Sistemul

Nicolae Tomescu

Ar trebui să mă eschivez de la diagnosticarea situaţiei în care cred că ne-am complăcut/ne găsim? Oricum, este punctul de plecare pentru orice judecată cu privire la unghiurile de incidenţă. Din nefericire, evoluţia atinge doar domeniul imaginaţiei, iar, atunci când se schimbă, lucrurile îmbracă, adesea, aspectul ilarităţii...
 

*

În trecut (pe care nu-l glorific, dar este mai curat decât toate destinele îmbrăcate în alb pentru că aşa le şopteşte capriciul modei), nu am preferat să acuz, să găsesc vinovaţi şi să-i condamn. Plecasem de la buna intenţie, de la prezumţia că persoanele ar fi inspirate şi eficace în domeniul competenţelor specifice; porneam dinspre faptul că am greşi moral distribuind, în mod partizan, criteriile autorităţii profesionale.


Desigur, am dreptul să afirm (sub rezerva precaută faţă de tratarea simplistă): mulţi oameni nu s-au încurcat, de-a lungul timpului, în scrupule inutile, fiind convinşi că, în privinţa „organizării”, a accesului la funcţii, aranjamentele sunt lucruri infinit mai importante decât adevărul. Şi au reuşit chiar performanţe de abilitate, transformând „observatorii” în victime care culeg frunze de laur.


Graba pentru „experimente”, după ce altele (cu rezultate de povestit urmaşilor) au fost suspectate/chiar prigonite, ar reflecta opţiunea posibilă între două idolatrii. Dar nu se poate alege între refuzul noutăţii şi refuzul respectului; or, „prietenii ne-adevărului” trăiesc în şi prin duplicitate – fără destulă putere în a numi ce este perimat, în a despărţi noutăţile autentice de impostura care agită steagul noutăţii. De fapt, rămân oamenii circumstanţelor. România avea (are) nevoie şi de verdicte, dar mai ales de criteriile în numele cărora se poate da un verdict; cel mai important mi se par drumul corect, demonstrarea probelor, motivarea. Nicidecum antepronunţarea...


Se pune problema (veche) a legitimităţii criteriilor de selecţie, de promovare, dar, mai ales, a grabei îndrumătorilor politici care culeg „profit” în momente tensionate^*. Aproape totul este o „instalaţie” pentru câştigarea puterii depline, prin anticiparea exerciţiului ei, respectiv pregătirea de noi cadre „plauzibile”. Cu alte cuvinte, o logică sănătoasă ar fi trebuit să-i îndemne pe cei numiţi politic, responsabili pentru desăvârşirea sloganului-realitate Sistem = afacere de grup, să se ocupe, în sfârşit, nu de elaborarea unei „strategii electorale”, ci de identificarea şi rezolvarea chestiunilor curente. În clipa de faţă, singura lor preocupare vizează conducerea/după caz, preluarea puterii, singura “datorie” trebuie plătită celor care îi susţin iar “principiile” care le guvernează conduita nu sunt prioritatea interesului public, profesionalismul, integritatea morală, libertatea gândirii şi a exprimării, cinstea şi corectitudinea, deschiderea şi transparenţa, imparţialitatea şi nediscriminarea...
 

**

Prea multe lucruri capătă o înfăţişare arbitrară, fiind rezultatul amestecului nefericit de viclenie, hazard, beţie a puterii. Poate că, în viitor, „selecţia de cadre” va arăta diferit, poate că nu vor mai fi recompensate loialităţile private iar posturile nu vor încăpea pe mâna politrucilor, rudelor, prietenilor, amicilor, cunoştinţelor; de-abia atunci mă voi bucura să fiu, pur şi simplu, observatorul îndepărtat... Până în acea clipă a fericirii, îmi propun să nu mă las executat, în public şi cât mai repede cu putinţă, de “gângăniile propagandei cenuşii”, dispuse şi capabile să practice doar:

* Minciuna absolută, (adesea) eficace din cauza enormităţii sale;

* Contraadevărul, neverificabil, într-o execuţie sumară, din cauza omiterii intenţionate a adevăraţilor martori, din cauza supralicitării “martirilor” cuprinşi în reţeaua de protejaţi ai celor care concep/vehiculează atacuri furibunde asupra adevărului;

* Minciuna prin omisiune, în special aceea care neglijează să prezinte “informaţia” în tot contextul ei;

* Amestecarea faptelor, a opiniilor sau persoanelor echivalente (care, într-o anumită variantă, vor putea fi condamnate cu uşurinţă folosind o ilustrare “adecvată”, chiar dacă este abuzivă);

* Reminiscenţe false sau comparaţii nejustificate;

* Exagerarea apocaliptică a unor fapte accesorii şi fără importanţă, în numele unor principii;

* Slăbirea adevărului printr-o prezentare sarcastică sau căzută în derizoriul generalităţilor;

* Etichetarea/atribuind pretinsa apartenenţă la un anumit sistem de atitudini şi comportamente ce poate fi respins mai uşor decât discutarea, în detaliu, a argumentelor veritabile prezentate;

* Exersarea eristicii (arta vorbirii şi dezbaterii în contradictoriu, în scopul persuadării cu orice preţ a audienţei, dreptatea nefiind de partea celui care ar avea dreptate; regulile decurg, în bună măsură, din iraţionalitatea şi nemernicia omului; atacul la persoană şi strategiile de găsire, pentru orice inconvenient, a unui ţap ispăşitor, nu au nevoie de o construcţie logică);

* În lipsa educaţiei consistente, sunt manipulaţi oameni care încep să ia în serios ideile monstruoase; de fapt, acestea devin pretexte ale unor grupuri doritoare să pună mâna pe putere. Se propagă idei maniheiste care împart lumea în buni (adică „noi”) şi răi (adică „ei”). Răii sunt cei care se opun edificării paradisului terestru, deci trebuie urâţi şi lichidaţi. Mecanismul urii funcţionează pe orice schemă, iluziile continuă otrăvirea cugetelor. Foştii securişti plus “clonele” mai tinere – dar la fel de iresponsabile, îşi propun să transforme, într-un infern, viaţa celor care nu sunt după chipul şi asemănarea lor; până şi răutăţile/mărunţişurile oamenilor care încearcă frustrări (fără a fi, în realitate, privaţi/păgubiţi de vreun drept) trebuie să ocupe toate clipele oamenilor normali, pentru a-i împiedica să se regăsească;

* Populismul şi demagogia, corelative inevitabile ale democraţiei, induc în manifestări procedee şi revendicări de un egalitarism patetic. Unii vor să se creadă că reprezintă poporul, că trebuie transferate asupra lor şi asupra „oamenilor lor” virtutea discernământului şi autoritatea deciziei;

* Tragedia (pe care, împreună cu instigatorii şi cu executanţii docili ai unor ordine, şi-au propus să o transfere în plan colectiv) rezidă în faptul că nu au de apărat niciun adevăr, niciun ideal (niciuna din obişnuinţe nu poate face parte dintr-un sistem de valori); adevărul este minciuna, mai precis declanşarea sau acoperirea acesteia, înfrumuseţarea ei, orbirea în faţa minciunii, capacitatea de a accepta minciuna ca şi cum ar fi adevărul.
 

• cei care vor, care pot şi care ştiu să facă sunt încărcaţi cu tot felul de neplăceri, sunt cicăliţi pe teme false/minore, le este pisată fiecare decizie în scopul deturnării sensului;
• mai grav, păpuşarii întărâtă acoliţii, aceştia din urmă sunt zădărîţi ori de câte ori stăpânii lor simt nevoia, desfăşurând atacuri repetate asupra indezirabililor cu scopul de a le provoca fie „panică”, fie pentru a nu le permite mişcarea în direcţia reformelor, pregătirea şi desfăşurarea acţiunilor fireşti;
• oamenii cu verticalitate (cărora li se împroaşcă apelativele de „nebuni”, „bătăuşi”, „imorali”, „turnători”, etc.) sunt deranjaţi întruna cu repetarea insistentă a pretenţiilor şi reproşurilor nefondate, atacaţi, la intervale de timp, pentru a fi sleiţi de puteri, sunt iritaţi (peste măsură) în mod intenţionat de gunoaie bârfitoare; computerul şi conexiunea cu World Wide Web-ul înlesnesc o intruziune profundă în sfera intimă a persoanelor agresate, o percepţie extrem de accentuată a limbajului defăimător, expunerea, în timp şi în spaţiu, faţă de terţi, a unei imagini publice deteriorate;
• în cele din urmă, discuţiile repetate şi contradictorii, aparenţa de ceartă, pot culmina prin înscenări odioase ale unor persoane, incompetente şi imorale, întreţinute de Sistem.

***

Mi-am amintit de cartea care descrie un an din viaţa lui “Josef K”. Omul se trezeşte arestat la domiciliu, în dimineaţa zilei sale de naştere. Cei doi ,,agenţi” care îl întâmpină nu-i aduc la cunoştinţă ce autoritate a emis ,,mandatul de arestare” şi nici motivul pentru care este arestat; oricum, protagonistul nu va afla niciodată; mai mult, deşi pare că se înfiripă o revoltă a începutului, “Josef K” acceptă, într-un final, situaţia. Oare totul poate fi coşmaresc şi, mai ales, trebuie acceptat ca atare?
 

****

Ştiu, din proprie experienţă, că spaţiul public are înfăţişarea unei maşini de tocat reputaţia. Luptele de ariergardă hotărăsc cine şi ce rămâne. Atotputernicia (de care unii par atât de siguri) nu are, pentru mine, nicio valoare. După cum m-a întors la ideea că nu trebuie să accept verdicte subiectivo-viscerale ca pe o fatalitate, să vă confirm „dogmele”. Le refuz şansa celor bântuiţi de banalitatea răului, îi invit să nu scape de urmările propriilor lor verdicte. Manifestările ţin de rudimente ideologice: se justifică puterea Sistemului, nedisimulând că ea rămâne sacră pentru cei care o exercită în numele lui, că trebuie să fie astfel pentru cei care o suportă şi că presupune o ameninţare de violenţă pentru cei care o refuză.


Politrucii (din partide, sindicate, presă, justiţie, consilii de administraţie, instituţii publice etc.) au fost „învăţaţi” să îmbrăţişeze trufia care face abstracţie de determinarea obiectivelor; vanitatea îi atrage înspre verdictele pure, iar „diplomaţia critică” încearcă să le ascundă complexele (în loc să le vindece). Îi ispiteşte să semene împăraţilor având degetul ridicat sau coborât în faţa arenei care aşteaptă verdictul. Din ceremonial, împrumută doar nefirescul: îi încununează cu lauri pe cei care pierd (vremea). Capriciile – individuale şi ale găştii – îi îndeamnă să creadă în „dreptul de viaţă şi de moarte”. Nu au respect faţă de lege (de fapt, vorbesc în numele legii, atacă în numele acesteia, denunţând calomnios, cerşind, cu ură nedisimulată, condamnarea nevinovaţilor care le stau în cale, apărându-şi complicii infractori etc.). Nu au asupra lor ideea şi dreptul de proprietate asupra ideilor; acţionează precum un bumerang; pretind dreptul de a fi discreţionari, de a decreta „îmi place” sau „nu-mi place”, „vreau asta” şi „nu vreau cealaltă” (pe baza dublei gândiri, a dublului discurs şi a dublului standard). De fapt, apără Sistemul... Anytime, anywhere!
 

Dr. Nicolae Tomescu, Redactor Şef Radio Iaşi

________________________________________________________________________

 ^*Mă refer la cei care au fost şi sunt numiţi/ghidaţi politic, care „biciuiesc” deciziile. Inutil să le atragi atenţia asupra faptului că nicio hotărâre de-a lor nu va porni dinspre analiză, dinspre necesităţi şi disponibilităţi, ci doar de la pretextul politic...