Nicolae Tomescu
Trilogia la care fac referire porneşte de la premisa că schimbările în mare viteză ale „actualităţii” nu apar atât de haotice sau arbitrare pe cât suntem condiţionaţi să credem. Dincolo de relatările mass-media,există configuraţii distincte, chiar forţe identificabile care le conturează. Odată înţelese respectivele configuraţii şi forţe, devine posibilă abordarea lor strategică, în locul uneia bazată pe întâmplare şi intuiţie.
„În mod evident şi sesizabil pentru fiecare dintre noi, schimbarea a devenit o dominantă a civilizaţiei actuale”[1]. Este adevărat că schimbarea a existat întotdeauna, ea reprezentând în fond forma de existenţă a naturii, materiei, vieţii. Accelerarea ritmului şi amploarea sa o fac însă mai preocupantă şi mai presantă. Iată de ce, fără a subscrie integral perspectivei gânditorului american Alvin Toffler – acesta consideră schimbările constituite într-un proces prin care viitorul invadează viaţa oamenilor, iar resorturile diferitelor crize ca părţi ale unui fenomen de apariţie a unei noi civilizaţii – editorialul încearcă, prin analiza (sumară) a celor trei lucrări: Şocul viitorului, Al treilea val, PowerShift, să schiţeze tabloul general al „lumii contemporane” şi să desprindă, pe baza consideraţiilor proprii – semnificaţia mutaţiilor socio-culturale.
În acest sens, lucrările menţionate „au meritul principal de a încerca să integreze şi să sintetizeze în mod coerent faptele, evenimente, realităţi fără nici o legătură aparentă între ele”[2], dar care explică, în ultimă instanţă, esenţa, natura şi direcţiile schimbării. Ele sunt menite să se îmbine nu ca un început şi un sfârşit (continuare), ci ca părţile complementare ale unui tot mult mai vast. Deşi fiecare este cu totul diferită, una aruncă lumina asupra celeilalte. Reclamând anumite schimbări, Şocul viitorului relevă preţul pe care trebuie să-l plătească pentru schimbare fiecare individ şi societatea în ansamblu, cartea fiind axată pe procesele schimbării, nu pe direcţiile ei. În Al treilea val obiectivul este inversat, analiza concentrându-se mai mult asupra destinaţiilor către care ne poartă schimbarea. Powershift, asemenea celor două „predecesoare” ale sale, compune o sinteză clară şi inteligibilă, o imagine a noii civilizaţii care „se răspândeşte pe suprafaţa întregii planete”.
Pentru a înţelege Şocul viitorului, cititorul trebuie să-l proiecteze pe ecranul enorm al societăţii americane. „Cartea este un produs tipic al ambianţei americane la şfârşitul anilor ’60, când mutaţii demografice de amploare fără precedent au dus la sufocare urbană, când răsturnări bruşte în modul de viaţă determinate de revoluţia tehnologică s-au împletit cu explozia rasială şi rebeliunile din universităţi, şi când pe deasupra acestor fenomene a izbucnit criza ecologică ameninţătoare pentru însăşi existenţa umană”. Meritul lui Toffler este de a fi reuşit să prindă aspectele caracteristice noii fenomenologii sociale, operând pe întrega gamă extraordinar de diversă a rapidelor transformări post-moderne în producţie, comunicaţii, transporturi, informaţii şi a schimbărilor pe care acestea le produc în ritmul de viaţă al omului, în deprinderile şi habitudinile sociale, în organizaţiile şi instituţiile sociale, în plan cultural… Pentru Toffler, devine o banalitate să afirmi că societatea trece prin „a doua revoluţie industrială”, evenimentele contemporane iradiind mereu, eliberându-se o forţă socială cu totul nouă – un curent de schimbare atât de acccelerat – încât influenţează noţiunea noastră de timp, revoluţionează tempoul vieţii zilnice; această acceleraţie stă la baza „impermanenţei” (a tranzienţei) care pătrunde în conştiinţa umană şi o condiţionează, afectând în mod radical raporturile noastre cu oamenii, lucrurile, întregul univers de idei, artă şi valori.[3] Tranzienţa – scurtarea impusă a relaţiilor umane – îşi are reflecţie şi în interiorul omului, nu este doar o condiţie a lumii exterioare. Noile descoperiri, tehnologii, noile structuri sociale în lumea exterioară irump în existenţa noastră sub forma unor ritmuri accelerate de schimbare, pregătind condiţiile pentru acea boală socială cu un mare potenţial de distrugere: „Viitorul a devenit nu numai preocupant, ci şi presant. Presaţi de evenimente, de schimbări care se petrec cu repeziciune, de realităţi explozibile, suferim cu toţii de impactul cu o adevărată boală socială – şocul viitorului”[4]. Observator atent al realităţii, Toffler consideră că multe procese sociale „încep” să oscileze nebuneşte, desfăşurându-se necontrolat şi rezistând eforturilor umane de a le ghida; reţinem tocmai prezentarea pregnantă a acestui „cancer al istoriei”(conflict între o tehnologie avansată şi o societate oarecum “întârziată”).
Al treilea val ia în discuţie „modificarea industrialismului” şi apariţia unei noi civilizaţii, „cea mai mare răsturnare socială, cea mai profundă restructurare creatoare din toate timpurile”[5]. Tentativa de definire a conceptului de val are în vedere unele componente specifice, unele structuri proprii. Pentru crearea modelului sistematic – în analiza civilizaţiilor – Toffler sesisează trăsături esenţiale. Astfel, fiecărei civilizaţii îi corespunde şi o sociosferă formată dintr-o ţesătură de instituţii sociale aflate în conexiuni reciproce. Având loc schimbări fundamentale la câteva nivele ale civilizaţiei, un alt concept central este cel de demasificare socială. În termenii unei analogii biologice, societatea devine tot mai diferenţiată, ca diferenţiere celulară, totul mişcându-se mai repede, această mişcare producând o creştere a metabolismului în sistem. Caracterizând schimbarea prin metafora valurilor (tocmai pentru a transmite ceva din forţa, amploarea şi dinamismul schimbărilor, ale presiunilor şi conflictelor pe care le declanşează aceste schimbări), Toffler operează o introspecţie în structurile paralele ale tuturor „naţiunilor industriale”, în scopul înţelegerii valurilor de schimbare. Pentru el, Al treilea val, care zdruncină structurile industriale, deschide perspective fantastice de reînnoire socială şi politică, instituţiile noi urmând să înlocuiască structurile integratoare învechite, sufocante şi nefuncţionale. „Codul secret care a progamat civilizaţia industrială (format din şase principii: standardizarea, specializarea, sincronizarea, concentrarea, maximizarea şi centralizarea), a produs apariţia unei vaste, rigide şi puternice instituţii birocratice… Prin acţiunea integratoare – inclusiv în plan social – s-a distrus viaţa şi cultura de comunitate...”[6]. Fiecare din aceste principii este atacat de forţele celui de-al treilea val, fiind asaltate şi elitele care continuă să aplice aceste principii, „căci ascensiunea noilor civilizaţii contestă toate cercurile conducătoare din cea veche”. Presiunile venite din afara „societăţii industriale” se asociază cu presiunile dezintegratoare din interioul sistemului. „Toate sistemele actuale” – afirma Toffler – „sunt în criză. Criza actuală, criza civilizaţiei industriale în ansamblu, aduce cu sine inflaţie şi şomaj în acelaşi timp (nu succesiv), aduce criză în sistemele de asistenţă socială. Lupta pentru redefinirea rolurilor între cele două sexe, estomparea liniei despărţitoare dintre rolurile profesionale, faptul că muncitorii reclamă tot mai insistent participarea la conducere, contribuie la dezagregarea structurii bazată pe roluri (care asigură coeziunea civilizaţiei industriale), de aici criza în cea mai fragilă structură primară: personalitatea umană”[7]. „Descompunerea socială pe care o observăm creează patul germinativ din care răsare noua civilizaţie, perioada de tranziţie necesară fiind marcată de ample dislocări sociale”[8]. Noile sisteme vor pune astfel în discuţie toate vechile domenii ale conducerii, ierarhiile sociale, diviziunea rolului celor două sexe, barierele între sectoare etc. Există un potenţial de schimbare socială uluitor în înaintarea spre un nou sistem de producţie; în noul context, devine posibilă revenirea la industria casnică pe o bază electronică superioară şi, odată cu ea, noul accent pe cămin, ca centru al societăţii. „Căminul familial îşi va redobândi rolul de unitate centrală a societăţii, unitate ale cărei funcţii sociale nu se vor reduce ci, dimpotrivă, urmează să crească”[9]. Ideile pornesc, de fapt, de la investigarea realităţilor „industrialismului occidental”. Dar aspectele se cer analizate separat, cu atât mai mult cu cât trăim într-un univers economic, tehnologic, social, ideologic, cultural, etnic etc. Este adevărat, de cele mai multe ori întâlnim zeci sau chiar sute de curenţi de schimbare aflaţi în interacţiuni cauzale şi nu rareori aceştia se adună în confluenţi mai mari, în fluvii tumultoase (exemplul revoluţiei tehnologice, fenomen mondial ale cărui efecte se resimt). Pornind de aici, modelul lui Toffler are, prin ridicarea la pătrat a efectelor revoluţiei tehnologice, o însemnătate internaţională. Numai că tehnologia nu acţionează în mod direct asupra vieţii sociale, politice, culturale… Folosind metafora şi, prin puterea sa de creaţie, apelând la noi concepte, noi noţiuni, Toffler sintetizează şi deschide noi piste de investigaţie. În ideile, afirmaţiile şi fundamentele lui se întâlneşte însă şi utilizarea (insuficient de riguroasă) a unor termeni cu care operează; de exemplu, conceptul „val de schimbare” procedează la simplificarea laturii socio-culturale. Fără a nega importanţa populaţiei sau influenţa tehnologiei (ele coexistă simultan, alăturarea lor creează revoluţii), Toffler pare convins că revoluţia la care se referă este „mai profundă decât o revoluţie politică sau o restructurare a relaţiilor clasă, este transformare mai adâncă – o schimbare la nivelul civilizaţiei”[10]. Schimbarea devine „rezultatul convergenţei schimbărilor, adesea influenţate şi de hazard”.
Desigur, nici o metaforă nu este completă. O recunoaşte însuşi autorul. Marile sinteze au fost pândite de pericolul unor simplificări excesive, al tiparelor, al judecăţilor prea puţin nuanţate, al valorilor polarizante, al aprecierilor biunivoce. De aceea, există în cărţile lui Toffler judecăţi, reflecţii, afirmaţii, ce pot fi acceptate integral, altele doar parţial (cu anumite amendamente), iar altele respinse. Valoarea lucrărilor sale constă în diversitatea problemelor sesizate, discutate şi avansate ca teme de reflecţie. Care este natura, esenţa, fluxul şi configuraţia schimbărilor – rămâne de discutat. Oricum, opera toffleriană se recomandă precum o lectură menită să incite: metafora de val sau conceptul de şoc al viitorului, critica civilizaţiei actuale, sesizarea impactului unor schimbări care vor interveni în planul tehnologiilor, al procesului de producţie, în viaţa de familie sau în societate, sesizarea tipurilor de nevoi ale omului modern, a nevoii de sens şi participare, a calităţii relaţiilor psihosociale, dezbaterea unor schimbări esenţiale pe care Toffler le întrevede în elemente de civilizaţie… Astfel,
Şocul viitorului priveşte procesul schimbării – felul în care schimbarea afectează oamenii şi organizaţiile. Al treilea val se concentrează asupra direcţiilor schimbării – încotro ne poartă acestea. Puterea în mişcare tratează şi controlul schimbărilor care urmează – cine le va da formă şi cum; „este apogeul a douăzeci şi cinci de ani de efort pentru a găsi un sens uluitoarelor schimbări care ne propulsează în secolul XXI.”[11]
Iată de ce voi încheia reamintind ipotezele din care a izvorât Powershift:
„1. Puterea este inerentă tuturor sistemelor sociale şi tuturor relaţiilor umane(…)
2. «Sistemul de putere» îi include pe toţi(…)
3. Sistemul puterii în orice societate e subdivizat în subsisteme de putere(…)
4. Aceeaşi persoană poate fi bogată în materie de putere acasă şi săracă în materie de putere la muncă(…)
5. Dat fiind că relaţiile umane se schimbă incontinuu, relaţiile de putere sunt şi ele în proces constant.
6. Deoarece oamenii au nevoi şi dorinţe, cei care şi le pot înplini deţin puterea potenţială (…)
7. Întrucât nevoile şi dorinţele sunt extrem de variate, modurile de a le satisface sau nega sunt şi ele foarte variate(…)
8. Violenţa care este folosită în primul rând pentru a pedepsi, este cea mai puţin versatilă sursă de putere(…) Cunoaşterea deţine puterea de cea mai înaltă calitate.
9. Relaţiile dintre clase, rase, sexe, profesiuni, naţiuni şi alte grupuri sociale sunt necontenit modificate de schimbările în structura populaţiei, ecologie, tehnologie, cultură(…)
10. Conflictul reprezintă un fapt social inevitabil.
11. Luptele pentru putere nu sunt în mod necesar rele.
12. Fluctuaţiile provocate de transferuri simultane de putere în diferitele subsisteme pot converge spre a produce mutaţii radicale de putere la nivelul sistemului mai larg din care fac parte (…)
13. (…) Echilibrul (subsistemelor de putere – n.n.) nu este neapărat o virtute.
14. (…) Marile intrări de putere pot genera rezultate mărunte. Evenimente neînsemnate pot declanşa căderea unui regim(…)
15. Şansa are importanţă. Cu cât este mai instabil sistemul cu atât mai multă importanţă poate avea şansa.
16. Egalitatea de putere este o condiţie improbabilă(…)
17. Inegalităţile de la un nivel se pot echilibra la un alt nivel(…)
18. Este virtualmente inposibil ca toate sistemele şi subsistemele sociale să se afle simultan în perfect echilibru şi ca puterea să fie împărţită egal între toate grupurile(…)
19. Egalitatea perfectă implică neschimbare, nu e numai imposibilă ci şi indezirabilă(…)
20. Cunoaşterea este şi mai rău distribuită decât armele şi averea(…)
21. Supraconcentrarea resurselor de putere este periculoasă(…)
22. Subconcentrarea resurselor de putere este la fel de primejdioasă(…)
23. (…) Baza morală de a judeca dacă puterea este supra- sau subconcentrată se leagă în mod direct de diferenţa între «ordinea socialmente necesară» şi «ordinea de surplus».
24. (…) Ordinea impusă peste şi mai presus de cea necesară pentru funcţionarea societăţii civile, ordinea impusă numai pentru a perpetua un regim, este imorală.
25. Există o bază morală pentru a ne opune sau chiar a răsturna statul care impune «ordinea de surplus».”[12]
În acest sens, lucrările menţionate „au meritul principal de a încerca să integreze şi să sintetizeze în mod coerent faptele, evenimente, realităţi fără nici o legătură aparentă între ele”[2], dar care explică, în ultimă instanţă, esenţa, natura şi direcţiile schimbării. Ele sunt menite să se îmbine nu ca un început şi un sfârşit (continuare), ci ca părţile complementare ale unui tot mult mai vast. Deşi fiecare este cu totul diferită, una aruncă lumina asupra celeilalte. Reclamând anumite schimbări, Şocul viitorului relevă preţul pe care trebuie să-l plătească pentru schimbare fiecare individ şi societatea în ansamblu, cartea fiind axată pe procesele schimbării, nu pe direcţiile ei. În Al treilea val obiectivul este inversat, analiza concentrându-se mai mult asupra destinaţiilor către care ne poartă schimbarea. Powershift, asemenea celor două „predecesoare” ale sale, compune o sinteză clară şi inteligibilă, o imagine a noii civilizaţii care „se răspândeşte pe suprafaţa întregii planete”.
Pentru a înţelege Şocul viitorului, cititorul trebuie să-l proiecteze pe ecranul enorm al societăţii americane. „Cartea este un produs tipic al ambianţei americane la şfârşitul anilor ’60, când mutaţii demografice de amploare fără precedent au dus la sufocare urbană, când răsturnări bruşte în modul de viaţă determinate de revoluţia tehnologică s-au împletit cu explozia rasială şi rebeliunile din universităţi, şi când pe deasupra acestor fenomene a izbucnit criza ecologică ameninţătoare pentru însăşi existenţa umană”. Meritul lui Toffler este de a fi reuşit să prindă aspectele caracteristice noii fenomenologii sociale, operând pe întrega gamă extraordinar de diversă a rapidelor transformări post-moderne în producţie, comunicaţii, transporturi, informaţii şi a schimbărilor pe care acestea le produc în ritmul de viaţă al omului, în deprinderile şi habitudinile sociale, în organizaţiile şi instituţiile sociale, în plan cultural… Pentru Toffler, devine o banalitate să afirmi că societatea trece prin „a doua revoluţie industrială”, evenimentele contemporane iradiind mereu, eliberându-se o forţă socială cu totul nouă – un curent de schimbare atât de acccelerat – încât influenţează noţiunea noastră de timp, revoluţionează tempoul vieţii zilnice; această acceleraţie stă la baza „impermanenţei” (a tranzienţei) care pătrunde în conştiinţa umană şi o condiţionează, afectând în mod radical raporturile noastre cu oamenii, lucrurile, întregul univers de idei, artă şi valori.[3] Tranzienţa – scurtarea impusă a relaţiilor umane – îşi are reflecţie şi în interiorul omului, nu este doar o condiţie a lumii exterioare. Noile descoperiri, tehnologii, noile structuri sociale în lumea exterioară irump în existenţa noastră sub forma unor ritmuri accelerate de schimbare, pregătind condiţiile pentru acea boală socială cu un mare potenţial de distrugere: „Viitorul a devenit nu numai preocupant, ci şi presant. Presaţi de evenimente, de schimbări care se petrec cu repeziciune, de realităţi explozibile, suferim cu toţii de impactul cu o adevărată boală socială – şocul viitorului”[4]. Observator atent al realităţii, Toffler consideră că multe procese sociale „încep” să oscileze nebuneşte, desfăşurându-se necontrolat şi rezistând eforturilor umane de a le ghida; reţinem tocmai prezentarea pregnantă a acestui „cancer al istoriei”(conflict între o tehnologie avansată şi o societate oarecum “întârziată”).
Al treilea val ia în discuţie „modificarea industrialismului” şi apariţia unei noi civilizaţii, „cea mai mare răsturnare socială, cea mai profundă restructurare creatoare din toate timpurile”[5]. Tentativa de definire a conceptului de val are în vedere unele componente specifice, unele structuri proprii. Pentru crearea modelului sistematic – în analiza civilizaţiilor – Toffler sesisează trăsături esenţiale. Astfel, fiecărei civilizaţii îi corespunde şi o sociosferă formată dintr-o ţesătură de instituţii sociale aflate în conexiuni reciproce. Având loc schimbări fundamentale la câteva nivele ale civilizaţiei, un alt concept central este cel de demasificare socială. În termenii unei analogii biologice, societatea devine tot mai diferenţiată, ca diferenţiere celulară, totul mişcându-se mai repede, această mişcare producând o creştere a metabolismului în sistem. Caracterizând schimbarea prin metafora valurilor (tocmai pentru a transmite ceva din forţa, amploarea şi dinamismul schimbărilor, ale presiunilor şi conflictelor pe care le declanşează aceste schimbări), Toffler operează o introspecţie în structurile paralele ale tuturor „naţiunilor industriale”, în scopul înţelegerii valurilor de schimbare. Pentru el, Al treilea val, care zdruncină structurile industriale, deschide perspective fantastice de reînnoire socială şi politică, instituţiile noi urmând să înlocuiască structurile integratoare învechite, sufocante şi nefuncţionale. „Codul secret care a progamat civilizaţia industrială (format din şase principii: standardizarea, specializarea, sincronizarea, concentrarea, maximizarea şi centralizarea), a produs apariţia unei vaste, rigide şi puternice instituţii birocratice… Prin acţiunea integratoare – inclusiv în plan social – s-a distrus viaţa şi cultura de comunitate...”[6]. Fiecare din aceste principii este atacat de forţele celui de-al treilea val, fiind asaltate şi elitele care continuă să aplice aceste principii, „căci ascensiunea noilor civilizaţii contestă toate cercurile conducătoare din cea veche”. Presiunile venite din afara „societăţii industriale” se asociază cu presiunile dezintegratoare din interioul sistemului. „Toate sistemele actuale” – afirma Toffler – „sunt în criză. Criza actuală, criza civilizaţiei industriale în ansamblu, aduce cu sine inflaţie şi şomaj în acelaşi timp (nu succesiv), aduce criză în sistemele de asistenţă socială. Lupta pentru redefinirea rolurilor între cele două sexe, estomparea liniei despărţitoare dintre rolurile profesionale, faptul că muncitorii reclamă tot mai insistent participarea la conducere, contribuie la dezagregarea structurii bazată pe roluri (care asigură coeziunea civilizaţiei industriale), de aici criza în cea mai fragilă structură primară: personalitatea umană”[7]. „Descompunerea socială pe care o observăm creează patul germinativ din care răsare noua civilizaţie, perioada de tranziţie necesară fiind marcată de ample dislocări sociale”[8]. Noile sisteme vor pune astfel în discuţie toate vechile domenii ale conducerii, ierarhiile sociale, diviziunea rolului celor două sexe, barierele între sectoare etc. Există un potenţial de schimbare socială uluitor în înaintarea spre un nou sistem de producţie; în noul context, devine posibilă revenirea la industria casnică pe o bază electronică superioară şi, odată cu ea, noul accent pe cămin, ca centru al societăţii. „Căminul familial îşi va redobândi rolul de unitate centrală a societăţii, unitate ale cărei funcţii sociale nu se vor reduce ci, dimpotrivă, urmează să crească”[9]. Ideile pornesc, de fapt, de la investigarea realităţilor „industrialismului occidental”. Dar aspectele se cer analizate separat, cu atât mai mult cu cât trăim într-un univers economic, tehnologic, social, ideologic, cultural, etnic etc. Este adevărat, de cele mai multe ori întâlnim zeci sau chiar sute de curenţi de schimbare aflaţi în interacţiuni cauzale şi nu rareori aceştia se adună în confluenţi mai mari, în fluvii tumultoase (exemplul revoluţiei tehnologice, fenomen mondial ale cărui efecte se resimt). Pornind de aici, modelul lui Toffler are, prin ridicarea la pătrat a efectelor revoluţiei tehnologice, o însemnătate internaţională. Numai că tehnologia nu acţionează în mod direct asupra vieţii sociale, politice, culturale… Folosind metafora şi, prin puterea sa de creaţie, apelând la noi concepte, noi noţiuni, Toffler sintetizează şi deschide noi piste de investigaţie. În ideile, afirmaţiile şi fundamentele lui se întâlneşte însă şi utilizarea (insuficient de riguroasă) a unor termeni cu care operează; de exemplu, conceptul „val de schimbare” procedează la simplificarea laturii socio-culturale. Fără a nega importanţa populaţiei sau influenţa tehnologiei (ele coexistă simultan, alăturarea lor creează revoluţii), Toffler pare convins că revoluţia la care se referă este „mai profundă decât o revoluţie politică sau o restructurare a relaţiilor clasă, este transformare mai adâncă – o schimbare la nivelul civilizaţiei”[10]. Schimbarea devine „rezultatul convergenţei schimbărilor, adesea influenţate şi de hazard”.
Desigur, nici o metaforă nu este completă. O recunoaşte însuşi autorul. Marile sinteze au fost pândite de pericolul unor simplificări excesive, al tiparelor, al judecăţilor prea puţin nuanţate, al valorilor polarizante, al aprecierilor biunivoce. De aceea, există în cărţile lui Toffler judecăţi, reflecţii, afirmaţii, ce pot fi acceptate integral, altele doar parţial (cu anumite amendamente), iar altele respinse. Valoarea lucrărilor sale constă în diversitatea problemelor sesizate, discutate şi avansate ca teme de reflecţie. Care este natura, esenţa, fluxul şi configuraţia schimbărilor – rămâne de discutat. Oricum, opera toffleriană se recomandă precum o lectură menită să incite: metafora de val sau conceptul de şoc al viitorului, critica civilizaţiei actuale, sesizarea impactului unor schimbări care vor interveni în planul tehnologiilor, al procesului de producţie, în viaţa de familie sau în societate, sesizarea tipurilor de nevoi ale omului modern, a nevoii de sens şi participare, a calităţii relaţiilor psihosociale, dezbaterea unor schimbări esenţiale pe care Toffler le întrevede în elemente de civilizaţie… Astfel,
Şocul viitorului priveşte procesul schimbării – felul în care schimbarea afectează oamenii şi organizaţiile. Al treilea val se concentrează asupra direcţiilor schimbării – încotro ne poartă acestea. Puterea în mişcare tratează şi controlul schimbărilor care urmează – cine le va da formă şi cum; „este apogeul a douăzeci şi cinci de ani de efort pentru a găsi un sens uluitoarelor schimbări care ne propulsează în secolul XXI.”[11]
Iată de ce voi încheia reamintind ipotezele din care a izvorât Powershift:
„1. Puterea este inerentă tuturor sistemelor sociale şi tuturor relaţiilor umane(…)
2. «Sistemul de putere» îi include pe toţi(…)
3. Sistemul puterii în orice societate e subdivizat în subsisteme de putere(…)
4. Aceeaşi persoană poate fi bogată în materie de putere acasă şi săracă în materie de putere la muncă(…)
5. Dat fiind că relaţiile umane se schimbă incontinuu, relaţiile de putere sunt şi ele în proces constant.
6. Deoarece oamenii au nevoi şi dorinţe, cei care şi le pot înplini deţin puterea potenţială (…)
7. Întrucât nevoile şi dorinţele sunt extrem de variate, modurile de a le satisface sau nega sunt şi ele foarte variate(…)
8. Violenţa care este folosită în primul rând pentru a pedepsi, este cea mai puţin versatilă sursă de putere(…) Cunoaşterea deţine puterea de cea mai înaltă calitate.
9. Relaţiile dintre clase, rase, sexe, profesiuni, naţiuni şi alte grupuri sociale sunt necontenit modificate de schimbările în structura populaţiei, ecologie, tehnologie, cultură(…)
10. Conflictul reprezintă un fapt social inevitabil.
11. Luptele pentru putere nu sunt în mod necesar rele.
12. Fluctuaţiile provocate de transferuri simultane de putere în diferitele subsisteme pot converge spre a produce mutaţii radicale de putere la nivelul sistemului mai larg din care fac parte (…)
13. (…) Echilibrul (subsistemelor de putere – n.n.) nu este neapărat o virtute.
14. (…) Marile intrări de putere pot genera rezultate mărunte. Evenimente neînsemnate pot declanşa căderea unui regim(…)
15. Şansa are importanţă. Cu cât este mai instabil sistemul cu atât mai multă importanţă poate avea şansa.
16. Egalitatea de putere este o condiţie improbabilă(…)
17. Inegalităţile de la un nivel se pot echilibra la un alt nivel(…)
18. Este virtualmente inposibil ca toate sistemele şi subsistemele sociale să se afle simultan în perfect echilibru şi ca puterea să fie împărţită egal între toate grupurile(…)
19. Egalitatea perfectă implică neschimbare, nu e numai imposibilă ci şi indezirabilă(…)
20. Cunoaşterea este şi mai rău distribuită decât armele şi averea(…)
21. Supraconcentrarea resurselor de putere este periculoasă(…)
22. Subconcentrarea resurselor de putere este la fel de primejdioasă(…)
23. (…) Baza morală de a judeca dacă puterea este supra- sau subconcentrată se leagă în mod direct de diferenţa între «ordinea socialmente necesară» şi «ordinea de surplus».
24. (…) Ordinea impusă peste şi mai presus de cea necesară pentru funcţionarea societăţii civile, ordinea impusă numai pentru a perpetua un regim, este imorală.
25. Există o bază morală pentru a ne opune sau chiar a răsturna statul care impune «ordinea de surplus».”[12]
[1] ApudIoniţă Olteanu, în “Prefaţă” la Al treilea val, Editura Politică, Bucureşti, 1983, pp. 1-2.
[2] Ibidem, p. 15.
[3] “(…) postmodernitatea ar coincide cu apariţia societăţii postindustriale, informatizate, o societate postmasificată, în care are loc criza structurilor sociale clasice; este asimilată cu «al treilea val al civilizaţiei», după cel al civilizaţiilor de tip agrar şi industrial; postmodernitatea este legată de emergenţa societăţii informatizate, cu toate caracteristicile ei cunoscute… (predominanţa noilor mijloace de comunicare, economie simbolică, cognitariat etc.)”. În plan cultural, Toffler constată o amplificarea cantitativă a publicurilor de artă, un interes mai pronunţat pentru fenomenul cultural, mai ales în spaţiul S.U.A. – Alvin Toffler, Consumatorii de cultură, Bucureşti, Editura Antet, 1997, p. 247.
[4] Alvin Toffler, Şocul viitorului, Bucureşti, Editura Politică, 1973, p. 108.
[5]Alvin Toffler, Al treilea val, Bucureşti, Editura Politică, 1983, p. 285.
[6] Ibidem, p. 284.
[7] Ibidem, p. 286.
[8] Ibidem, p. 412.
[9] Idem.
[10] Ibidem, p. 55.
[11] “Prefaţă de ordin personal”, în Alvin Toffler, Powershift, Editura Antet, Bucureşti, 1995, p. 3.
[12] Op. cit., pp. 471-474.
[2] Ibidem, p. 15.
[3] “(…) postmodernitatea ar coincide cu apariţia societăţii postindustriale, informatizate, o societate postmasificată, în care are loc criza structurilor sociale clasice; este asimilată cu «al treilea val al civilizaţiei», după cel al civilizaţiilor de tip agrar şi industrial; postmodernitatea este legată de emergenţa societăţii informatizate, cu toate caracteristicile ei cunoscute… (predominanţa noilor mijloace de comunicare, economie simbolică, cognitariat etc.)”. În plan cultural, Toffler constată o amplificarea cantitativă a publicurilor de artă, un interes mai pronunţat pentru fenomenul cultural, mai ales în spaţiul S.U.A. – Alvin Toffler, Consumatorii de cultură, Bucureşti, Editura Antet, 1997, p. 247.
[4] Alvin Toffler, Şocul viitorului, Bucureşti, Editura Politică, 1973, p. 108.
[5]Alvin Toffler, Al treilea val, Bucureşti, Editura Politică, 1983, p. 285.
[6] Ibidem, p. 284.
[7] Ibidem, p. 286.
[8] Ibidem, p. 412.
[9] Idem.
[10] Ibidem, p. 55.
[11] “Prefaţă de ordin personal”, în Alvin Toffler, Powershift, Editura Antet, Bucureşti, 1995, p. 3.
[12] Op. cit., pp. 471-474.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu