000; dintre aceştia, potrivit unor date din 1930, românii ar fi reprezentat 23%, maghiarii – 26%, evreii – 18%, ruşii împreună cu ucrainenii – 10% iar bulgarii – 10%). Au urmat mitinguri, spectacole muzical-coregrafice, stadioane pline cu pionieri, şoimi ai patriei, utecişti (m-am aflat printre aceştia, la jumătatea anului 1989, în loc să mă număr printre disidenţi – atâţia câţi au fost; am reparat o mică parte din greşeală în decembrie 1989). Toate marcau fiecare zi de 8 mai, pentru partidul unic; zi liberă în mod oficial, de 8 mai răsunau <em>cântecele de slavă în cinstea partidului </em>şi<em>conducătorului iubit</em>.</strong><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong><u>MP3</u>: N.Tomescu interviu cu Victor Frunză</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: center;">*</div><div style="text-align: justify;"><br />
<strong>Dacă s-a scris cartea <em>Mai e acesta oare un om?</em>, de ce să nu devină posibilă întrebarea „Mai sunt oare aceştia jurnalişti, dacă, în spaţiul public, nu vorbesc decât despre mizerie (economică, socială, politică, morală)?” </strong><br />
<br />
<strong>Desigur, nu mă compar cu Primo Levi – autorul evocării danteşti, de vaste şi profunde proporţii, a degradării omului în lagărul morţii de la Auschwitz... Nicolae Tomescu va fi autorul unor secvenţe reduse ca durată, aproape „imposibile” în ilustrarea continuităţii ideilor şi stilului (aş vorbi chiar de imprimarea, fără voia mea, a unui caracter fragmentar)... Să încerc transformarea imposibilului în posibil?</strong><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong>*</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
<strong>Emisiunile Radio Iaşi, prin ştiri – dar şi prin comentarii specializate – au adus şi aduc în discuţie <em>Ziua Europei</em>... Cunoscând importanţa faptelor istorice şi maniera în care pot fi ele reflectate, fără repetiţii supărătoare, voi reaminti faptul că, în data de 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe francez, propunea un plan de pace al cărui principal scop formulat privea controlul internaţional asupra industriilor de război – din Franţa şi Germania. </strong><strong>S-au pus bazele unei cooperări între vechi inamici, depăşirii resentimentelor, se declanşa procesul de exercitare comună a suveranităţii. Acesta este punctul de pornire în noua construcţie europeană? </strong><br />
<br />
<strong>Întrebarea nu este simplă, cu atât mai puţin răspunsul la întrebare, mai ales atunci când vrei să aminteşti toate semnificaţiile zilei de ieri – 9 mai. Cunoscută ca zi a victoriei, a eliberării de sub nazişti, este sărbătorită acum în toate statele Uniunii Europene, dar şi în cele care aspiră la integrare. Înaintea “Declaraţiei Schuman”, la Haga (8-10 mai 1948) s-au reunit reprezentanţii grupărilor europeiste din diferite ţări – fondând Mişcarea Europeană. Oricum, ideea europeană apăruse cu mult timp înainte…</strong><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong><u>MP3</u>: N.Tomescu despre 9 mai</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
<strong>În anul 1985, Consiliul European de la Milano a ales data de 9 mai ca Zi a Europei, apreciind că punctul de pornire al construcţiei Europei unite a fost declaraţia prin care, la 9 mai 1950, Robert Schuman, ministrul de externe al Franţei, a propus Germaniei şi altor state europene, să pună „bazele concrete ale unei federaţii europene indispensabile pentru menţinerea păcii”. Există două momente care marchează Ziua Europei, anume data de 5 mai, dedicată constituirii Consiliului European în anul 1949, şi data de 9 mai dedicata Uniunii Europene, cunoscută şi ca Ziua Schuman.</strong><br />
<strong>Al Doilea Război Mondial a lăsat Europa distrusă din punct de vedere material. În acest context s-a conturat o politică internaţională care trebuia să fie capabilă să oprească o posibilă “a treia conflagraţie mondială” şi să consolideze Europa din punct de vedere economic. În acest scop au fost puse bazele unor organizaţii internaţionale cu caracter politic, militar şi economic. Declaraţia oficială a fost făcută de către ministrul francez de externe Robert Schuman la 9 mai 1950 prin care propunea punerea sub o autoritate comună unică a întregii producţii de cărbune şi oţel din Franţa şi Germania. Schuman a precizat că proiectul reprezenta primul pas în realizarea unei Europe unite, având ca scop principal reconcilierea franco-germană. Planul cuprins în declaraţie a ajuns la forma finală abia după ce a parcurs nouă etape, printre care se numără reunirea industriilor carboniferă şi siderurgică, organizarea Europei „pe baze federale“, ultima variantă menţionând că unirea celor două industrii ar fi „primul pas al unei federaţii europene”. În forma sa finală, declaraţia propunea ca producţia franco-germană de cărbune şi oţel să fie plasată sub o Înaltă Autoritate comună, în cadrul unei organizaţii deschise din care puteau face parte şi alte state europene. Se considera că utilizarea în comun a producţiilor de cărbune şi oţel putea asigura stabilirea unor baze comune de dezvoltare economică pentru toate ţările implicate. Conform declaraţiei, s-a considerat că solidaritatea în domeniul industriilor siderurgică şi carboniferă garantează faptul că un război între Franţa şi Germania devenea imposibil. În plus, desemnarea unei Autorităţi comune “poate să ducă” la unificare economică pentru toate ţările membre, contribuind la creşterea nivelului de trai, promovând pacea şi realizând una dintre misiunile de bază: dezvoltarea continentului african. Declaraţia a fost semnată de Belgia, Franţa, Germania, Italia, Luxemburg şi Olanda. Au urmat nouă luni de negocieri care au dus la adoptarea Tratatului prin care era stabilită comunitatea Europeană a Cărbunelui şi Oţelului (CECO), la 18 aprilie 1951.</strong><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong>*</strong></div><div style="text-align: justify;"><strong>Oamenii trebuie pregătiţi să-şi însuşească noţiuni, determinaţi să aibă atitudini şi comportamente… La capătul progreselor segmenţiale pe care le înregistrez de 21 de ani (vârsta actualei emisiuni <em>Repere în</em> <em>istorie</em> (fosta <em>Columnă</em>) – difuzată în fiecare zi de marţi, după ora 20:03 / Radio Iaşi Clasic), cu intenţia de a nu transforma <em>Fila de calendar</em> (<a href="http://www.radioiasi.ro/prima">www.radioiasi.ro/prima</a><u>pagină</u>) sau <em>Fonoteca de Aur</em> (sâmbătă şi duminică, după 17:03 / Radio Iaşi Clasic) într-o lecţie de istorie, mărturisesc mecanismul prin care mergeam pe anumite înregistrări – legate de mai 1877... </strong><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong><u>MP3</u>: N.Tomescu despre independenţa României</strong></div><div style="text-align: justify;"><strong>Şi marţi, 10 mai 2011, <em>Martor</em> </strong><strong>+<em>Polemici cordiale</em>(între 16:15-17:00) este „combinaţia” realizată prin intermediul colaboratorilor-reprezentanţi ai societăţii civile, pe format de talk-show politic, social, economic, cultural, istorico-naţional şi de integrare europeană. Personajele sunt autentice…Fără îndoială, se poate reproşa că filosofia realizatorilor nu consolează pe nimeni – pentru că spune adevărul; ei nu merg în pas cadenţat...</strong></div><div style="text-align: center;"><strong>*</strong><br />
</div><div style="text-align: justify;"><strong>Dezbaterea nu vizează întotdeauna obţinerea consensului/acordului. Astfel, ea se opune discuţiei (dialog în care interlocutorii caută cu bună credinţă şi fără <em>parti pris </em>cea mai bună soluţie a unei probleme controversate, iar fiecare parte este gata să-şi modifice părerea dacă i se aduc argumente relevante). Dar dezbaterea este diferită de ceartă, în sensul că obiectivul real al părţilor aflate în interacţiune este de a impresiona o a treia parte, judecător sau auditoriu, care se va pronunţa asupra valorii argumnetelor utilizate. Tot spre deosebire de ceartă, dezbaterea este condusă de reguli stabilite, în general, la început. Am stabilit regulile; limitările ţin de “cursa contracronometru”… R</strong><strong>eamintesc întrebările (Dumneavoastră puteţi spori câmpul acestora): </strong><strong>Cât de potrivită vi se pare „formula dinastică” în „noua arhitectură europeană”? Ce ştiţi despre instituţia monarhică? Dacă unii au amintiri din vremurile monarhiei, comunismului, democraţiei post-revoluţionare, pot face analogii, comparaţii, pot accentua diferenţele... Nu i s-ar face o nedreptate trecutului însuşi, dacă am ignora ziua monarhiei (dinastiei)? În aşteptarea zilei de 10 mai, pledez pentru o dezbatere rezonabilă, inteligentă şi inteligibilă... </strong><br />
<strong>Trebuie doar să apelaţi</strong><br />
· <strong>0232/258900 şi 0232/260900; SMS la 0726-115300 şi 0754-053883 / </strong><strong>AM</strong><br />
· <strong>0232-255900, 0232-259900; SMS-uri la 0726-115300 şi 0754-053883; ID-ul de messanger: radioiasionline / </strong><strong>FM</strong><br />
<strong>sau să navigaţi pe</strong><br />
· <strong>www.radioiasi.ro</strong><br />
<br />
<strong>Pluralismul nu este suficient; în absenţa idealului democratic, el conduce la conflicte (de natură diferită). Idealul democratic nu este suficient; în absenţa procesului critic, el conduce la demagogie. Se poate spune că „fiecare popor are democraţia pe care o merită”, aceasta în două sensuri: pe care şi-o doreşte; pe care este capabil să şi-o facă. </strong><br />
<br />
<strong>Începînd cu luna mai a anului 1990, l-am întâlnit pe mai multe ori pe domnul Neagu Djuvara. L-am ascultat la Radio Iaşi – prin recunoaşterea datelor propriei sale experienţe, regăsindu-i spiritul fascinant şi în lecţiile televizate de istorie… Marţi, 10 mai 2011, altă secvenţă cu acelaşi Neagu Djuvara, omul care a crezut şi crede în democraţie! În justiţie, opusul celor petrecute la 30 decembrie 1947... La 13 mai 1994, într-un interviu pe care mi-l acorda, Alexandru Paleologu a mers mult mai departe decât Neagu Djuvara... În iulie (şi apoi în octombrie 1990), Regele Mihai îl primea (la reşedinţa sa elveţiană) pe scriitorul Mircea Ciobanu. Răspunsurile Suveranului, combinate cu preţioase documente din arhiva personală, au configurat lucrări de referinţă. A doua – intitulată <em>Regele Mihai şi exilul românesc</em> – o dimensiune prea puţin cunoscută a istoriei noastre postbelice, dar care s-a conturat la lansarea de carte (27 aprilie 1994)... Nu mai învălui biografia evenimentului trecut (aşa cum s-a petrecut Mircea Ciobanu – Dumnezeu să-l odihneasă) dar trebuie să amintesc de dominanta pasiunii şi rigorii (înregistrare-document, cu Mircea Ciobanu)... </strong><br />
<br />
<strong>În general, competenţa se referă la capacitatea cuiva de a se pronunţa asupra unei probleme – pe baza cunoaşterii adânci a acesteia. </strong><strong>În ultimă instanţă, competenţa se exprimă prin profesionalism, proces în care normele morale şi abilităţile de acţiune se îmbină foarte strâns. </strong><br />
<br />
<strong>Tocmai fiindcă reconstituirea trecutului trece prin atâtea filtre deformante, de la structurile permanente sau fluide ale imaginarului la jocul ideologiilor sau la imperativele momentului politic, Nicolae Tomescu extinde dezbaterea dincolo de spaţiul <em>Repere(lor) în istorie</em>; o provocare pentru cei care vor fi pe recepţie marţi – 10 mai, vor răspunde... epistolar sau pe <a href="http://www.radioiasi.ro/">http://www.radioiasi.ro/</a>: Ce ştiţi despre instituţia monarhică? Dacă unii au amintiri din vremurile monarhiei, comunismului, democraţiei post-revoluţionare, pot face analogii, comparaţii, pot accentua diferenţele. De ce credeţi că nu s-a organizat <em>referendum</em> pentru determinarea formei de guvernământ? Nu i s-ar face o nedreptate trecutului însuşi, dacă nu am înţelege (pe deplin) 10 mai 1866, 10 mai 1877 – ziua monarhiei? Pledăm pentru o dezbatere rezonabilă, inteligentă şi inteligibilă. Ce este, este, dar şi ce a fost, ce cred unii că ar trebui să fie; identificarea nu începe şi nu se termină prin anularea celuilalt, care are o altă opţiune. Într-o emisiune în care publicul învaţă (deopotrivă cu noi) altă manieră de a aborda marile chestiuni, care sunt virtuţile republicanismului, care sunt virtuţile monarhiei constituţionale? Care sunt punctele slabe? </strong><br />
<br />
<strong>Am înţeles că regele este persoana care adună o ţară. Arend Lijpart a formulat şi mai bine: „un şef de stat, simbolul apolitic şi imparţial al unităţii”. Poate reuşi acest lucru un preşedinte? </strong><br />
<br />
<br />
</div><div style="text-align: center;"><br />
<strong><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a>, <a href="http://www.radioiasi.ro/">Radio Iasi</a></strong></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-30387651312508024752011-05-04T23:11:00.002-07:002011-05-04T23:11:58.050-07:00„Zece strategii de Manipulare”<div style="text-align: center;"><strong>„</strong><strong><u>Zece strategii de Manipulare”</u></strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
Cunoscutul politolog, filozof şi lingvist nord-american <strong>Noam Chomsky</strong> (profesor emerit la MIT), a stabilit lista celor ”Zece strategii de Manipulare” prin mediile (de informare în masă).<br />
Din perspectiva lui Chomsky, „<strong>libertatea de exprimare este mai importantă decât orice versiune a faptelor susţinută de ordinea stabilită</strong>, <strong>oricare ar fi raportul pe care aceasta îl întreţine cu adevărul faptelor în sine</strong>.”<span style="color: red;">* </span>Vezi, în contrapartidă, <strong>editorialul scris de Nicolae Tomescu – <a href="http://portal.radioiasi.ro/editorial-dincolo-de-efemerul-absolut-a51304.html"><em>Dincolo de “efemerul absolut</em></a></strong><a href="http://portal.radioiasi.ro/editorial-dincolo-de-efemerul-absolut-a51304.html"><strong>?</strong></a><strong>”</strong><span style="color: red;">*</span><br />
Chomsky evocă diferitele tehnici de manipulare şi, în primul rând,<strong>strategia diversiunii</strong>.<br />
<br />
<strong>1.</strong><strong> <u>Strategia diversiunii</u></strong></div><ul><li style="text-align: justify;">consistă în deturnarea atenţiei publicului de la problemele importante şi de la schimbările hotărâte de elitele politice şi economice, printr-un “potop” (continuu) de distracţii şi de informaţii neînsemnate. Chomsky analizează diferitele tehnici de <em>spălare a creierului</em>...</li>
</ul><div style="text-align: justify;"><strong>„</strong><strong>A distrage în permanenţă atenţia publicului, departe de adevăratele probleme sociale, atenţie captivată de subiecte fără importanţă autentică. A ţine mereu publicul ocupat, ocupat, ocupat, fără niciun timp pentru gândire(...)”, scrie Chomsky.</strong><br />
<br />
2. <strong><u>A cauza probleme; apoi, a oferi soluţii</u></strong><br />
Metoda se mai numeşte „problemă – reacţie – soluţie”. La început, se creează problema sau „situaţia”, prevăzută pentru a suscita o anume reacţie a publicului, pentru ca tocmai acesta să ceară măsurile, dinainte stabilite, pentru a fi acceptate. Spre exemplu: dezvoltarea intenţionată a violenţei urbane (...), pentru ca publicul să ceară legi represive, în detrimentrul libertăţii.<br />
<br />
3. <strong><u>Strategia „în degradé</u>”</strong><br />
În scopul nemărturisit, acela ca publicul să accepte o <em>măsură inacceptabilă</em>, este de ajuns să fie aplicată, în mod progresiv, în “degradé” (ca descreştere treptată a intensităţii), pe o durată de zece ani. În acest fel, au fost impuse condiţii sociale şi economice absolut noi / au fost impuse, din 1980 până în 1990. Şomaj masiv, imigraţie – invazie, precaritate, flexibilitate, delocalizări, salarii care nu mai asigură un venit decent, iată schimbările care ar fi provocat o revoluţie – dacă ar fi fost aplicate în mod brutal.<br />
<br />
4<strong>. <u>Strategia acţiunii cu date diferite</u></strong><br />
Altă manieră de a obliga publicul să accepte o hotărâre nepopulară este de a o prezenta ca “dureroasă, dar necesară’’, obţinându-se acordul publicului în prezent, pentru aplicarea măsurii în viitor. Este mult mai uşoară acceptarea unui sacrificiu viitor decât al unuia apropiat. În primul rând, deoarece efortul nu trebuie făcut imediat, apoi, pentru că publicul are mereu tendinţa de a spera că “mâine, totul va merge mai bine” şi că sacrificiul cerut va putea fi evitat. În fine, respectiva manieră lasă publicului timp pentru a se obişnui cu ideea schimbării, pe care o va accepta cu resemnare la momentul “oportun”.<br />
<strong>Exemplul relativ recent invocat de </strong><strong>Noam Chomsky: trecerea la Euro, pierderea suveranităţii monetare şi economice, consecinţe acceptate de ţările europene între 1992-1995 / măsuri aplicate în 2002.</strong><br />
<br />
5. <strong><u>A se adresa publicului ca unor copii</u></strong><br />
Cea mai mare parte a publicitaţilor destinate marelui public folosesc un “ton”, discursuri, argumente, personaje, absolut copilăreşti, aproape debile, ca şi cum spectatorul ar fi un copil mic sau având handicap mental. De ce oare? ”Dacă ne adresăm unei persoane ca şi cum ar avea 12 ani, atunci aceasta, prin sugestibilitate şi cu o oarecare probabilitate, va avea un răspuns sau o reacţie tot atât de lipsită de simţ critic ca al unui copil de 12 ani”, analizează <strong>Chomsky</strong>.<br />
<br />
6. <strong><u>A face apel mai mult la partea emoţională decât la gândire</u></strong><br />
Este o tehnică clasică pentru a opri analiza raţională, simţul critic al oamenilor. În plus, folosirea emoţiilor deschide accesul la subconştient, pentru implantarea anumitor idei, dorinţe, spaime, pulsiuni, comportamente.<br />
<br />
7<strong>.<u> Menţinerea poporului în neştiinţă şi “prostie”</u></strong><br />
A face în aşa fel încât poporul să nu înţeleagă tehnologiile şi metodele folosite pentru controlarea şi “înrobirea” lui<strong>. Calitatea educaţiei oferite “claselor inferioare” trebuie să fie cât mai slabă, încât <em>prăpastia neştiinţei</em>, care separă clasele de jos de cele “superioare” să fie şi să rămână de neînţeles pentru cele dintâi</strong>.<br />
<br />
8. <strong><u>A încuraja publicul să se complacă în mediocritate</u></strong>.<br />
A încuraja publicul să creadă că e “bine” să fii prost, vulgar şi incult. A-l <em>îndopa</em> cu<strong> seriale americane şi emisiuni de tele-realitate </strong>(gen “Big brother”).<br />
<br />
9<strong>. <u>A înlocui revolta cu învinovăţirea</u></strong><br />
<strong>A face omul să creadă că numai el este vinovat de propria-i nenorocire</strong>, din cauza unei inteligenţe insuficiente sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, în loc să se ridice împotriva sistemului, individul se subestimează, se învinovăţeste, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune. Şi, fără acţiune, nu există revoluţie.<br />
<strong>Avram Noam Chomsky subliniază</strong> (cât se poate de discutabil, din punctul meu de vedere): <strong>„</strong>A înlocui revolta cu învinovăţirea. A face omul să creadă că numai el singur este vinovat de propria-i nenorocire, din cauza unei inteligenţe insuficiente sau a capacităţilor şi eforturilor necorespunzătoare. Astfel, <strong>în loc să se ridice împotriva Sistemului</strong>, individul se subestimează şi se învinovăţeşte, ceea ce creează o stare depresivă, având ca efect abţinerea de la acţiune<em>. </em><br />
<br />
10. <strong><u>A cunoaşte oamenii mai bine decât se cunosc ei înşişi.</u></strong><br />
În ultimii 50 de ani, progresele fulgerătoare ale ştiinţei au săpat o prăpastie crescândă între cunoştinţele publicului şi acelea deţinute/olosite de elitele conducătoare. Mulţumită biologiei, neurobiologiei şi psihologiei aplicate, <a href="http://portal.radioiasi.ro/sistemul-a70032.html"><strong>Sistemul</strong></a><span style="color: red;">* </span>Vezi <strong>editorialul scris de Nicolae Tomescu</strong><span style="color: red;">*</span> a ajuns la cunoaşterea avansată, din punct de vedere fizic şi psihic, a <em>făpturii omeneşti</em>. <strong>Sistemul cunoaşte individul mediu mai bine decat el însuşi</strong>. Aceasta înseamnă că, în majoritatea cazurilor,<strong>Sistemul deţine un control mai mare şi o putere mai importantă asupra oamenilor decat ei înşişi...</strong><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong><a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/">Nicolae Tomescu</a>, Redactor Şef <a href="http://www.radioiasi.ro/">Radio Iaşi</a></strong></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-33541065654831991432011-05-04T23:11:00.000-07:002011-05-04T23:11:19.422-07:00După moartea lui Ossama Bin Laden... (2) de Nicolae Tomescu<div style="text-align: center;"><strong>După moartea lui Ossama Bin Laden...</strong><br />
<strong>Islam: Speranţă, echilibru, radicalism latent, terorism</strong><strong>...</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
</div><div style="text-align: center;"><strong>(continuarea analizei din 2 mai 2011)</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
<br />
<strong>Proces intentat logicii şi moralei</strong><br />
„Un insurgent este considerat terorist dacă Occidentul nu-l agreează; dacă este agreat atunci este considerat insurgent, îl numesc revoluţionar dacă ne răstoarnă de la putere, dar dacă nu-l agreează îl numesc terorist” (Dr. Turabi). În mai 1996, lui Bin Laden i s-a cerut să plece din Sudan. Întors în Afghanistan, el şi-a văzut de drumul grupărilor teroriste. Deja, filiera egipteană se făcuse vinovată de uciderea a 85 de turişti. Muhammad Awali era prezent<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn1" name="_ftnref1" title="">25</a>. La Casa Albă, preşedintele şi consilierii s-au întâlnit în secret pentru a elabora un plan de răpire a lui Bin Laden din Afganistan, cu ajutorul forţelor speciale. Ulterior, planul a fost abandonat. Prea multe victime nevinovate? Soldaţii, sprijinul logistic intern şi extern deveniseră atât de greu de obţinut? Puteau americanii să-l caute pe Bin Laden dacă ar mai fi avut loc atacuri de genul acelora din Africa de Est? Dacă teoria americană este adevărată, atunci pare de neconceput; iar dacă este de conceput pare falsă. Iată ce declara, cu mintea unui adult, Emirul Abdur Turabi, lider al populaţiei musulmane din Kashmir: „După războiul din Golf, mă aflam în America. Eram la o întâlnire cu mai mulţi oameni politici, între care şi domnul Dole. L-am întrebat: «De ce nu se preocupă de lămurirea acestei probleme?» El a zâmbit şi mi-a spus: «Aveţi petrol în Kashmir? Dacă nu există petrol de ce ne-am duce noi acolo?» Diferenţă uriaşă între vocabularul folosit de Occident şi modul în care acesta înţelegea să-şi protejeze interesele materiale... Pentru a răsuci, şi mai adânc, cuţitul în rană: Mişcarea talibanilor a câştigat sprijinul S.U.A. şi al Pakistanului desfiinţând taberele de pregătire de la Darava, din provinciile Host şi Kunar, în care se antrenau locuitori ai Kashmirului şi alte grupuri din toate colţurile lumii islamice. Ei au desfiinţat taberele şi au cerut luptătorilor să părăsească zona. Taberele de pregătire care ar fi sprijinit jihadul trebuiau distruse<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn2" name="_ftnref2" title="">26</a>...<br />
<br />
<strong>Nicolae Tomescu</strong><br />
<br />
La 7 august 1998, ambasadele americane din Kenia şi Tanzania au fost aruncate în aer. Frontul Internaţional nu le-a revendicat niciodată, dar, la o zi după explozii, până atunci necunoscuta Armată islamică şi-a asumat atentatele<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn3" name="_ftnref3" title="">27</a>.<br />
Urmărea Osama Ben Laden, pe termen lung, crearea unui conflict al civilizaţiilor? În lumea islamică exista (există) o divizare majoră între cei care se pronunţau pentru el şi cei neutri sau în favoarea S.U.A. Aripa iordaniană a Fraţilor Musulmani este, practic, nucleul mişcării Hamas<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn4" name="_ftnref4" title="">28</a>. Fraţii Musulmani nu consideră jihadul un act terorist; această îngăduire este necesară pentru „recucerirea ţinuturilor musulamne ocupate”. Ei nu sunt faimoşi precum „războinicii sfinţi”; jihadul este mai curând cunoscut sub numele de marele jihad, dedicat eforturilor făcute pentru binele sufletului şi al societăţii Violenţa poate fi folosită, dar numai în Israel. De fapt, se pregăteşte un conflict generalizat cu Vestul... Jihadul nu a fost pornit de Fraţii Musulmani din lumea islamică, ci de echivalentul lor asiatic. Jamaat Islamya vede Islamul drept o alternativă pentru occidentalizare. „Islamul este anti-corupţie, vrea să pună capăt corupţiei din toate domeniile, din toate ramurile de activitate, din orice moment, din orice loc.” Întemeiată acum aproape 8 decenii, mişcarea îi inspiră şi astăzi pe tinerii radicali împotriva dominaţiei liberalismului de tip occidental. Soluţia: un guvern care să corespundă legilor şi eticii islamice. „Bhuto dorea un islam liberal care să conţină câteva acte religioase, dar Islamul este un cod de viaţă complet cu sistem juridic, economic şi educaţional propriu.” În 1989, Ben Laden anunţa lumii constituirea Frontului Internaţional de Luptă împotriva Evreilor şi Cruciaţilor, alianţă creată pentru uciderea americanilor şi atacarea intereselor americane din întreaga lume. Al-Qaida, grupul iniţial al lui Ben Laden, fundat în Afganistan la începutul anilor ’90 din secolul trecut, este una dintre cele două grupări principale ale Frontului Internaţional. Jihadul Egiptean Jih.eg sau războiul Sfânt, este cel de-al doilea partener principal al Frontului; liderul său, Ayman al Zawahiri, principalul locotenent al lui Ben Laden. Învinuit de asasinarea preşedintelui Anwar el Sadat, în 1981, şi de organizarea altor atentate îndreptate împotriva altor conducători egipteni, decizia lui Al Zawahiri de a se alătura Frontului a produs o ruptură în Jihad: o serie de militanţi egipteni au ezitat să se angajeze în lupta anti-americană. Declaraţia de creare a Frontului Internaţional a fost semnată şi de Mir Hamza, conducătorul Societăţii pakistaneze Ulemas, grup puţin cunoscut, al cărui nume se traduce prin „Societatea învăţaţilor religioşi”. Observatori pakistanezi consideră că reprezintă sau un alt nume pentru Jamiat Ulema e Islami, adică Organizaţia clericilor islamici sau pentru Jamiat Ulema e Pakistan, care înseamnă Organizaţia clericilor pakistanezi. Jamiat Ulema e Islam constituie un grup de forţă care a sprijinit puternic mişcarea talibanilor din Afganistan şi se opune cu vehemenţă Americii. Mişcarea condusă de Fadl Al-Rahman, numită la început Harkat-ul Ansar, declarată în S.U.A. drept organizaţie teroristă, se numeşte în prezent Harkat-ul Mujahedeen. Gruparea luptă în Kashmir-ul indian pentru unirea cu Pakistanul. Membrii săi au luptat însă şi în Afganistan, împotriva Alianţei Nordului (antitalibane). Despre Jihadul din Bangladesh, condus – conform declaraţiei de constituire a Frontului Internaţional<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn5" name="_ftnref5" title="">29</a> – de Abdel Salam Mohamed, secţia anti-teroristă a poliţiei din Dhaka nu avea cunoştinţă; totuşi, un grup mic, care se numeşte Harkatul Jihad, condus de Mufti Hanna, pare a se afla la originea mai multor atacuri cu bombă petrecute în Bangladesh (anii 2000 şi 2001). Hannan, care acţionase nestingherit, pare să aibă legături cu talibanii.<br />
<br />
Precum în cazul lui Frankenstein, Statele Unite şi-au văzut propria creaţie – Osama bin Laden – întorcându-se împotriva lor cu o violenţă demenţială. Şi s-au grăbit să-l combată, sprijinindu-se pe două ţări – Arabia Saudită şi Pakistan care, de trei decenii, contribuie cel mai mult la răspândirea în lume a reţelelor islamiste radicale, dacă este nevoie cu ajutorul metodelor teroriste. Încă de atunci, s-a vorbit despre „Binele care luptă împotriva Răului”. Dar, potrivit părerii Washingtonului, a-i sprijini pe terorişti nu reprezenta ceva neapărat imoral. Prin intermediul CIA, Statele Unite au pus la cale atentate în locuri publice, deturnări de avioane, sabotaje şi asasinate<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn6" name="_ftnref6" title="">30</a>. Începând din 1991, Statele Unite s-au instalat în poziţia de superputere unică<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn7" name="_ftnref7" title="">31</a> şi au marginalizat, practic, Naţiunile Unite. Au promis că vor instaura „o nouă ordine internaţională” mai dreaptă. În numele căreia au dus războiul împotriva Irakului. În schimb, au păstrat – mult timp – o poziţie de parţialitate în favoarea Israelului, în detrimentul drepturilor palestinienilor. În pofida protestelor internaţionale, au menţinut un embargo implacabil împotriva Irakului, care nu afectase regimul, ci a ucis mii de nevinovaţi<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn8" name="_ftnref8" title="">32</a>. Toate acestea au înfuriat lumea arabo-musulmană şi au facilitat naşterea unui rădăcini din care înfloreşte islamismul radical antiamerican. Vechii combatanţi ai războiului rece, oamenii din anturajul preşedintelui George W. Bush nu au fost, în mod sigur, nemulţumiţi de turnura pe care au căpătat-o evenimentele. Poate considerau că este vorba de o întâmplare fericită. Căci, în mod miraculos, atentatele de la 11 septembrie 2001 le-au redat un element strategic major, de care prăbuşirea Uniunii Sovietice i-a privat timp de zece ani: un adversar. În sfârşit. Sub numele de „terorism”, adversarul este de acum înainte islamismul radical. Şi, din „momentul de graţie”, risca să producă tot felul de derapaje de temut. Inclusiv o viziune modernă a macarthysmului, care îşi va lua ca ţintă adversarii mondializării. „Aţi iubit anticomunismul? Veţi adora antiislamismul!”<br />
<br />
<strong>Islamul, înmulţit cu X</strong><br />
Din ignoranţă sau din cauza ideologiei, suntem tentaţi să vedem în Islam singurul şi acelaşi fenomen proteiform, asupra căruia unii suprapun temenul „internaţional”.Viziunea obturează înţelegerea mizei şi a conflictelor interne din politica Islamului. Dacă aceasta din urmă este adevărată, cum putem explica conflictele civile între facţiunile afghane care au durat mai bine de un deceniu? Cum explicăm că Arabia Saudită – cel mai fidel aliat al S.U.A. în lumea arabă, susţine peste tot numeroase grupări care proslăvesc Sharia (legea islamică)? Cert este faptul că politicile islamiste gravitează în jurul unei concepţii comune: mai mult decât o „credinţă”, un mod de viaţă şi de gândire care satisface toate necesităţile sociale, politice şi culturale ale individului. Considerabil minoritară în Umma (naţiunea musulmană), lumea arabă rămâne matricea tuturor ideologiilor politice islamice. În epoca modernă, politica Islamului a reapărut, mai întâi de toate, în Iran – ţară cu o largă majoritate şiită. Dar marile mişcări islamiste actuale, din Maroc în Indonezia, sunt de esenţă suunită (mai mult de 80% din toată populaţia musulmană).<br />
*<br />
Organizaţii şiite: cea mai mare parte sunt regrupări de apărare în minoritatea şiită (Pakistan, Afghanistan). Iranul Khomeinist (1979) a renunţat rapid la ideea de a-şi exporta revoluţia. Israel, Arabia Saudită şi Egiptul au acuzat de cele mai multe ori Teheranul că menţine aceste grupări în ţările respective, dar fără a prezenta şi dovezile necesare. Libanul se dovedeşte a fi singura ţară (în afară de Iran) unde subzistă şiismul politic, cu mişcarea Amal şi îndeosebi Hezbollah – în acelaşi timp, partid politic naţional având şi o miliţie înarmată împotriva Israelului.<br />
*<br />
Mişcări suunite: Wahhabism-ul a fost adoptat ca doctrină de familia Saud, care, prin graţia britanicilor, domneşte din 1932 în Arabia şi asupra locurilor Sfinte, sursă supremă de legitimitate. Regatul este primul finanţator în lumea moscheelor, şcolilor coranice, organizaţiior politice musulmane, depunând 10 miliarde USD pe an pentru propagarea Islamului. Arabia Saudită vrea să controleze mişcările islamice şi să păstreze hegemonia asupra oraşelor Mecca şi Medina. Washington-ul a favorizat această politică. De peste 30 de ani, „mâna Washington-ului” a ieşit la lumină printr-o multitudine de mişcări: Frontul Islamic al Salvării din Algeria – pe care Riad-ul l-a susţinut, având la origini bunăvoinţa statului algerian; combatanţii „arabi” de origine bosniacă sau din Kososvo au avut, totodată, girul american. Saudiţii finanţau, în mod generos, mujahedinii afghani, apoi talibanii sau pakistanezii din Harakat ul-Muhajedin al Kashmir-ului. Ei şi-au extins influenţa în fostele republici sovietice din Asia Centrală şi Caucaz. Riad-ul este bănuit de fi finanţat uneltitorii pogromurilor anticreştine din Nigeria şi Indonezia sau violenţa suuniţilor pakistanezi contra şiiţilor. Amploarea imposibil de verificat a acestor supoziţii permite toate interpretările. Astfel, Moscova a denunţat prezenţa a „400 de wahhabiţi” în Cecenia. Din 11 septembrie 2001, aceştia au devenit partizanii lui Osama Bin Laden.<br />
Revenim la Fraţii musulmani, organizaţia creată în Egipt de Hassan El Bana, în 1928; „confreria” este cea mai veche formaţiune islamistă de tip modern. Fondatorul său a fost susţinut de un spirit anticolonial virulent, amestecat cu o opoziţie hotărâtă naţionalismului. „Noi vrem un individ musulman – scria El Bana – apoi o familie musulmană, apoi un popor, apoi un guvern şi, în sfârşit, o naţiune musulmană”. Mişcarea a dorit să acceadă la putere prin educarea poporului. Mai mult sau mai puţin influente în lumea arabă, opoziţia Fraţilor Musulmani faţă de comunism şi variantele panarabismului le-a permis de fi „instrumentaţi” în mod repetat de regimurile arabe. Reprimaţi din teamă – El Assad a masacrat între 10.000 şi 20.000 în 1982, au fost câteodată „utilizaţi” în interesul unei puteri: fostul preşedinte egiptean Mubarak a permis intrarea a 17 „fraţi” în Parlament (noiembrie 2000). Şi monarhia de la Amman, în funcţie de circumstanţe, a strâns sau a lăsat frâiele. Un partid de acest tip, puternic, există în Pakistan – Jamiat-I-islami. Fraţii musulmani întreţin relaţii desul de slabe de la o ţară la alta.<br />
*<br />
Grupările apocalitice, înainte de a avea activităţi socio-culturale legale sau clandestine, proclamă războiul sfânt. Embrionare sau deja constituite sunt, în Egipt, Djihad-ul islamic şi Gamaa islamiya – autor al atentatelor comise în 1993 la WTC din New York şi, fără îndoială, la Luxor, în 1997. În Palestina, Djihad şi Hamas îşi concentrează actele de teroare împotriva Israelului şi ocupaţiei teritoriilor. Aceste grupări s-au ivit prin sciziunea Fraţilor musulmani. Mişcările suunite de acest tip din Pakistan sunt Jammat ulema-I-islami („naşul talibanilor”) şi, încă, Lashkar-I-Taiba.<br />
Care este natura terorismului islamic, după 11 septembrie 2001? Care sunt legăturile cu Islamul sau cu ...„islamele”? Există „ortodoxism” în această religie sau o multitudine de curente? „Coaliţie antiteroristă mondială”, „război al civilizaţiilor”, „nou fascism”, „oglindă inversată a mondializării”, „eveniment fondator” al secolului XXI... Când formulările dispun de un repertoriu atât de variat, devine util să ne întrebăm: care sunt elementele fundamentale? Despre ce se vorbeşte? Despre originea atentatelor, reacţia militară americană, Islam, Islam politic, islamism terorist... Terorismul şi manifestarea sa elucubrantă în inima „imperiului” american a ocupat primul plan. Oameni politici, servicii de informaţii, <em>mass-media</em> încearcă şi astăzi să înţeleagă natura şi amploarea reţelei AlQaida. Ce însemană Frontul Internaţional Islamic, orientat împotriva evreilor şi creştinilor? Cercetătorii din apropierea cabinetelor diplomatice pun întrebări despre dimensiunea apocaliptică a islamismului terorist care „determină musulmanii să se schimbe odată cu prăbuşirea coloanelor templului”. Este reală ameninţarea pe care „noul sectarism” (având caracter milenar) o aduce tocmai prin extraordinara capacitate de a mobiliza mulţimile? Sau reprezintă doar o manifestare extremă a terorismului clasic, capabil de acţiuni nebuneşti, deoarece a grupat o minoritate incapabilă să pericliteze ordinea mondială? Care sunt legăturile, contradicţiile între Islam – ca sentiment, Islamul contemporan ca religie, Islamul politic şi cel apocaliptic? Violenţa este consubstanţială Islamului? A pune astfel întrebarea pare şocant; ca şi cum violenţa ar fi început odată cu Islamismul<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn9" name="_ftnref9" title="">33</a>. Mohammad Mitrun, autor al unei lucrări de referinţă asupra „umanismului arab”, explică rădăcinile acestei situaţii ca ofrandă a Islamului politic din ultimul sfert al secolului XX. Islamismul desemnează o noţiune recentă, apărută în limbajul cercetătorilor, al jurnaliştilor şi apoi în limbajul cotidian, după 1979. Proclamarea Republicii Islamice la Teheran s-a produs la 1 aprilie, fără nici o farsă. Totuşi, ca şiismul să fi reprezentat vârful de lance al luptei victorioase a Islamului politic sună paradoxal, pentru că – exceptând Iranul, s-a dovedit minoritar în lumea musulmană. Nu spun că unele mişcări politice nu ar putea revendica instaurarea legii islamice<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn10" name="_ftnref10" title="">34</a> sau să o folosească precum monarhiile Golfului de mai bine de jumătate de secol. Dar utilizarea termenilor Islamism, integrism, fundamentalism, adesea ireversibile<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn11" name="_ftnref11" title="">35</a> se va lărgi după revoluţia iraniană.<br />
*<br />
Pe de altă parte, războaiele interne afgane au demonstrat că „internaţionala islamistă” era o ficţiune. Avem tot atâtea „islame” câte „creştinisme” şi „iudaisme”. Un evreu se consideră iudaic fiind ateu, după cum un ber necredincios se poate considera, socialmente vorbind, musulman. Nu avem dreptul să separăm Islamul politic de contextul istoric şi geopolitic, de practicile sociale pe care le conţine. Ce au în comun Ben Laden şi Ges Dur – şeful Partidului Islamist, fost preşedinte al Indoneziei, prima ţară musulmană din lume şi membră a consiliului fondator al organizaţiei lui Shimon Perez? Ce au în comun GIA şi „islamele” africane, şiismul iranian fanatic şi non-fanatica, dar reacţionara monarhie saudită? Islamul s-a divizat între suunism şi şiism, apoi s-a extins înspre est, spre sud<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn12" name="_ftnref12" title="">36</a>... Toate aceste „islame” au cu Profetul, Coranul şi Locurile Sfinte o relaţie specială, în acelaşi timp comună şi diferită. Diferenţele îndeamnă la înţelegerea unor realităţi complexe. Doar ele împiedică astăzi musulmanii să nu dispere în faţa „ciocnirii civilizaţiilor”.<br />
<br />
<strong>Terra et... terror</strong><br />
Modelul ideal este reprezentat de o balanţă. Un grup minoritar, indiferent de caracter (nu reprezintă altceva decât manifestarea neomogenităţii), îşi caută obligatoriu un echilibru care să-i permită viaţa în raport cu restul lumii. Dar cum se poate echilibra un taler greu cu unul uşor? Mecanica posedă răspunsul izbăvitor: lungind „braţul forţei”, jumătatea cumpenei de care atârnă talerul cel uşor. Iar aceasta înseamnă, în societatea umană, radicalism. Astfel, dacă restul lumii îşi permite în faţa unei probleme date o atitudine moderată, grupul minoritar este obligat la o atitudine cu atât mai radicală cu cât devine mai nesemnificativ. Radicalismului îi urmează, firesc, atunci când nu dobândeşte echilibrarea (problema persistând), fanatismul. Parcurgerea drumului, care până mai ieri nu înseamna decât atitudine, atinge concreteţea maximă: pacea, materializarea echilibrului, degenerează în război. Intervenţia radicalismului devine gherilă, iar pasul următor, aproape imperceptibil, materializează fanatismul în terorism. Liniştea, echilibrul, conţin în sine radicalismul latent care nu aşteaptă decât o problemă pentru a deveni terorism.<br />
Erupţiile unui fanatism extrem pot să pară (chiar sunt) arhaice, precum micronaţionalismele, separatismele, iredentismul constituit în teroare. Mondializarea schimburilor comerciale şi mediatice, enorma îngustare a lumii nu a distrus ancestrala agresivitate a societăţilor umane. Spunem mai curând, după cum susţinea Regis Debry<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-ii-e287.html#_ftn13" name="_ftnref13" title="">37 </a>că fiecare deschidere a lumii suscită, în reacţie, o dorinţă de înrădăcinare inversă. Fiecare omogenizare – o dorinţă contrară, de diferenţiere. Revoluţia raţională şi mondială a tehnicii, invazia mecanicii şi electronicii urmăresc o extindere, dar pot genera, deopotrivă, ocultism, secte, idolatrii. Conversia generală şi rapidă a democraţiei de piaţă, domnia unui economism truimfător răneşte dorinţa unei solidarităţi afective. Integrarea economică produce dezintegrare politică, solidarităţi locale şi asociative ce protestează faţă de abstractizarea dezumanizantă a unei pieţi planetare. Dezvoltarea înseamnă şi rupturi, despărţiri, se soldează adesea cu efecte devastatoare pentru individ. Globalizarea i se prezintă atunci subiectului ca o persoană fizică, rece şi distantă. Individalitatea este ameninţată, soluţia subiectului este atacul-fugă, retragerea ofensată, căutarea unor soluţii care să-i ofere solidaritate. Crizele împing oamenii spre tot felul de particularisme: secte, integrisme, rasism, naţionalism fanatic, terorism... – Ismele, crede individul respins, îi oferă identitate, încredere, ideal de sine. Iată de ce atrag, de ce găsesc atât de mulţi adepţi...<br />
Nu trebuie uitat faptul că terorismul de astăzi procură avantaje pentru un grup mai mare decât cei implicaţi direct în acţiune. Paradoxal, viaţa are nevoie şi de dezechilibru; acesta o obligă la acţiune pentru căutarea unui nou echilibru, un moment de respiro, dar care trebuie depăşit – odată instalat, devenit perpetuu, el nu înseamnă altceva decât moarte. Viaţa are drept condiţie esenţială acţiunea. Şi, prin urmare, dezechilibrul se insinuează pe multiple căi. Una este căutarea cu orice preţ a hegemoniei. Hegemonia presupune şi o reacţie de apărare sau de anihilare a ei. Se cere aneantizarea dezechilibrului creat, înainte de a se instala un altul. Diplomaţie, război… De ce atunci şi terorism? Pentru că dezechilibrul se află la nivelul tehnologic şi economic, tot în favoarea hegemonului. Dintr-o asemenea perspectivă, combaterea terorismului înseamnă şi pretext: ultimul se materializează într-un soi de vânătoare; dar poate vânătorul să extermine vânatul? America nu este atât de infantilă încât să combată doar efectele, nicidecum cauzele. Dimpotrivă, pare dispusă să poarte astfel de războaie în consonanţă cu alte raţiuni – afaceri: precum în războiul din Golf, se vor vinde arme, muniţie, echipament, subzistenţă…<br />
<br />
Din momentul apariţiei bogăţiei, polarizarea unor resurse, a apărut şi tendinţa entropică de erodare a acestei polarizări. Tot o polarizare stă la originea terorismului. Pentru ca terorismul să devină inoperant, trebuie eliminate dezechilibrele, dar care bogat sau stăpân acceptă o diminuare, condiţia echilibrării, câtă vreme nu există energie ex nihilo? <strong>A captura sau a ucide un lider nu schimbă câtuşi de puţin situaţia</strong>. Terorismul e la îndemâna şi iniţiativa oricui. Nu e nevoie deci de un cap şi nici de o ţară teroristă. Totul e să existe o problemă şi să lipsească mijloacele convenţionale de a o rezolva...<br />
<br />
<br />
<br />
<strong><a href="http://www.maimplicpentrutine.alaturidevoi.ro/files/cine_tomescu.php">Nicolae Tomescu</a>, <a href="http://www.radioiasi.ro/">Radio Iasi</a></strong></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-87266936826047427642011-05-04T23:10:00.000-07:002011-05-04T23:10:07.991-07:00După moartea lui Ossama Bin Laden... (1) de Nicolae Tomescu<div style="text-align: center;"><strong>După moartea lui Ossama Bin Laden...</strong><br />
<strong>Islam: Speranţă, echilibru, radicalism latent, terorism</strong><strong>...</strong></div><div style="text-align: justify;"><br />
<strong>La început a fost... Iranul</strong><br />
1979. Lupta pentru eliberarea islamică l-a alungat de la putere pe Şhahinşah, distrugând cel mai puternic regim din Orientul Mijlociu<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn1" name="_ftnref1" title="">1</a>. Căderea şhahinşah-ului, expulzarea americanilor, ocuparea ambasadei S.U.A. (1979) şi sechestrarea a peste 50 diplomaţi americani au fost considerate de occidentali evenimentele catastrofale, semnalul de alarmă în privinţa “invaziei” musulmanilor. Clerul a avut, prin tradiţie, un rol fundamental în evoluţia societăţii iraniene, în cadrul căreia şiiţii<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn2" name="_ftnref2" title="">2</a> reprezintă 99% din populaţie. „Puternic politizat, clerul şiit iranian este (spre deosebire de religioşii sunniţi) puternic structurat, constituind o adevărată piramidă socio-religioasă ierarhizată”<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn3" name="_ftnref3" title="">3</a>. În frunte se află ayatollahii, reprezentaţi în rândurile populaţiei de mollahi. Puterea ayatollahilor, diminuată într-o oarecare măsură de şah, se manifestă atât în plan social, cât şi economic. Credincioşii şiiţi trebuie să le verse acestora o modestă contribuţie, banii fiind livraţi prin intermediul mollahilor<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn4" name="_ftnref4" title="">4</a>. Influenţa ayatollahilor se măsoară, de altfel, după mărimea sumei colectate şi numărul mollahilor pe care îi controlează. Chiar înainte de 1979, cei mai importanţi ayatollahi dispuneau de bugete impresionante, din care finanţează acum opere de binefacere, spitale, orfelinate, dar şi instituţii de propagandă şi centre de studii religioase care au servit, în toată perioada ce a precedat anul 1979, la formarea tinerilor revoluţionari. Puterea economică a clerului se bazează, totodată, pe instituţii precum „Fundaţia dezmoşteniţilor”, creată de Khomeiny înainte de revoluţie şi care a recuperat toate bunurile Fundaţiei Pahlavi<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn5" name="_ftnref5" title="">5</a>. Având trei sectoare de activitate (agricultură, industrie şi minerit), instituţia furnizează celor care deţin controlul mijloacele necesare îndeplinirii proiectelor lor politice. Ea este controlată astăzi de biroul actualului lider religios, Khamenei, la fel ca Fundaţia martirilor, creată de Khomeiny pentru a ajuta familiile militanţilor căzuţi în luptă. Fiecare din aceste două fundaţii dispune de un patrimoniu evaluat la circa două miliarde de dolari. Există apoi moscheile şi wagf-ul, respectiv bunurile religioase lăsate clerului prin dispoziţie testamentară, ca donaţii sau cadouri, de marile familii de latifundiari, adesea fiind vorba de domenii foarte importante<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn6" name="_ftnref6" title="">6</a>. Moscheile, cadrul natural de activitate al mollahilor, sunt în acelaşi timp centre de colectare a contribuţiilor financiare, de mobilizare a populaţiei şi de supraveghere; misiuni îndeplinite printr-o complexă reţea de instituţii religioase. „Multe dintre acestea i-au luat în custodie pe aşa-numiţii mostazafin”<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn7" name="_ftnref7" title="">7</a>, care sunt defavorizaţii din perioada şahului, cei ce au participat activ la mişcarea de înlăturare a celui pomenit şi care, de-a lungul anilor, au devenit „salariaţi” ai revoluţiei, primind diverse subvenţii şi subsidii<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn8" name="_ftnref8" title="">8</a>. Pe de altă parte, funcţionează diverse organizaţii, comitete, asociaţii, fundaţii, consilii islamice în uzine, birouri, administraţie, la oraşe şi sate. Create de peste un secol, ele au contribuit la triumful revoluţiei islamice şi la funcţionarea noii puteri – care nu este lipsită de conflicte interne, în divergenţă aflându-se două principale şcoli de gândire: integriştii antietatişti (se opun intervenţiei statului în viaţa politică, economică, dar mai ales religioasă) şi islamiştii etatişti. Ambii întruchipează confruntarea permanentă dintre stat şi revoluţie. „Clerul tradiţional”, scrie acelaşi autor, „sprijină ideea neintervenţiei statului şi insistă asupra necesităţii de a fi promovat liberalismul economic. Liderul religios Khamenei, împreună cu preşedintele Parlamentului, face parte din rândurile clerului, ideile lor având un ecou favorabil în lumea cercurilor de afaceri (care îi sprijină). Au făcut-o şi în trecut, adică în perioada de început a revoluţiei, dar, sub presiunea elementelor radicale, au fost înlăturaţi de pe scena politică”. După o perioadă în care au fost adepţii statului, care însă i-a dezamăgit prin restricţiile economice, ei au fost astăzi recuperaţi de curentul clerical tradiţional reprezentat de Khamenei, constituind un ansamblu esenţial de reţele financiare utile islamiştilor.<br />
<br />
<strong>Nicolae Tomescu<br />
<br />
„Avem acum şansa de a le oferi sovieticilor Vietnamul lor”</strong><br />
În perioada războiului rece a funcţionat o politică de culise. S.U.A. şi aliaţii lor din Orientul Mijlociu alocau (alocă) miliarde de dolari<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn9" name="_ftnref9" title="">9</a> în vreme ce serviciile secrete pakistaneze au coordonat activităţile de teren. Începută precum o operaţiune clandestină, „aventura afgană” degenera în cel mai crunt paradox: mujahedinii afgani au fost iniţial aprovizionaţi numai cu arme sovietice. Inegală, parţială, fără scrupule, violentă, insolentă, contradictorie ne apare mărturia lui Charles Cogan, fost director CIA: „Am furnizat arme care, în mod logic, sunt furnizate numai în război.” Pentru prima oară în istorie, acţiunea jihadului era susţinută de forţe din afara lumii musulmane. În epoca modernă, cultura occidentală dominantă eticheta războiul din Afghanistan drept jihad. „A fost un război legitim, nu era ilegal să lupţi. Totul s-a petrecut în faţa camerelor de luat vederi. Astfel încât s-a transmis lumii un mesaj plin de semnificaţii. Redefinirea conceptului de jihad devenise o confruntare armată. Mii de mujahedini din foarte multe ţări s-au adunat în Pakistan – oraşul Pashavar, pentru a se alătura jihadului anti-sovietic Comunismul era un regim ateu, musulmaii trebuie să lupte împotriva lui.” <em>Maximum</em> la care putea ajunge concordia teoretică: stabilirea scopurilor, a lucrurilor dorite, respectiv tot ce este general şi nedeterminat. Îndată ce s-a pus problema stabilirii alegerii unui anume lucru în locul altuia, s-au născut şi înmulţit disensiunile... Musulmanii au devenit conştienţi de sine, de pericolul regimurilor non-islamice – fie ele din Orient sau din Occident. Unul dintre primii luptători mujahedini care au pătruns în Afganistan era fiul de 22 de ani al unui miliardar saudit<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn10" name="_ftnref10" title="">10</a>. Bin Laden a devenit unul dintre cei mai marcanţifinanţatori ai rebelilor afgani. Familia lui se îmbogăţise în urma afacerilor funciare iar el şi-a folosit experienţa pentru a construi şosele, tuneluri şi spitale. Pentru unii, dobândise o aură aproape mitică; era musulmanul care îşi ajuta fraţii; era multimilionar, descendentul uneia dintre cele mai bogate familii saudite Forţa rezidă în imagine… Războiul din Afganistan a reprezentat un moment crucial din viaţa lui Ben Laden. Ajutorul pentru acest nou jihad avea să vină dintr-o sursă neaşteptată. În 1986, S.U.A. au trimis arme rebelilor afghani...<br />
Visul lui Brzezinski se împlinise. Ruşii îşi aveau „acum” Vietnamul lor. Cei care credeau că înfrângerea înseamnă începutul a ceva mult mai măreţ erau musulmanii dispuşi să ajungă în vârf, dar alegându-şi drumul propriu şi încercând să-i împiedice pe ceilalţi să ajungă înaintea lor.<br />
<br />
<strong>„Milioane de oameni s-au sacrificat pentru ca Occidentul să distrugă U.R.S.S.”</strong><br />
Plecarea sovieticilor nu a fost o simplă retragere; ea anunţa o schimbare mult mai importantă<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn11" name="_ftnref11" title="">1</a>1. Afganistanul zăcea în ruine; 2/3 din populaţie s-au refugiat în alte ţări. S.U.A. au comis o greşală gravă: ţara a fost lăsată în grija Pakistanului şi Arabiei Saudite, care trebuiau să reconstruiască totul, să restabilească ordinea şi pacea. Unii mujahedini au fost expulzaţi, arestaţi la graniţă, chiar executaţi atunci când deveneau o ameninţare. Nimeni nu anticipase consecinţele instruirii lor; mulţi dintre ei nu aveau vreo ambiţie profesională sau socială decât aceea de a deveni luptători temuţi, terorişti într-un anumit sens. Îndreptându-şi atenţia de la comunism la problemele din lumea islamică, mujahedinii fugiţi din ţară au găsit noi cauze pentru care să lupte. Deşi invocau principiile jihadului<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn12" name="_ftnref12" title="">12</a>, cererile lor de schimbare nu erau bine primite… Pe de altă parte, confruntările dintre statele islamice erau privite cu ostilitate de Washington, Londra, Paris. Mujahedinii deveniseră din eroi, terorişti. Soldaţi ai lui Allah, unii luptaseră în Bosnia, Kosovo, Cecenia, Kashmir, alţii au reuşit să ajungă în Palestina sau Yemen, precum şi în alte zone de conflict. Armele furnizate jihadului afghan nu au fost recuperate.. Clădirile ridicate, şcolile religioase şi taberele de antrenament pentru mujahedini s-au trasformat curând în şcoli de terorism. Bărbaţi din peste 40 de ţări urmau să vină în Afganistan, tabără mondială în care mujahedinii pregăteau un jihad fără graniţe. S-a născut un model pentru mulţi tineri care, trăind în regimuri opresive din state musulmane, încercau totul<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn13" name="_ftnref13" title="">13</a>. Din moment ce teoria avea mai degrabă funcţia de a justifica şi reglementa obiceiurile lor, consideraseră că singura modalitate de a înfăptui o schimbare reală era „lupta în război”. Insurgenţa armată poate aduce pacea în lume? Tăcere... Dar războiul poate continua... Pe când se pregăteau pentru războiul sfânt în Afghanistan, mujahedinii au perceput şi un alt tip de război: cel din Golf. El va reprezenta ocazia mult aşteptată de Osama Bin Laden. În trecut, Occidentul era acuzat că îl susţine pe Saddam Hussein<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn14" name="_ftnref14" title="">14</a>. Arabia Saudită a invocat ajutorul occidental când Saddam invadase Kuweitul. Pentru mujahedini, care asigurau paza morală şi militară a Islamului, aceasta a fost trădarea supremă: invazia pământului sfânt (locurile sacre ale Islamului). Situaţia a devenit explozivă tocmai după sfârşitul conflictului; trupele infidelilor nu plecaseră, astfel că Afganistanul s-a transformat în arena de antrenament a lui Bin Laden. Războiul din Golf i-a oferit un nou duşman<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn15" name="_ftnref15" title="">15</a>. Din anii ’90 ai secolului XX, lupta lui Bin Laden dorea progresul lumii musulmane numai în măsura în care acesta era reprezentat de propria persoană, acolo unde se termina gândirea terorismului islamic<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn16" name="_ftnref16" title="">16</a>.<br />
<br />
<strong>Refugii</strong><br />
După venirea la putere a Frontului Naţional Islamic, o versiune radicală a Islamului, Bin Laden şi-a dus averea în Sudanul sărăcit<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn17" name="_ftnref17" title="">17. Înconjurat cu prietenie de miniştrii guvernului sudanez, mai ales de liderul religios al ţării, Dr.Turabi</a><a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn18" name="_ftnref18" title="">18</a>, Bin Laden, afacerist pragmatic, nu a urmărit neapărat promovarea idealurilor islamice, a demarării de noi programe pentru modernizarea societăţii. A cumpărat, în schimb, terenuri agricole pe care şi-a construit tabere de antrenament, după modelul afgan. Începuse să pună bazele propriei organizaţii şi să formeze o coaliţie a grupărilor teroriste islamice<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn19" name="_ftnref19" title="">19</a>. Milioanele lui Bin Laden au început să finanţeze acţiuni îndreptate împotriva unor guverne arabe şi, în mod direct, asupra S.U.A.<br />
<br />
<strong>Filiera somaleză</strong><br />
În decembrie 1992, trupele americane au intrat în Somalia, altă ţară musulmană. Misiunea lor, încredinţată de ONU, era protejarea şi apărarea populaţiei subnutrite din zona controlată de dictatorii locali. Pentru Bin Laden era o invazia străină, un nou pretext. Taberele americane deveniseră extensia celor din Arabia Saudită, „singura” modalitate de ripostă fiind folosirea forţei. Până la urmă, acţiunile violente au impus valabilitatea teoretică a falselor principii: doborârea de către grupările somaleze a două elicoptere, 18 morţi; umilite, S.U.A. sunau retragerea, în urma protestelor de acasă. Pentru oficilaii americani, s-a conturat rolul jucat de Bin Laden – cel care opera din Sudanul vecin<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn20" name="_ftnref20" title="">20</a>.<br />
<br />
<strong>Filiera americană</strong><br />
În 1993, s-a pus la cale uciderea altor mii de americani în alte atentate. Erau vizate puncte de interes civic, tuneluri şi poduri, 11 avioane americane trebuiau deturnate şi distruse<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn21" name="_ftnref21" title="">21</a>... Sprijin din afară, sub formă de fonduri sau pregătire logistică? Gruparea lui Bin Laden era principalul susţinător al operaţiunii? CIA înfiinţase o celulă operativă pentru a afla ce se mai pune la cale în tabăra din Sudan. După operaţiuni de supraveghere şi interceptare, americanii estimau că Bin Laden dispunea de 200 milioane de USD, majoritatea în lichidităţi. La 1 an după WTC, proporţiile acţiunii teroriste s-au dezvăluit – atunci când un alt membru al reţelei a fost prins în Filipine. Abdul Hakim Murad declarase servicilor secrete locale că incriminata grupare urma să arunce în aer 11 avioane americane<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn22" name="_ftnref22" title="">22</a>.<br />
<br />
<strong>Noul conspiraţionism</strong><br />
Dacă vom „naviga” pe Internet (aşa cum ar fi trebuit să facem şi înainte de 11 septembrie 2001), căutând cuvântul compus „anti-americanism”, vom obţine mii de texte pe această temă. Este vorba, în cea mai mare parte, nu de analize, de felurite deconstrucţii ale anti-americanismului, ci de teoretizări ale aversiunii faţă de americani<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn23" name="_ftnref23" title="">23</a>. Explorarea surselor anti-americanismului, fie acestea politice, culturale, psihologice, sociale etc., se transformă în una din marile provocări la care analiştii se străduiesc să răspundă. Chiar dacă s-a scris foarte mult, profunzimea fenomenului nu este complet şi rafinat investigată. Mai important, nu există antidoturi eficiente pentru contracararea expansiunii. Să ne oprim asupra unui singur aspect: afinitatea ideologică dintre anti-americanism şi conspiraţionism. În trecut, imaginarul comploturilor universale era dominat de figura evreului. Despre evreu s-a crezut că manipulează, din spatele scenei, oameni şi lucruri. Recent, printr-un sincretism nebulos, s-a creat un Leviathan iudeo-american care „conduce lumea”<a href="http://radioiasi.ro/dupa-moartea-lui-ossama-bin-laden-i-e284.html#_ftn24" name="_ftnref24" title="">24</a>. Conspiraţionismul este un monism: găseşte o singură cauză pentru toate lucrurile. Din acest motiv nu mai avem americani, ci „americanul”, nu există evrei, ci „evreul”. Nu se mai vorbeşte de S.U.A. şi despre Israel, în fapt doi actori politici bine individualizaţi, despărţiţi uneori de dispute politice, ci doar despre o alianţă diabolică întărită pentru a domina lumea. Confuzia între indivizi, jocul metonimic dintre individ şi stat, îi ajută pe radicali şi terorişti să dezvolte o ură nediferenţiată şi distrugătoare, orientată atât împotriva statului cât şi a indivizilor. Teoriile conspiraţiei sunt gnoze, de aceea sunt populare. Creează impresia unei cunoaşteri rapide, profunde şi definitive. Cel care demască un complot iudeo-american crede că a înţeles realitatea în profunzimea sa, că a descoperit principiul teist după care se întâmplă lucrurile. Conspiraţionismul este un populism nu doar pentru că simplitatea îl face accesibil mulţimii, ci şi pentru că apelează mai curând la emoţii, sentimente, decât la raţiune. Anti-americanismul se traduce într-un set de idei rudimentare recurente, mai mult, într-un evantai de aversiuni, complexe de inferioritate, frustrări. Modalitatea în care este interpretată globalizarea de către mişcările radicale lucrează în folosul coagulării acestui scenariu conspiraţionist. Dacă lumea tinde către o singură scenă, înseamnă că – prin conformitate cu „reţeta orchestraţionistă” – există un singur „păpuşar-şef”. În context, calitatea Statelor Unite de singură superputere a prezentului dobândeşte implicaţii culturale extrem de periculoase. Americanii nu au creat scenariul, dar s-au lăsat incluşi – cu rol prescris şi imposibil de modificat. Anti-americanismul, ca ideologie, îndeplineşte funcţii vitale pentru anumite comunităţi sau grupuri. În destule momente, S.U.A. – sub imperiul visului de a răsturna şi înlătura vechea logică – nu s-au gândit să-şi apropie problema, nici să o aprofundeze (măcar unde are valoare principiul contradicţiei)...<br />
<br />
<br />
</div><div style="text-align: center;"><strong><a href="http://www.maimplicpentrutine.alaturidevoi.ro/files/cine_tomescu.php">Nicolae Tomescu</a>, <a href="http://www.radioiasi.ro/">Radio Iasi</a></strong></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0tag:blogger.com,1999:blog-5303677352959026036.post-12764724360273594072011-04-29T12:24:00.000-07:002011-04-29T12:24:18.447-07:00„Binele şi Răul”, ca pretext...<strong>Nicolae Tomescu</strong><br />
<div style="text-align: center;"><strong><em><br />
„Binele şi Răul”, ca pretext...<br />
</em></strong></div><div style="text-align: justify;">28 aprilie 1937: S-a născut <strong>Saddam Hussein</strong>, preşedinte al Irakului în perioada 1979-2003 şi prim-ministrul acestei ţări între 1979-1991 şi 1994-2003. Mort, prin execuţie, în 2006.</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Nu numai occidentalii, dar şi o parte a publicului din România, consideră că se cuvine desfiinţat caracterul ideologic prăfuit al revendicãrilor arabe; eliberarea începe însă cu trebuinţa nesublimată acolo unde ea este mai întâi reprimată. Dacă acţiunile unor arabi creează confuzie, studiul istoriei ar putea oferi câteva lămuriri. Într-adevăr, mare parte din neliniştea provocată se explică prin energia negativă degajată de nemulţumirea (chiar furia) arabilor. Ei nu pot uita că diferite regiuni s-au găsit timp de secole sub dominaţie otomană, dominaţie urmată de colonialismul introdus de marile puteri occidentale. Imaginea acelor timpuri ale triumfalismului arab a pus în mişcare liderii moderni, ei acţionând deseori în detrimentul ţărilor pe care le guvernau (sau le guvernează).<br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Există grade de autenticitate în numeroase studii, unele apărute în România. Am pierde din vedere scopul dacă ne-am propune să analizăm întreaga experienţă istorică a teritoriului invocat<span style="color: red;">*</span> Aveţi la dispoziţie excelenta cronologie înscrisă cărţii lui Constantin Daniel: <em>Civilizaţia asiro-babiloniană</em>, Editura Sport-Turism, Bucureşti, 1981<span style="color: red;">*</span>.<br />
<br />
<em>Nabucadnezar(...) a fost gonit de oameni şi mânca iarbă precum boii</em>(<em>Cartea lui Daniel</em>, 4:33) Fiu al lui Nabopalassar, Nabucadnezar (în <em>Biblie</em> – Nabucodonosor) domneşte între 605-562 î.Cr. El continuă opera de restaurare şi înfrumuseţare a Babilonului, reface templele E-sangila şi E-temenanki, canalele şi zidurile marii metropole mesopotamiene. Din punct de vedere strategic, se remarcă înălţarea la nord de Babilon a zidului de apărare între Tigru şi Eufrat, pentru a opri atacurile venite dinspre nord. Nabucadnezar a lăsat şi numeroase inscripţii care descriu luptele sale din Siria şi Palestina. Din textele iudaice aflăm despre cucerirea şi distrugerea Ierusalimului, capitala statului Iuda (avem menţiuni şi în <em>Cronica neobabiloniană</em>). Regelui Iudeii, Sedechia, i se scot ochii (chaldeenii fiind responsabili de acest gest), fiii regelui sunt înjunghiaţi, Templul este jefuit şi ars. Se apreciază că prin războiul său împotriva statului Iuda dar şi a Tyrului, a oraşului-stat Askalon, Nabucadnezar urmărea să-şi întărească frontiera cu Egiptul, în vederea unei expediţii în Valea Nilului. Prin supunerea micilor state semite din Palestina, Nabucadnezar (intitulat rege al dreptăţii, având încredinţate popoarele de către zeul Marduk) întemeiază un imperiu care se întinde de la hotarele Egiptului până la Insula Tilmun (Bahrein). Nabucadnezar moare în 562 î.Cr., după ce a domnit peste 40 de ani. Cu toate păcatele sale, nu poate fi considerat, nici pe departe, cel mai crud rege al Mesopotamiei antice. Pentru acordarea acestui „titlu”, ne stau la îndemână alte exemple. Primul îl priveşte pe Tiglatpileser I (aproximativ lll6-1078 î.Cr.) cel care readuce supremaţia asiriană în întreaga Mesopotamie. Textul cuneiform (înscris pe o prismă în opt coloane de 50 cm înălţime, găsit la temelia templului zeului Anu-Adad) descrie primii cinci ani de domnie ai acestui rege. Sunt înfăţişate toate războaiele lui Tiglatpileser I. Faptele sale au rămas ca exemple şi modele pentru stăpânitorii atât de cruzi ai Asiriei, care au domnit în secolele IX-VII î.Cr. şi au făcut să tremure toată Asia Anterioară. Căci oştirile Asiriei atacau cu stindardul zeului Assur şi nu cunoşteau mila, jefuiau, ardeau, nimiceau, tăiau, zdrobeau şi ucideau oameni cu metode sadice. Groaza şi spaima demoralizau inamicul chiar înainte de începutul luptei<span style="color: red;">*</span>_ <em>Apud</em>Constantin Daniel, <em>op. cit</em><em>.<span _fck_bookmark="1" style="display: none;"> </span><span _fck_bookmark="1" style="display: none;"> </span></em><span style="color: red;">*</span><span _fck_bookmark="1" style="display: none;"> </span><span _fck_bookmark="1" style="display: none;"> </span><br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">S-ar părea că autoproclamatul „preşedinte pe viaţă al Irakului” a fost moştenitorul regilor cruzi şi însetaţi de sânge din Mesopotamia antică. Când agenţii Serviciului de informaţii al Israelului au oferit o mostră a scrisului de mână purtând semnătura lui Saddam Hussein, experţii grafologi rămâneau bulversaţi. Un analist afirmase că autorul rândurilor suferă de o megalomanie severă, cu simptome pronunţate de paranoia. Adevărat, grafologia este considerată un domeniu situat la marginea ştiinţei – în orice caz, la mai mare distanţă de judecata ştiinţifică decât psihiatria – dar ea probează dovada suplimentară că Saddam îşi orienta, prin diferite forme, pulsiunile agresive împotriva personalităţii. Unii autori susţin: <em>precum înaintaşii săi</em>, <em>Saddam a fost fără îndoială nebun</em>. Aş spune că a fost, mai curând, omul dispus să facă orice pentru a dobândi ceea ce doreşte. Mai cred că aspiraţia lui esenţială a vizat dominaţia asupra Orientului Mijlociu. Într-o măsură chiar mai mare decât a reuşit să o determine Nabucadnezar... <em>Extrem de şiret, cu sânge rece, isteţime uşor bolnăvicioasă</em> – a exclamat un diplomat englez care îl întâlnise pe Saddam Hussein. <em>Viaţa oamenilor nu înseamnă nimic pentru el, modifică jocul complex al politicii din Orientul Mijlociu, pocnind din degete</em>... Un alt diplomat mărturisea: <em>Saddam face doar ceea ce crede că este eficace</em>. <em>Nu se lasă condus de ideologie sau capriciu. Îşi calculează cu rigoare fiecare pas. Este pur şi simplu un pragmatic brutal şi isteţ</em>. Dan Goodgame, corespondentul revistei „Time”, adăuga: <em>întâlnindu-l, un vizitator este izbit de ochii săi; îţi trezesc spaima, sunt în acelaşi timp reci şi fără remuşcări, precum ochii şarpelui în faţa prăzii. Sunt ochii unui ucigaş</em>.<br />
Originile instinctului criminal al lui Saddam Hussein îşi au rădăcinile în Takrit, localitate situată la 160 km nord de Bagdad. Născut în 1937, fiul unor ţărani, a rămas orfan la vârsta de nouă luni, fiind apoi crescut de unchiul său Kairallah Talfah. Ultimul, ofiţer în armata irakiană, ura dominaţia britanică asupra regimului-marionetă al monarhiei irakiene<span style="color: red;">* </span>Trei regi au alcătuit dinastia Haşemită: 1921-1933, Faisal I; 1933-l939, Ghazi I; 1939-1958, Faisal II (în perioada 4 aprilie 1939 şi 2 mai 1953, sub regenţa unchiului său, emirul Abdul Illah). Între 14 februarie şi 2 august 1958, Irakul s-a unit cu Iordania în Federaţia Arabă; între 19 mai şi 14 iulie 1958, prim-ministrul Federaţiei a fost Nuri as-Said, iar în scurtul interval 18 mai-14 iulie 1958 Ahmed Mukhtar Babah a deţinut funcţia de şef al cabinetului provincial. La 14 iulie 1958, monarhia este înlăturată, Irakul proclamându-se republică<span style="color: red;">*</span>. Tânărul Saddam a învăţat, din faşă, căile intrigii şi atacului pe furiş (Talfah a jucat un rol în lovitura de stat anti-britanică din 1941). Impresionat de acest joc periculos, viitorul dictator nu frecventase cursurile şcolare până la vârsta de 9 ani. Mai târziu, s-a înscris pentru admiterea în elita Academiei Militare. Din Bagdad, Saddam s-a trezit respins datorită calificativelor sale foarte modeste. Era o lovitură cumplită, resimţită în interiorul fiinţei lui Saddam Hussein, determinând obsesia pentru folosirea forţei militare (am preluat ideea de la analiştii israelieni). Deşi, în timp, Saddam părea încântat să apară îmbrăcat în uniformă militară, acest lucru s-a petrecut după ascensiunea lui la putere, după ce şi-a atribuit calitatea de general. Drumul ales pentru a lupta? Asasinatul... Ca student, s-a înscris în Partidul Baas, mişcare socialistă pan-arabă şi grupare subversivă anti-occidentală. Partidul l-a desemnat să facă parte dintr-o echipă care trebuia să-l asasineze pe conducătorul militar irakian Abdul Karim Kassem<span style="color: red;">*</span> Între 14 iulie 1958 şi 8 februarie 1963, şef al Consiliului de Stat a fost Mohammad Najib ar-Rubai, iar Abd al Karim Kassem – conducătorul efectiv din perioada amintită, fără a fi preşedinte<span style="color: red;">*.</span> Saddam şi acoliţii săi au pulverizat vagonul în care staţiona, de regulă, Karim Hassem şi care traversa în viteză Bagdadul, dar au greşit ţinta... De altfel, bodyguarzii uciseseră câţiva atentatori, Saddam ieşind cu faţa curată (doar un glonte în piciorul stâng). În cuvinte glorificatoare înscrise hagiografiei personale, adevărul despre evenimente este mai puţin dramatic: <em>El şi-a extras glonţul cu un brici îmbibat în iod, apoi s-a deghizat într-un beduin, a trecut înot Tigrul, a furat un măgar traversând cu acesta deşertul Siriei, dar a fost capturat până la urmă şi închis</em>... Ultimele cuvinte din hagiografie conturează imaginea preşedintelui egiptean Gamal Abdel Nasser, exponent charismatic al pan-arabismului (Nasser l-a ajutat pe Saddam să se transfere la Cairo). La 25 de ani, îl găsim pe Saddam într-o postură mai puţin obişnuită: studiază dreptul. Dar inima lui se afla în altă parte. Acordând credit unei „anecdote”, Saddam Hussein s-a simţit exasperat atunci când, la Cairo, colegii săi de studii, stând în jurul unor cafele, dezvăluiau câteva aspecte ale politicii locale. <em>De ce argumentaţi</em>? – ar fi ţipat Saddam. <em>De ce nu puneţi imediat mâna pe armă să-l împuşcaţi</em>? Saddam s-a întors la Bagdad în 1963 şi a început să organizeze o miliţie a Partidului Baas. La 8 februarie, acelaşi an, Partidul prelua puterea, dar despre caracterul permanent al acesteia nu se poate vorbi decât din 1968. Sub conducerea generalului Ahmed Hassan al Bald, omul care deţinea controlul real asupra puterii era Saddam. Punând lucrurile la punct şi în familie, el s-a căsătorit cu Sajida Talfah, fiica ofiţerului care îl îngrijise. Prin retragerea lui al Bakr (1979), iată-l pe Saddam asumându-şi întreaga responsabilitate a conducerii. Noul preşedinte celebra, prin ordin, executarea celor 21 de membri ai Cabinetului, incluzându-l pe unul dintre cei mai apropiaţi colaboratori, sub acuzaţia dubioasă de trădare: <em>El, care mi-a fost atât de apropiat, este atât de departe de mine atunci când greşeşte</em>, ar fi spus Saddam. „Amnesty International” estimase la câteva sute numărul anual al execuţiilor din Irak şi faptul că poliţia secretă se afla pretutindeni. Tortura a devenit un fapt obişnuit. Delictele minore erau pedepsite cât se poate de aspru.<br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><strong>Nicolae Tomescu</strong><br />
<div style="text-align: justify;"><br />
Saddam s-a distins de ceilalţi conducători ai ţărilor arabe prin faptul că nu părea deloc mulţumit să poarte titlul de Preşedinte. El avea viziunea – unii îi spun amăgirea – grandorii personale şi măreţiei Irakului.<br />
Irakul cunoscuse următorii preşedinţi: între 8 februarie 1963-13 aprilie 1966, Abd al Salim Mohammad Aref; Abd ar-Rahman Mohammad Aref (16 aprilie 1966-17 iulie 1968); Said Ahmed Hassan al-Bakr (17 iulie 1968-16 iulie 1979) şi, din 16 iulie 1979, Saddam Hussein... De fapt, din 10 mai 1969 se unifică funcţiile de preşedinte şi de prim-ministru. Tendinţa de concentrare a puterii nu reprezintă invenţia absolută a lui Saddam Hussein.</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Încă din 1980, Saddam aproape că şi-a adus regimul la ruină atacând Iranul. Cândva, el îşi căutase refugiul la ayatolahul Khomeiny. Acesta l-a izgonit din Iran, sub presiunea Şahului. Conflictul iraniano-irakian nu trebuie privit doar ca o dispută teritorială. Într-un fel, preşedintele irakian a fost provocat de ayatolah, care începuse să numească <em>blasfemie</em> regimul lui Saddam (conducătorul irakian este musulman sunnit, deşi mulţi compatrioţi aparţin ramurii rivale şiite). Răspunsul s-a concretizat prin invadarea Iranului. Conştient de puterea sa, prea încrezător însă că echipamentul sovietic din dotarea armatei va pulveriza miliţiile ayatolahului, Irakul a primit o replică dură şi a apelat la gaze toxice, armă oribilă scoasă în afara legii bătăliilor după Primul Război Mondial. Atunci când lupta cu Iranul, Saddam a prevăzut şi războiul împotriva rebelilor kurzi<span style="color: red;">*</span> Dictatorul a ordonat folosirea gazelor toxice şi aceasta nu împotriva unor soldaţi, ci a civililor (femei şi copii)<span style="color: red;">*</span>. „Primul război din Golf” a însemnat pentru Irak pierderea a 75.000 până la 150.000 de vieţi şi ruinarea economiei. Pentru a reface ţara era nevoie de mai mult petrol, iar atunci când Kuweitul s-a intersectat cu planurile sale, Saddam a hotărât invazia.<br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Sunt date care populează câmpul reprezentărilor. Acesta ni-l înfăţişează pe Saddam nu atât de popular pe cât de temut ca om, nemilos în intenţia de a-şi prezerva puterea. Chipul său era omniprezent (uneori, portretele aveau câţiva metri înălţime, acoperind aproape faţada unui bloc). Tabloul său spânzura în fiecare birou, în fiecare magazin, chiar şi în majoritatea locuinţelor particulare, de teama poliţiei secrete. Cei care nu s-au conformat, au plătit... Se povesteşte că un bătrân general l-ar fi prevenit pe Saddam în legătură cu marile prejudicii pe care le-ar aduce Irakului un atac ordonat de dictator; Saddam l-a invitat pe general în camera învecinată, pentru a discuta chestiunea. „În spatele uşilor închise” a răsunat o împuşcătură. Saddam s-a reîntors de unul singur, punându-şi pistolul în toc.<br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">La 2 august 1990, irakienii republicani s-au ridicat, chipurile, împotriva suveranităţii monarhice. De fapt, s-au aşezat în Kuweitul fertil şi copt, umflat cu rezerve uriaşe de petrol şi de bani peşin, mândrindu-se totodată cu acea calitate de excelent port la Golful Persic; dar complet incapabil să opună rezistenţă împotriva maşinii (expertei maşini) de război irakiene. Înaintea tuturor soldaţilor săi, Saddam Hussein, flămând de bani, lacom şi în privinţa dominaţiei regionale, ştia că trecerea frontierei poate să reprezinte un fel de plimbare. Aşa a şi fost. În 12 ore, Kuweitul aparţinea Irakului. Cu o scurtă zburdălnicie prin deşert, Imperialul Preşedinte a dublat cantitatea de petrol aflată la dispoziţia Irakului, punând sub controlul său aproape 20% din rezervele cunoscute ale lumii. Doar Arabia Saudită, cu un procentaj de 25%, dispunea la data respectivă de mai mult petrol. Saddam şi-a întărit pretenţiile în privinţa poziţiei de mult râvnite – aceea de stăpân al lumii arabe. Pentru un timp, întreaga lume s-a cutremurat în faţa puterii lui brute. Nimeni, de la strălucitorul comandant militar Nabucodonosor (care a domnit peste Imperiul Noului Babilon cu mai bine de două milenii în urmă-n.n.) nu guvernase Bagdadul de o asemenea manieră, au comentat <em>media</em> din Occident. Era în măsură Saddam Hussein să susţină puterea după care tânjise şi de care se temea atâta lume? Trecând la o examinare riguroasă, este suficient de clar că această ultimă pretenţie (dacă ne raportăm la Saddam) nu îşi merită decât o parte din semnificaţii.<br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Vineri, 12 aprilie 1991, agenţiile internaţionale de presă anunţau, pe temeiul reacţiilor diplomatice, că Războiul din Golf a luat sfârşit în mod oficial. Irakul recunoştea documentul‑rezoluţie elaborat de ONU, în care sugestia americană de rezolvare a problemelor „postbelice” devenise precumpănitoare<span style="color: red;">* </span>Perorând încă prin ambasadorul Abdul Amir al Ambari, care denunţa, în termeni voalaţi, tragismul situaţiei generaţiilor irakiene sacrificate ca urmare a impunerii unor decizii drastice<span style="color: red;">*</span>.Mulţi simţeau nevoia să exclame, precum au făcut‑o la finalul campaniei întreprinse de forţa multinaţională: „Binele a învins Răul!” Mi‑am amintit însă repede că o astfel de exclamaţie trimite, prin consecinţa formulării şi mai ales semnificaţiile sale, la o „mică” doctrină. Cea avându‑l creator pe Mani, supranumit Babilonianul<span style="color: red;">* </span>Născut în secolul al III‑lea d.Hr., Mani revine, deseori, în actualitate, nu numai pentru faptul că ruinele anticului Babilon se află la mai puţin de 200 km. de Bagdad, ci mai ales pentru acea „revelaţie” care i‑a permis să‑şi articuleze doctrina. După el, la originea universului s‑au aflat două principii antagoniste: Binele şi Răul, lumina şi obscuritatea (întunericul), principiile fiind situate în regiuni diferite: Binele la nord, Răul la sud. La un moment dat însă, ele vor intra în conflict, din cauză că întunericul va încerca să acopere lumina. Aceasta din urmă a reuşit să se elibereze din tenebre, efortul său fiind unul simbolic.<span style="color: red;"><strong>*</strong></span>Jean‑Paul Guetny a văzut primul, în rezumarea doctrinei lui Mani, la peste 17 secole după elaborarea ei, un gen de anticipare şi derulare a conflictului din Golf. Începând cu 11 august 1990, Saddam Hussein nu ezita să apeleze la Jihad. Potrivit concepţiei sale, protagoniştii simbolizau: pe de o parte, Binele (credincioşii fervenţi, adică musulmanii care îi susţineau politica), iar de cealaltă parte, Răul (cu alte cuvinte, necredincioşii, infidelii, ateii, occidentalii şi „trădătorii” arabi). Pe frontul credinţei, George Bush nu a rămas dator. Dincolo de faptul că l‑a taxat pe dictatorul irakian drept „al doilea Hitler, dublat de o natură anormală”, preşedintele S.U.A. a proclamat ziua de 3 februarie „Ziua naţională de rugăciune pentru triumful păcii”; afirmând că „acţionează de partea lui Dumnezeu” şi vorbind despre războiul din Golf ca despre “o luptă dintre Bine şi Rău”. Nu este declaraţia preşedintelui american o expresie a maniheismului, chiar dacă Bush simbolizează puterea raţională, democratică şi, în parte, umană<span style="color: red;">* </span>Ordinea politică liberală (internaţională) promovată de americani este mai puţin violentă, dar faptul că puterea se manifestă sub forme noi, nu înseamnă că ea va înceta să existe şi nici că va renunţa să creeze o ierarhie a celor care contează şi a celor care nu contează. În consecinţă, cei puternici vor continua să facă ce pot, iar cei slabi ceea ce trebuie (Francis Fukuyama, <em>Sfârşitul istoriei</em><em>?</em>)?<span style="color: red;">*</span><br />
<br />
Responsabilii Washingtonului şi <em>media</em> occidentale l‑au comparat pe Saddam Hussein cu Hitler sau – ţineţi‑vă respiraţia! – cu Ceauşescu, etichetându‑l drept „cel mai periculos om din lume”. Aş dori să nuanţez: occidentalii nu vor să recunoască faptul că aproape şi‑au ales „un nou Hitler”, furnizându‑i armament. Sugestive mi s‑au părut cuvintele sociologului Edgar Morin: „Asterixul irakian s‑a hrănit cu poţiunea magică occidentală”.<br />
</div><div style="text-align: center;">***</div><div style="text-align: justify;">Fără a fi adeptul logicii simplificatoare, se poate admite că „fiecare parte” foloseşte elemente ale maniheismului. Fiecare vrea să convingă că se află de partea Binelui (binelui lor) împotriva Răului (răului celorlalţi). Dacă, dintr‑o anumită perspectivă, prin moartea lui Saddam „Binele a învins Răul”, nu înseamnă că marile probleme ale Orientului Mijlociu au dispărut. Numeroase revendicări rămân nerezvolvate, insinuându‑se ideea că nu luase sfârşit lupta pentru recunoaştere, voinţa de a‑ţi risca viaţa pentru un ideal. Unele fapte au pus (şi scot) în lumină îndrăzneala, curajul, idealismul, cele mai multe însă calculul economic, politico‑strategic, militar. Un conflict la scară mare trebuie să implice state mari „prinse încă în angrenajul istoriei”(potrivit expresiei lui F. Fukuyama). Asemenea state au populat scena conflictului din Golf. De atunci, oferă ele dovada că doresc să iasă dintr‑un registru istoric pentru a‑şi croi drum spre un altul?</div><div style="text-align: center;"><br />
<br />
<br />
<a href="http://nicolae-tomescu.blogspot.com/"><strong>Nicolae Tomescu</strong></a></div>Nicolae Tomescuhttp://www.blogger.com/profile/06883626775386545807noreply@blogger.com0